pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a X-a:
Celebranți ai misterelor sacre

Motto: "Întreaga Comunitate, Trupul lui Cristos unit cu Capul său, celebrează" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1140).

 

Introducere

Astăzi ne vom întâlni din nou cu o problemă care reprezintă un alt motiv de controversă între creștinii Bisericii apostolice întemeiate de Mântuitorul Isus Cristos și membrii comunităților reformate (protestante și neoprotestante). Miezul dezbaterii e reprezentat de răspunsul dat la întrebarea: cine celebrează? Pornind de la anticlericalismul violent al lui Martin Luther, reforma a respins - împotriva Tradiției Sacre și a învățăturii Magisteriului - prezența mijlocitorului sacerdotal, a preotului, în contextul Sfintei Liturgii a Bisericii. Printr-un asemenea gest, toți urmașii reformei au încercat să închidă, voluntar sau involuntar, conștient sau inconștient, porțile Împărăției. Căci fără preoție sacramentală nici credincioșii nu pot intra în Ierusalimul veșnic.

Spre a nu relua lucruri arătate deja în cateheze anterioare, vom spune doar atât: ierarhia Bisericii și, implicit, preoția sacramentală, decurg din însuși modul în care Dumnezeu a creat lumea. Ordonând-o ierarhic, după cum ne arată Dionisie Areopagitul, ierarhia pământească reflectă ierarhia cerească, lucru vizibil explicit în imaginile din cartea Apocalipsei pe care Catehismul Bisericii Catolice ni le propune spre meditație. Să vedem despre ce este vorba.

 

Cuprins

După ce, mai întâi, în articolul 1136 din Catehism se arată că "Liturgia este 'acțiune' a lui Cristos întreg (Christus totus), în articolul 1138 este invocată cartea Apocalipsei din care se desprind următoarele: "Adunați laolaltă în Cristos, participă la slujba laudei lui Dumnezeu și la împlinirea planului său: Puterile cerești, întreaga creație (cele patru Ființe), slujitorii Vechiului și ai Noului Legământ (cei douăzeci și patru de Bătrâni), noul Popor al lui Dumnezeu (cei o sută patruzeci și patru de mii), mai ales martirii 'uciși pentru Cuvântul lui Dumnezeu' (Ap. 6,9-11) și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (Femeia, Mireasa Mielului); în sfârșit, 'o mulțime mare, pe care n-o poate număra nimeni, din toate neamurile și semințiile și popoarele și limbile' (Ap. 7, 9)".

Întâlnim în acest articol, într-un tablou cu totul excepțional, întreaga mulțime a celebranților misterelor sacre, a Liturgiei cosmice care este prelungită în mulțimea liturgiilor oficiate aici, jos, pe pământ, de toți cei care-l iubesc pe Dumnezeu. Vedem deci, în primul rând, că "Întreaga Comunitate, Trupul lui Cristos unit cu Capul său, celebrează" (art. 1140). Deci acțiunile Bisericii nu sunt doar acțiuni ale unora dintre membrii ei, privilegiați prin cine știe ce merite, ci acțiuni ale tuturor celor cuprinși în legătura dreptei credințe.

Într-un anumit sens, putem spune că singurul preot adevărat este chiar mântuitorul Isus Cristos; "'preoția comună' este cea a lui Cristos, unicul Preot, de care se împărtășesc toți membrii ei: Maica noastră Biserica dorește mult ca toți credincioșii să fie îndemnați la acea participare deplină, conștientă și activă la celebrările liturgice care e cerută de însăși natura liturgiei și care, pentru poporul creștin, 'seminție aleasă, preoție regească, neam sfânt, popor răscumpărat' (1 Pt. 2, 9), constituie în virtutea Botezului un drept și o datorie" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1141).

La obiecția credincioșilor (neo)protestanți care afirmă că nu ar trebui să existe preoți, mijlocitori între oameni și Dumnezeu, întrucât toți suntem preoți prin virtuțile Botezului, trebuie deci să le răspundem, clar, că și Biserica noastră recunoaște preoția "comună" sau "universală". Ceea ce mai cunoaște însă Biserica lui Cristos este și multitudinea darurilor și a lucrărilor mădularelor sale, între care, la un loc de mare cinste, se află slujirea preoției sacramentale. Mântuitorul Isus Cristos însuși a ales un număr de persoane pe care le-a distins de restul oamenilor, oferindu-le puterea de a lega și de a dezlega păcatele, de a alunga demonii și de a vindeca în numele său.

Încă și mai profund spus, preoții sunt însemnați cu pecetea slujirii desăvârșite față de Dumnezeu, primind un dar special al Duhului Sfânt care-i dispune la o misiune cu totul deosebită: aceea "de a învăța, de a sfinți și de a conduce" (CIC, 1008) poporul lui Dumnezeu. Foarte simplu și direct spus, într-o măsură deosebită, când vedem un preot îl vedem pe Mântuitorul Isus Cristos însuși. Căci puterea specială pe care o primește orice preot provine tocmai din oficiul pe care-l împlinește "în persoana lui Cristos-Capul" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1142). Independent deci de calitățile lor umane (căci preoții sunt și ei oameni, ca noi toți), și, mai ales, independent de păcatele sau virtuțile lor, preoții transmit neîncetat harul sfințitor.

Dacă înțelegem bine acest aspect, vom putea lesne răspunde rupturilor provocate de anumite persoane în trupul Bisericii sub pretextul că unii preoți sunt nevrednici: transmiterea harului sfințitor, exercitarea funcției sacerdotale, nu depinde de calitatea vieții morale a preotului, la fel cum transmiterea curentului electric nu depinde de faptul că firul metalic este sau nu ruginit. În plus, putem înțelege de ce Dumnezeu a binevoit a întemeia preoția: spre a ne putea spovedi. Dacă adesea ne este rușine să ne mărturisim păcatele în fața unui om păcătos, ca și noi, cum am putea să le mărturisim în fața lui Dumnezeu, a celui care e Regele Universului, a celui care este Foc și Flacără imaculată, Puritate desăvârșită? Vă dați seama că ne-am "topi" - ca să mă exprim plastic - în fața Celui Prea Înalt. Iată de ce Dumnezeu ne-a rânduit preoți sfinți - sfinți prin puterea harului dumnezeisc, care este absolut gratuit, iar nu meritat de noi: spre a ne grăi prin aproapele nostru și, totodată, spre a ne da posibilitatea de a practica concret virtutea umilinței. Căci trebuie să ne smerim, să ne umilim unii în fața altora recunoscându-ne păcatele.

 

Concluzii

Dacă am fi compozitori de muzică sacră, asemenea lui Roman Melodul, a Sfintei Hildegard din Bingen sau asemenea lui Johann Sebastian Bach, pe lângă muzica dedicată lui Dumnezeu și Maicii sale are trebui să cântăm neobosiți preoția. Da! Nu există slujire mai înaltă în Univers decât aceasta: a mijloci - prin puterea harului lui Dumnezeu - mântuirea sufletelor. Fără preoți totul ar cădea în haos, fără preoți nu am putea fi iertați, fără preoți Porțile Împărăției ar rămâne închise. Cristos însuși a fost și este Preot în veac. Gândiți-vă: nu a ales altă slujire, ci aceea de preot. Deci cine alege această vocație are exact aceeași "meserie" cu Dumnezeu însuși! Tâmplar (dulgher) Isus din Nazareth a fost doar temporar, preot însă El este în veac. Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru preoții noștri, cu calitățile și slăbiciunile lor, și, mai ales, să facem tot posibilul ca ei să înțeleagă că, în aceste vremuri întunecate, nu sunt singuri. Îl au alături de ei pe Dumnezeu, dar ne au și pe noi, cei care trebuie să slujim împreună cu ei înaintea Dumnezeului Celui Viu.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire