pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XIII-a:
Botezul, poarta Împărăției

Motto: "Botezul este sacramentul renașterii prin apă și cuvânt" (Catechismus Romanus 2, 2, 5).

 

Introducere

Încă din cele mai vechi timpuri ale Lumii de dinainte de Cristos, Dumnezeu Tatăl a dezvăluit oamenilor cele ce aveau să urmeze. Fără excepție, marii Părinți și Doctori ai Bisericii au dezvăluit prefigurările botezului din Vechiul Testament, care, toate, și-au găsit împlinirea prin Întruparea Mântuitorului Isus Cristos: facerea lumii, când Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor; arca lui Noe care a străbătut apele potopului; trecerea poporului lui Israel prin Marea Roșie. În fața acestor imagini "tipologice" ale botezului din textele sacre vetero-testamentare trebuie să ne întrebăm: de ce este atât de important botezul? Nu se putea oare ca Dumnezeu să ne salveze și fără botez? Evident, Dumnezeu poate face orice binevoiește. Însă faptul că a ales această cale, care trece prin apa botezului, trebuie să ne dea de înțeles că există rațiuni adânci. Vom încerca să le înțelegem reflectând la această soluție aleasă de Dumnezeu însuși de la înălțimea inteligenței Sale infinite și perfecte. După puteri, urmând căile gândului deschise de câțiva dintre autorii clasici care au îmbogățit patrimoniul creștin, să deslușim câte ceva din tainele Botezului.

 

Cuprins

Este imposibil să înțelegi just semnificația, valoarea și necesitatea acestui sacrament dacă nu începi prin a rememora istoria neamului omenesc, începând chiar cu primul moment al istoriei "căzute": păcatul originar și consecințele acestuia. Ca să fim obiectivi, după cum recomandă științe precum istoria religiilor sau istoria culturii și a civilizației, trebuie mai întâi să recunoaștem că drama păcatului originar e (re)cunoscută de toate culturile lumii. Nici o religie antică, nici o mare filosofie de dinainte de Cristos nu este străină de problematica căderii protopărinților. Indiferent care e forma sub care această catastrofă este relatată, esența ei este prezentată (mai mult sau mai puțin veridic, mai mult sau mai puțin clar) în diferite versiuni: printr-o greșeală originară, Cerul și Pământul s-au separat, Dumnezeu și Omul s-au înstrăinat, relația de prietenie dintre făpturile angelice și cele omenești a fost tulburată până la vrăjmășie.

În Marele Cuvânt Catehetic (capitolul 8) Sfântul Grigore de Nyssa explică prin imagini foarte sugestive, cu caracter simbolic, ce s-a întâmplat atunci când Adam și Eva s-au lăsat amăgiți de cel viclean. Astfel, omul poate fi închipuit sub forma unui vas de lut plămădit de Creatorul cel prea puternic. Aprins de invidie și de ură, vrăjmașul a făcut ca acest vas să-și piardă conținutul pentru care fusese destinat (adică harul divin) și să primească înlăuntru o materie ucigătoare: plumb topit. După Sfântul Grigore de Nyssa, acest plumb este materia, care, umplând sufletul, îl îngreunează legându-l fatal de cele pământești. Căci, deși nu este înger și e înzestrat cu un trup pământesc, omul era destinat să poarte în suflet lumina dumnezeiască, care-l poate susține în înaltul lumii spirituale. Ce va face însă olarul? Revendicându-și vasul, el mai întâi îl va zdrobi pentru ca, după aceea, să elimine plumbul întărit înlăuntrul său. În cele din urmă va reface întregul vas, care, abia acum, va fi capabil să poarte din nou conținutul divin.

Pornind de la asemenea imagini începem să deslușim importanța botezului. Căderea protopărinților a antrenat o anumită întunecare a puterilor minții, deci a sufletului însuși căruia mintea îi este parte constitutivă ("inima" sa). După care a urmat restul: trupul însuși a devenit din transparent față de harul divin, opac din cauza lanțurilor materiei. Dacă privim acum la propria noastră condiție corporală, vedem cum totul în trupul nostru este întunecat, netransparent, degajând materii neplăcute. În schimb dacă privim la Mântuitorul Isus după învierea Sa, sau la sfinții Bisericii, vedem cum trupurile lor - de slavă - sunt ușoare, aeriene, ei pot zbura, trec prin uși și pereți, sunt străluminoase. Omul are trup, însă slava acestui trup diferă în funcție de treapta spirituală pe care se află. Apostolul Paul ne-a învățat acest lucru: unul este trupul celor pământești, altul este trupul celor cerești. Dar dacă omul - începând de la un păcat al gândului și al voinței, deci al sufletului - a ajuns să-și piardă frumusețea cea dintâi, "asemănarea" cu Dumnezeu, ce se putea face? Un lucru incredibil: reclădirea sa. Pe care numai Demirugul atotputernic o putea întreprinde. Și cum altfel decât exact în sensul invers căderii?

A sosit acum momentul să ne apropriem de botez. Căci acesta este Sacramentul prin care omul este reclădit, restaurat în demnitatea sa inițială, ba chiar ridicat mai presus de aceea: "Botezul este sacramentul renașterii prin apă și cuvânt" (Catechismus Romanus 2, 2, 5)". Această simplă definiție preluată din vechiul Catehism Roman ne spune deja esențialul. Omul este renăscut. Urmându-l pe Sfântul Grigore de Nyssa trebuie să accentuăm: omul este recreat. Și asta în ordinea inversă destructurării sale: mai întâi îi sunt refăcute puterile cugetului, prin luminarea minții cu învățăturile revelate (dreapta credință), apoi sufletul întreg este recreat prin "înmormântarea catehumenului în moartea lui Cristos, de unde iese prin învierea împreună cu El ca 'făptură nouă' (2 Cor 5, 17; Gal 6, 15)" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1214). Astfel păcatul originar este șters, este îngropat prin moartea împreună cu Cristos, după care omul devine făptură cu totul nouă.

Iată cum exprimă aceste adevăruri de credință Catehismul Bisericii, citându-i pe Sfântul Iustin martirul și filosoful și pe Sf. Grigore de Nazianz: "'Această baie este numită iluminare, pentru că cei care primesc această învățătură catehetică au cugetul luminat...' (Sf. Iustin). Primind prin Botez Cuvântul, 'lumina cea adevărată care luminează pe tot omul' (Ioan 1, 9), creștinul, 'după ce a fost luminat' (Evr 10, 32), a devenit 'Fiul al luminii' (1 Tes 5, 5) și el însuși 'lumină' (Ef 5, 8): 'Botezul este cel mai frumos și cel mai minunat dintre darurile lui Dumnezeu (...). Îl numim dar, har, ungere, luminare, haină de nestricăciune, baie a renașterii, pecete și tot ce poate fi mai scump. Este dar, pentru că este oferit celor care nu aduc nimic, este har, fiindcă este dăruit chiar și celor păcătoși; botez, pentru că păcatul este îngropat în apă; ungere, pentru că este sfânt și regesc (așa sunt cei care sunt unși); luminare, fiindcă este lumină strălucitoare; haină, fiindcă acoperă ocara noastră; baie, pentru că spală; pecete, fiindcă ne ocrotește și fiindcă este semnul puterii lui Dumnezeu' (Sf. Grigore de Nazianz)" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1216).

Importanța Botezului este vădită în numeroase locuri din Sfânta Scriptură: în primul rând Botezul Mântuitorului Isus Cristos însuși de către Ioan; apoi în ziua Rusaliilor și în alte situații în care apostolii, după ce au transmis credința, au botezat. Putem descoperi fiecare dintre noi, prin lectura Sfintei Scripturi, numeroase locuri în care Botezul este evidențiat. Să mai precizăm ceva: Botezul nu anulează moartea fizică. De ce? De ce trebuie să suferim o așa năpastă, deși am fost botezați? Cum am spus, botezul reprezintă temelia mântuirii: el ne restaurează intelectul și sufletul în starea harului sfințitor, urmând ca prin faptele mântuirii și trupurile noastre să ajungă la desăvârșire. Dar totul va fi deplin abia după intrarea finală în Împărăția cerurilor. Până atunci vom pregusta acea stare de fericire cerească.

Pe de altă parte, să nu uităm că botezul este "sacramentul credinței" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1253). Cu alte cuvinte el trebuie însoțit de creșterea în credință, de creșterea în înțelegerea tainelor cerești prin lucrarea harului. Cum se poate însă înfăptui aceasta fără pregătire, fără meditație, fără studiu? E cu neputință. De aceea Părinții Bisericii sunt repere azi: pentru că ei acordau zeci, sute, mii de ore acestei pregătiri, acestei aprofundări a credinței. Pe când azi cei mai mulți creștini au devenit - cum a spus Papa Ioan Paul al II-lea - oameni afectați de ritualism, care nu mai însoțesc practica religioasă cu convingeri autentice. Cunosc cateheți ai bisericii care, deși îi învață pe alții, socotesc că prezervativul nu-i un păcat de moarte. Sau așa-ziși creștini care divorțează fără ezitări, trăind apoi în adulter perpetuu. Sau alți pretinși credincioși, foarte numeroși, care transformă taina Botezului sau pe cea a Cununiei în prilej de petreceri care numai creștine nu sunt.

Acum am o întrebare grea pentru noi toți, laici, preoți și episcopi: dacă le-am spune unor asemenea oameni clar și răspicat care sunt exigențele și convingerile asociate Botezului, Cununiei etc., ar mai dori ei oare să fie creștini? Ar mai asuma ei aceste "obiceiuri"? Eu cred că cei mai mulți ar reacționa chiar cu violență împotriva slujitorilor sacri. Am descoperi că trăiesc împotriva credinței Bisericii. Că se opun acesteia și autorității ei. Ce fel de oameni sunt aceștia? Mântuitorul ne-a spus deja: e vorba de lupii îmbrăcați în piele de oaie. În primul rând să ne ferim să nu cumva să devenim noi înșine așa ceva, apoi să discernem și să mărturisim neîncetat Adevărul vestit de Mântuitorul Isus Cristos împotriva minciunilor și blasfemiilor vremii. Și prin vorbă, dar, mai ales, prin fapte pe măsură să transmitem virtuțile Botezului. Totul trebuie să înceapă cu noi înșine, nu cu ceilalți!

 

Concluzii

Concluzionând, am putea chiar să afirmăm că lupta pe care o duc puterile întunericului împotriva noastră are ca scop tocmai aceasta: împiedicarea creștinilor de a lua act și de a face lucrătoare energiile extraordinare pe care ni le conferă Botezul. De ce? Pentru că un creștin care batjocorește puterea care este în el, nu numai că e păcătos, dar este și sacrileg. Vina noastră, dacă suntem catolici nevrednici, e mai mare decât a oricărui alt păcătos în cazul în care nu respectăm harurile Botezului. Aceasta deoarece avem totul și ne vindem pe nimicul păcatului. Să luăm aminte!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire