pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XIX-a:
Cred în Isus Cristos

Motto: "Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu" (Matei 16, 16).

 

Introducere

Dacă parcurgem textele despre credința în Isus Cristos din Catehismul Bisericii Catolice (CBC) sau dacă citim documentul privitor la educația creștină Catechesi tradendae (CT), vom descoperi câteva lucruri tulburătoare privitoare la tot ceea ce facem în cadrul unui program catehetic, așa cum este acesta al nostru, indiferent care este destinatarul său. Iată, de exemplu, ce putem citi în articolul 426 din CBC care citează articolul 5 din CT: "'În centrul catehezei găsim esențialmente o Persoană, aceea a lui Isus din Nazaret, Fiul unul-născut al Tatălui (...), care a pătimit și a murit pentru noi și care acum, înviat, trăiește împreună cu noi pentru totdeauna (...). A catehiza (...) înseamnă a descoperi în Persoana lui Cristos tot planul veșnic al lui Dumnezeu. Înseamnă a căuta să înțelegi semnificația gesturilor și cuvintelor lui Cristos, a semnelor săvârșite de El'. Scopul catehezei: 'A pune în comuniune cu Isus Cristos. El singur poate călăuzi iubirea Tatălui în Duhul și ne poate face părtași la viața Sfintei Treimi'".

Dacă reflectăm numai la acest articol, și deja ne putem da seama ce lucru minunat dar tulburător este o cateheză: un prilej al întâlnirii cu Dumnezeu, cu Mântuitorul Isus Cristos. Minunat pentru că, cel puțin cu mintea, știm că doar asta ne poate fi de folos, tulburător deoarece nu putem să nu ne întrebăm: îl întâlnim noi cu adevărat pe Isus Cristos în catehezele noastre, sau doar ne întâlnim unii cu alții, dar fără a ne întâlni cu Dumnezeu? Mie această întrebare, această exigență mi s-a părut - din momentul în care am citit-o pentru prima dată - tulburătoare. Și dacă mă gândesc foarte bine, în ceea ce mă privește, nu știu dacă pot îndrăzni să mă numesc "catehet". Căci iată ce spune despre cateheți CBC: "Cel care este chemat să 'învețe pe alții despre Cristos' trebuie mai întâi să caute acel câștig neprețuit care este 'înălțimea cunoașterii lui Cristos'; 'să fie gata să piardă totul (...) pentru a-l câștiga pe Cristos și a fi aflat în El', și 'a-l cunoaște pe El, și puterea învierii lui și, în împărtășire cu suferințele lui, să se facă asemenea lui în moarte, spre a ajunge, de e cu putință, la învierea cea din morți' (Fil 3,8-11)" (art. 428).

În ce măsură împlinim asemenea condiții, situate la amețitoarea altitudine a demnității apostolice a marelui Paul, "apostolul neamurilor"? Suntem noi la "înălțimea cunoașterii lui Cristos"? De fapt, ce înseamnă "să-l cunoști pe Cristos"? Nu intră acest lucru în contradicție cu credința? Căci dacă credem în ceea ce nu vedem, înseamnă că nu cunoaștem! Iar dacă ajungem să cunoaștem, înseamnă că nu mai e nevoie de credință! Sau poate nu este așa?!?

În general, nimeni dintre noi nu se poate lăuda că "l-a cunoscut pe Cristos" în mod nemijlocit, că a avut o experință mistică, spirituală, experiență prin care a ajuns să le vadă pe "cele nevăzute". Atunci cine poate catehiza? Cine poate spune că-l cunoaște pe Isus Cristos, aflat "de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl"? În fond, ce înseamnă să crezi în Isus Cristos?

 

Cuprins

În articolul 423, CBC ne propune un rezumat al esențialului credinței creștine, un fel de crez al catehismului similar Simbolului credinței de la Niceea sau Simbolului de credință apostolic:

"Credem și mărturisim că Isus din Nazaret, născut evreu dintr-o fiică a lui Israel, la Betleem, în timpul regelui Irod cel Mare și a împăratului Caesar Augustus, de meserie tâmplar, mort răstignit la Ierusalim, în timpul procuratorului Ponțiu Pilat și sub domnia împăratului Tiberius, este Fiul veșnic al lui Dumnezeu făcut om, că El 'a ieșit de la Dumnezeu' (1In 13,3), 's-a coborât din cer' (In 3,13; 6,33), 'a venit în trup' (1In 4,2), deoarece 'Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi și noi am văzut slava lui, slava unuia-născut din Tatăl, plin de har și de adevăr (...). Și din plinătatea lui noi toți am luat, și har peste har' (In 1,14.16)".

Iar în articolul 424 se adaugă următoarele: "Însuflețiți de harul Duhului Sfânt și atrași de Tatăl, credem și mărturisim despre Isus: 'Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu' (Mt 16,16). Pe stânca acestei credințe mărturisite de Sfântul Petru, Cristos a zidit Biserica sa".

Să reluăm acum, cu atenție, crezul propus în catehism. Remarcăm, mai întâi, istoricitatea întregii vieți a Mântuitorului Isus Cristos, care ne este prezentat, simplu și clar, drept un evreu născut în Betleem, de meserie tâmplar, care a murit răstignit sub Ponțiu Pilat. Până aici, dacă ne-am limita la atât, avem de-a face cu o poveste nefericită - așa cum erau multe în acele vremuri crude - cu un final trist. Folosind cuvintele adecvate filmelor, putem spune că avem de-a face cu o poveste fără happy-end.

După această contextualizare istorică urmează partea cea mai uluitoare, de necrezut: acest tâmplar ucis prin răstignire, era, de fapt, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, coborât din ceruri... Adică Dumnezeu întrupat, făcut om, care a trăit între oameni pe toată durata vieții Sale și care le-a arătat apostolilor slava sa dumnezeiască... Cum putem noi să credem așa ceva? Gândiți-vă: un om ca oricare dintre noi, cu o meserie umilă, ucis într-un mod mizerabil, să fie Fiul lui Dumnezeu! Dumnezeu "adevărat și om adevărat"! Cum poate fi cu putință? Într-adevăr: la oameni aceasta e cu neputință. Nu cunoaștem atâția oameni care se îndoiesc? Care neagă această credință ciudată, absurdă chiar? Însă atât la începutul articolului 423 cât și în cuprinsul articolului 424 ne este dezvăluit cum de este posibil acest lucru incredibil: prin CREDINȚĂ. Căci articolul 423 nu începe prin a ne spune "noi știm că" etc..., ci începe prin a spune: "Credem și mărturisim...". Și totuși...

Cum e posibilă o asemenea credință? Iată cum: mai întâi, prin HARUL DUHULUI SFÂNT care ne însuflețește în credința noastră; apoi, prin MĂRTURIA CREDINȚEI APOSTOLULUI PETRU, care este "stânca" întregii credințe creștine. Deci, pe de o parte, noi putem mărturisi credința pentru că am primit un har al Duhului Sfânt, l-am acceptat (căci toți oamenii îl primesc, dar cei care sunt necredincioși îl refuză), apoi ne lăsăm conduși de el. Iar în al doilea însă nu în ultimul rând noi credem că Biserica, al cărei reprezentant vizibil este Sfântul Părinte Papa, urmașul lui Petru, crede și transmite ceea ce a primit de la apostoli care L-AU VĂZUT PE CRISTOS în slava Sa dumnezeiască. Avem deci de-a face cu împletirea dintre lucrarea harului Duhului Sfânt cu mărturia pe care o dau până în zilele noastre Papii și ceilalți urmași ai apostolilor, episcopii Bisericii Catolice.

Înainte deci de a avea privilegiul unei cunoașteri mistice a lui Dumnezeu, pe care puțin îl au în această viață, iată deci care sunt modalitățile de a-l cunoaște, PRIN CREDINȚĂ, pe Isus Cristos: cu ajutorul harului Duhului Sfânt pe care suntem datori să-l primim, să-l lăsăm să lucreze în sufletele noastre, primind și aprofundând mărturia apostolică pe care Magisteriul Bisericii o transmite spre mântuirea noastră. În măsura în care ne luptăm din răsputeri să ascultăm și să urmăm această autoritate teandrică, adică de origine dumnezeiască dar totodată umană, vom reuși să-l cunoaștem pe Cristos, care este prezent în mod tainic în Papă, în Episcopi, în preoți. Aceasta poate fi o meditație profundă pentru toată viața noastră: să-i observăm pe păstorii noștri, în tot ceea ce fac, ca și cum fiecare dintre ei ar fi Cristos însuși. Și chiar și noi, cei ce suntem și vrem să fim creștini, ar trebui să ne privim astfel unii pe alții, în virtutea "chipului și asemănării lui Dumnezeu" din noi.

Odată intrați pe acest drum al CUNOAȘTERII PRIN CREDINȚĂ a lui Isus Cristos, ni se deschide poarte celei mai înalte modalități de cunoaștere prin credință a lui Dumnezeu: e vorba, desigur, despre Preasfântul Sacrament al Altarului, despre Sfânta Euharistie, Inima vieții noastre ecleziale. Și alături de Euharistie, toate celelalte Sacramente ale Sfintei noastre Biserici sunt de asemenea mijloace de a-L cunoaște pe Isus Cristos, Mântuitorul lumii și Îndumnezeitorul omului. Căci sacramentele sunt "semne" ale prezenței și lucrării harului dumnezeisc în viețile noastre. Iată deci cum îl cunoaștem și cum putem să-l cunoaștem tot mai profund pe Dumnezeu.

Dacă vrem să fim exigenți și consecvenți cu aceste principii, trebuie atunci să subliniem apăsat că CENTRUL CATEHEZELOR NOASTRE TREBUIE SĂ FIE UNIC: ISUS CRISTOS EUHARISTICUL. De aceea, vă invit insistent să ne pregătim întotdeauna cum se cuvine, prin cercetarea cugetului și, de este nevoie, prin spovedanie, pentru a-l primi pe Isus în Sfânta Euharistie. Și dacă veți binevoi a face și o consacrare la Inima Preasfântă a Mântuitorului, practicând cât mai des cultul Preasfintei Inimi prin cele nouă împărtășanii din primele vineri a nouă luni succesive, atunci catehezele noastre cred că își pot găsi sensul cel mai profund și etern valabil.

 

Concluzii

Semnul cel mai autentic al eficacității catehizării este unul singur: cunoașterea lui Cristos care generează dorința de a transmite și altora această credință, de a-i ajuta și pe alții să-l cunoască pe Isus cel Euharistic. Însă numai "din această cunoaștere iubitoare a lui Cristos izvorăște dorința de a-l vesti, de a 'evangheliza' și de a-i călăuzi pe alții la 'Da'-ul credinței în Isus Cristos" (art. 429). Dacă noi nu vom spori în cunoașterea lui Cristos printr-o credință tot mai profundă, tot mai autentică, nu vom avea nici dorința, nici puterea de a trezi și în sufletele altora credința în Dumnezeu cel viu și Adevărat. Iată care trebuie să fie permanent scopul catehezelor noastre: a-l cunoaște pe Dumnezeu spre a-l vesti și altora cu însuflețire, prin cuvinte și fapte sfinte.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire