pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XXVII-a:
Vindecarea, semn al apropierii Ierusalimului veșnic (III)

Motto: "Harul fundamental al acestui sacrament este un har de mângâiere, de pace și de curaj" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1520).

 

Introducere

O recentă "Notă privind administrarea sacramentului ungerii bolnavilor" publicată vineri, 21 octombrie, în ziarul oficial al Vaticanului, L`Osservatore Romano, ne poate permite abordarea catehezei de azi printr-o reflecție asupra condițiilor în care poate fi săvârșită această taină a Bisericii. Iată fragmentul din știrea publicată pe site-ul www.catholica.ro:

"Vaticanul a reafirmat faptul că doar preoții și Episcopii pot administra Sacramentul Ungerii bolnavilor. Congregația pentru Doctrina Credinței a subliniat acest lucru într-o Notă publicată ca răspuns la mai multe întrebări pe care le-a primit în ultimii ani. «Nici diaconii și nici persoanele laice nu pot așadar să exercite o astfel de slujire și orice acțiune în acest sens este o simulare a sacramentului" și este așadar "invalidă", spune dicasterul. Dreptul Canonic prevede sancțiuni pentru o astfel de acțiune, se adaugă».

(...)

Tema este tratată «cu precădere din punct de vedere pastoral, în special ținând cont de acele zone în care numărul mic de preoți face să fie dificilă administrarea la timp a Sacramentului, o astfel de dificultate putând fi rezolvată dacă diaconii permanenți și de asemenea persoane laice calificate ar putea fi miniștri delegați ai Sacramentului». Nota atrage atenția asupra acestor tendințe, pentru a se evita pericolul existenței unor încercări de a fi puse în practică, "în detrimentul credinței și cu grave daune spirituale" pentru bolnavii pe care cineva dorește să îi ajute.

«Teologia catolică a văzut în Epistola lui Iacob (5,14-15) baza biblică pentru Sacramentul Ungerii bolnavilor, se arată în comentariu. Nota Vaticanului precizează că trebuie considerată într-o manieră definitivă doctrina potrivit căreia preotul este singurul ministru al sacramentului. Cuvintele grecești ale Epistolei, pe care Vulgata le traduce cu "presbyteros Ecclesiae", nu pot face referire la bătrânii comunității, ci la categoria particulară de credincioși pe care, prin impunerea mâinilor, Duhul Sfânt i-a pus să conducă Biserica lui Dumnezeu».

Comentariul vorbește despre Conciliul din Trento, care definește forma sacramentului. Doctrina acestui Conciliu a fost inclusă în Codul de Drept Canonic promulgat în 1917, repetată în actualul Cod de Drept Canonic (vezi canon 1003.1) din 1983 și în Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene din 1990 (cf. canon 739.1). Comentariul reamintește "demnitatea și eficacitatea particulară" a Sacramentului, subliniind că preotul, fiind ministrul lui, "îl face prezent într-un mod particular pe Domnul Isus Cristos, Capul Bisericii", deoarece "Cel care acționează în acest Sacrament este Isus Cristos", în timp ce preotul este instrumental vizibil".

 

Cuprins

Pornind de la această știre de pe site-ul Catholica, care ne oferă deja un excelent rezumat referitor la practica licită a acestui sacrament, vom trece în revistă cele câteva elemente fundamentale pe care Codul de Drept Canonic le precizează. Apoi, în loc de concluzie, vom reflecta asupra roadelor pe care acest sacrament le aduce celor care îl primesc cu credință.

Canonul 1003 subliniază următoarele: "Orice preot, și numai el, administrează în mod valid Ungerea bolnavilor". După cum se arăta în nota Vaticanului, epistola apostolului Iacob folosește anumiți termeni care exclud ambiguitățile în privința administrantului acestui sacrament. Astfel, "presbyteros Ecclesiae", sintagmă care desemnează persoanele ce pot săvârși ungerea, se referă direct la preoții Bisericii iar nu la cei mai în vârstă din comunitatea creștină. Pe de altă parte, preotul este dator să observe nu numai corecta împlinire a condițiilor canonice ale administrării ungerii bolnavilor, ci și dacă cel care trebuie uns este o persoană care observă poruncile Bisericii în deplină ascultare: "Să nu se confere Ungerea bolnavilor acelor persoane care perseverează cu îndârjire într-un păcat grav și public" (canonul 1007). Cum am precizat în mai multe rânduri la catehezele anterioare, eficacitatea sacramentului nu provine din virtuțile sale magice - căci sacramentele Bisericii nu sunt de natură magică - ci din încrederea filială pe care credinciosul o are în Dumnezeul cel Viu al Vechiului și Noului Testament.

Dacă dreptul canonic insistă asupra condițiilor unei bune împliniri, după voia lui Dumnezeu, a ungerii bolnavilor, Catehismul Bisericii Catolice dedică o sesiune întreagă roadelor celebrării acestui sacrament. Astfel, cele patru articole incluse în această secțiune, circumscriu fiecare dintre ele un aspect al roadelor Ungerii bolnavilor. Articolul 1520 se referă la cel mai important aspect nu doar al sacramentului în discuție, ci al tuturor tainelor Bisericii: "Un dar special al Duhului Sfânt". Iată ce oferă celor unși acest sacrament, înainte de orice altceva. "Acest har este un dar al Duhului Sfânt ce reînnoiește încrederea și credința în Dumnezeu și întărește împotriva ispitelor celui rău, adică împotriva ispitei de descurajare și de angoasă în fața morții". Oferindu-i iertarea păcatelor precum și speranța vindecării, sacramentul oferă un prim rod care poate schimba viețile multor oameni. Pe de altă parte, ceea ce Sfânta Biserică ne amintește neîncetat este unul dintre adevărurile pe care noi, ca viețuitori în acest moment târziu al istoriei, îl acceptăm cu mare greutate (în cazul în care nu-l respingem cu violență): mântuirea trece prin suferință. Cu alte cuvinte suferința nu este doar o povară, un lucru rău și urât de care trebuie să scăpăm cu orice preț; ea poate fi o participare la patimile Mântuitorul Isus Cristos, care, spre mântuirea noastră, a preluat asupra Sa toate suferințele omenirii de la începutul istoriei căzute a omului până la sfârșitul ei. Și acest sacrament aduce ca rod "unirea și patima cu Cristos" (art. 1521). În acest sens "bolnavul primește puterea și darul de a se uni mai intim cu Patima lui Cristos"; "suferința, sechelă a păcatului strămoșesc, dobândește un sens nou: ea devine participare la lucrarea mântuitoare a lui Isus". Nici un sacrament al Bisericii nu este, la propriu, un sacrament privat. Binele pe care săvârșirea unei taine a oferă celui care o solicită se răsfrânge, într-un sens foarte concret deși invizibil ochilor noștri trupești, asupra tuturor membrilor Biserici dar și asupra tuturor oamenilor. Urmând această direcție de meditație, Catehismul precizează că Ungerea bolnavilor este "un har eclezial" care "contribuie la sfințirea Bisericii și la binele tuturor oamenilor pentru care Biserica suferă și se oferă, prin Cristos, lui Dumnezeu Tatăl" (art. 1522). În fine, abia cel de-al patrulea rod adus de Ungerea bolnavilor se referă la ceea ce adesea, este considerat (în mod eronat) unicul sens și unica finalitate a acestui sacrament: "O pregătire pentru trecerea cea din urmă" (art. 1523). Într-adevăr, "această ultimă ungere înconjoară sfârșitul vieții noastre pământești cu un zid puternic de întărire, în vederea celor din urmă lupte înainte de intrarea în Casa Tatălui".

 

Concluzii

Din punctul de vederea al scopului vieții creștine am putea spune că tot ceea ce Sfânta Biserică ne oferă reprezintă, de fapt, mijloacele care ne pregătesc pentru a trece prin moarte la viață. La adevărata viață, aceea veșnică în lumina Ierusalimului celest. Privite din acest unghi de vedere, "Pocăința, Sfânta Ungere și Euharistia dată ca viatic constituie, atunci când viața creștină își atinge ținta, 'sacramentele care pregătesc pentru Patrie> ori Catehismul Bisericii Catolice, art. 1525).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire