pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Cateheze diverse
sursa: www.ercis.ro

CATEHEZĂ: FAPTELE EXTRAORDINARE (APARIȚII, MINUNI, REVELAȚII, VIZIUNI), CUM TREBUIE EVALUATE?

Ce se înțelege prin fapte extraordinare?

În această prezentare, atunci când vorbesc despre fapte extraordinare, vreau să cuprind, într-o singură expresie:

* tot ceea ce aparține, în domeniul religios, de ordinea extraordinare, adică de ceea ce este incomprehensibil, inexplicabil din punct de vedere uman numai cu rațiunea umană, nedemonstrabil din punct de vedere științific

* și de aceea înțeleg: apariții, minuni, revelații viziuni

* cu condiția să fi avut loc după sfârșitul Noului Testament, adică după sfârșitul Revelației publice.

Ce este Revelația publică?

Revelația publică este cea:

* realizată progresiv de Dumnezeu începând de la Abraham și, prin intermediul profeților, până la Isus Cristos

* mărturisită în cele două părți ale Bibliei: Vechiul și Noul Testament

* destinată tuturor oamenilor și fiecărui om, din orice timp și loc

* diferită în mod radical, prin esență și nu numai prin grad, de așa-numitele revelații private (despre care se va vorbi în continuare)

* încheiată cu Cristos în Noul Testament, de care Biserica se simte legată.

Pentru ce Revelația publică s-a încheiat cu Isus Cristos?

Pentru că Isus Cristos este mediatorul și plinătatea Revelației.

"El, fiind Fiul unul-născut al lui Dumnezeu făcut om, este Cuvântul perfect și definitiv al Tatălui. Prin trimiterea Fiului și darul Duhului, revelația este de acum împlinită pe deplin, chiar dacă în cursul secolelor credința Bisericii va trebui să aprofundeze treptat toată însemnătatea ei" (Compendiu, nr. 9).

"După ce în trecut a vorbit în multe rânduri și în multe moduri părinților noștri prin profeți, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul" (Ev 1,1-2). Cristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om, este de aceea cuvântul unic, perfect și definitiv al Tatălui, care în el spune și dăruiește totul și nu va fi al Cuvânt decât acela.

"Din momentul în care ni l-a dăruit pe Fiul său, care este cuvântul său unic și definitiv, Dumnezeu ne-a spus totul o singură dată în acest cuvânt al său și nu mai are nimic de spus" (sfântul Ioan al Crucii).

"Economia creștină a mântuirii, fiind legământ nou și definitiv, nu va trece niciodată și nu mai este de așteptat nici o nouă revelație publică înainte de arătarea în glorie a Domnului nostru Isus Cristos" (Conciliul al II-lea din Vatican, Constituția dogmatică Dei Verbum, 4).

Ce consecințe produce această încheiere a Revelației publice?

Iată câteva:

* Dumnezeul creștinilor este credibil, vrednic de încredere, pe fundamentul Scripturii și nu în virtutea mesajelor încredințate ulterior fiecărui credincios.

* Nu trebuie așteptată de la Dumnezeu nici o altă manifestare sau revelație nouă, decât întoarcerea glorioasă a lui Cristos, care va inaugura "ceruri noi și un pământ nou" (2Pt 3,13), permițându-i lui Dumnezeu Tatăl să fie "totul în toți" (1Cor 15,28).

* Biserica este legată de evenimentul unic al istoriei sacre și de cuvântul Bibliei, iar misiunea sa este aceea de a garanta, a interpreta, a aprofunda, a mărturisi Revelația publică. Și acest lucru are loc grație asistenței speciale a Duhului Sfânt, care îi este călăuză și o conduce la cunoașterea tot mai bună a acelei comori care este Cristos Domnul.

* Revelația publică cere credința noastră: "De fapt, în ea, prin intermediul cuvintelor umane și al medierii comunității vii a Bisericii, însuși Dumnezeu ne vorbește nouă și oricărui om din orice rasă, limbă, națiune, timp și loc. Credința în Dumnezeu și în Cuvântul său se deosebește de orice altă credință, încredere, opinie umană. Certitudinea că Dumnezeu vorbește îmi dă siguranța că întâlnesc însuși adevărul și astfel am acel tip de certitudine, care nu poate exista în nici o formă umană de cunoaștere. Este certitudinea pe care edific viața mea și căreia mă încredințez murind" (Congregația pentru Doctrina Credinței, Mesajul de la Fatima, p. 47).

* Totuși, chiar dacă Revelația este împlinită, nu este însă complet explicată; va reveni credinței creștine să o cunoască mai bine, să o aprofundeze mai mult, să o întrupeze încontinuu, să o mărturisească tuturor cu fidelitate și curaj. Astfel se va putea înțelege treptat toată însemnătatea ei în cursul secolelor.

Ce sunt revelațiile private?

Revelațiile private:

* Sunt toate acele revelații (apariții, viziuni, minuni) care au loc după încheierea Noului Testament. Sunt aparițiile lui Isus, ale Mariei sau ale sfinților, ca și mesajele încredințate de ei sau minunile făcute de ei sau care au avut loc în numele lor în secolele care au urmat. Toate aceste fapte extraordinare (adevărate sau presupuse) aparțin genului revelațiilor private (NB: în acest raport, de acum înainte se va folosi mereu această expresie, pentru a indica și a cuprinde toate fenomenele extraordinare care au avut loc după încheierea Revelației publice);

* au fost recunoscute, într-un număr mic, de autoritatea Bisericii, care nu recunoaște cea mai mare parte din ele (de exemplu, conform unor calcule ar trebui să fie peste 1800 aparițiile mariane: dintre ele numai o duzină au recunoașterea oficială);

* nu aparțin depozitului credinței, din care Biserica ia propria certitudine cu privire la toate adevărurile revelate. Nici una din aceste revelații private (atât cele aprobate cât și cele neaprobate) nu face parte din ceea ce creștinul este obligat să creadă pentru a putea spune că este creștin.

În ce mod revelațiile private angajează credința credinciosului?

Revelațiile private nu angajează în mod obligatoriu credința credincioșilor, chiar dacă sunt recunoscute oficial de către Biserică. Fiecare credincios își păstrează libertatea de apreciere: nici un creștin nu este obligat să creadă în vreuna din revelațiile private, nici atunci când sunt aprobate de Biserică.

Totuși, în linie de principiu, credinciosul nu trebuie să excludă că Dumnezeu poate să intervină în mod extraordinar într-un oarecare moment, loc, eveniment, persoană. Greutatea constă în a discerne dacă în acest fapt a avut loc această intervenție autentică extraordinară a lui Dumnezeu.

Cum aprofundează credinciosul propria credință?

Conciliul al II-lea din Vatican indică trei căi esențiale în care se realizează conducerea Duhului Sfânt în Biserică și deci creșterea propriei credințe în Cuvântul lui Dumnezeu. Această creștere se realizează:

* prin intermediul meditației și al studiului credincioșilor

* prin intermediul înțelegerii profunde, care derivă din experiența spirituală

* prin intermediul predicării celor "care, o dată cu succesiunea episcopală, au primit o carismă sigură a adevărului" (Conciliul al II-lea din Vatican, Dei Verbum, 8): Papa și episcopii, în comuniune cu el.

De ce Biserica este prudentă în a recunoaște ca autentice revelațiile private?

De fapt, Biserica arată o prudență extremă față de aceste fenomene. Această prudență este pe deplin justificată deoarece astfel de fenomene ar putea să facă să se înțeleagă că Dumnezeu a uitat să ne spună ceva în Sfintele Scripturi și că revelația sa în Cristos nu este unică, totală, definitivă, încheiată.

Ce valoare pozitivă au revelațiile private?

Revelațiile private:

* pot să ajute la înțelegerea și la trăirea mai deplină a Revelației publice, îndeosebi într-o epocă istorică determinată;

* pot să revigoreze credința subiectivă a credincioșilor și chiar a necredincioșilor. Deci sunt un ajutor pentru credința lor, cu condiția să facă trimitere la unica Revelație publică. Ele trebuie să slujească credința. Nu trebuie și nici nu pot să adauge nimic la unica Revelație publică definitivă, ci pot să-i devină o amintire umilă a ei, uneori o aprofundare utilă;

* pot să fie un ajutor valid pentru a înțelege și a trăi mai bine Evanghelia în momentul actual: un ajutor, care este oferit, dar de care nu este obligatoriu să ne folosim;

* sunt un ajutor pentru a înțelege semnele timpurilor, găsind pentru ele răspunsul creștin corect.

Când sunt inacceptabile revelațiile private?

Când vor sau pretind:

* să îmbunătățească, să completeze, să depășească sau să corecteze Revelația publică, definitivă a lui Cristos, să adauge ceva la această Revelație;

* să întemeieze, să creeze credința. Adevărata credință a credinciosului nu este întemeiată pe o revelație privată ci pe cuvântul lui Dumnezeu, pe Sfânta Scriptură, care învață adevărul, având ca autor pe însuși Dumnezeu;

* să urmărească scopuri de profit, profitând de credulitatea oamenilor. Trebuie evitat de exemplu așa-numitul turism al aparițiilor. Trebuie să fim vigilenți pentru că viața de credință poate să fie amenințată, astăzi ca și ieri și poate mai mult decât ieri, de materialismul ideologic și de cel economic, ca și de relativismul care se răspândește.

Care este criteriul principal pentru autenticitatea unei revelații private?

Criteriul pentru adevărul și valoarea unei revelații private este orientarea sa strânsă spre Cristos însuși. Atunci când ea ne îndepărtează de el, când ea devine autonomă sau chiar se impune ca un alt sau mai bun plan de mântuire, mai importantă decât evanghelia, atunci cu siguranță nu vine de la Duhul Sfânt, care ne conduce în interiorul evangheliei și nu în afara ei.

Cui îi revine să discerne autenticitatea unei revelații private?

Revine Magisteriului viu al Bisericii, adică Succesorului lui Petru, Episcopul de Roma, și Episcopilor în comuniune cu el să discerne autenticitatea unui fapt extraordinar. Magisteriul are misiunea de a sluji cuvântul lui Dumnezeu și, când face acest lucru, se bucură de carisma sigură a adevărului. Condus de Magisteriul Bisericii, simțul credincioșilor știe să discerne și să primească ceea ce constituie în aceste revelații private un apel autentic al lui Cristos sau al sfinților săi adresat Bisericii.

Competent pentru aprobarea unui loc ca sanctuar și a respectivelor statute este ordinariul locului (cf. Codul de Drept Canonic, can. 1230 și urm.). De asemenea, revine Episcopului să supravegheze ca eventualul cult sau formele de evlavie, care se desfășoară la sanctuar, să corespundă cu liturgia eclezială autentică.

Care sunt criteriile pe care le respectă Biserica în evaluarea autenticității unei revelații private?

Pentru evaluarea unei revelații private, sunt importante trei criterii:

* Înainte de toate revelația privată trebuie să conțină un mesaj, care, din punctul de vedere al conținutului doctrinar, să fie absolut conformă cu Sfânta Scriptură și cu credința Bisericii. Și nu este întotdeauna așa.

* Apoi, beneficiarul aparițiilor trebuie să arate semne evidente de maturitate psihologică, de spiritualitate solidă, de ascultare și de fidelitate față de Biserică. Sinceritatea sa nu este în mod necesar o garanție a adevărului (uneori confundă comunicarea pe care o primește cu gândirea proprie. Inspirația personală poate să se încrucișeze cu inspirația supranaturală, inclusiv uneori cu cea diabolică. Deci este necesară multă prudență).

* În sfârșit, copacul se judecă din roadele sale care se manifestă mai ales în ocaziile de pelerinaje. Aceste roade sunt: spirit și inițiative de rugăciune, convertiri, creșterea credinței, vocații, fapte de caritate".

Ce înseamnă că Biserică își dă aprobarea pentru o revelație privată?

* Aprobarea eclezială a unei revelații private conține următoarele elemente:

- mesajul respectiv nu conține nimic care contrastează credința și bunele moravuri

- este permis să se facă public

- credincioșii sunt autorizați să-i dea adeziunea lor în formă prudentă.

* Chiar dacă nimeni nu este obligat să creadă, credinciosul se va arăta respectuos față de revelația privată, a cărei autenticitate a fost recunoscută de Biserică.

Ce trebuie spus cu privire la pelerinajele spre locurile revelațiilor private?

Cu privire la aceste pelerinaje, trebuie făcută deosebire între cele care se fac la locuri unde au avut loc revelații private aprobate de Biserică și cele neaprobate:

* în cele aprobate de Biserică, se poate merge în formă privată și/sau publică (cu pelerinaje autorizate de autoritatea ecleziastică)

* în celelalte:

- trebuie ținut cont mai mult de prudența înțeleaptă a Bisericii

- ar fi oportun să nu se meargă acolo (aceasta și pentru a nu mări pseudo-credința și/sau business-ul economic)

- cel mult dacă se decide să se meargă, trebuie mers în manieră privată, neconsiderând îndeosebi aceste pelerinaje ca o autentificare a acestor evenimente.

Ce relație există între revelațiile private și evlavia populară?

"Revelațiile private adesea provin mai ales din pietatea populară și se reflectă în ea, îi dau noi impulsuri și generează pentru ea noi forme. Aceasta nu exclude ca ele să aibă efecte chiar și în liturgie, cum arată de exemplu sărbătorile Corpus Domini și Preasfânta Inimă a lui Isus. Dintr-un anumit punct de vedere în relația dintre liturgie și evlavia populară se schițează relația dintre Revelație și revelații private: liturgia este criteriul, ea este forma vitală a Bisericii în ansamblul său hrănită direct de Evanghelie. Religiozitatea populară înseamnă că credința prinde rădăcini în inima fiecărui popor, așa încât ea este introdusă în lumea cotidiană.

Religiozitatea populară este prima și fundamentala formă de "înculturare" a credinței care trebuie să se lase încontinuu orientată și condusă de indicațiile liturgiei, dar care la rândul său fecundează credința pornind de la inimă" (Congregația pentru Doctrina Credinței, Mesajul de la Fatima, p. 49-50).

Care este dimensiunea umană a revelațiilor private?

Tot cardinalul J. Ratzinger ne ajută să înțelegem structura antropologică a revelațiilor private. În acest sens, el deosebește trei forme de percepție sau de viziune: viziunea cu simțurile, deci corporală, percepția interioară și viziunea mistică. "Este clar, subliniază Cardinalul, că în viziunile de la Lourdes și de la Fatima etc... nu este vorba de percepția externă normală a simțurilor: imaginile și figurile, care sunt văzute, nu se află în exterior în spațiu, așa cum sunt de exemplu un copac sau o casă. Este vorba de percepția interioară, care desigur are pentru vizionar o forță de prezență care pentru el echivalează cu manifestarea externă sensibilă".

Și adaugă: "Viziunea interioară nu este fantezie [...], vizionarul este implicat [...], el vede cu posibilitățile sale concrete, cu modalitățile de reprezentare și de cunoaștere accesibile lui. În viziunea interioară este vorba, în mod și mai amplu decât în cea exterioară, de un proces de traducere, așa încât subiectul este în mod esențial copărtaș al formării ca imagine a ceea ce apare [...]; de aceea aceste viziuni nu sunt niciodată simple "fotografii" ale lumii de dincolo, ci poartă în sine și posibilitățile și limitele subiectului care percepe" (Congregația pentru Doctrina Credinței, Mesajul de la Fatima, p. 52-53).

În ce situații se revelează Dumnezeu astăzi, cu siguranță, într-un mod extraordinar?

Dumnezeu ni se revelează și astăzi într-un mod extraordinar și sigur. A se vedea de exemplu:

* sacramentele, care "sunt semne vizibile și eficace ale harului, instituite de Cristos și încredințate Bisericii, prin care ne este dăruită viața divină [...]. Sacramentele sunt eficace ex opere operato ("prin însuși faptul că acțiunea sacramentală este îndeplinită"), deoarece Cristos acționează în ele și comunică harul pe care ele îl semnifică, independent de sfințenia personală" (Compendiu, nr. 224.229). În această privință nu trebuie uitat că minunea cea mai răspândită și la îndemâna tuturor este ceea ce are loc în bisericile noastre atunci când se celebrează Sfânta Liturghie;

* definițiile infailibile ale Magisteriului Bisericii: "Infailibilitatea se realizează atunci când Pontiful Roman, în virtutea autorității sale de păstor suprem al Biserici, sau colegiul episcopilor, în comuniune cu papa, mai ales reunit într-un conciliu ecumenic, proclamă printr-un act definitiv o învățătură referitoare la credință sau la morală și atunci când papa și episcopii, în magisteriul lor obișnuit, sunt în acord în propunerea unei învățături ca definitive. La aceste învățături fiecare credincios trebuie să adere cu supunerea credinței" (Compendiu, nr. 185).

Mons. Raffaello Martinelli
Primatul Bazilicii "Sfinții Ambrozie și Carol" din Roma

* * *

Bibliografie:

Catehismul Bisericii Catolice, nr. 65-67;

Congregația pentru Doctrina Credinței, Mesajul de la Fatima, Editura "Presa Bună" Iași - 2000;

Codul de Drept Canonic, can. 1230 și urm.

Traducere de pe Zenit: pr. Mihai Pătrașcu
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire