pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a III-a:
Liturgia Bisericii. Omul în fața lui Dumnezeu

Motto: "Liturgia e culmea spre care tinde acțiunea Bisericii" (Sacrosanctum Concilium, art. 10).

 

Introducere

Articolul 837 din Catehismul Bisericii Catolice ne oferă posibilitatea să reflectăm asupra unuia dintre cele mai tulburătoare aspecte ale situării noastre în Sfânta Biserică. Astfel, după ce se arată că fac parte din comunitatea Bisericii cei care acceptă structura ei ierarhică și sacramentele care reprezintă mijloacele mântuirii institutite de Dumnezeu însuși, se adaugă următoarele: "Totuși nu se mântuiește acela care, deși încorporat în Biserică, nu perseverează în dragoste rămânând astfel în sânul Bisericii 'cu trupul', dar nu 'cu inima'". Înțelegem deci din aceste cuvinte că există posibilitatea, absolut nefericită, de a ne afla în Biserică, de a participa la ceremoniile ei sacre într-un mod exterior, trupesc, fără a fi profund angajați sufletește, "cu inima".

Evident, acestă situare în Biserică se referă la toate aspectele vieții noastre religioase, între care - la un loc de cinste - se află participarea noastră la Sfânta Liturgie. Deci (inclusiv) de această participare depinde calitatea integrării noastre "cu inima" în Biserica cea "una, sfântă, catolică și apostolică". De ce? Pentru că nu există nici o altă acțiune mai importantă decât Sfânta Liturgie, după cum se subliniază în constituția Sacrosanctum Concilium: "Liturgia e culmea spre care tinde acțiunea Bisericii și totodată izvorul din care emană toată puterea ei" (art. 10). Spre această culme vom începe și noi să ne ațintim privirile, încercând împreună să înțelegem cum anume putem urca pe culmile ei inegalabile.

 

Cuprins

Ce înseamnă acest cuvânt, "liturgie"? Catehismul ne arată, clar și concis, că e un termen de origine greacă care însemna "lucrare publică", "slujire în favoarea poporului". În Noul Testament termenul "liturgie" are mai multe semnificații importante. În primul rând el desemnează atât celebrarea cultului divin, cât și vestirea Evangheliei și faptele de caritate. "În toate aceste situații e vorba de slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor" (art. 1070). Mergând și mai adânc în miezul semnificațiilor liturgiei, Conciliul Vatican II ne învață că "liturgia este considerată ca exercitarea misiunii sacerdotale a lui Cristos, prin care sfințirea omului este reprezentată prin semne văzute și este realizată într-un mod propriu fiecăruia și în același timp se aduce cultul public integral de către Trupul Mistic al lui Cristos - de către Cap și mădularele sale. Prin urmare, orice celebrare liturgică, întrucât este opera lui Cristos - Preotul și a Trupului său, care este Biserica, este acțiune sacră prin excelență, a cărei eficacitate nu o poate atinge cu același titlu și în același grad nici o altă acțiune a Bisericii" (art. 7).

Chiar dacă totul depinde exclusiv de actul extraordinar al jertfei Mântuitorului Cristos, credincioșii sunt chemați la "o participare conștientă, activă și rodnică" (art. 1071). De aceea, deși Liturgia este culmea vieții ecleziale, ea trebuie în mod necesar precedată de EVANGHELIZARE, CREDINȚĂ și CONVERTIRE. Iată deci răspunsul care ne lămurește cum anume poate fi evitat marele pericol semnalat în articolul 837 al Catehismului, articol pe care l-am citat în introducerea acestei cateheze. Fără a primi Cuvântul Evangheliei celei mântuitoare, fără a-l profunda neîncetat prin cunoașterea tot mai adâncă a credinței însoțită de o convertire deplină, nu putem participa cum se cuvine la Sfânta Liturgie. Aici trebuie să ne oprim puțin spre a semnala un fenomen negativ care decurge din neîmplinirea acestor exigențe mântuitoare pe care Sfânta Biserică ni le supune atenției. E vorba despre ceea ce putem numi "turismul liturgic".

Probabil cu toții am văzut turiști în biserici. Fără să-și facă cruce, adesea în ținute indecente, dotați cu aparate sofisticate de înregistrare a imaginilor, pătrund în locașurile sacre pe care nu le privesc decât drept simple obiective turistice. Fără a-l cunoaște și re-cunoaște pe Dumnezeul cel Viu care este prezent în aceste locașe, ei, deși intră într-un spațiu sacru, nu-l pot vedea, nu-l pot cunoaște. Sunt într-atât de profani și profanați de lumea secularizată în care trăiesc încât sacrul se retrage din fața lor. Fără a asculta și primi Cuvântul Evangheliei, fără a Crede în Isus Cristos, fără a se Converti supunându-se autorității apostolice a Bisericii, nimeni nu poate participa cu adevărat la Liturgie chiar dacă asistă "cu trupul" la ceremonia oficiată de slujitorii divini.

Partea gravă este, însă, aceea că uneori chiar și unii credincioși catolici se comportă precum turiștii care intră în incinta unei biserici. De exemplu, cei care-și spun catolici și vor să primească Împărtășania deși susțin dreptul femeilor de a opta pentru avort (cum a fost cazul acelui candidat la ultimele alegeri pentru funcția de președinte al SUA), sau cei care participă la Sfintele Liturgii deși divorțează, folosesc contraceptive sau aprobă clonarea, nu sunt cu adevărat prezenți "în Duh și Adevăr" la această slujire unică și inegalabilă a omului alături de Dumnezeu și în fața lui Dumnezeu.

Dacă privim la ținuta noastră și a tuturor celor care vin la biserică, dacă privim la credința pe care o avem (sau nu), ne putem întreba: suntem cu adevărat prezenți la Liturgie? Venim noi la biserică cu o conștiință deplină a faptului că ne îndreptăm spre Muntele Sacru unde - asemenea lui Moise - îl vom întâlni direct, "față către față", pe Dumnezeul cel Viu, Regele Universului? Sigur, cei care au trecut pragul vârstei maturității, de obicei, sunt marcați de o anumită sobrietate sfântă în ținută. Însă cum sunt tinerii noștri? Cum își trăiesc ei credința? Îi ajutăm cu adevărat să înțeleagă și să trăiască prezența Mântuitorului Cristos în mijlocul lor la Sfânta Liturgie? Sau turiștii care intră într-o biserică, sunt ei cutremurați și uimiți de ceea ce văd? Simt ei misterul unei alte lumi, sfinte și vii, pe care credincioșii o trăiesc în momentele participării la slujbele sacre?

Cu tristețe trebuie să recunoaștem că, de multe ori, răspunsul la asemenea întrebări e negativ. Mai mult, credincioșii catolici înșiși par a semăna, uneori, cu turiștii. Observați emblemele și siglele de pe hainele tinerilor care vin în biserici; când e vorba de numele unei ehipe de fotbal sau al unei firme oarecare parcă nu e cine știe ce; dar când pe tricou e emblema unei formații rock sau însemnul unui rebel satanist parcă nu mai e o glumă. Ce putem face în fața unor asemenea situații? Să reinstituim acea disciplină din unele comunități creștine din Biserica primelor secole, care nu-i primeau la Sfintele ceremonii decât pe cei care erau membrii recunoscuți ai Bisericii? Nu știm dacă aceasta e soluția cea mai bună. Poate o alta, care depinde de asumarea deplină de către noi, cei credincioși, a țintei supreme a Sfintei Liturgii: Dumnezeu-Tatăl.

Căderea în păcatul originar a avut consecințe dramatice pentru întreaga omenire. Relația filială dintre om și Dumnezeu a fost distrusă. Omul a dorit să se ascundă de Dumnezeu, Dumnezeu însuși devenind invizibil pentru om. Istoria poporului lui Israel, în special după ce Moise a primit Legea Sacră a decalogului, reprezintă începutul lungului drum de întoarcere la Dumnezeu-Tatăl, drum marcat de obstacole, căderi dar și de anumite reușite exemplare. Întruparea Mântuitorului Isus Cristos marchează încheierea acestui drum: avem posibilitatea concretă de a reintra în comuniune deplină cu Tatăl, în Ierusalimul ceresc. Locul unde putem trăi anticipativ această reîntâlnire cu Tatăl ceresc este Sfânta Liturgie. Aici noi îl binecuvântăm pe Dumnezeu adorându-l, tot aici El ne sfințește binecuvântându-ne cu o ploaie de haruri. Participând la Sfânta Liturgie cu o conștiință matură, înțeleaptă, luminată de lucrarea Duhului Sfânt prin primirea Cuvântului Evangheliei, prin credință tare și neșovăielnică și prin pocăință profundă, trăim deja în intimitatea Tatălui ceresc, suntem deja în Ierusalimul ceresc.

 

Concluzii

În loc de concluzie vă propunem spre reflecție următorul articol - 1082 - din Catehismul Bisericii Catolice: "În liturgia Bisericii, binecuvântarea divină este pe deplin revelată și împărtășită: Tatăl este recunoscut și adorat ca izvorul și scopul tuturor binecuvântărilor creației și ale mântuirii; în Cuvântul său, întrupat, mort și înviat pentru noi, ne copleșește cu binecuvântările sale și prin El revarsă în inimile noastre Darul ce cuprinde toate darurile: Duhul Sfânt".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire