pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Cateheze diverse
sursa: www.ercis.ro

CATEHEZĂ: CUM SĂ MEDITĂM CA NIȘTE CREȘTINI?

Ce este meditația creștină?

• Ea este:

- ascultare tăcută, respectuoasă și primire ascultătoare a cuvântului lui Dumnezeu, în vederea conformării întregii vieți proprii cu acest cuvânt;

- a fi și a sta cu Dumnezeu: "Rămâneți în mine și eu în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine dacă nu rămâne în viță, tot la fel nici voi" (In 15,4);

- apropiere de acel mister al unirii cu Dumnezeu, pe care sfinții părinți greci o numeau divinizare a omului: "Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să devină Dumnezeu" (Sfântul Atanasie);

- "menită pentru obținerea virtuții și a iubirii lui Dumnezeu și nu pentru dobândirea științei în general sau a unei dispoziții psihologice deosebite" (Sfântul Francisc de Sales, Introduction à la vie dévote, Filotea, II, V);

- "a reflecta asupra vreunui adevăr al credinței, pentru a-l crede cu convingere mai mare, a-l iubi ca pe o valoare atrăgătoare și concretă, a-l practica cu ajutorul Duhului Sfânt. Este vorba de o cunoaștere iubitoare. Implică reflecție, iubire și propunere practică. Valoarea sa nu constă în a gândi mult, ci în a iubi mult" (CEI, nr. 996).

• Meditația creștină nu presupune faptul ca eu-l personal și caracterul său de creatură să trebuiască să fie anulate și să dispară în marea absolutului. De fapt, "omul este în mod esențial creatură și așa rămâne în veci, așa încât nu va fi posibilă niciodată o absorbire a eu-lui uman în eu-l divin, nici în cele mai înalte stări de har" (MC, 14).

Pe ce se întemeiază meditația creștină?

Se întemeiază:

• pe însăși realitatea lui Dumnezeu unul și întreit, care "este iubire" (1In 4,8), care ne-a făcut "copii adoptivi", și de aceea putem striga împreună cu Fiul în Duhul Sfânt: "Abba, Tată"

• pe meditarea operelor mântuitoare, pe care Dumnezeul din vechea și noua alianță le-a realizat în istorie, prin intermediul cărora Dumnezeu "se revelează vorbind oamenilor ca unor prieteni și intră în relație cu ei pentru a-i chema și a-i primi la împărtășire cu el" (Conciliul Vatican II, Dei Verbum, 2).

• pe persoana lui Cristos Domnul, "în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale cunoașterii" (Col 2,3). Trebuie avută mereu privirea îndreptată spre Cristos, în care iubirea divină ni s-a manifestat și dăruit nouă mai ales pe cruce. "Grație cuvintelor, faptelor, pătimirii și învierii lui Isus Cristos, în Noul Testament credința recunoaște în el autorevelarea definitivă a lui Dumnezeu, Cuvântul întrupat care dezvăluie profunzimile cele mai intime ale iubirii sale" (MC, 5). Prin urmare, meditația creștină cere o aprofundare permanentă a cunoașterii lui Cristos, în așa fel încât să "înțelegem cu toți sfinții care este lărgimea și lungimea [misterului lui Cristos], înălțimea și profunzimea și să cunoaștem iubirea fără de margini a lui Cristos, ca să fim plini în toate de plinătatea lui Dumnezeu" (Ef 3,18 și urm.).

• pe disponibilitatea de a împlini în mod constant voința lui Dumnezeu, după exemplul lui Cristos, a cărui "mâncare este să facă voința celui care l-a trimis să împlinească lucrarea lui" (In 4,34).

• pe strânsa corelație dintre lex orandi și lex credendi, dintre modul de a ne ruga și conținutul credinței creștine care este mărturisită. Rugăciunea creștină este mereu determinată de structura credinței creștine, în care strălucește însuși adevărul lui Dumnezeu și al creaturii. "Rugăciunea este credință în acțiune: rugăciunea fără credință devine oarbă, credința fără rugăciune se dezagregă" (Card. Joseph Ratzinger, Conferință de prezentare a documentului MC)

• pe umilință. Cu cât îi este dat unei creaturi să se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât mai mult crește în ea reverența în fața lui Dumnezeu, cel de trei ori sfânt. Se înțelege atunci cuvântul celei care a fost răsplătită cu cea mai înaltă intimitate cu Dumnezeu, preasfânta Fecioară Maria: "A privit la umilința slujitoarei sale" (Lc 1,48) și cuvântul sfântului Augustin: "Tu poți să mă numești prieten, eu mă recunosc slujitor" (Sfântul Augustin, Enarrationes in Psalmos CXLU). "Niciodată, în nici un fel, nu putem să încercăm să ne punem la același nivel al obiectului contemplat, iubirea liberă a lui Dumnezeu; nici atunci când, prin milostivirea lui Dumnezeu Tatăl, prin intermediul Duhului Sfânt trimis în inimile noastre, ne este dăruită în Cristos, în mod gratuit, o reflecție sensibilă a acestei iubiri divine și ne simțim ca atrași de adevărul, de bunătatea și de frumusețea Domnului" (MC, 31).

• pe tăcere: trebuie redescoperită valoarea tăcerii, care creează ambientul favorabil reflecției, contemplației, ascultării integrale (a noastră înșine, a lui Dumnezeu, a celorlalți), purificării și unificării persoanei.

• pe iubirea față de aproapele. Meditația autentică trimite încontinuu la iubirea aproapelui, la acțiune și la pasiune, și tocmai așa apropie mai mult de Dumnezeu. Ea trezește în cei care se roagă o iubire arzătoare, care îi face să colaboreze la misiunea Bisericii și la slujirea fraților spre mai marea slavă a lui Dumnezeu.

Care dimensiuni ale persoanei implică meditația?

Meditația pune în mișcare toate facultățile ființei umane: inteligența, memoria, dorința, voința, atenția, intuiția, imaginația, sentimentul, inima, comportamentul.

"O atare mobilizare este necesară pentru a aprofunda convingerile de credință, a trezi convertirea inimii și a întări voința de a-l urma pe Cristos. Rugăciunea creștină se străduiește mai ales să mediteze "misterele lui Cristos", ca în lectio divina sau în Rozariu. Această formă de cugetare în rugăciune este de mare valoare, dar rugăciunea creștină trebuie să țintească mai departe: către cunoașterea plină de iubire a Domnului Isus, către unirea cu el" (CBC, nr. 2708).

Ce importanță are trupul în meditația creștină?

• Experiența umană demonstrează că poziția și atitudinea trupului nu sunt lipsite de influență asupra reculegerii și dispoziției spiritului, implicând și funcțiile vitale fundamentale, cum ar fi respirația și bătaia inimii. Și aceasta datorită unității persoanei, care este uni-dual: trup și suflet. În rugăciune este întregul om, care trebuie să intre în relație cu Dumnezeu, așadar și trupul său trebuie să asume poziția cea mai potrivită pentru reculegere.

• Importanța trupului variază în funcție de culturile și sensibilitatea personală.

• În orice caz, trebuie:

- recunoscută valoarea relativă a acestor atitudini corporale: ele sunt utile numai dacă sunt trăite în vederea scopului rugăciunii creștine

- acordată atenție faptului că aceste atitudini corporale pot să degenereze într-un cult al trupului și pot duce la identificarea în mod greșit a tuturor senzațiilor sale cu experiențe spirituale. "Unele exerciții fizice produc în mod automat senzații de liniște și de destindere, sentimente plăcute, poate chiar fenomene de lumină și căldură care se aseamănă cu o bunăstare spirituală. A le confunda cu mângâieri autentice ale Duhului Sfânt ar fi un mod total greșit de a concepe drumul spiritual. A le atribui semnificații simbolice tipice ale experienței mistice, când atitudinea morală a celui interesat nu-i corespunde, ar reprezenta un fel de schizofrenie mintală, care poate duce chiar la tulburări psihice și uneori la aberații morale" (MC, 28).

Ce importanță are tehnica în meditația creștină?

• Meditația creștină nu este îndeosebi o chestiune de tehnică: ea este înainte de toate și mereu un dar al lui Dumnezeu, de care cel care beneficiază se simte nevrednic. Acest dar poate fi dat numai în Cristos prin Duhul Sfânt.

• Iubirea lui Dumnezeu este o realitate pe care nu o putem lua în posesie cu nici o metodă sau tehnică.

• Tehnica poate oferi un ajutor meditației creștine.

Ce ajutoare să folosim pentru a medita bine?

Se poate medita recitând lent Tatăl nostru, repetând lent o frază biblică, privind cu evlavie o imagine sacră. "Îndeobște luăm drept ajutor o carte, iar creștinii nu duc lipsă de așa ceva: Sfânta Scriptură, mai cu seamă Evanghelia, sfintele icoane, textele liturgice ale zilei sau ale timpului, scrierile părinților spirituali, lucrările de spiritualitate, marea carte a creației și cea a istoriei, pagina veșnicului astăzi al lui Dumnezeu.

Meditația asupra celor citite duce la însușirea lor, prin confruntarea cu sine însuși. Aici, o altă carte este deschisă: aceea a vieții. Trecem de la gânduri la realitate. În măsura umilinței și a credinței noastre, descoperim acolo preocupările inimii și le putem discerne. Trebuie să ne așezăm în adevăr, pentru a ajunge la lumină: «Doamne, ce vrei să fac?»" (CBC, nr. 2705-2706). În felul acesta se înaintează pe drumul de sfințenie, în viața de desăvârșire.

Există etape în viața de desăvârșire?

Tradiția creștină a deosebit trei etape în viața de viața de desăvârșire:

1) calea purificării, care comportă faptul de a recunoaște că suntem păcătoși și de a cere iertare lui Dumnezeu pentru păcatele proprii

2) calea luminării, care îi introduce pe credincioși, inițiați în misterele divine, la cunoașterea lui Cristos prin credința care acționează prin intermediul iubirii. Ea este făcută posibilă de iubirea pe care Tatăl ne-o dăruiește în Fiul și de ungerea pe care o primim de la el în Duhul Sfânt, cu ocazia Botezului și Mirului

3) calea unirii cu Dumnezeu, realizată prin participarea la sacramente și angajarea constantă într-o viață morală coerentă cu credința creștină.

"Cu trecerea timpului, exercitarea meditației se simplifică, inima prevalează asupra reflecției. Se ajunge treptat la rugăciunea de reculegere. Se eliberează de imagini și gânduri particulare, de amintiri, griji și proiecte. Se îndreaptă o simplă atenție iubitoare față de Dumnezeu, față de Isus Cristos, spre vreo perfecțiune a sa, spre vreun eveniment mântuitor. Se rămâne în atitudine de iubire tăcută în fața Domnului prezent în interiorul nostru. Se lasă transformat de Duhul său, care poate provoca mângâiere sau dezolare, dar desigur purifică și întărește în iubire. Când fervoarea acestei experiențe se atenuează, este bine să ne întoarcem la meditația discursivă sau la rugăciunea vocală" (CEI, nr. 997).

Care sunt metodele de meditație?

• Metodele de meditație sunt atâtea câți sunt maeștrii spirituali. Însă o metodă nu este decât un mijloc, un ghid; important este a înainte, cu Duhul Sfânt, pe unicul drum al rugăciunii: Cristos Isus. "Fiecare credincios va trebui să caute și va putea să găsească în varietatea și bogăția rugăciunii creștine, învățată de Biserică, propria cale, propriul mod de rugăciune; dar toate aceste căi personale se unesc, la sfârșit, în calea către Tatăl, care este Isus Cristos cum a spus el. În căutarea propriei căi fiecare se va lăsa condus deci nu atât de gusturile sale personale cât mai ales de Duhul Sfânt, care îl conduce, prin Cristos, la Tatăl" (MC, 29).

• Între diferitele metode, una este indicată de tradiția Bisericii ca deosebit de bună pentru a medita Sfânta Scriptură: este cea denumită lectio divina.

Cum se face lectio divina?

De obicei părinții spirituali indică cinci etape în meditarea Bibliei și le descriu astfel:

• Lectio

în această primă etapă iau Biblia nu ca pe o carte oarecare, ci ca pupitrul care conține cuvântul cu care Dumnezeu îmi vorbește mie. Ascult un cuvânt viu, care îmi adresează un mesaj personal. Îl ascult ca și cum ar fi pentru prima dată. Mă străduiesc să-i percep sensul în modul cel mai complet posibil. Mă întâlnesc cu lumina lui Dumnezeu: ea sălășluiește în inteligența mea și o luminează.

• Meditatio

îl invoc pe Duhul Sfânt pentru ca să vină în ajutorul orbirii minții mele. În implorarea umilă a luminii și în adeziunea credinței, scrutez cuvântul cu atenție nouă. Descopăr că ideile lui Dumnezeu sunt diferite de cele ale oamenilor și îmi dau seama cât de necesar este a lăsa cuvântul lui Dumnezeu să transforme convingerile mele, pentru a le conforma tot mai mult cu ideile lui Dumnezeu. Sunt de acord să-mi schimb mentalitatea și voința pentru a adera la mentalitatea și la voința lui Dumnezeu.

• Oratio

mă străduiesc să-i vorbesc lui Dumnezeu cu toată inima, chemându-l în ajutorul slăbiciunii mele. Este momentul de a cere Fecioarei Maria ca să-mi comunice rugăciunea sa, formată din încredere și din iubire, rod al curăției inimii sale. În credința sa, în tăcerea sa adoratoare, în nevinovăția sa și în curajul său de a iubi și de a primi iubirea lui Isus, îndrăznesc și eu să-l invoc pe Fiul său pentru ca să mă ajute. Mă las învățat de el ca să-l rog pe Tatăl în Duhul lor de iubire. Inima mea învață să vorbească lui Dumnezeu, dacă se lasă inundată de iubirea lui Cristos.

• Contemplatio

dacă am lăsat cuvântul, citit și meditat, să lumineze îndelung ochii inimii mele și ai minții mele, dacă m-am lăsat interpelat în profunzime de sensul Sfintei Scripturi până la formarea unei dorințe de intimitate constantă cu Dumnezeu, dacă m-am rugat cu încredere infinită pentru frații mei și pentru toată Biserica, atunci Dumnezeu răspunde. El revarsă în inima mea o anumită incapacitate de a continua să reflectez în mod discursiv asupra cuvântului său și îmi dă un fel de participare la focul de comuniune de iubire dincolo de orice lucru care arde fără început și fără sfârșit în cadrul Sfintei Treimi.

• Actio

pentru a-mi da darul unei intime conversații continue cu el, Domnul așteaptă din partea mea ca să înmulțesc în orice circumstanță elanuri de dorință și de comuniune cu iubirea sa.

Care sunt limitele metodelor?

Căutarea legitimă de noi metode de meditație va trebui mereu să țină cont că:

• metoda nu poate să fie dezlipită de conținut și conceput ca neutru față de ceea ce poartă și față de contextul cultural în care se naște;

• trebuie respectată natura intimă a rugăciunii creștine, care:

- "este un dialog personal, intim și profund dintre om și Dumnezeu. Ea exprimă deci comuniunea creaturilor răscumpărate cu viața intimă a Persoanelor trinitare" (MC, 3) (cf. și cealaltă schemă despre: "Cum să ne rugăm?");

- nu se reduce niciodată la o metodă, care folosește pentru a se elibera de durere sau chiar pentru a se simți bine din punct de vedere fizic, ci este o deschidere spre iubirea lui Dumnezeu, spre acea iubire care nu a ezitat în fața morții și a morții pe cruce;

- pentru a fi autentică, este esențială întâlnirea dintre două libertăți, cea infinită a lui Dumnezeu și cea finită a omului;

- este mereu realizată în unire cu Cristos, în Duhul Sfânt, împreună cu toți sfinții pentru binele Bisericii.

• Date fiind limitele și riscurile acestor metode, este necesar ca creștinul să stea în ascultare docilă și primire umilă a ceea ce Biserica indică, îndeosebi prin intermediul papei și a episcopilor: de fapt, lor le revine "să examineze totul și să considere ceea ce este bun" (Conciliul Vatican II, Lumen gentium, nr. 12).

Ce sunt harurile mistice?

• Sunt haruri speciale, conferite de Dumnezeu de exemplu "întemeietorilor de instituții ecleziale în favoarea întregii fundații a lor, ca și altor sfinți, care caracterizează experiența lor specială de rugăciune și care nu pot fi, ca atare, obiect de imitare și de aspirație pentru alți credincioși, chiar dacă aparțin aceleiași instituții, și doritori de o rugăciune tot mai perfectă" (MC, 24).

• "Nu angajarea personală, ci acțiunea Duhului Sfânt introduce în contemplația mistică, o experiență a lui Dumnezeu fără concepte, fără imagini și fără cuvinte. Omul nici nu poate ajunge la ea nici să o facă să dureze cât vrea; poate doar să se pregătească pentru a o primi" (CEI, nr. 998).

Cât durează meditația creștină?

Unirea obișnuită cu Dumnezeu, care este numită rugăciune continuă nu se întrerupe în mod necesar atunci când ne dedicăm, conform voinței lui Dumnezeu, și muncii și îngrijirii aproapelui. "Așadar, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, toate să le faceți spre gloria lui Dumnezeu", ne spune apostolul (1Cor 10,31).

În acest sens, sfântul Augustin afirmă: "Știm că eremiții din Egipt fac rugăciuni frecvente, dar toate foarte scurte. Ele sunt ca niște mesaje rapide care pornesc în direcția lui Dumnezeu. Astfel, tensiunea spiritului, atât de necesară pentru cel care se roagă, rămâne mereu trează și entuziastă și nu ațipește datorită duratei excesive a rugăciunii... Așadar, departe de rugăciune orice vorbărie, dar să nu se neglijeze implorarea insistentă, dacă durează fervoarea și atenția. Folosirea multor cuvinte în rugăciune echivalează cu tratarea unui lucru necesar cu cuvinte superflue. Rugăciunea constă în a bate la ușa lui Dumnezeu și a-l invoca cu ardoare insistentă și evlavioasă a inimii. Datoria rugăciunii se îndeplinește mai bine cu gemete decât cu cuvinte, mai mult cu lacrimi decât cu discursuri".

Pentru meditația sa, creștinul poate învăța și de la alte religii?

Practici de meditație (ca de exemplu zen, yoga, respirația controlată, mantra...), care provin din Orientul creștin și din marile religii necreștine, pot să constituie un mijloc potrivit pentru a-l ajuta pe cel care se roagă ca să stea în fața lui Dumnezeu destins în interior?

"De vreme ce Biserica Catolică nu respinge nimic din ceea ce este adevărat și sfânt în aceste religii, nu va trebui cu prejudecată să se disprețuiască aceste indicații deoarece nu sunt creștine. Dimpotrivă, se va putea lua din ele ceea ce este folositor, cu condiția de a nu pierde niciodată din vedere concepția creștină a rugăciunii, logica sa și exigențele sale, pentru că în cadrul acestei totalități acele fragmente vor trebui să fie reformulate și asumate. Între ele se poate menționa înainte de toate acceptarea umilă a unui maestru expert în viața de rugăciune și a directivelor sale; de acest lucru s-a avut mereu convingerea în experiența creștină încă din timpurile vechi, din perioada părinților pustiului. Acest maestru, expert în sentire cum Ecclesia, nu trebuie doar să conducă și să atragă atenția cu privire la anumite pericole, ci, ca părinte spiritual, trebuie și să introducă în manieră vie, de la inimă la inimă, în viața de rugăciune, care este dar al Duhului Sfânt" (MC, 16).

Mons. Raffaello Martinelli,
primatul bazilicii "Sfinții Ambrozie și Carol" din Roma

***

Bibliografie:

Congregația pentru Doctrina Credinței, Scrisoare adresată episcopilor Bisericii Catolice cu privire la unele aspecte ale meditației creștine (MC) 1989;

Catehismul Bisericii Catolice (CBC), Partea a patra;

Compendiul CBC, Partea a patra;

Conferința Episcopală Italiană, Catehismul adulților: Adevărul vă va face liberi (CEI).

Traducere de pe Zenit: pr. Mihai Patrașcu
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire