pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XXI-a:
Euharistia, taina tainelor (III)

Motto: "Faceți aceasta în amintirea mea" (Luca 22, 19).

 

Introducere

În speciile euharistice ale Pâinii și Vinului, după rostirea de către preot a cuvintelor memoriale ale Mântuitorului din noaptea Cinei cele de Taină, se găsesc în mod real și concret Trupul și Sângele lui Isus Cristos cel înviat - Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Aceasta ar fi, pe scurt, mărturisirea de credință esențială referitoare la Preasfântul Sacrament al altarului. Nici o altă explicație, nici o altă formulare nu poate exprima mai bine de atât taina transsubstanțierii. Ținând seama de această formulă - a "trans-substanțierii" - consacrată de Conciliul Tridentin, nu încercăm niciodată să lămurim în termeni simbolici Taina Euharistiei. Cu alte cuvinte, pâinea și vinul nu sunt "simboluri" ale Trupului și Sângelui Mântuitorului Isus Cristos. Facem această precizare deoarece, adesea, unele comunități creștine interpretează în acești termeni, ne-realiști, semnificația Sfintei Euharistii. De aceea să reținem că pentru credincioșii catolici Pâinea și Vinul sunt în modul cel mai real Trupul și Sângele lui Dumnezeu. Totodată recunoaștem că o asemenea convingere este susținută prin darul credinței, fără de care porțile Sfintei Biserici, ale Ierusalimului ceresc, ne-ar rămâne închise.

Dar dacă avem ocazia cu adevărat extra-ordinară de a ne întâlni față către față cu Dumnezeu însuși, într-un mod atât de concret, cum anume trebuie să ne comportăm? Dacă parcurgem legea vieții bisericești exprimată în Codul de drept canonic, vom vedea că există o multitudine de precizări referitoare, mai ales, la modul în care Sfinții slujitori ai altarului - Preoții - trebuie să administreze Preasfântul Sacrament. Evident, toate acele reguli se bazează pe un principiu fundamental, enunțat deja de noi mai sus în mod implicit: Dumnezeu este cu noi, în mijlocul nostru, pentru noi toți - membrii Sfintei Sale Biserici. Iată adevărul de credință - deopotrivă teoretic și practic - asupra căruia vom medita în cursul catehezei de astăzi.

 

Cuprins

Dumnezeu însuși ne adresează cu insistență invitația de a-l primi în speciile euharistice. Temeiul acestei insistențe e viața sufletului. Căci, dacă nu-l interiorizăm pe Dumnezeu în acest mod atât de concret nu vom avea viața veșnică: "Adevăr, adevăr zic vouă, dacă nu veți mâncă trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi" (Ioan 6, 53). Ținând cont de această invitație atât de categorică, Biserica a învățat din cele mai vechi timpuri ale ei, apostolice, necesitatea unei bune pregătiri în vederea Împărtășaniei. Unul din primii autori sacri prin care ni s-a transmis această exigență este apostolul Paul: "Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea potirul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de Trupul și de Sângele Domnului. Să se cerceteze așadar pe sine omul și așa să mănânce din pâine și să bea din potir. Fiindcă acela care mănâncă și bea cu nevrednicie își mănâncă și își bea propria osândă, nesocotind Trupul Domnului" (1 Corinteni 11, 27-29). De aceea Sfânta Biserică ne recomandă insistent cercetarea propriei conștiințe și curățirea de orice păcat de moarte înainte de a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului. În ciuda acestui aspect purificator, care amintește direct de necesitatea expurgării din Vechiul Testament atunci când profetul (de exemplu Moise) se pregătea pentru o întâlnire cu Creatorul tuturor, trebuie să reținem că niciodată nu suntem și nu putem fi cu adevărat vrednici de un asemenea dar. De aceea ni se pun înainte cuvintele centurionului: "Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt și se va tămădui sufletul meu" (Matei 8, 8). În această stare, trebuie să urmăm îndemnul multor Papi, al Bisericii în ultimă instanță, de a ne împărtăși cât mai frecvent, dacă se poate chiar zilnic. "Este conform cu însăși semnificația Euharistiei ca credincioșii, dacă au dispoziția cuvenită, să se împărtășească ori de câte ori participă la Liturghie. Se recomandă mult acea participare mai desăvârșită la Sfânta Liturghie prin care credincioșii, după împărtășirea preotului, primesc la aceeași jertfă Trupul Domnului" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1388). În ceea ce privește obligațiile stricte ale credincioșilor, Biserica solicită participarea, în duminici și sărbători, la dumnezeiasca Liturghie și primirea Euharistiei cel puțin o dată pe an, pe cât posibil în timpul pascal (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1389).

Există astăzi anumite tendințe, foarte periculoase pentru rectitudinea credinței și a vieții morale catolice, de a minimaliza și de a relativiza separarea de Biserica cea "una, sfântă, catolică și apostolică" a unor comunități religioase. Evident, ne referim în primul rând la cele provenite din Reforma protestantă, dar și la separarea Bisericii de Răsărit de Biserica mamă. Acest spirit al relativismului afectează inclusiv percepția Sfintei Euharistii, care este tratată fără înțelegerea cuvenită, considerându-se că primirea Împărtășaniei este o chestiune strict individuală, lăsată la liberul arbitru al fiecăruia. Dar nu este așa. Învățătura Bisericii este ne-echivocă: "Cel care dorește să-l primească pe Cristos în împărtășania euharistică trebuie să fie în stare de har" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1415). Ce presupune însă această stare a creștinului marcat de harul sfințitor? În primul rând apartenența la Biserica cea apostolică, care doar ea păstrează toate mijloacele de mântuire dăruite oamenilor de către Dumnezeu. Apoi, o bună cunoaștere a învățăturilor dogmatice și morale ale Bisericii. Căci dacă nu știm ce învață Biserica, cum am putea să ne spovedim de păcate (mai ales de cele de moarte) pregătindu-ne pentru Sfânta Împărtășanie? În fine, este absolut necesară evitarea așa-numitei "inter-comuniuni" cu membri altor comunități creștine, care "mai ales din cauza lipsei sacramentului Preoției, nu au păstrat substanța autentică și integrală a Misterului euharistic" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1400). Să fim bine înțeleși: comunitățile provenite din Reformă nu sunt Biserici. Căci ele nu-l au pe Isus Euharistic, la fel cum nu primesc harul sfințitor deoarece resping atât Sacramentele Bisericii celei adevărate, cât și învățătura ortodoxă (adică drept credincioasă), pe care nu o păstrează intactă decât Magisteriul Bisericii Catolice. De aceea "nu este posibilă intercomuniunea euharistică a Bisericii catolice cu aceste comunități" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1400). Fără a cultiva desconsiderarea oamenilor care s-au născut și trăiesc marcați de rătăcirile (neo)protestantismului, Biserica noastră subliniază limitele relațiilor pe care le stabilim cu aceștia, specificând că singurele Biserici care au sacramente valide sunt cele Orientale, cunoscute nouă sub numele de Biserici "ortodoxe". În ciuda acestui fapt, intercomuniunea cu ortodocșii nu este recomandată, decât cu aprobarea unui superior bisericesc și în anumite condiții temeinice. De asemenea, pot fi împărtășiți și necatolicii cu Euharistia administrată de un sacerdot catolic, însă numai dacă e o situație urgentă (de exemplu pericolul de moarte) și dacă cei care cer Euharistia mărturisesc credința catolică cu privire la prezența reală a Mântuitorului în Pâinea și Vinul euharistice (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1401). Ceea ce putem face însă din belșug pentru frații despărțiți de Biserica cea universală a lui Isus Cristos este oferirea împărtășaniilor pe care le primim pentru toți aceștia, cerându-i neîncetat Mântuitorului să ne dăruiască unitatea deplină a tuturor credincioșilor.

 

Concluzii

Ținând cont de tot ceea ce am spus în cele trei cateheze dedicate Sfintei Euharistii ne putem întreba: care este esența învățăturii Bisericii? În primul rând necesitatea de cinsti în mod cu totul deosebit și eminent Preasfântul Sacrament, apoi - în al doilea dar nu în ultimul rând - exigența deschisă a împărtășirii noastre cât mai dese. Deși temători în fața unei atât de mari taine datorită propriilor necurății și slăbiciuni omenești, trebuie să îndrăznim a ne apropia cât mai des - dacă se poate chiar în fiecare săptămână sau chiar zilnic - de Isus euharisticul. Și, în fine, nici o clipă nu trebuie să pierdem din vedere o dispoziție cât mai solemnă și respectuoasă, cu adevărat demnă în fața Regelui Universului care ni se oferă cu atâta generozitate spre a ne mântui întru Împărăția Sa.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire