pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XI-a:
Liturgie și culturi. Riturile Bisericii

Motto: "Diferitele tradiții liturgice s-au născut în funcție de misiunea Bisericii" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1202).

 

Introducere

Uneori, întâlnim la anumiți credincioși din imediata noastră apropiere o atitudine care, prin asprimea ei, ne poate surprinde. Astfel, în special în Răsăritul Europei, se afirmă că ritul este imutabil și neschimbabil în întregimea lui, ca și cum toate gesturile, toate elementele acestuia ar fi întemeiate de Dumnezeu însuși. De aici au rezultat și rezultă adesea tensiuni și neînțelegeri, unii credincioși considerându-și zestrea liturgică mai "adevărată" decât a altora, pe care-i consideră într-un anumit sens îndepărtați de credință tocmai pentru că nu au exact aceleași slujbe ca ei.

Catehismul Bisericii Catolice ne avertizează, cu realism, împotriva unei asemenea atitudini: "Diversitatea liturgică poate fi izvor de îmbogățire, dar totodată ea poate da naștere la tensiuni, neînțelegeri reciproce și chiar schisme. În acest domeniu e limpede că diversitatea nu trebuie să dăuneze unității". Spre a evita orice neînțelegeri în acest domeniu, în special cu privire la atitudinea unor membri ai Bisericii din Răsărit, vom încerca să fixăm exact ceea ce ne învață Biserica despre problema pluralității tradițiilor liturgice.

 

Cuprins

Ca să fim expliciți de la început, vom preciza că Magisteriul Bisericii distinge clar între Tradiția de origine dumnezeiască și tradițiile omenești. Iată ce se spune în articolul 83 din Catehismul Bisericii Catolice: "Tradiția... vine de la apostoli, transmite ceea ce ei au primit din învățătura și exemplul lui Isus și ceea ce au învățat prin Duhul Sfânt. ... Trebuie să distingem de aceasta 'tradițiile' teologice, disciplinare, liturgice sau devoționale născute în decursul timpului în Bisericile locale. Ele constituie forme particulare în care marea Tradiție capătă expresii adaptate diferitelor locuri și timpuri. În lumina Tradiție apostolice aceste 'tradiții' pot fi păstrate, modificate sau părăsite, sub călăuzirea Magisteriului Bisericii".

Cu alte cuvinte, trebuie să distingem Tradiția (cu majusculă) de origine dumnezeiască și apostolică de tradițiile omenești, care, deși pot avea rostul și valoarea lor, nu sunt imutabile. Într-o modalitate asemănătoare trebuie să privim și Sfânta Liturgie, distingând ceea ce este dumnezeisc, neschimbător, de ceea ce este omenesc, deci supus schimbării. Într-o scrisoarea apostolică semnată de Papa Ioan Paul al II-lea, Vicesimus quintus annus, se afirmă clar că: "În liturgie, mai ales în aceea a sacramentelor, există o parte neschimbătoare - fiindcă este de instituire divină - a cărei Păstrătoare este Biserica, și părți ce pot fi schimbate".

De altfel, privind spre liturgiile la care noi avem acces în România, cea conformă ritului latin și cea conformă ritului bizantin, vedem că, într-adevăr, există o parte comună neschimbătoare: nucleul euharistic al Sfintei Liturghii. Scopul, ținta, culmea liturgiei este tocmai acest miez euharistic, reprezentat de punctul culminant al transubstanțierii pâinii și vinului în Trupul și Sângele Mântuitorului Isus Cristos. De fapt, acest nucleu este conținut în relatările evanghelice despre Cina cea de Taină: "Și, în timp ce mâncau, Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, a dat-o discipolilor, și le-a spus: 'Luați, mâncați; acesta este trupul meu!' Apoi, luând potirul, după ce a mulțumit, le-a dat lor, spunând: 'Beți din acesta toți, căci acesta este sângele meu, al alianței, care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor. Vă spun că nu voi mai bea din acest rod al viței până în ziua în care îl voi bea cu voi, din nou, în Împărăția Tatălui meu'" (Matei 26, 26-29).

Scena comuniunii apostolilor cu Mântuitorul Isus Cristos, apoi împărtășirea cu Trupul și Sângele Său dumnezeiești, se repetă oarecum ori de câte ori noi participăm la ceremonia sacră. Acest mister al transubstanțierii nu poate fi însă exprimat în completitudinea sa prin nici o formă liturgică. De aceea există o pluralitate liturgică pe care Biserica o acceptă, cu condiția să nu se piardă raportarea la esențial: Cristos euharisticul.

Neînțelegerea acestei distincții între ceea ce e schimbător și ceea ce e neschimbător în Liturgie poate duce la multe tensiuni. De exemplu, în secolele trecute au existat adevărate lupte între greci și bulgari pe această temă. Unii susțineau că liturgia lor e cea "adevărată", alții că, dimpotrivă, a lor, în limba proprie, e mai "adevărată" decât a celorlalți. Și de-ar fi fost numai atât! În numele diferențelor dintre tradițiile omenești, locale, existența celorlalți a ajuns să fie negată. Din nefericire în Rusia și în Grecia de azi mai pot fi întâlnite asemenea atitudini. Un caz concret: în Rusia, o fetiță ortodoxă (dintr-o familie convertită de la protestantism) de culoare din SUA, nu a fost primită să se împărtășească pe motiv că nu pot exista ortodocși negri! Deși pare incredibil, acest episod este relatat de un preot ortodox american bine-cunoscut.

Izolaționismul, spiritul sectar, transformarea comunității într-un ghetou care nu mai îngăduie cunoașterea a nimic din ce este dincolo de limitele sale înguste, poate duce la asemenea fenomene întristătoare. Ce să mai vorbim despre modul în care unii ortodocși privesc ritul latin? Considerându-i pe catolici oricum căzuți din har, ei tratează liturghia latină de după Vatican II cu dispreț, socotind că reforma liturgică a distrus liturgia, fără a înțelege că, de fapt, această reformă a reușit un lucru foarte important: evidențierea CENTRULUI LITURGIEI, anume Misterul Euharistic.

Lăsând acum deoparte polemicile și divergențele, care, uneori, nu pot fi evitate, trebuie să cercetăm cu atenție învățătura Sfintei Biserici. De aceea, în concluzie, vom reaminti un articol de mare însemnătate - 1203 - din Catehism.

 

Concluzii

"Tradițiile liturgice sau Riturile aflate astăzi în uz în Biserică sunt: Ritul latin (îndeosebi Ritul roman, dar și riturile unor Biserici locale cum ar fi Ritul ambrozian sau cel al anumitor ordine călugărești) și Riturile: bizantin, alexandrin sau copt, siriac, armean, maronit și caldeean. 'Fidel tradiției, Conciliul declară că Sfânta Maică Biserica socotește egale în drepturi și în demnitate toate Riturile legitim recunoscute și vrea ca în viitor să fie păstrate și cultivate în toate modurile și dorește ca, acolo unde este necesar, să fie revăzute cu prudență, în mod integral, în spiritul tradiției sănătoase, și reînsuflețite după cum cer condițiile și necesitățile timpului nostru' (citat din constituția Sacrosanctum Concilium, 4)".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire