pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza I:
Ecclesia in Europa. Apelul Papei Ioan Paul al II-lea către creștinii de azi

Motto: "(...) sunteți cu toții invitați să recitiți aceste documente pentru a vă întări vocația voastră, pentru a vă angaja în apostolat, așa cum acest lucru a fost propus de către Părinții conciliari, pentru a fi în lume mărturisitorii Veștii Celei Bune și pentru a lua întotdeauna parte mai activ la misiunea Bisericii" (Papa Ioan Paul al II-lea).

 

În data de 26 noiembrie a anului jubiliar 2000, duminică în care era sărbătorită în întreaga lume catolică solemnitatea Mântuitorului Isus Cristos Rege, un eveniment care ne privește direct pe noi toți, creștinii laici, s-a desfășurat în piața San Pietro. Atunci, după desfășurarea lucrărilor Congresului Mondial al Apostolatului Laicilor, Sfântul Părinte s-a întâlnit cu reprezentanții celor numiți în limba latină "christifideles laici" spre a încheia împreună acest eveniment deosebit de important. Dorind să ne atragă atenția încă o dată asupra surselor responsabilității noastre, Sanctitatea Sa ne-a făcut nouă, tuturor, prin intermediul reprezentanților prezenți în piața San Pietro, un dar neprețuit: un volum care conținea documentele Conciliului Vatican II. Dornic să sublinieze semnificațiile unui asemenea dar, Papa Ioan Paul al II-lea afirma următoarele:

"1. Înainte de a încheia această celebrare jubiliară, vreau să vă transmit din nou, prin persoanele unora dintre reprezentanții voștri, Documentele Conciliului Vatican II. Gândul meu se întoarce acum către acest eveniment eclesial istoric și providențial. Sunt 35 de ani, care se împlinesc chiar în aceste zile, de când au fost aprobate anumite documente, printre care Decretul despre apostolatul laicilor Apostolicam actuositatem. În 7 decembrie, a fost de asemenea aprobată, alături de alte texte, Constituția pastorală Gaudium et Spes, despre Biserică în lumea contemporană. În ziua următoare (8 decembrie 1965 - n.n.), Adunarea conciliară promulga definitiv ansamblul documentelor sale.

Ca și atunci, astăzi în egală măsură, doresc să vă încredințez, dragi credincioși laici, apostoli ai celui de-al treilea mileniu, în particular și într-o manieră simbolică, imensul patrimoniu conciliar, reamintind ceea ce în mod precis a fost adresat laicilor - responsabili cu guvernarea, gânditori și oameni de știință, artiști, femei, muncitori, tineri, săraci, bolnavi - în mesajul de încheiere pe care Conciliul l-a transmis întregii umanități.

La această cotitură a istoriei, lecția Conciliului Vatican II se înfățișează ca fiind de actualitate mai mult ca niciodată: situațiile pe care lumea le cunoaște astăzi solicită ca, într-adevăr, angajamentul vostru apostolic de laici să fie încă și mai intens și amplu (extins). Studiați Conciliul, aprofundați-l, asimilați-i spiritul și orientările: veți găsi (în el) lumina și forța necesare spre a mărturisi Evanghelia în toate domeniile existenței umane.

2. (...) sunteți cu toții invitați să recitiți aceste documente pentru a vă întări vocația voastră, pentru a vă angaja în apostolat, așa cum acest lucru a fost propus de către Părinții conciliari, pentru a fi în lume mărturisitorii Veștii Celei Bune și pentru a lua întotdeauna parte mai activ la misiunea Bisericii. Lumea are nevoie de mărturia voastră personală, conjugală, familială, profesională și eclezială. Tuturor, vă acord Binecuvântarea apostolică!

3. Să îndreptăm acum rugăciunea noastră către Fecioara Maria. Pentru ca Ea să ne ajute să împlinim această reînnoire în mentalitate și acțiune, de bucurie și speranță, care este însuși obiectivul Conciliului" [1].

Publicată în data de 28 iunie 2003, această "Exortație apostolică postsinodală despre Isus Cristos, viu în Biserica sa, izvor de speranță pentru Europa, către episcopi, preoți și diaconi, către persoanele consacrate și către toți credincioșii laici", Ecclesia in Europa, ne arată încă din structura capitolelor sale care anume este tema centrală: speranța. Din titlul nici unuia dintre capitole nu lipsește acest cuvânt cheie. Iar conținutul, de la un capăt la altul, ne amintește mereu și mereu de necesitatea reînnoirii speranței creștinilor și a celor ce viețuiesc pe bătrânul continent. De ce este nevoie de un asemenea mesaj? În primul rând, exortația a fost elaborată ca un text-ecou al celei de-a doua Adunări Speciale pentru Europa a Sinodului Episcopilor (care s-a desfășurat de la 10 la 23 octombrie 1999), unde, între alte semne îngrijorătoare, "părinții sinodali au observat că urgența cea mai mare care îl traversează, în Est cât și în Vest, constă într-o nevoie crescândă de speranță, așa încât să se poată da sens vieții și istoriei și pentru a înainta împreună". Repetăm întrebarea: de ce este nevoie de o reînnoire a mesajului de speranță al Bisericii lui Cristos? Răspunsul e clar: tocmai pentru că s-a constatat că ceea ce lipsește, în mod esențial, din viețile multor europeni este tocmai speranța. Iată ce spune în acest sens Sfântul Părinte: "Europa de astăzi însă, chiar în momentul în care întărește și lărgește propria uniune economică și politică, pare să sufere o profundă criză a valorilor. Deși dispune de mijloace sporite, dă impresia că-i lipsește elanul pentru a sprijini un proiect comun și pentru a reda cetățenilor săi motive de speranță.".

Conștienți că nu se obțin fără luptă și eforturi, toate acestea necesită o formare integrală și permanentă a noastră, a tuturor, fără de care am fi exact ca niște constructori care vor să zidească o locuință ale cărei planuri s-au pierdut. Cuvântul cheie? Educație! Asta înseamnă o formare adecvată a unui credincios responsabil. Exact ceea ce solicită în mod repetat și insistent Ioan Paul al II-lea în mesajul său:

"(...) sunt necesare itinerare pedagogice care să-i facă pe credincioșii laici capabili de un angajament de credință în realitățile temporare. Aceste itinerare, bazate pe o însușire serioasă a vieții ecleziale, în particular pe un studiu al doctrinei sociale, trebuie să fie în măsură să le ofere nu doar doctrine și impulsuri, ci și linii spirituale adecvate care să însuflețească angajarea trăită ca o autentică viață de sfințenie."

"(...) pretutindeni este nevoie de o reînnoită vestire și pentru cei care sunt deja botezați. Mulți europeni contemporani cred că știu ce este creștinismul, dar în realitate nu-l cunosc. Adesea, chiar elementele și noțiunile fundamentale ale credinței nu mai sunt cunoscute. Mulți botezați trăiesc ca și cum Cristos nu ar exista: sunt repetate gesturile și semnele de credință, mai ales prin practicile de cult, dar lor nu le corespunde o adevărată acceptare a conținutului credinței și o adeziune la persoana lui Isus. Marile certitudini ale credinței au fost înlocuite de către mulți cu un sentiment religios vag și mai puțin angajant; se răspândesc diferite forme de agnosticism și de ateism practic care fac să se agraveze distanța dintre credință și viață; unii s-au lăsat molipsiți de spiritul unui umanism imanentist care le-a slăbit credința, ducându-i adesea, din păcate, la a o abandona cu totul; se asistă la un fel de interpretare seculară a credinței creștine care erodează și de care se leagă o profundă criză a conștiinței și a practicii morale creștine. Marile valori care au inspirat mult cultura europeană au fost separate de evanghelie, pierzându-și astfel sufletul cel mai adânc și lăsând loc multor devieri."

Vedem deci că noi, cei botezați într-o Biserică apostolică, suntem primii responsabili pentru starea generală care domină viața noastră și a semenilor noștri. Sentimentalismul edulcorat, religiozitatea difuză și superstițioasă, vecină cu pseudo-religiozitatea de tip New-Age, ritualismul golit de viață, iată principalele boli identificate de Sanctitatea Sa în sânul comunităților creștine. De ce se întâmplă astfel? Deoarece certitudinile solide nu se dobândesc de-a gata, prin simpla participare la cultul Bisericii, ci prin studiu, prin reflecție, prin meditație, adică printr-un efort educativ și auto-educativ desfășurat de-a lungul întregii vieți. Dar cum să facem acest lucru? Și, mai ales, unde? Un prim răspuns la această întrebare e tocmai acest loc, în care ne aflăm acum: parohia. Deci, orice parohie poate și trebuie să devine o astfel de școală - repet și subliniez - "permanentă și integrală", în care oricine să afle în ce crede Biserica lui Cristos, în ce speră cei ce-i aparțin și de ce. Exact în acest sens, se cerea la Conciliul Vatican II și în nenumărate alte documente magisteriale, ca toți creștinii care se implică serios în apostolat să aibă o pregătire totală. Vi se pare mult? Iată exact ce ni se spune în Apostolicam actuositatem (Decret despre apostolatul laicilor): "În afară de formația spirituală, e necesară o solidă pregătire doctrinală, și anume teologică, etică, filosofică, adaptată vârstei, condiției și înzestrării fiecăruia. Să nu fie neglijată importanța culturii generale alături de formarea practică și tehnică" (art. 29). Exigențele pe care ni le pune înainte Biserica sunt totale și temeinice.

 

Note
[1] Text preluat de pe site-ul oficial al Vaticanului: http://www.vatican.va/holy_father/john_paul_ii/angelus/2000/documents/hf_jp-ii_ang_20001126_jubillaity_fr.html. Traducerea și adaptarea documentului din limba franceză ne aparține.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire