pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XIV-a:
Simbolurile credinței

Motto: "Cine spune 'Cred', spune 'Ader la ceea ce noi credem'. Comuniunea de credință are nevoie de un limbaj comun al credinței, normativ pentru toți și unindu-i în aceeași mărturisire a credinței" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 185).

 

Introducere

Deși pronunțăm la fiecare liturghie "Crezul" pe care Biserica ni-l transmite neîncetat de mii de ani, adesea suntem puțin conștienți de valoarea uriașă pe care această scurtă "poezie" o are pentru orice creștin. Datorat în primul rând inerției pe care, din nefericire, o trăim în participarea noastră la cultul creștin, acest fenomen de neînțelegere a Crezului provine și din lipsa unei cateheze "integrale și permanente". Așa se explică de ce Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea a atras atenția, în exortația Ecclesia in Europa (2003), asupra unei "boli" vizibile uneori chiar în interiorul comunităților creștine: ritualismul. Implicând o anumită lipsă de conștiință în ceea ce privește conținutul și semnificațiile sacramentelor, a elementelor liturgice dar și a Crezului, această maladie a sufletului și a conștiinței nu poate fi vindecată decât într-un singur mod: printr-o educație insistentă, atentă și temeinică a tuturor creștinilor, indiferent de vârstă și pregătire.

Marele catehism al Bisericii noastre citează opinia avizată a unuia dintre cei mai importanți cateheți din epoca patristică: Sfântul Chiril al Ierusalimului. Iată ce ne spune acest autor sacru despre Crez:

"Simbolul credinței n-a fost alcătuit după părerile oamenilor, ci din toată Scriptura a fost adunat ceea ce este mai important, pentru a da o singură învățătură completă de credință. Și, după cum sămânța de muștar închide într-un grăunte foarte mic mulțime de ramuri, tot astfel acest compediu al credinței închide în câteva cuvinte toată cunoașterea adevăratei pietăți cuprinsă în Vechiul și Noul Testament" (Sf. Chiril al Ierusalimului, Catech., 5, 12, citat în Catehismul Bisericii Catolice, art. 186).

Reținând importanța "Crezului" după învățătura Sfântului Chiril, să înaintăm spre tema catehezei noastre sintetizând câteva puncte esențiale ale unei viziuni deopotrivă antropologice și teologice asupra "Simbolului credinței".

 

Cuprins

După cum se știe, de-a lungul secolelor au fost formulate mai multe simboluri de credință, existând chiar și o ramură a teologiei care se ocupă de studiul acestora. Cele mai importante "credo"-uri au fost și rămân Simbolul apostolilor, care a fost vechiul simbol baptismal al Bisericii Romei, iar alături de acesta are un loc foarte important Simbolul niceo-constantinopolitan, numit astfel după numele primelor două mari Concilii ecumenice - Niceea (325) și Constantinopol (381) - unde a fost formulat. Din cele mai vechi timpuri și până astăzi "credo"-ul este indisociabil atât de sacramentul botezului cât și de Sfânta Liturghie.

De unde provine importanța excepțională a acestei veritabile "summe" concise a Revelației creștine? Câteva detalii filologice, prezentate de unul dintre cei mai reputați specialiști români în domeniul studiilor clasice, profesorul Ion Pătrulescu, ne vor dezvălui tâlcurile valorii cardinale a Crezului pe care-l rostim în bisericile noastre:

"Ce este credința? Din punct de vedere etimologic, termenul este moștenit în latina târzie (credentia, credo) dintr-o arhaică rădăcină indo-europeană * kred. Unii învățați (Köhler, citat de Benveniste) susțin că ar fi identic cu cel din lat. cor, cordis inimă, și credința ar fi faptul de 'a-ți pune inima'" (Ion Pătrulescu, "Credo, despre simbolul credinței", în Caiete botoșănene, nr. 3-4/1995, p. 37).

Demonstrația filologică a profesorului I. Pătrulescu confirmă încă o dată ipotezele savanților citați în articolul său: credința este o noțiune indisolubil legată de inima celui care crede. Cu alte cuvinte, ceea ce profesorul afirmase deja - "credința ar fi faptul de a-ți pune inima", e un fapt pe deplin justificat inclusiv din punct de vedere filologic. Sigur, acum ne putem întreba, dacă suntem consecvenți: ce este inima? Probabil că toți cei care au citit și citesc Sfânta Scriptură în mod constant cunosc frecvența și importanța deosebite a noțiunii în cauză. Dată fiind valoarea sa deosebită vom cita o definiție concisă și clară pe care ne-a oferit-o Cardinalul Joseph Ratzinger:

"'Inimă' înseamnă în limbajul Bibliei centrul existenței umane, confluența dintre religie, voință, temperament și sensibilitate, în care persoana își găsește unitatea și orientarea sa interioară" (Congregația pentru Doctrina Credinței, Mesajul de la Fatima, Iași, Editura Presa Bună, 2001).

Meditând asupra tuturor acestor lucruri, putem înțelege mult mai bine valoarea și importanța "Credo"-ului. În primul rând, vom spune că nu poate fi în nici un caz vorba de ceva ce trebuie memorat "mecanic". Chiar dacă trebuie și poate fi învățat pe de rost, "crezul" este mult mai mult decât ceva ce trebuie ascuns undeva, în tainițele memoriei, spre a fi scos de acolo atunci când mergem la biserică. Nu. Ci este vorba de o sinteză, de un "concentrat" al credinței creștine menit să fie ușor de reținut tocmai pentru a putea fi gândit și regândit permanent. Crezul trebuie să orienteze întreaga noastră existență, el trebuie să fie un act concret de viață, de gândire, care să întemeieze tot ceea ce suntem, tot ceea ce facem. Crezul trebuie să devină inima noastră.

Să privim puțin în jur. Adesea vedem imoralitatea inundând viața noastră și a celor din jurul nostru. Vedem cum familiile nu mai au și nu mai fac copii (practicând, evident, contracepția), cum tinerii și tinerele se expun unor mari și grozave păcate, cum adulții uită de biserică alergând după câștiguri efemere, după bani și putere, sau cum vârstnicii se străduiesc de multe ori să pară că "au dat în mintea copiilor". Dacă ar fi vorba de necreștini, poate ar fi mai simplu; însă când constatăm că, în cele mai multe cazuri, e vorba de persoane botezate, trebuie să conștientizăm sursele unor asemenea fenomene îngrijorătoare. De ce se întâmplă toate acestea? Tocmai pentru că viața nu mai este trăită punând Crezul în centrul existenței, pentru că alte concepții și învățături decât cele ale Bisericii "una, sfântă, catolică și apostolică" ne domină gândirea. Iată de ce trebuie să ne străduim ca acest "Simbol al credinței" să devină inima noastră.

 

Concluzii

"A rosti cu credință Crezul înseamnă a intra în comuniune cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, a intra în comuniune și cu Biserica întreagă, care ne transmite credința și în sânul căreia credem: 'Acest simbol este pecete spirituală, e meditația inimii noastre și paza ei statornică; e, fără îndoială, comoara sufletului nostru' (Sfântul Ambrozie, Symb., 1)" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 197).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire