pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XXVIII-a:
Preoția, vocația cerească (I)

Motto: "Preoția (...) este sacramentul slujirii apostolice" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1536).

 

Introducere

Între sacramentele Sfintei noastre Biserici, Preoția a fost și este în mod cu totul special atacată de urmașii Reformei protestante, ca și de mulți alți contemporani ai noștri, înstrăinați de Biserica Mântuitorului Isus Cristos. Iată un prim motiv pentru care trebuie să cunoaștem bine învățătura despre această taină, pentru a o putea transmite celor care răstălmăcesc Scripturile dar și pentru a putea insufla copiilor noștri setea de a deveni preoți sfinți ai Dumnezeului Celui Viu. De fapt, acesta din urmă este cel mai important motiv pentru care un laic trebuie să cunoască această parte a teologiei sacramentale. Cum am putea reuși să insuflăm copiilor, nepoților, tinerilor noștri dorința de a deveni preoți dacă nu vom ști să le prezentăm cum se cuvine semnificațiile acestei taine? De altă parte, un al treilea motiv pentru care este necesară studierea învățăturii despre Sacramentul Preoției decurge din necesitatea de a păstra neștirbită unitatea Bisericii, spre a spori trăinicia legăturilor între noi, laicii și episcopii și preoții noștri. Înțelegând semnificațiile preoției vom ști cât de mare este acest dar făcut de Dumnezeu Bisericii sale și vom ști, totodată, să-l protejăm în fața celor care, din diferite motive, îl contestă. Dar spre a fi de la bun început lămuriți asupra valorii sale eminente trebuie să remarcăm faptul că, dintre toate "meseriile" (sau "vocațiile") posibile, Mântuitorul însuși a ales-o pe cea de preot. Nu a rămas un simplu tâmplar, ci, la momentul potrivit, a dezvăluit lumii întregi vocația sa Sacerdotală:

"Toate prefigurările preoției din Vechiul Legământ își găsesc împlinire în Cristos Isus, 'unicul mijlocitor între Dumnezeu și oameni' (1 Tim 2, 5). Melchisedec, 'preot al Dumnezeului Preaînalt' (Gen 14, 18), este considerat de Tradiția creștină o prefigurare a preoției lui Cristos, singurul 'Mare Preot după rânduiala lui Melchisedec' (Evr 5, 10; 6, 20), 'sfânt, nevinovat, nepătat' (Evr 7, 26), care, 'printr-o singură jertfă', adică prin jertfa unică a Crucii sale, 'a dus pentru totdeauna la desăvârșire pe cei care se sfințesc' (Evr 10, 14)" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1544).

 

Cuprins

Primul lucru pe care trebuie să-l știm despre Preoție se referă la calitatea ei: este vorba despre o slujire apostolică, care se va exercita în Biserică până la sfârșitul veacurilor. De asemenea, trebuie să mai știm că preoția comportă trei grade ierarhice: I. episcopatul; II. presbiteratul și III. diaconatul. Conferită anumitor persoane de parte bărbătească, preoția "conferă un dar al Duhului Sfânt ce permite exercitarea unei puteri sacre (sacra potestas) care nu poate veni decât de la Cristos însuși, prin Biserica lui" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1538). Cu alte cuvinte, Preoția este întemeiată de Dumnezeu însuși, ea cunoscând anumite etape în funcție de perioada exercitării sale: în epoca Vechiului Testament sau în aceea de după venirea Mântuitorului Isus Cristos, a Noului Testament.

În epoca vetero-testamentară poporul lui Dumnezeu, în ansamblul său, era considerat și constituit drept "împărăție de preoți și neam sfânt" (Ex 19, 6). Însă în afara acestei preoții universale, a cărei purtători suntem noi, creștinii, exista o preoție specială, bazată pe elecțiunea unuia dintre cele douăsprezece triburi ale lui Israel: acela al lui Levi. Leviții erau desemnați drept slujitori liturgici, ei fiind singurele persoane abilitate printr-un ritual specific "ca să mijlocească pentru oameni în cele ale lui Dumnezeu, ca să aducă daruri și jertfe pentru păcate" (Evr 5,1).

Un element important, subliniat atât în rugăciunea de consacrare a episcopilor, a preoților cât și în aceea a diaconilor, este continuitatea - deși în raporturi de subordonare a unei preoții imperfecte, înainte de Cristos, față de o preoție desăvârșită, în era de după Cristos - tradiției iudaice prin aceea creștină. Iată citatele din rugăciunile respective preluate din Catehismul Bisericii Catolice, articolele 1541, 1542 și 1543:

"Dumnezeule, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, (...) de-a lungul Vechiului Legământ, Tu ai început să dai chip Bisericii Tale; încă de la origine, Tu ai rânduit poporul ieșit din Abraham să devină un popor sfânt; ai instituit conducători și preoți și te-ai îngrijit mereu de slujirea sanctuarului tău..."

"Doamne, Părinte preasfânt (...) încă din Vechiul Legământ, prevestind parcă sacramentele viitoare, Tu ai rânduit în fruntea poporului mari preoți însărcinați să-l călăuzească, dar ai ales și alți oameni pe care i-ai unit cu ei în slujire și care i-au ajutat în misiunea lor. Astfel, Tu le-ai împărtășit celor șaptezeci de bărbați, plini de înțelepciune, duhul pe care i-l dăruiseși lui Moise și i-ai făcut pe fiii lui Aaron părtași de consacrarea pe care o primise tatăl lor".

"Părinte preasfânt (...), pentru zidirea acestui templu nou (Biserica), Tu ai rânduit slujitori din trei ordine diferite, așa cum altădată, în Vechiul Legământ, pentru a sluji la cortul tău, i-ai pus deoparte pe fiii tribului lui Levi și Tu le erai lor moștenire".

Dintr-un alt punct de vedere, pe care l-am anticipat deja în cele spuse mai sus, există două modalități distincte de a participa la preoția unică și de nesubstituit a Mântuitorului Isus Cristos. Prima este aceea propriei preoției universale, care aparține absolut tuturor celor botezați și incorporați în Sfânta Biserică cea "una, catolică și apostolică": "Credincioșii își exercită preoția baptismală prin participarea, fiecare potrivit vocației proprii, la misiunea lui Cristos, Preot, Profet și Rege. Credincioșii sunt 'consacrați pentru a fi (...) preoție sfântă', prin sacramentele Botezului și Mirului" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1546). A doua formă a preoției este aceea numită "ministerială sau ierarhică", uneori și "sacramentală", care este destinată spre a-i ajuta pe toți creștinii să crească întru "dezvoltarea harului baptismal" (art. 1547). Deci preoția comună se realizează în însăși creșterea harului baptismal, în timp ce preoția ministerială e rânduită tocmai spre înmulțirea, spre creșterea harului baptismal al tuturor creștinilor: "Este unul din mijloacele prin care Cristos zidește și călăuzește neîncetat Biserica. Din acest motiv ea este transmisă neîncetat printr-un sacrament propriu, sacramentul Preoției".

 

Concluzii

Nimeni nu poate fi preot al Dumnezeului Celui Viu prin propriile sale puteri, omenești, ci doar prin puterea lui Cristos Capul Bisericii. De aceea preoții, indiferent cărei trepte ierarhice îi aparțin - cea de episcop, de preot sau de diacon - îl re-prezintă pe Dumnezeu în mijlocul comunităților care le sunt încredințate spre păstorire. Deopotrivă, preoția are și un alt scop, anume acela de a reprezenta comunitatea eclezială în fața lui Dumnezeu. Vedem deci că preotul, în ambele sensuri, este un mijlocitor între Dumnezeu și oameni: "Întregul Trup, cap și membre, se roagă și se jertfește și de aceea cei ce în cadrul Trupului sunt în sens propriu slujitorii lui sunt numiți nu numai slujitori ai lui Cristos, ci ai Bisericii. Tocmai pentru că preoția ministerială îl reprezintă pe Cristos, ea poate reprezenta Biserica" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1553).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire