pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XVII-a:
Creatorul celor văzute și nevăzute

Motto: "La început Dumnezeu a creat cerul și pământul" (Geneza 1,1); "La început era Cuvântul (...) și Cuvântul era Dumnezeu (...). Toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut" (Ioan 1, 1-3).

 

Introducere

În articolul 282 din Catehismul Bisericii Catolice citim următoarele: "Cateheza despre creație are o importanță capitală. Ea se referă la înseși fundamentele vieții omenești și creștine". De unde provine această importanță majoră a catehezei despre creația lumii de către Dumnezeu? În primul rând, după cum ne arată catehismul, cunoștințele oferite de această cateheză sintetizează răspunsurile adecvate câtorva dintre cele mai tulburătoare întrebări pe care oamenii și le-au pus dintotdeauna: "De unde venim?" "Încotro mergem?" "Care este începutul nostru?" "Care este sfârșitul nostru?" ș.a.m.d. Pe de altă parte, de această învățătură despre fundamentele și originile lumii create depind o mulțime de alte învățături, care, laolaltă, formează o întreagă viziune despre lume și om ce poate orienta viețile a milioane și milioane de ființe gânditoare.

De altfel, chiar din felul în care răspunde unor asemenea întrebări, putem vedea dacă cel care formulează răspunsurile este sau nu creștin. Dacă ne gândim, de exemplu, la contradicțiile flagrante dintre ceea ce predau profesorii și învățătorii de azi despre evoluționism, apariția întâmplătoare a lumii, proveniența omului din maimuță etc., și învățătura creștină pe care o vom prezenta în continuare, putem conchide împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea că, într-adevăr, mulți oameni trăiesc consecințele unei veritabile "apostazii tăcute". De aceea se întâmplă adesea că aceia dintre copiii noștri care nu au o solidă pregătire religioasă să fie pur și simplu zăpăciți și contrariați, ajungând în cele din urmă să nu mai creadă în nimic. Iată de ce este foarte important să cunoaștem cât mai bine învățătura despre creația și originea lumii, care a reprezentat un subiect predilect al multor Sfinți Părinți, Doctori și Papi ai Bisericii noastre.

 

Cuprins

Sintetizată în câteva puncte clare, învățătura exprimată - mai mult sau mai puțin explicit - în Simbolul de Credință în articolul despre Dumnezeu, "Creatorul celor văzute și al celor nevăzute", este următoarea:

  1. Creată din nimic (lat. ex nihilo), lumea a fost zămislită în întregime de un Dumnezeu atotputernic;

  2. Acțiunea divină creatoare aparține Sfintei Treimi, ale cărei Persoane au acționat nedespărțit;

  3. Creată dintr-un preaplin de iubire, lumea este menită a-i aduce slavă lui Dumnezeu;

  4. Lumea creată de Dumnezeu este bună;

  5. Lumea conține două dimensiuni: cea spirituală, meta-fizică, ce cuprinde ființele "nevăzute" prin simțuri (îngerii, arhanghelii etc.) și cea sensibilă, fizică, ce cuprinde ființele și lucrurile ce pot fi cunoscute de noi prin simțurile trupești;

  6. Lumea este cârmuită de Providența divină, care este Stăpânul suprem al planului creației, dar la care participă și omul.

Să detaliem acum, pe scurt, aceste învățături.

  1. Prin intermediul primei afirmații, care postulează creația din nimic a lumii de către un Dumnezeu atotputernic, învățătura creștină depășește puterea de pătrundere a minții omenești. Chiar dacă, prin "lumina naturală a rațiunii", noi putem descoperi existența lui Dumnezeu-Creatorul (art. 286), Dumnezeu este cel care ne-a revelat treptat că El e cel care a făcut Cerul și Pământul "din nimic". Ceea ce înseamnă, pur și simplu, că înainte de a crea lumea nu exista nimic altceva decât însuși Dumnezeu cel Atotputernic, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Această învățătură se opune categoric atât materialismului cât doctrinei hazardului (Jaques Monod), care pretind că niciodată nu a existat altceva decât materia din care, întâmplător, au apărut lumea și omul, cât și unor teorii mai sofisticate, cum este teoria haosului, care neagă și ea crearea lumii de către Dumnezeu.

  2. Articolele 290-292 din catehism subliniază lucrarea nedespărțită asupra creației a Sfintei Treimi: "'Este un singur Dumnezeu - spune Sfântul Irineu citat de CBC -: El este Tatăl, El este Dumnezeu, El este Creatorul, El este Autorul, El este Cârmuitorul. El a făcut toate prin Sine însuși, adică prin Cuvântul său și prin Înțelepciunea sa', 'Prin Fiul și Duhul Sfânt' care sunt ca și 'mâinile Sale'". O formulă clasică ce sintetizează lucrarea Sfintei Treimi asupra creației ar fi următoarea: "Dumnezeu-Tatăl lucrează prin Fiul întru Duhul".

  3. și 4. Părinții care au participat la Conciliul Vatican I au declarat solemn, în cea mai bună continuitate cu întreaga Tradiție anterioară, că: "Lumea a fost creată spre slava lui Dumnezeu" (art. 293). Revărsându-și iubirea și bunătatea Sa asupra creației, Dumnezeu trebuie să primească în schimb de la creaturile sale, de asemenea, iubire și bunătate, încununate de frumusețe. Evident, dacă este creată din iubire și bunătate de către Dumnezeu cel veșnic și atotputernic, lumea nu poate fi decât bună. Problema "urâciunii" lumii brăzdate de războaie, de nedreptate, de ură etc. nu poate fi înțeleasă decât în lumina învățăturii despre păcatul originar, asupra căreia vom reveni. Însă în principiu, așa cum a fost creată de Dumnezeu la începuturi, lumea este bună și frumoasă.

  1. Una dintre cele mai constante învățături ale filosofiei lui Platon și Aristotel este distincția dintre "lumea sensibilă" - Cosmosul fizic, sensibil, vizibil - și "lumea inteligibilă" - Cosmosul spiritual, nevăzut, acolo unde se află îngerii și ființele spirituale. În momentul când au formulat Crezul niceo-constantinopolitan, Sfinții Părinți, influențați de învățătura unor mari cunoscători ai doctrinelor pre-creștine cum au fost Sfinții Ambrozie și Augustin în Apus, sau Sfinții Vasile cel Mare și Grigore de Nyssa în Răsărit, au asumat în viziunea lor despre lume această distincție, care, într-adevăr, corespunde celor două niveluri ale creației. La fel cum avea să procedeze strălucitul Doctor Angelic, Sfântul Toma d'Aquino, peste aproape o mie de ani, Sfinții Părinți au știut să păstreze din filosofia antică tot ceea ce corespundea Adevărului revelat.

  2. Dacă este să vorbim despre paradoxala, fascinanta și de multe ori neînțeleasa acțiune a Providenței divine, adică a acelei purtări de grijă iubitoare față de lume a lui Dumnezeu, cel mai bine este să cităm cuvintele Sfinților care, doar ei, înțeleg cu adevărat această învățătură. Catehismul ne propune și el câteva asemenea citate (în articolul 313), pe care le redăm mai jos:

"Toate pornesc din iubire, toate sunt rânduite spre mântuirea omului, Dumnezeu face totul numai cu acest scop" (Sfânta Ecaterina de Sienna).

"Nimic nu se poate întâmpla care să nu fie voit de Dumnezeu. Or, tot ceea ce voiește El, oricât de rău ne-ar părea nouă, este totuși tot ce poate fi mai bun pentru noi" (Sfântul Thomas Morus).

"Am învățat, așadar, prin harul lui Dumnezeu, că trebuie să rămân cu tărie în credință și cu nu mai puțină tărie să cred că totul va fi bine... Și vei vedea că tot lucrul va fi bine" (Lady Julian de Norwich).

Deși în multe cazuri neînțeleasă chiar și pentru cei credincioși, Providența trebuie crezută cu tărie, ea fiind singura călăuză a întregii lumi și istorii.

 

Concluzii

Cu îndrăzneală și înțelepciune, Catehismul Bisericii Catolice abordează inclusiv problema atât de dificilă a prezenței răului: "dacă un Dumnezeu atotputernic a creat lumea bună și frumoasă, cum se explică prezența monstruoasă a răului?", ne întreabă adesea ateii, agnosticii sau toți cei ce pun la îndoială învățătura creștină. Confirmată de prea multe ori de conjuncturi zilnice, întrebarea nu e simplă. Unul dintre punctele care pot contribui, însă, la lămurirea ei parțială, este dinamismul și incompletitudinea creației, care a fost creată "din mers", înaintând spre desăvârșirea ei finală. În plus, lumea fost creată astfel și pentru ca noi, oamenii, să ne aducem aportul la desăvârșirea ei.

Cu alte cuvinte, creația este dependentă de faptele, de deciziile, de modul în care ne folosim libertatea, în bine sau în rău. Însă Dumnezeu e cel care - deși nu-l săvârșește - îngăduie răul, asta deoarece respectă cu adevărat libertatea ființelor create de El. Ceea ce nu înseamnă că putem face răul pentru că Dumnezeu oricum scoate din el un bine! Din nici un rău nu iese un bine! Nici într-un caz! Ci trebuie să înțelegem că suntem datori ca prin penitență, prin consacrări la Inima Preasfântă a Mântuitorului și la Inima Neprihănită a Mariei, prin activități publice, prin cultură și educație creștină, să contribuim la apropierea lumii în care trăim de modelul ei celest: Ierusalimul veșnic. Suntem datori deci să facem tot binele posibil.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire