pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XIII-a:
Cred, credincios, credință

Motto: "Prin credință, omul își supune în întregime lui Dumnezeu mintea și voința. Cu toată ființa, omul își dă asentimentul lui Dumnezeu care se revelează. Sfânta Scriptură numește acest răspuns al omului dat lui Dumnezeu care revelează 'ascultarea credinței'" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 143).

 

Introducere

În ciuda faptului că ne pare ceva familiar, niciodată nu vom putea spune că am reflectat suficient asupra credinței creștine. De ce unii primesc această credință iar alții nu? De ce unii o caută iar alții se leapădă de ea? Unii se străduiesc o viață să o aprofundeze, iar alții nici nu vor să audă de conținutul ei dumnezeiesc. Cum se explică toate aceste contradicții? Dacă am dori, însă, să propunem întrebarea cea mai dificilă referitoare la credință, ea ar fi următoarea: dacă Dumnezeu însuși este sursa credinței, "obiectul" ei, fiind El atotputernic, de ce nu face astfel încât toți să creadă spre a lor mântuire? Tulburătoare întrebare, la care, în ciuda dificultăților inerente, Catehismul Bisericii Catolice oferă o serie de învățături care permit descoperirea răspunsului cel mai just.

 

Cuprins

Deși mai puțin vizibilă în cazul celor două modele ilustre - Abraham și Fecioara Maria - care ne sunt propuse, condiția esențială a credinței este libertatea. Practic, în lipsa libertății nu poate exista o credință autentică, profundă. De aceea, credința nu a fost niciodată impusă de Mântuitorul Cristos însuși. Ci doar propusă. Așa ne putem explica cum de s-au găsit atâția contemporani ai Săi care l-au renegat, și care, în ciuda minunilor pe care le-a făcut, nu i-au devenit credincioși. Aici ne întâlnim cu unul dintre marile mistere ale iubirii divine: deși atotputernic, Dumnezeu se umilește în fața propriei creaturi căreia îi dă posibilitatea să-l refuze. Probabil că nu există multe taine atât de cutremurătoare, atât de fascinante!

"Credința este în primul rând o adeziune personală a omului față de Dumnezeu; ea este în același timp, și în mod inseparabil, asentimentul liber față de tot adevărul pe care l-a revelat Dumnezeu" (art. 150). Foarte semnificativ e cuvântul "adeziune" folosit pentru a explica raportarea omului față de Dumnezeu prin credință. Ca să înțelegem de ce este semnificativ ne gândim la un alt termen ce provine din aceeași rădăcină semantică cu termenul "adeziune": cuvântul "adeziv". Știți că adezivii sunt niște fâșii de plastic care au pe spate o substanță "adezivă", care le permite să se lipească pe diverse suprafețe. În acest sens, înțelegem că prin credință noi ne lipim cumva, într-un mod profund, de Dumnezeu însuși.

Înainte de a vedea, sistematic, cum anume se întâlnesc Dumnezeu și omul în credință, lămurind apoi și problemele celor care nu cred, trebuie să ne oprim atenția asupra celei care reprezintă modelul uman suprem pentru credința noastră: Fecioara Maria. Să citim mai întâi fragmentul din Evanghelia după Luca (cap. 1, vs. 26-38). Întreaga atitudine a Sfintei Fecioare se bazează pe o credință matură, desăvârșită, după cuvântul sfintei Elisabeta: "Fericită cea care a crezut că i se vor împlini cele spuse ei de la Domnul" (Luca 1, 45). Analizând întreg episodul vestirii de către arhanghel a nașterii Domnului, vedem că Sfânta Fecioară nu se supune - cum am spune noi - într-un mod fanatic, lipsit de rațiune. Dimpotrivă, într-o stare de smerenie autentică, de tulburare, ea întreabă: "Cum se va înfăptui aceasta...?" Și încă înainte de a întreba, Maria "cugeta în sine" - dialogizomai; deci Sfânta Fecioară gândește, pune laolaltă, cu viteza gândului, elementele cuvântului angelic, pentru a pătrunde semnificația lor. Neputând înțelege totul cu puterea propriei minți, ea întreabă, solicită explicații, cerând, de fapt, ajutorul harului dumnezeisc, care, negreșelnic, o luminează.

Iată deci o lecție totală, neprețuită, de o profunzime inegalabilă: colaborarea deplină dintre rațiune și credință, dintre lumina naturală a intelectului omenesc și lumina supranaturală a harului dumnezeiesc. Totuși să ne mai întrebăm ceva: de unde a știut Sfânta Fecioară Maria că ceea ce-i spune îngerul e adevărat? De unde a știut că nu e o ispită de la cel rău? Simplu: din discernământul interior care depinde de curăția sufletului. Dacă lumina rațiunii funcționează independent de curățenia interioară a celui care se întreabă, logica neavând nevoie, pentru a funcționa corect, de altceva decât de consecvență și de știință, discernerea semnelor cerești are nevoie de o curăție interioară dusă până la desăvârșire. Ori Sfânta Fecioară le avea pe amândouă. După exemplul ei și noi trebuie să le cerem și să le căutăm.

Să ne întoarcem acum la "anatomia" raporturilor dintre om și Dumnezeu. Ca suport al meditațiilor noastre vom lua un fragment extraordinar din definițiile Sfântului Thoma d'Aquino, citat de Catehism: "Credere est actus intellectus assentientis veritati divinae ex imperio voluntatis a Deo motae per gratiam - A crede este un act al intelectului care aderă la adevărul dumnezeisc, la porunca voinței puse în mișcare de Dumnezeu prin har" (Summa Theologiae, 2 . 2, 2, 9).

Într-adevăr, dăruit cu har, inegalabilul doctor angelic Thoma d'Aquino cuprinde esențialul în definiția sa. În primul rând, ne arată că, atunci când credem, facultatea sufletească pe care o punem în mișcare este intelectul, iar nu sentimentul. Prea adesea a fost confundată credința cu ceva sentimental; complet greșit! Deși sentimentul participă și el la credință, "facultatea" credinței este inima sufletului omenesc, ochiul acestuia, care e intelectul. Dar intelectul nu face aceasta singur, ci mișcat de voință. Cu alte cuvinte, omul trebuie să vrea să creadă; nimeni nu poate, deci, să spună că nu a primit credința, sau că nu are "organ" pentru credință, atâta vreme cât nu vrea să creadă. Deși omul, prin credința și voința sa, participă la actul credinței în deplină libertate, nu în virtutea puterilor proprii își însușește credința. Spre a nu putea nimeni să spună că, datorită unor deficiențe personale, cineva nu a putut crede, Dumnezeu dăruiește omului harul credinței. Acest har e cel care pune voința în mișcare, voință care, la rândul ei, antrenează intelectul spre a adera la Adevărul dumnezeisc revelat. Încă ceva: acest har al credinței e absolut gratuit. Deci nu din fapte vine el, ci este darul lui Dumnezeu pentru toți oamenii.

Necesitând colaborarea dintre rațiune și credință, devenirea omului ca și credincios al lui Dumnezeu presupune efort: "Pentru a trăi, a crește și a persevera până la sfârșit în credință, trebuie să o hrănim cu Cuvântul lui Dumnezeu; trebuie să-l implorăm pe Domnul să o sporească; ea trebuie să lucreze prin iubire (Galateni 5, 6), deci să fie purtată de speranță și să fie înrădăcinată în credința Bisericii" (art. 162). În afara harului dumnezeiesc, primim un ajutor neprețuit din partea Bisericii care ne precedă în credință. Deși un act personal, credința trebuie să fie înrădăcinată profund în credința Bisericii, care este moștenitoarea și transmițătoarea Adevărului revelat. Am putea parafraza cuvintele Părintelui Francisc Jordan "Eu confirm ce confirmă Sfânta Biserică și resping ce respinge Sfânta Biserică" în felul următor: "Eu cred ce crede Sfânta Biserică și resping ce respinge Sfânta Biserică".

Biserica ne oferă un adevărat nor de mărturii spre a ne întări credința: minuni, profeții, sfințenia, rodnicia și stabilitatea ei. Pe de altă parte, căutarea rațională ne poate și ea ajuta, după formula celebră a Sfântului Anselm din Canterbury: "Credința încearcă să înțeleagă". Iar Sfântul Augustin arăta cu mult înainte că: "cred pentru a înțelege și înțeleg pentru a crede mai bine". Desigur, înțelegerea singură e insuficientă în fața Adevărului dumnezeiesc. Dar poate să ne conducă până la un punct în care primirea dumnezeieștilor dogme să fie mai ușoară.

În ciuda a ceea ce spun detractorii - atei sau agnostici - ai credinței, aceasta nu contravine rațiunii, dimpotrivă. Dar atunci când auzim asemenea acuze trebuie să vedem unde e problema. Poate fi la noi, creștinii. Adesea suntem fideiști, nu avem o cultură religioasă temeinică și nu putem oferi nici un fel de argument celor care se îndoiesc. Apoi, suntem prea sentimentali și, de asemenea, prea indiferenți față de cei care nu cred, presupunând de multe ori că nu avem ce le spune. Nu avem pentru că nu știm, pentru că nu ne educăm credința.

Apoi, problemele pot fi la cei care nu cred. Iar principala problemă este păcatul. De exemplu Bertrand Russell. Logician și matematician de geniu, ateu declarat și militant violent împotriva religiei, în general, și a creștinismului, în special. Pe cât de genial pe atât de imoral: căsătorit și divorțat de patru ori. Evident, morala Bisericii e o piedică serioasă pentru un asemenea om, care, spre a-și proteja nevrednicia susținută de geniul său orgolios, nu pierde nici un prilej de a se împotrivi credinței creștine. La proporții mai mici, cei mai mulți necredincioși vor să-și ascundă propriile nimicnicii și păcate: problema lor reală e mândria, orgoliul, care îi împiedică să-și recunoască mizeria. Asta da problemă! Dacă adăugăm la aceasta mediocritatea generalizată a noastră, a creștinilor, evident că prea puțini vor fi convinși de valoarea creștinismului.

 

Concluzii

Dacă vrem să schimbăm ceva, să transmitem și altora credința noastră, mai întâi trebuie să ne pregătim temeinic învățând-o bine. Și să nu uităm nici o clipă criteriul unei credințe mature stabilit de Papa Ioan Paul al II-lea: "o credință care nu devine cultură este o credință care nu este pe deplin primită, nu este în întregime gândită, nu este cu fidelitate trăită" (Christifideles laici, art. 59). Până nu vom fi capabili să facem autentice fapte de cultură - în învățământ, în comunicațiile sociale, în publicistică, în artă etc. - , nu suntem încă deplini catolici. Să ne gândim împreună la aceste cuvinte ale Suveranului Pontif.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire