pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XX-a:
Euharistia, taina tainelor (II)

Motto: "...În centrul celebrării Euharistiei se află pâinea și vinul" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1333).

 

Introducere

"Acesta este Trupul meu dat pentru voi. (...) Acesta este potirul Sângelui meu...". Iată cuvintele-cheie ale celui mai misterios și mai fascinant sacrament al Bisericii. Prin rostirea de către preoții hirotoniți valid a cuvintelor rostite de însuși Mântuitorul Isus Cristos în noaptea Cinei cele de Taină, darurile prezente pe altar - pâinea și vinul - se transformă în Trupul și Sângele Mântuitorului Isus Cristos. Cum este posibil așa ceva? Oricât am încerca să înțelegem aceasta, ne vom regăsi mereu cu un pas în urma lui Dumnezeu. Căci ceea ce El ne oferă nu este atât o teorie ilustrată spectaculos a manifestării puterii Sale divine supranaturale, cât o piatră de poticnire, un mister fundamental al credinței. Pe de altă parte, Sfânta Euharistie este remediul oferit de Dumnezeu pentru starea căzută a omului: dacă prin consumarea fructului oprit protopărinții Adam și Eva au căzut din Paradis, prin înghițirea Trupului și Sângelui Mântuitorului Isus Cristos credincioșii reintră în Ierusalimul celest. Astfel, un act alimentar necugetat, este corectat printr-un alt act alimentar, cu adânci semnificații și efecte mântuitoare. Căci mâncând-l pe Dumnezeu noi intrăm în cea mai profundă comuniune posibilă, foarte concretă, foarte reală, trupească și sufletească deopotrivă, cu Creatorul nostru, al tuturor.

 

Cuprins

Rămâne însă întrebarea: cum e posibil ca pâinea să se preschimbe în Trupul lui Dumnezeu, iar vinul în Sângele Său? Un prim răspuns la această problemă atât de dificilă ne-a oferit Sfântul Ambrozie al Milanului:

"Să fim ferm convinși că nu e vorba de ceea ce a făcut natura, ci de ceea ce a consacrat binecuvântarea și că puterea binecuvântării o depășește pe cea a naturii, deoarece, prin binecuvântare, se schimbă însăși natura (...). Cuvântul lui Cristos, care a putut crea din nimic ceea ce nu exista, nu ar putea oare să schimbe cele existente în cele ce nu sunt încă? Căci nu este mai puțin a da lucrurilor natura lor primară decât a le-o schimba" (citat preluat din Catehismul Bisericii Catolice, art. 1375).

Indicând cuvântul dumnezeiesc și a binecuvântarea, Sfântul Ambrozie ne arată care este sursa acestei transformări miraculoase: puterea lui Dumnezeu. Dacă pentru un credincios acesta poate fi un răspuns suficient, s-ar putea ca cei cu dubii și îndoieli să nu fie mulțumiți. Fără a avea pretenția de a elucida un mister divin, Conciliul Tridentin a exprimat în cel mai profund mod acel maximum de înțelegere la care mintea omenească poate ajunge într-o asemenea chestiune:

"Deoarece Cristos, Răscumpărătorul nostru, a spus că ceea ce oferă sub chipul pâinii este cu adevărat Trupul său, a existat în Biserică întotdeauna convingerea, pe care sfântul Conciliu o declară din nou, că prin consacrarea pâinii și a vinului se înfăptuiește preschimbarea întregii substanțe a pâinii în substanța Trupului lui Cristos Domnul nostru și a întregii substanțe a vinului în substanța Sângelui lui; această preschimbare, Biserica catolică a numit-o în mod just și adecvat transsubstanțiere" (citat preluat din Catehismul Bisericii Catolice, art. 1376).

Folosind terminologia filosofiei scolastice, în contextul căreia au strălucit gânditori ai Bisericii precum Sfântul Thoma d'Aquino și Sfântul Bonaventura, Conciliul Tridentin ne jalonează unicul drum pe care putem păși fără riscul de a greși. Astfel, mai întâi, trebuie să reflectăm puțin asupra distincției dintre particularul individuat și substanță. Pâinea și vinul - asemenea oricărui alt element al lumii vizibile - există datorită conjugării dintre materie și esență. Ca să fim mai expliciți, vom atrage atenția asupra unui singur lucru: deși percepem o mulțime de pâini particulare, concrete, care diferă unele de altele mai mult sau mai puțin prin aspect, greutate ș.a.m.d., acceptăm că în spatele acestei pluralități se găsește o singură idee, un singur gen căruia-i aparțin toate produsele din panificație cu anumite particularități. Deci distingem între pâinea materială, cea pe care o vedem noi în primul rând, și pâinea substanțială (sau conceptul de "pâine") la care ajungem doar printr-o anumită operațiune intelectuală numită "abstracție". Ceea ce ne spune Conciliul Tridentin este tocmai aceasta: deși aspectul exterior, material, al pâinii și vinului rămân neschimbate, prin intervenția divină substanța, esența acestora e înlocuită de către Trupul și Sângele Mântuitorului. Actul acestei înlocuiri e numit în limbajul consacrat de Conciliul Tridentin transubstanțiere (căci substanțele pâinii, respectiv a vinului sunt înlocuite de Trupul și Sângele Mântuitorului Isus Cristos).

Probabil că pentru cineva mai puțin familiarizat cu filosofia aristotelico-thomistă aceste noțiuni par destul de speculative și greu de asimilat. De aceea există o altă modalitate de a reflecta asupra acestei taine; întrebându-ne: de ce Dumnezeu a ales ca materii prin care se ni se ofere în modul cel mai profund spre împărtășire tocmai pâinea și vinul? De ce nu a ales - de exemplu - apa simplă și peștele prăjit? Sau orice altă băutură și orice alt aliment uzual?

Catehismul Bisericii Catolice ne oferă o primă explicație, subliniind relația strânsă dintre Euharistie și riturile Vechiului Testament: "În Vechiul Legământ, pâinea și vinul sunt oferite ca jertfă printre cele dintâi roade ale pământului, în semn de recunoștință față de Creator. Dar ele primesc și o nouă semnificație în contextul Exodului: azimile pe care le mănâncă Israel în fiecare an la Paște comemorează graba plecării eliberatoare din Egipt; amintirea manei din pustiu va reaminti mereu lui Israel că trăiește cu pâinea Cuvântului lui Dumnezeu. În sfârșit, pâinea de fiecare zi este rodul Pământului făgăduinței, chezășia fidelității lui Dumnezeu față de făgăduințele sale. "Potirul binecuvântării" (1 Cor 10, 16) de la sfârșitul ospățului pascal al evreilor adaugă bucuriei festive a vinului o dimensiune eshatologică, aceea a așteptării mesianice a refacerii Ierusalimului. Isus și-a instituit Euharistia dând un sens nou și definitiv binecuvântării pâinii și a potirului" (art. 1334).

Pe lângă aceste lămuriri, putem afla alte semnificații reflectând asupra simbolismului pe care grâul (din care se face pâinea) și strugurii (din care se face vinul) l-au avut din cele mai vechi timpuri. În primul rând, atât grâul cât și - mai ales - strugurii au fost simboluri ale membrilor comunității umane. Ați auzit probabil spunându-se că martirii sunt spice alese pentru hambarul Dumnezeului, sau că strugurii sunt elementele care laolaltă alcătuiesc vița - simbol al poporului ales. Biblia e plină de asemenea metafore și comparații. În același timp constatăm că noi nu consumăm direct aceste roade, ci extractul lor cel mai valoros; pâinea e făcută din făină, care se obține după ce a fost măcinat grâul, iar vinul se obține după ce strugurii au fost trecuți prin teasc. Dacă pornim de la premisa că ceea ce primim noi în Sfânta Împărtășanie sunt Trupul și Sângele Mântuitorului Înviat, atunci înțelegem că este vorba de Trupul și Sângele său în starea de după Înviere. Pentru a ajunge alături de Regele inimilor noastre în Împărăția Cerurilor, trebuie ca noi înșine să ne zdrobim, să ne "nevoim" spre a extrage din trupurile și din sufletele noastre ceea ce este mai bun, mai curat, lamura. De fapt, ca să mergem mai în adânc, trebuie să recunoaștem că păcatul originar a modificat într-un mod dezastruos natura umană: trupul nostru a fost îngreunat prin "carnea" (gr. sarx) mortiferă care ne face să fim muritori, iar sufletul a fost el însuși îngreunat prin elemente care nu sunt nemuritoare. Spre a (re)dobândi statutul de cetățeni ai Ierusalimului ceresc trebuie să fim purificați, curățați de aceste elemente împovărătoare. Asta nu atât prin eforturi proprii, care, totdeauna, rămân precare, cât mai ales prin intervenția lui Dumnezeu însuși care ne oferă posibilitatea asemănării cu El prin ceea ce ne hrănește: Trupul și Sângele Său.

 

Concluzii

Indiferent ce am spune noi despre Sfânta Euharistie, indiferent cât de mult am aprofunda aceasta taină a Bisericii, esențialul a fost repetat de nenumărate ori de toți pontifii ultimelor secole, de la Papa Pius la IX-lea la Papa Leon al XIII-lea și până la Papa Ioan Paul al II-lea:

"Biserica și lumea au mare nevoie de cultul euharistic. Isus ne așteaptă în acest Sacrament al iubirii. Să nu cruțăm timpul în a merge să-l întâlnim în adorație, în contemplarea plină de credință și gata să repare vinovățiile grave și greșelile lumii. Să nu înceteze niciodată adorația noastră" (Scrisoarea apostolică Dominicae cenae, 3, citată în Catehismul Bisericii Catolice, art. 1380).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire