pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Cateheze diverse
sursa: www.ercis.ro

CATEHEZĂ: VEȘMINTELE LITURGICE: CARE ESTE SEMNIFICAȚIA LOR RELIGIOASĂ?

A) Veșmintele festive ale creștinilor pentru celebrarea sacramentelor

De multe generații, creștinii au folosit hainele cele mai bune, cele mai frumoase și cele mai bine confecționate pentru a participa la diferitele sacramente și îndeosebi la celebrarea sacramentelor Botezului, Euharistiei - prima Împărtășanie și Euharistia duminicală - și Căsătoriei.

Ce semnificație au aceste veșminte?

Aceste veșminte au motivații, semnificații și finalități diferite și complementare.

1) Înainte de toate trebuie spus că liturgia Bisericii rezervă un rol important semnelor, așadar și veșmintelor persoanelor care participă. Și aceasta din diferite motive:

- liturgia este culmea și izvorul acțiunii Bisericii și a creștinului, izvorul dintâi și necesar din care se ia un spirit cu adevărat creștin. Ea este celebrarea întâlnirii cu Dumnezeu cel viu în cuvinte și în imagini, în simboluri și în gesturi. Se promovează sensul sacru, propriu liturgiei, mai ales înțelegând mai profund semnele liturgice, care caracterizează diferitele sacramente. Acestea sunt mai ales și înainte de toate acțiuni divine în cuvinte și semne, în forme umane de exprimare. Și această caracteristică a sacramentelor se potrivește foarte bine omului modern, care este deosebit de sensibil la simboluri, la semne, este deosebit de receptiv pentru limbajul semnelor, în care este exprimat în mod vizibil ceea ce este invizibil.

- de asemenea, cultul liturgic implică întreaga persoană: intelectul său, sentimentele sale și simțurile sale, sufletul său și trupul său, dimensiunea sa interioară și exterioară. Corecta dispoziție interioară, cerută de slujirea adusă lui Dumnezeu, se exprimă și în comportamentul exterior și în îmbrăcăminte, deoarece elementele exterioare contribuie la întărirea aptitudinilor, sentimentelor și convingerilor interioare.

- Dumnezeu este Creatorul cerului și al pământului, prezent în opera sa. Toate lucrurile bune îl au pe Dumnezeu ca origine și scop. Aceasta înseamnă că lumea materială, prețioasă și bună, este un mijloc important prin care Dumnezeu se manifestă omului și prin care persoana îl cunoaște și comunică cu Dumnezeu.

2) Veșmintele festive exprimă credința și evlavia celor care le-au comandat, confecționat și a celor care le poartă. Aceste veșminte în afară de faptul că exprimă, pot și să favorizeze, să alimenteze și să întărească credința și evlavia tuturor participanților la celebrarea sacramentală, care în felul acesta pot înțelege mai bine importanța celebrării și din veșmântul deosebit și festiv al persoanelor. De fapt, contează mult nu numai ceea ce ei ascultă, ci și ceea ce văd. În schimb, neglijența și în modul de îmbrăcare este semn că credința este slabă și că este scăzută importanța atribuită acțiunii care se săvârșește.

3) Grija deosebită în vestiarul folosit pentru celebrarea sacramentelor exprimă deosebirea între sacru și profan în viața zilnică. Această deosebire este foarte importantă în timpul nostru, deoarece se observă o tendință de a șterge deosebirea dintre "sacrum" și "profanum", dată fiind tendința răspândită (cel puțin în anumite locuri) la desacralizarea oricărui lucru. În schimb, trebuie redescoperită, evidențiată și respectată sacralitatea misterului lui Dumnezeu, care se face prezent și care acționează în mod special în sacramente, instituite de Cristos și păzite și celebrate cu evlavie de Biserică de-a lungul secolelor. De aceea este necesar de respectat caracterul de "sacrum" adică de acțiune sfântă și sacră a sacramentului care se celebrează și îndeosebi a Euharistiei, care este acțiune sfântă și sacră, deoarece în ea este încontinuu prezent și acționează Cristos, "Sfântul" lui Dumnezeu, și deoarece este constitutivă a speciilor sacre (trupul și sângele lui Cristos), a lui "sancta sanctis", adică a lucrurilor sfinte, Cristos cel Sfânt, date sfinților (credincioșii botezați).

4) Aspectul și frumusețea veșmintelor în celebrările liturgice exprimă și amintește de demnitatea și frumusețea realităților supranaturale, cerești. De fapt:

- darurile divine din lumea materială sunt modelate de mâinile omenești într-o exprimare de frumusețe care îl glorifică și-l laudă pe Creator.

- manifestă, chiar dacă în mod limitat, însăși frumusețea lui Dumnezeu. Frumusețea este o dimensiune fundamentală a vieții umane. Și prin intermediul frumuseții veșmântului liturgic, omul este invitat să perceapă ceva din infinita frumusețe a lui Dumnezeu.

- este just și necesar a se căuta mereu să se ofere lui Dumnezeu ceea ce este mai bun și mai frumos din ceea ce există.

- în ultimele timpuri s-a afirmat tot mai mult acel "pulchrum", (frumosul) ca mod de a ajunge la Dumnezeu, frumusețea desăvârșită, și pentru a transmite oamenilor ceva din viața lui Dumnezeu, și prin intermediul creației artistice a veșmintelor.

- solemnitatea și frumusețea veșmintelor, îndeosebi cele purtate duminica pentru a participa la sfânta Liturghie, exprimă un sens profund și pătrunzător de bucurie pentru credința noastră în Învierea lui Cristos. De fapt, Cristos a înviat chiar duminică și deci este just și necesar ca acest eveniment central al credinței creștine să fie celebrat cu demnitate, cu bucurie și într-un climat de sărbătoare: aceste elemente pot și trebuie să transpară și din modul de îmbrăcare din partea creștinilor care participă la celebrarea euharistică duminicală.

- îmbrăcămintea festivă a credincioșilor anticipă și prefigurează deificarea omenirii, chemată să împărtășească la sfârșitul timpurilor, în cer, pentru toată veșnicia, viața strălucitoare, bucuria perfectă și gloria luminoasă a lui Dumnezeu: "Ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. De aceea stau ei înaintea tronului lui Dumnezeu și îi slujesc ziua și noaptea în templul său" (Ap 7,14-15).

5) Hainele festive ajută și la perceperea dimensiunii comunitare prezentă în fiecare sacrament, care este mereu celebrare a întregii Biserici. De fapt, deoarece omul are o natură care îl face să trăiască în societate, are nevoie de exprimări sensibile care să-l ajute să trăiască această experiență a vieții comunitare. Hainele îmbrăcate de participanții la celebrarea unui sacrament evidențiază dimensiunea sa comunitară, eclezială și nu numai individuală. Este celebrarea sărbătorească, nu numai a unei întregi comunități familiale, parentale, parohiale, ci și a întregii Biserici, care împărtășește bucuria fiecărui.

B) Veșmintele preotului pentru celebrarea sacramentelor

Cele spuse cu privire la hainele festive îmbrăcate de credincioși atunci când participă la celebrarea sacramentelor creștine sunt valabile și pentru veșmintele liturgice folosite de preot atunci când prezidează celebrarea diferitelor sacramente.

Însă trebuie adăugate ulterioare motivații și finalități care justifică, în mod specific și propriu, folosirea veșmintelor liturgice demne din partea preotului. Și tocmai datorită acestor motive și semnificații specifice veșmintele pe care le poartă preoții, înainte de a fi destinate uzului liturgic, sunt binecuvântate în mod corespunzător.

Care sunt finalitățile specifice ale veșmintelor liturgice ale preotului care celebrează?

Veșmântul liturgic purtat de preot la celebrarea sacramentelor indică misiunea deosebită pe care o desfășoară preotul în celebrarea sacramentală. El, în fiecare sacrament, acționează nu doar ca om, ci ca reprezentant al lui Cristos și ca președinte al acțiunii liturgice, grație puterii sacre speciale cu care este investit prin sacramentul Preoției. De aceea, veșmântul liturgic pe care îl poartă celebrantul indică slujirea ministerială specială a preotului, care, prin harul sacramental, nu celebrează în nume propriu sau ca delegat al comunității proprii, ci în identificarea specifică, sacramentală cu "marele și veșnicul preot" care este Cristos, in persona Christi capitis (în persoana lui Cristos, capul) și în numele Bisericii. Și haina pe care preotul o poartă îi amintește că nu se poate considera ca un "proprietar", care dispune în mod liber de textul liturgic și de ritul sacru ca de un bun al său, așa încât să-i dea un stil personal și arbitrar, ci îi amintește că acționează în numele altuia, îndeplinind o misiune care este în mod esențial distinctă de aceea a celorlalți credincioși.

De fapt, "în Biserică, trupul mistic al lui Cristos, nu toți membrii îndeplinesc aceeași funcție. Această diversitate a funcțiilor se manifestă în celebrarea Euharistiei prin diversitatea veșmintelor care trebuie să fie, prin urmare, un semn distinctiv, propriu rolului pe care îl îndeplinește fiecare slujitor" (Liturghierul roman, Rânduiala generală, nr. 335).

Care sunt dispozițiile Bisericii cu privire la veșmintele liturgice?

* Subordonarea slujitorului celebrant față de "mysterium", care i-a fost încredințat de către Biserică pentru binele întregului popor al lui Dumnezeu, trebuie să-și găsească exprimarea și în respectarea exigențelor liturgice referitoare la celebrarea diferitelor sacramente și îndeosebi a Euharistiei. "Aceste exigențe se referă, de exemplu, la haină și, îndeosebi, la veșmintele pe care le poartă celebrantul. Este natural că au existat și există circumstanțe în care dispozițiile nu obligă. Am citit cu emoție, în cărțile scrise de preoți ex-prizonieri în lagărele de concentrare, relatări de celebrări euharistice fără regulile amintite mai sus, adică fără altar și fără veșminte. Însă dacă în acele condiții acest lucru era dovadă de eroism și trebuia să trezească stimă profundă, totuși, în condiții normale, a neglija dispozițiile liturgice poate să fie interpretat ca lipsă de respect față de Euharistie, dictată poate de individualism sau de o lipsă de simț critic cu privire la opinii curente, sau de o anumită lipsă de spirit de credință" (Ioan paul al II-lea, Scrisoarea Dominicae cenae, nr. 12).

* Ținând cont de aceasta, Biserica a intervenit pentru a da indicații corespunzătoare cu privire la modul cum trebuie să fie în general mobilierul liturgic și îndeosebi veșmintele sacre, și cu scopul de a exprima cât mai bine dimensiunea înainte de toate religioasă și spirituală a celebrării sacramentare, evitând orice formă de spectacol sau de reprezentare teatrală.

- "Ornamentația bisericii să dea dovadă mai degrabă de o simplitate nobilă decât de o pompă luxoasă. În alegerea materialelor ornamentale să se urmărească autenticitatea lor în așa fel încât să contribuie la edificarea credincioșilor și la demnitatea lăcașului sfânt. Prin urmare, Biserica, fără încetare, face apel la nobilul serviciu al artelor și acceptă orice valoare artistică aparținând oricărui popor sau regiuni. Mai mult, așa cum se străduiește să păstreze operele de artă și comorile transmise de secolele trecute și, după caz, să le adapteze la noile necesități, tot astfel ea depune eforturi să promoveze noile valori specifice fiecărei epoci. De aceea, în formarea artiștilor precum și în alegerea operelor care urmează să fie admise în biserică, să se caute valorile autentice ale artei.

- Se cuvine ca frumusețea și noblețea veșmintelor să se caute nu în abundența peste măsură a ornamentației, ci în materialul care se întrebuințează și în forma acestor veșminte. Ornamentația să fie făcută cu figuri, imagini sau simboluri care să indice uzul sacru, suprimând tot ceea ce nu corespunde acestui uz.

- Pentru confecționarea veșmintelor sfinte, afară de materialele tradiționale, se pot întrebuința fibre naturale proprii fiecărui loc sau unele fibre artificiale care să corespundă cu demnitatea acțiunii sfinte și a persoanei.

- Și pentru întregul mobilier și vase, Biserica acceptă genul și stilul artistic al fiecărei regiuni și admite toate adaptările care cadrează cu modul de a fi și cu tradiția fiecărui popor, cu condiția ca toate să corespundă în mod adecvat uzului sfânt căruia îi sunt destinate.

- În alegerea materialelor pentru obiectele sfinte, se pot admite nu numai materialele tradiționale, ci și alte materiale care se consideră nobile în mentalitatea timpului nostru, cu condiția să fie durabile și să se potrivească bine cu uzul sacru.

- În ce privește forma veșmintelor sacre, conferințele episcopilor vor stabili și vor propune Scaunului Apostolic adaptările recerute de necesitățile și obiceiurile diferitelor regiuni" (Liturghierul roman, Rânduiala generală, nr. 289; 342-344; 390).

De-a lungul secolelor, ce s-a întâmplat cu privire la veșmintele liturgice?

* Sfântul Carol Borromeu, promovând reforma spirituală a Bisericii, s-a îngrijit și a indicat și reforma liturgiei și în cadrul ei a solicitat și mai mare grijă și stil în pregătirea, păstrarea și folosirea veșmintelor liturgice, poruncind să fie abolite cele care nu mai erau potrivite: prin urmare unele dintre ele au fost refolosite, altele au fost distruse.

* Pentru aceasta găsim țesături din perioade precedente readaptate în veșminte din perioade succesive. În anumite circumstanțe, țesăturile au fost refolosite pentru a confecționa haine de stil nou, iar țesături din perioada precedentă, care apăreau excesiv de sobre sau excesiv de pompoase față de sensibilitatea care prevala în acea perioadă istorică determinată, au devenit materie primă pentru refolosiri în forme noi.

Care este tipologia veșmintelor liturgice ale celebrantului?

Iată principalele tipuri de veșminte liturgice folosite de preot pentru celebrarea sacramentelor:

- Amictul: pânză albă care se pune în jurul gâtului atunci când alba nu acoperă complet îmbrăcămintea obișnuită a preotului

- Alba: haină din stofă albă, care este lungă până la călcâie și care acoperă complet haina preotului

- Cingulul: curea de stofă care strânge alba la mijlocul celebrantului

- Stola: însemn important, care este în formă de fular, purtată de preot și de episcop în jurul gâtului. În schimb, diaconul o poartă încrucișată de la umărul stâng

- Planeta sau cazula: veșmânt pe care preotul celebrant îl poartă deasupra albei și a stolei; este confecționată în diferite culori liturgice

- Cota: haină albă, adesea brodată, lungă până la genunchi, cu mâneci scurte și largi, care trebuie purtată deasupra reverendei. Este folosită și de ministranții care slujesc la altar

- Văl umeral: pânză pentru a acoperi și a proteja în semn de respect, care se poartă pe umeri, atunci când preotul ține ostensoriul în timpul binecuvântării euharistice solemne sau în timpul unei procesiuni de prezentare a ofertelor

- Pluvialul: haină liturgică folosită la origine pentru procesiuni și apoi și pentru Liturgia orelor în sărbătorile solemne și pentru celebrarea sacramentelor în afara Liturghiei și pentru binecuvântarea cu preasfântul sacrament.

Care sunt culorile liturgice pentru celebrarea sacramentelor și îndeosebi a sfintei Liturghii?

* Culorile evidențiază timpul liturgic și respectiva caracteristică deosebită pe care o are celebrarea în diferitele timpuri liturgice. "Diversitatea culorilor la veșmintele sacre are scopul ca, pe de o parte, să exprime și prin mijloace externe trăsăturile caracteristice ale misterelor credinței care sunt celebrate și, pe de altă parte, să indice cu mai multă eficacitate sensul progresiv al vieții creștine în decursul anului liturgic" (Liturghierul roman, Rânduiala generală, nr. 345)

* În funcție de tipul și finalitatea celebrării, zilele și timpurile liturgice ale anului bisericesc, sunt stabilite pentru veșminte următoarele culori: culoarea albă, culoarea roșie, culoarea verde, culoarea violetă și culoarea neagră.

* În fiecare perioadă liturgică se pot înlocui diferitele culori amintite mai sus cu culoarea aurie, din motive speciale de solemnitate.

* Aceasta este perioada liturgică și semnificația fiecărei culori:

- Culoarea albă: se folosește în timpul pascal și în timpul Crăciunului, în sărbătorile sfintei Fecioare Maria și ale sfinților care nu sunt martiri. Este culoarea bucuriei pascale, a luminii și a vieții.

- Culoarea verde: se folosește în timpul de peste an. Exprimă tinerețea Bisericii, reluarea unei vieți noi.

- Culoarea roșie: se folosește în duminica Floriilor, în Vinerea Sfântă, la Rusalii, în sărbătorile sfinților martiri. Semnifică darul Duhului Sfânt care dă capacitatea de a mărturisi propria credință chiar până la martiriu (indică și sângele).

- Culoarea violetă: se folosește în Advent, în Postul Mare, în liturgia pentru răposați. Indică speranța, așteptarea de a-l întâlni pe Isus, spiritul de pocăință, speranța creștină în momentele de suferință și de doliu.

- Culoarea roz: se folosește numai în ritul roman pentru a treia duminică din Advent și pentru a patra duminică din Postul Mare. Indică așteptarea care pregătește solemnitatea care se apropie.

- Culoarea neagră: se folosește uneori la înmormântări și la celebrările pentru răposați.

Mons. Raffaello Martinelli,
primatul Bazilicii "Sfinții Ambrozie și Carol" din Roma

Traducere de pe Zenit: pr. Mihai Patrașcu
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire