pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Cateheze diverse
sursa: www.ercis.ro

CATEHEZĂ: PENTRU CE SUNT IMAGINILE SACRE?

Ce sunt imaginile sacre?

Sunt reprezentări (statui, picturi, mozaicuri, sculpturi) cu conținuturi religioase, care sunt efectuate din diferite materiale și cu diferite stiluri. Îndeosebi ele îl reprezintă pe Dumnezeu, pe Isus Cristos, pe Duhul Sfânt, pe sfânta Fecioară Maria, pe sfinți.

De ce anume se folosesc imaginile religioase?

Se folosesc de elemente care provin din lumea aceasta, în diferitele sale componente: uman, animal, vegetal, material. Însă aceste elemente sunt pictate aici pentru a indica altceva: trimit la realități care nu aparțin acestei lumi vizibile. Sunt reflexie, semn al divinului, al religiosului, al spiritualului, al supranaturalului.

Ce tip de trecere cer imaginile sacre?

În ele omul este solicitat să treacă de la vizibil la invizibil, de la ceea ce semnifică la ceea ce este semnificat, de la lumea creată la Dumnezeu. Pentru aceasta, noi numim simbolice imaginile religioase. Sunt o punte între vizibil și invizibil, între credincios și mister.

De când există imaginile sacre?

Alegerea de a reprezenta conținuturi ale credinței creștine cu imagini provine de foarte mult timp în urmă. Încă din primele secole, creștinii realizau și foloseau imagini sacre. O mărturie veche și autoritară în acest sens sunt catacombele, unde și astăzi se pot admira de exemplu reprezentări ale lui Cristos și ale sfintei Fecioare Maria. "Artiștii din toate timpurile au oferit contemplației și uimirii credincioșilor faptele mai importante ale misterului mântuirii, prezentându-le în strălucirea culorii și în perfecțiunea frumuseții" (Card. Joseph Ratzinger, Introducere la Compendiu).

De ce unele religii interzic imaginile?

Ebraismul și islamismul de exemplu interzic reprezentarea lui Dumnezeu, deoarece vor în felul acesta să evidențieze invizibilitatea totală, infinita diversitate și superioritate a lui Dumnezeu față de creaturile sale: Dumnezeu este totalmente altul. Reprezentarea sacrului în imagini constituie pentru aceste religii o profanare.

Vechiul Testament interzice imaginile?

* În Vechiul Testament, Dumnezeu poruncise: "Să nu-ți faci chip cioplit și nimic ce să înfățișeze lucrurile care sunt sus în cer sau jos pe pământ, sau în apele care sunt sub pământ" (Ex 20,2-4). Această "poruncă divină cuprindea interdicția oricărei reprezentări a lui Dumnezeu făcută de mâna omului. Deuteronomul explică: "În ziua aceea, când Domnul v-a vorbit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-ați văzut nici un chip. Să nu greșiți dar și să nu vă faceți chipuri cioplite" (Dt 4,15-16). Lui Israel i s-a revelat Dumnezeul absolut transcendent. "El este totul", dar, în același timp, "este mai presus de toate lucrările sale" (Sir 43,27-28). El este "însuși izvorul oricărei frumuseți create" (Înț 13,3).

* Totuși, încă din Vechiul Testament, Dumnezeu a poruncit sau a îngăduit instituirea unor imagini care să trimită în mod simbolic la mântuirea săvârșită de cuvântul întrupat: astfel, șarpele de aramă, chivotul legământului și heruvimii" (CBC, nr. 2129-2130). "Așadar, vei face o arcă (...), o vei îmbrăca în aur curat (...). Vei face doi heruvimi din aur (...), fă un heruvim la o margine și un heruvim la cealaltă margine" (Ex 25,10-22). "Domnul i-a spus lui Moise: fă-ți un șarpe și pune-l pe un stâlp; oricine va fi mușcat de șarpe și va privi la șarpele de pe aramă va trăi" (Num 21,7-8).

În istoria creștinismului, când au fost interzise imaginile?

1) Când a fost iconoclasmul, adică în acea mișcare religioasă, desfășurată în Bizanț între secolele al VIII-lea și al IX-lea, care considera idolatru cultul imaginilor sacre (Cristos, sfânta Fecioară Maria, sfinții) și predica distrugerea lor. Venerarea imaginilor (iconolatria) în Orient dăduse naștere la forme de fanatism. Disputa a devenit politică atunci când împăratul bizantin Leon al III-lea Izaurul, după ce a îmbrățișat în mod decis iconoclasmul (726), a început să-i persecute pe iconoduli (adoratorii de imagini), a închis mănăstiri și biserici care nu se supuneau (confiscând terenurile și împărțindu-le țăranilor-soldați) și a încercat să impună și la Roma distrugerea imaginilor sacre.

Însă, Al Doilea Conciliu din Niceea, în anul 787, a decis în favoarea imaginilor: "Noi definim cu toată rigoarea și grija că, asemenea reprezentării crucii prețioase și dătătoare de viață, tot așa imaginile vrednice de venerație și sfinte, atât pictate cât și în mozaic sau în orice alt material potrivit, trebuie să fie expuse în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe pânzele sacre, pe veșmintele sacre, pe pereți și pe mese, în case și pe drumuri; fie ele imaginea Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Cristos, fie cea a Stăpânei noastre Neprihănite, sfânta Maică a lui Dumnezeu, a sfinților îngeri, a tuturor sfinților și drepților". În Orient, au fost reintroduse imaginile începând din anul 843, când împărăteasa Teodora l-a numit pe Metodiu patriarh de Constantinopol.

2) Ulterior, în primele decenii din secolul al XVI-lea, imaginile au fost din nou interzise, de data aceasta de către Luter. Însă Conciliul din Trento, cu un decret din anul 1563, a aprobat și a justificat cultul imaginilor și i-a condamnat pe cei care afirmau contrarul.

Pe ce fundamente se bazează imaginile religioase?

Imaginile religioase au diferite fundamente complementare:

* Fundamentul antropologic:

Ca ființă unitară, adică constituit din trup și suflet, omul se exprimă prin semne, cuvinte, gesturi, simboluri. El percepe înseși realitățile spirituale prin semne și simboluri materiale. Dante în Paradisul (Cântul 4, versetele 42-46) afirmă că intelectul nu poate să perceapă adevărata natură a lui Dumnezeu fără dimensiunea senzitivă, sau mintea poate să perceapă doar partea senzitivă pe care intelectul poate să o elaboreze atunci așa cum este.

* Fundamentul sociologic

1) Ca ființă socială, care are nevoie și dorește să se relaționeze cu alții, omul are nevoie să comunice cu alții și face acest lucru prin intermediul limbajului, gesturilor, acțiunilor, imaginilor.

2) Mai mult, astăzi trăim într-o lume deosebit de atentă la imagini, care au un rol deosebit de relevant în viața persoanei și a societății. Nu degeaba se vorbește de civilizația imaginii pentru a indica societatea actuală și este motivul pentru care, astăzi mai mult ca oricând, în civilizația imaginii, imaginea sacră "poate să exprime mult mai mult chiar decât cuvântul, din moment ce este deosebit de eficace dinamismul său de comunicare și de transmitere a mesajului evanghelic" (Card. Joseph Ratzinger, Introducere la Compendiu).

* Fundamentul teologic:

1) Există o strânsă relație între lumea creată și Dumnezeu creatorul ei. De fapt, în viziunea creștină, lumea a fost creată de Dumnezeu, care a voit astfel să manifeste și să comunice bunătatea, adevărul și frumusețea sa. Prin urmare, Dumnezeu îi vorbește omului prin creația vizibilă, care este o reflexie, chiar dacă este limitată, a perfecțiunii infinite a lui Dumnezeu.

2) Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Însuși omul este simulacrul lui Dumnezeu. Așadar, pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu, omul se are pe sine însuși la dispoziție: cunoscându-se mai mult pe sine însuși în faptul de a fi chip al lui Dumnezeu și în acțiunea sa conform cu acest chip, îl cunoaște mai mult pe Dumnezeu. Și în același timp, este la fel de adevărat că și cunoscându-l pe Dumnezeu în ființa sa și în faptele sale, omul se cunoaște mai mult și pe sine însuși.

3) Dumnezeu s-a făcut vizibil în Isus Cristos. El, fiind Fiul Unul Născut al lui Dumnezeu, unit intim cu Dumnezeu Tatăl - "Eu și Tatăl una suntem" (In 10-30). El ne face să-l cunoaștem în manieră deplină, perfectă și definitivă pe Dumnezeu Tatăl: "Cine mă vede pe mine îl vede pe Tatăl" (In 14,9). Isus Cristos este Imaginea perfectă vizibilă a Dumnezeului invizibil.

"Într-o vreme, Dumnezeu, neavând nici trup nici figură, nu putea în nici un mod să fie reprezentat de o imagine. Dar acum când s-a făcut văzut în trup și care a trăit cu oamenii, pot să fac o imagine a ceea ce am văzut din Dumnezeu" (Sfântul Ioan Damaschinul, De sacris imaginibus oratio, 1, 16: PTS 17, 89 și 92).

Așadar, întruparea lui Cristos justifică în creștinism realizarea, posesia, venerarea imaginilor religioase.

Isus a folosit semne și simboluri umane pentru a exprima divinul?

În afară de faptul că este el însuși cel în care se face prezent și vizibil Dumnezeu, Isus se folosește adesea, în predica și acțiunea sa aici pe pământ în urmă cu două mii de ani, de realitățile care provin din creație pentru a face cunoscute, a vesti și a comunica misterele împărăției lui Dumnezeu. Să ne gândim numai la semnificația simbolică a parabolelor sale și a minunilor sale. În afară de aceasta, Cristos a folosit elemente și semne care provin din lume pentru a institui sacramentele Bisericii.

Imaginea umană este limitată față de divin?

Desigur că trebuie amintit că orice imagine materială nu va putea niciodată să exprime pe deplin misterul inefabil al lui Dumnezeu: realitatea semnificată (religioasă, spirituală) depășește mereu imaginea umană. Totuși, elementul material ne face realmente să intuim și să percepem ceva din acest mister.

Aspectele profane, în momentul în care devin vehicul de transmitere a conținuturilor religioase, sunt percepute și reprezentate în aspectele lor pozitive; dar în același timp, au nevoie să fie purificate, și mai ales să fie îmbogățite și completate. Și acest lucru are loc cu conținuturile creștine, pe care imaginile le conțin și le transmit. În acest sens, și mitologiile și fabulele populare sunt asumate, purificate și transfigurate de credința creștină, pentru a deveni imagini religioase.

Ce scop au imaginile religioase?

* Imaginile religioase:

1) facilitează accesul, înțelegerea și transmiterea conținuturilor la persoane care aparțin unor limbi, vârste și culturi diferite: sunt ușor citibile și, prin urmare, spre deosebire de cuvânt sau de scriere, ajung la un număr mai mare de persoane

2) dacă sunt văzute, înțelese, interpretate, gustate cu lumina specială care provine din credința creștină, atunci este posibil să se perceapă mesajul catehetic special, pe care artiștii au voit să-l transmită cu imaginile sacre.

În ce sens imaginile au o finalitate catehetică?

Deoarece există o strânsă corelație între imagine și simbol și între lumea vizibilă și cea invizibilă, devine logic și justificat să se vestească misterul lui Dumnezeu folosindu-se imagini simbolice. Astfel se înțelege înflorirea, de-a lungul secolelor, a iconografiei creștine, unde intenția evanghelizatoare și catehetică este însoțită ba chiar se împletește cu strâns cu aspectul pictural și estetic. Prin intermediul imaginii se dorește transcrierea mesajului evanghelic, pe care Sfânta Scriptură îl transmite prin intermediul cuvântului.

"Învățăm din tradiția conciliară seculară că și imaginea este predică evanghelică" (Card. Joseph Ratzinger, Introducere la Compendiu). Mai mult, istoria ne învață că creștinii, pentru a vesti mesajul evanghelic și a catehiza persoanele, s-au folost într-o manieră specială, chiar înainte de catehismele scrise, de așa-numita Biblia pauperum, adică de imagini, de catehisme vizuale, catehisme făcute din imagini și din reprezentări iconografice (a se vedea de exemplu multiplele și minunatele imagini realizate în bazilici și în biserici de-a lungul secolelor).

"Astfel imaginea și cuvântul se luminează reciproc. Arta "vorbește" mereu, cel puțin în mod implicit, despre divin, despre frumusețea infinită a lui Dumnezeu, reflectată în Icoana prin excelență: Cristos Domnul, Imaginea lui Dumnezeu cel nevăzut. Imaginile sacre, cu frumusețea lor, sunt și ele vestire evanghelică și exprimă strălucirea adevărului catolic, arătând armonia supremă dintre bine și frumos, dintre via veritatis și via pulchritudinis. În timp ce dau mărturie despre tradiția seculară și rodnică a artei creștine, îi solicită pe toți, credincioși sau necredincioși, la descoperirea și la contemplarea fascinației inepuizabile a misterului răscumpărării, dând mereu impuls nou procesului viu al înculturării sale în timp" (Papa Benedict al XVI-lea, Discurs de prezentare a Compendiului adresat Bisericii și lumii, 28.6.2005).

Sunt o formă specială de cateheză populară, cărți deschise fără cuvinte pentru toți, o punte între credincios și mister, în timp ce împodobesc, decorează spațiile sacre, făcându-le mai primitoare și invitante la rugăciune.

Imaginile sunt și o invitație la rugăciune?

Desigur. Arta și iconografia creștină, în afară de faptul că sunt instrumente în slujba evanghelizării și a catehezei, au fost mereu și însă mai sunt și o invitație la rugăciune: "Frumusețea și culoarea imaginilor sunt un stimulent pentru rugăciunea mea. Este o sărbătoare pentru ochii mei, așa cum spectacolul câmpenesc deschide inima mea ca să dea glorie lui Dumnezeu" (Sfântul Ioan Damaschinul, De sacris imaginibus oratio, 1, 47). Contemplarea imaginilor sacre, unită cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, ajută la imprimarea în memoria inimii a misterului care este perceput, solicitând la transformarea lui în rugăciune și la mărturisirea lui în acea noutate de viață, care provine din credința creștină și care își are centrul în Cristos.

În ce raport sunt imaginile religioase cu Cristos?

În iconografia creștină, toate imaginile au ca finalitate principală aceea de a vesti persoana, mesajul, lucrarea lui Cristos, el fiind revelatorul perfect al lui Dumnezeu Tatăl și Mântuitorul unic și definitiv al omului și al lumii. "Imaginea lui Cristos este icoana liturgică prin excelență. Celelalte, care reprezintă pe Sfânta Fecioară Maria și pe sfinți, îl semnifică pe Cristos, care este glorificat în ei" (Compendiu, nr. 240), și, vestindu-l pe Cristos, ajută să se nască și să crească credința și iubirea față de El. A-i venera pe sfinți înseamnă a recunoaște că Dumnezeu este izvorul, centrul și culmea sfințeniei lor: sfinții au primit, cu ajutorul Duhului Sfânt, sfințenia lui Dumnezeu în credință și au corespuns cu docilitate acestei sfințenii divine cu o viață sfântă, urmându-l și imitându-l pe Cristos, imaginea prin excelență a lui Dumnezeu cel nevăzut.

Pentru aceasta, atunci când intrăm în Biserică, trebuie să căutăm înainte de toate tabernacolul, unde, dacă este aprinsă lampa euharistică, este prezent Cristos-Euharistie în mod adevărat, real, substanțial: trup, sânge, suflet, dumnezeire. De aceea, omagiul salutului nostru și al rugăciunii noastre trebuie să fie îndreptat înainte de toate spre el, mai înainte și mai mult decât spre imaginile sfinților, imagini care sunt făcute din materie.

Ce tip de cult se dă imaginii?

Nu de adorație (rezervat numai lui Dumnezeu), ci de venerație. În Codul de Drept Canonic se citește în acest sens: "Pentru a favoriza sfințenia poporului lui Dumnezeu, Biserica încredințează credincioșilor creștini o specială și filială cinstire a Sfintei Maria, pururea Fecioară, Maica lui Dumnezeu, pe care Cristos a stabilit-o Mamă a tuturor oamenilor și promovează cultul adevărat și autentic al altor sfinți, care îi edifică cu exemplul lor pe credincioșii creștini și îi ocrotesc cu mijlocirea lor. (...) Să se păstreze practica de a se expune în biserici imagini sacre spre a fi cinstite de credincioși; totuși, să fie expuse în număr moderat și într-o ordine adecvată, ca să nu trezească admirația exagerată din partea poporului creștin și să nu se dea ocazia unei devoțiuni mai puțin corecte" (can. 1186-1188).

Pe cine venerăm în imagine?

* Creștinul venerează:

- nu imaginea în sine însăși, care este doar un obiect material (o statuie, o imagine, un simbol, o amuletă): dacă s-ar venera obiectul, s-ar cădea în idolatrie;

- ci pe cel pe care imaginea vrea să-l reprezinte, 'persoana' pe care imaginile o reproduc: Isus Cristos, Sfânta Fecioară Maria, sfinții.

De fapt, "cinstea adusă unei imagini aparține celui care este reprezentat în ea" și "cel care venerează imaginea, venerează realitatea celui care este reprodus în ea" (Sfântul Vasile cel Mare, Liber de Spiritu Sancto, 18, 45: SC 17bis, 406). Cinstea datorată imaginilor sacre este o "venerare respectuoasă", nu o adorație care îi revine numai lui Dumnezeu: "Actele de cult nu sunt îndreptate spre imaginile considerate în ele însele, ci pentru că slujesc la reprezentarea Dumnezeului întrupat. Ei bine, mișcarea care se îndreaptă spre imagine ca imagine, nu se oprește asupra ei, ci tinde spre realitatea pe care ea o reprezintă" (Sfântul Toma de Aquino, Summa theologiae, II-II, q. 81, a. 3, ad 3).

Dintre imagini, care este cea mai importantă?

Este imaginea răstignitului. De fapt, crucea este:

* Instrument al pătimirii lui Cristos și al glorificării sale, așa cum a spus el însuși în apropierea pătimirii sale: "Acum a fost glorificat Fiul Omului și Dumnezeu a fost glorificat în el, iar dacă Dumnezeu a fost glorificat în el, și Dumnezeu îl va glorifica în el însuși, și-l va glorifica îndată" (In 13,32).

* Semn:

- al actualității mântuirii, și chiar al speranței de mântuire în Cristos

- al dimensiunii originale, tipice a creștinului

- al valorilor creștine care caracterizează anumite societăți și culturi

- "al Fiului Omului" (Mt 24,30) care va apare pe cer la sfârșitul timpurilor

- al victoriei ultime și supreme a binelui asupra răului (cf. Gal 6,14).

* Amintire a suferinței pe care o comportă urmarea lui Cristos: "Cine vrea să vină după mine, să-și ia crucea și să mă urmeze (Mt 16,24).

În ce sens imaginile religioase anticipă "cerurile noi" și "pământul nou"?

Imaginile religioase, cu frumusețea lor și strălucirea lor, ne oferă o anticipare cu privire la realitatea viitoare: ne prezintă ceva care prefigurează acea transfigurare pe care, la sfârșitul tuturor timpurilor, întreaga lume o va primi într-o zi de la Dumnezeu. De fapt, "după judecata finală, însuși universul, eliberat de sclavia putrezirii, va fi părtaș de gloria lui Cristos prin inaugurarea "cerurilor noi" și a unui "pământ nou" (2Pt 3,13). Astfel se va ajunge la plinătatea împărăției lui Dumnezeu, adică realizarea definitivă a planului mântuitor al lui Dumnezeu de "a reuni în Cristos toate lucrurile cele din cer și cele de pe pământ" (Ef 1,10). Atunci Dumnezeu va fi "totul în toți" (1Cor 15,28), în viața veșnică" (Compendiu, nr. 216).

Mons. Raffaello Martinelli,

Primatul bazilicii "Sfinții Ambrozie și Carol" din Roma

Traducere de pe Zenit: pr. Mihai Pătrașcu
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire