pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a IV-a:
Liturgia cerească și liturgia pământească

Motto: "În liturgia pământească noi participăm, prin pregustare, la liturgia cerească" (Sacrosanctum Concilium, art. 8).

 

Introducere

Dacă citim în paralel două cărți ale Noului Testament, Faptele apostolilor și Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, ne putem da seama că ne aflăm în fața a două realități distincte dar nedespărțite: Biserica pământească, în care cei credincioși luptă pentru răspândirea și trăirea profundă a credinței în Mântuitorul Cristos și Biserica cerească, Ierusalimul veșnic, locul unde toți cei care s-au sfințit în viața pământească trăiesc în lumina iubirii veșnice. Noi înșine, privind la propriile noastre vieți, deși suntem adesea tentați să ignorăm lumea nevăzută, veșnică, trebuie să încercăm a înțelege cum anume participăm la realitățile veșnice. Acest lucru se întâmplă deoarece Biserica pământească și cea din ceruri sunt indisolubil legate, asemenea celor două firi ale Mântuitorului Isus Cristos: umană și divină. În constituția despre biserică Lumen Gentium de la Conciliul Vatican II, găsim în articolul 8 expresia cea mai adecvată a acestei realități: "(...) Biserica de pe pământ și Biserica plină de bogății cerești nu trebuie considerate ca două entități, căci formează o singură realitate, complexă, constituită dintr-un element uman și un element divin. De aceea, printr-o analogie nu lipsită de valoare, ea a fost comparată cu misterul Cuvântului întrupat".

Ținând seama de această învățătură, care subliniază unitatea dintre Biserica pământească și cea din ceruri, putem deduce lesne că inclusiv în Sfânta Liturgie este reflectată atât dimensiunea "celor văzute", cât și aceea a "celor nevăzute". Iată cum este mărturisită această realitate în articolul 8 din constituția Sacrosanctum Concilium: "În liturgia pământească noi participăm, prin pregustare, la liturgia cerească, ce se celebrează în cetatea sfântă a Ierusalimului, spre care ne îndreptăm ca niște călători, unde Cristos șade de-a dreapta lui Dumnezeu ca slujitor al Sanctuarului și al adevăratului Chivot; împreună cu întreaga oștire cerească Îi cântăm Domnului imnul de slavă". Despre această tainică participare a noastră, a credincioșilor din biserica pământească la viața bisericii cerești vom vorbi în cateheza de astăzi.

 

Cuprins

Profunda carte a Apocalipsei conține mai multe fragmente care evidențiază activitatea cea mai importantă a ființelor ce trăiesc în veșnicia divină: adorația cuvenită Dumnezeului Celui Viu. Astfel, în capitolul 4, versetele 9-11, după ce este descris Cel care stă pe tron, îi vedem pe cei douăzeci și patru de bătrâni prosternându-se și spunând: "Vrednic ești tu, Domnul și Dumnezeul nostru, să primești gloria, cinstea și puterea, căci tu ai creat toate și prin voința ta au luat ființă și au fost create".

În alte fragmente, cum ar fi vs. 1-5 din cap. 14, întâlnim imaginea aleșilor lui Dumnezeu, a sfinților săi care intonează un cântec de slavă adorându-l pe Tatăl ceresc, sau îi vedem pe cei douăzeci și patru de bătrâni, alături de heruvimi și serafimi, slăvindu-l pe Dumnezeu (în vs. 4 din cap. 19). Toate aceste fragmente ne permit să întrezărim liturgia cosmică, unde toate sfintele făpturi îl adoră pe Cel care a creat cerul și pământul, Domnul oștirilor cerești. Dacă cercetăm sau ascultăm cu atenție rugăciunile din timpul liturgiei la care participăm cu toții aici, jos, pe pământ, vom putea auzi cuvinte prin care ni se arată că și noi participăm - călăuziți de păstorii noștri - la liturgia celestă. Iată, de exemplu, un mic fragment din rugăciunea euharistică: "(...) împreună cu îngerii și cu toți sfinții, proslăvim mărirea ta, zicând într-un glas: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul oștirilor cerești" ("Et ideo cum Angelis et omnibus Sanctis gloriam tuam praedicamus, una voce dicentes: Sanctus, Sanctus, Sanctus Dominus Deus Sabaoth").

Cuvintele unei asemenea rugăciuni au o semnificație cu adevărat excepțională: ele sunt menite să ne arate că noi înșine, simple "vase de lut" însuflețite, avem marea onoare de a participa alături de toate făpturile cerești, alături de toți sfinții cei din ceruri, la măreața liturgie cosmică, veșnică, prin care Dumnezeul ceresc este adorat și cinstit cum se cuvine. Rămâne, totuși, o întrebare: cum anume se face că noi, deși suntem (încă) aici, jos, pe pământ, participăm (și) la această liturgie din Ierusalimul veșnic?

Într-una din catehezele introductive am vorbit despre dimensiunea simbolică a Sfintei liturgii, a gesturilor și a obiectelor sacre pe care le putem vedea în timp ce sfinții slujitori oficiază. Arătam atunci că la fel cum noi, oamenii, deși trăim în lumea văzută prin trupul nostru material, ne aflăm - deopotrivă - și în cer, în lumea nevăzută, datorită sufletului nostru spiritual prin care participăm la realitățile nevăzute. Similar, prin lucrarea harului sfințitor, Sfânta liturgie este deopotrivă pământească și cerească. Harul (numit și "slavă") este puntea care leagă lumea celor nevăzute de lumea celor văzute, podul care permite contactul dintre Dumnezeu și făpturile create - îngeri și oameni.

Probabil că cea mai profundă definiție a Bisericii întemeiate de Mântuitorul Isus Cristos e aceea care afirmă, pe cât de scurt pe atât de surprinzător, că eclesia e "cerul pe pământ", "prefigurarea Ierusalimului veșnic", "Împărăția cerurilor" devenită deja accesibilă. Da. "Împărăția cerurilor s-a apropiat", după cum ne vestește Mântuitorul Cristos însuși. Este chiar aici, lângă noi, în Sfânta Biserică, în Sfânta liturgie. Analogic vorbind, noi participăm deja la tainele vieții viitoare și suntem ajutați să pătrundem în Împărăția cerurilor, să învățăm să trăim în intimitatea plină de iubire a Dumnezeului celui viu. Să ne gândim puțin: dacă am înțelege mai profund ce înseamnă aceasta: când mergem la Biserică mergem în Ierusalimul ceresc - nu ne-am schimba oare comportamentul? Nu ne-am bucura că, deja, moartea a fost învinsă iar noi trăim întru veșnicie? În schimb dacă ne este frică de moarte, dacă suntem lipsiți de bucurie, înseamnă că nu trăim și nu medităm suficient la aceste realități fundamentale ale vieții noastre creștine.

Să repetăm: învățătura conciliară ne spune clar că "în liturgia pământească noi participăm, prin pregustare, la liturgia cerească, ce se celebrează în cetatea sfântă a Ierusalimului". Ce trebuie să facem pentru a trăi pe deplin aceste cuvinte, spre a ne pătrunde semnificația lor deplină? SĂ NE PREGĂTIM CUM SE CUVINE PENTRU A PARTICIPA LA CEREMONIILE SACRE: Să începem deci cu cateheza, integrală și permanentă (ca să știm ce și cum trebuie să facem), să continuăm cu o viață religioasă deplină, să ne curățim de păcate prin mijlocirea preoților noștri care ne pot dezlega - în numele Mântuitorului Cristos - de păcate, apoi să ne apropiem "cu frică și cutremur" de culmea vieții creștine: Sfânta Euharistie. Iar dacă descoperim cât de greu este să facem aceste lucruri, să-l rugăm iar și iar pe Dumnezeu să ne ajute să le trăim, să le împlinim.

 

Concluzii

Liturgia cerească celebrată la scară cosmică de toate făpturile ierarhiilor cerești care-i dau mărire lui Dumnezeu este adevăratul model veșnic al liturgiei pământești. Ceea ce trebuie să reținem cu mare încredere este că și noi, credincioșii de pe pământ, suntem invitați să participăm la "nunta pascală" a Mirelui Cristos și a miresei Sale Biserica: "La această liturgie veșnică Duhul și Biserica ne fac să participăm și noi când celebrăm misterul mântuirii în sacramente" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1139). Ce poate fi mai minunat?
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire