pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a VIII-a:
Participarea activă la liturgie și muzica sacră

Motto: "Biserica recunoaște cântul gregorian ca fiind propriu liturgiei romane" (Sacrosanctum Concilium, art. 116).

 

Introducere

După ce am vorbit în ultimele cateheze despre liturgie, despre Sfânta Euharistie și despre timpul sacru al Bisericii, astăzi urmează să ne întrebăm ce răspuns trebuie să dăm noi darurilor pe care Dumnezeu ni le pune înainte prin Sfânta Sa Biserică. Cu alte cuvinte, trebuie să ne întrebăm cum anume putem participa cu adevărat la sfintele slujbe, fără a fi simpli turiști pasageri prin lăcașurile sfinte? Am putea să ne gândim că o bună parte dintre noi, mai ales cei care ne preocupăm mai intens de cele sfinte, facem tot ce trebuie să facem și nu avem nimic de îmbunătățit. Însă nu este așa. Vom vedea imediat de ce.

În Constituția Sacrosanctum Concilium despre Sfânta Liturgie, în articolul 14, putem citi următoarele cuvinte: "Maica noastră Biserica dorește foarte mult ca toți credincioșii să fie îndemnați la acea participare deplină, conștientă și activă la celebrările liturgice care e cerută de însăși natura liturgiei și care, pentru poporul creștin, 'seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt, popor răscumpărat' (1 Pt 2, 9; cf. 2, 4-5), constituie în virtutea botezului un drept și o datorie. Acestei participări active și depline a întregului popor i se va acorda o grijă deosebită în reînnoirea și cultivarea liturgiei; într-adevăr, o astfel de participare este izvorul primar și indispensabil din care credincioșii pot dobândi un spirit cu adevărat creștin și de aceea păstorii sufletești trebuie să o urmărească cu zel în toată activitatea lor pastorală, printr-o educație adecvată".

Iată deci care sunt calitățile unei participări autentice la Sfânta Liturgie:

  1. să fie activă;
  2. să fie deplină;
  3. să fie conștientă.

Deși fiecare dintre aceste atribute merită un comentariu aparte, vom comenta mai pe larg doar prima calitate a participării noastre la Liturgie. Înainte de aceasta vom spune că participăm deplin la orice ceremonie sacră atunci când suntem concentrați cu toată ființa noastră asupra respectivei slujbe, iar conștient participăm atunci când avem o pregătire intelectuală adecvată unui asemenea eveniment. Trebuie deci să înțelegem - atât cât este omenește posibil - ce facem acolo și ce se întâmplă în tipul ceremoniei respective. Cum am putea însă cunoaște aceste lucruri fără o pregătire adecvată?

 

Cuprins

Ghidul nostru de astăzi va fi unul dintre cei mai distinși teologi catolici contemporani, Părintele american iezuit Joseph D. Fessio, fondatorul uneia dintre cele mai celebre edituri catolice din lume, Ignatius Press, discipol al Cardinalului Joseph Ratzinger. Într-un articol dedicat tocmai participării active la Sfânta Liturgie, Părintele Fessio arăta, mai întâi, unde a mai fost utilizată această expresie: actuosa participatio (i.e. "participare activă"). Incursiunea în istoria documentelor magisteriale s-a arătat deosebit de rodnică.

Astfel, expresia în cauză a fost folosită pentru prima dată în anul 1903 de către Sfântul Papă Pius al X-lea, într-un motu proprio intitulat Tra Le Solicitudini. În 1928, această expresie a fost din nou folosită într-un document pontifical, Divini Cultus, semnat de Papa Pius al XI-lea. Nouăsprezece ani mai târziu, Pius al XII-lea se referă la actuosa participatio într-un document de mare valoare, Mediator Dei, în care se pun bazele reformei liturgice ce va fi desăvârșită în cadrul Conciliului Vatican II.

Acum a venit momentul să aflăm esențialul: la ce anume se referea această expresie - "participare activă" - menționată în atâtea documente? Citind aceste texte împreună cu Părintele Fessio S.J. aflăm răspunsul: fără excepție, toate textele menționate utilizează expresia actuosa participatio spre a sublinia unica formă sonoră recunoscută ca fiind culmea muzicii sacre creștine: cântul gregorian. În articolul 116 din Sacrosanctum concilium părinții conciliari au subliniat valoarea muzicii gregoriene: "Biserica recunoaște cântul gregorian ca fiind propriu liturgiei romane; de aceea, în acțiunile liturgice, în condiții egale, el trebuie să ocupe primul loc".

Există rațiuni profunde pentru care această formă religioasă, pe care - în ciuda învățăturii Bisericii - nu o mai auzim aproape deloc în liturgiile noastre, este recomandată ca fiind forma cea mai înaltă a muzicii sacre. Nu vom insista acum asupra lor. Trebuie însă să ne întrebăm de ce în bisericile unde mergem la slujbe auzim atât de puțini credincioși cântând, participând la celebrările colective. Probabil că răspunsul se află într-o povestire relatată de Părintele Alois Bulai, care povestea că un preot l-a întrebat pe un actor de ce sălile de teatru sunt pline, în timp ce bisericile sunt aproape (sau tot mai) goale. Răspunsul actorului e memorabil: "Vezi, voi prezentați lucruri foarte serioase, adevărate, reale, dar le prezentați ca și cum ar fi ireale. Pe când noi prezentăm lucruri ireale ca și cum ar fi reale".

Într-adevăr, noi înșine - cei care ne pretindem credincioși - suntem problema: cât de tare credem în conținutul și mesajul sfintelor slujbe? Calitatea participării noastre, inima cu care cântăm, cu care ne rugăm, depinde de credința noatră. Acesta este adevărul. Dacă suntem șovăielnici, îndoielnici, asemenea corăbiilor legănate de valuri - cum spune Apostolul Iacob - nu vom participa niciodată cum se cuvine la Sfânta Liturgie. Aș merge chiar mai departe spunând că trebuie, în mod necesar, să devenim pasionați de sfintele slujbe, de Biserică, de Dumnezeu, cel puțin la fel de mult și de intens pe cât suntem de pasionați de sport, de muzică, de telenovele, de poveștile incredibile cu extratereștri sau mai știu eu de ce.

Să facem deci o pasiune din căutarea lui Dumnezeu, să trăim fascinația aventurii unei tradiții incredibile... Gândiți-vă că, de fapt, Biblia ne spune cele mai tulburătoare povești: oameni care merg pe apă, care învie din morți, războaie și lupte cosmice, trădări și iubiri înflăcărate, păcate și virtuți aprinse, miracole inimaginabile, giganți, balauri, dragoni și fel de fel de viețuitoare impresionante... toate acestea sunt povestite de Sfânta Scriptură ca fiind ADEVĂRATE. Ce povești, ce istorii pot concura textele sacre? Iar noi preferăm să bârfim, să discutăm politică, sport și alte mărunțișuri trecătoare ale vieții noastre bicisnice uitând complet de MĂREȚIA CREDINȚEI CREȘTINE, de MĂREȚIA DUMNEZEULUI CELUI VIU care a zdrobit toți vrăjmașii poporului lui Israel, câtă vreme acesta i-a fost fidel.

 

Concluzii

Cum ar trebui să arate, de fapt, o biserică în care credincioșii ar participa deplin și intens, cu pasiune și curăție, la ceremoniile sacre? Vă cer îngăduința de a vă propune o imagine ideală a unui asemenea lăcaș, preluând-o dintr-o poveste a unui mare scriitor catolic, J.R.R. Tolkien. Să-l ascultăm: "(...) frumusețea melodiilor împletite cu vorbe din multe limbi elfe, chiar dacă prea puțin le înțelegea, îl cuprinse în vraja ei de îndată ce începu să le asculte cu atenție. Aproape că ar fi zis că vorbele căpătau formă, și imagini de meleaguri îndepărtate și lucruri minunate, nicicând ivite în mintea lui, se închipuiau acum în fața ochilor; sala străluminată de foc se prefăcu într-o boare aurie deasupra mărilor înspumate care suspinau la hotarele lumii".

De câte ori am avut asemenea sentimente participând la Sfânta Liturgie? Să ne rugăm și să ne străduim să trăim ceea ce relata, de-adevăratelea, Sfântul Augustin: "Cât am plâns ascultând imnurile, suavele accente ce răsunau în Biserica voastră! Ce emoții am cules din ele! Se prelingeau în urechea mea, picurând adevărul în inima mea. Un mare avânt de pietate mă înălța și lacrimile mi se scurgeau pe obraz, însă îmi făceau bine".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire