pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Cateheze diverse
sursa: www.ercis.ro

CATEHEZĂ: BANUL - ESTE UN BINE SAU UN RĂU?

Cum trebuie considerat banul, bogăția?

* Banul nu este un bine și nici un rău, dintr-un punct de vedere moral. Dimpotrivă, banul în sine este o realitate materială, care, deoarece este creată de Dumnezeu, în sine este bună. El este un mijloc de schimb, a cărui valoare este determinată în mod convențional într-o societate.

* Cu referință la persoană, banul poate deveni un bine sau un rău. Și acest lucru depinde de:

- Modul în care îl dobândește persoana: în mod cinstit sau furând și înșelând?

- Modul în care se relaționează față de ban. El este o valoare și are o însemnătate mare în viața umană, dar nu este și nu trebuie să devină principala, nici unica și nici cea mai mare valoare a omului, care trebuie să evite în toate modurile să devină sclavul banului.

- Modul cu este folosit.

Când este morală folosirea banului?

Când persoana îl folosește:

* cu conștiința că este un administrator, dându-o valoarea și însemnătatea corectă: bunurile materiale sunt mijloace, nu sunt scopul trăirii omului

* pentru binele propriu, pentru cel al propriei familii, pentru a face binele față de aproapele

* ținând cont de diferite criterii, cum ar fi: cheltuielile obligatorii pentru ceea ce este indispensabil, necesar; exigențele discreționare; necesitatea economisirii în vederea necesităților viitoare (chiar încrezându-se în Providență); necesitățile altora, mai ales ale celor care sunt lipsiți chiar de ceea ce este necesar și indispensabil pentru a trăi...

* respectând "destinația sa universală": în sensul că bunurile din această lume trebuie să folosească pentru a nu lipsi nici unei persoane cele necesare.

Când este imorală folosirea banului?

Este imorală:

* orice formă de adunare necuvenită a bunurilor materiale

* orice alipire de ele: "Rădăcina tuturor relelor este iubirea de bani" (1Tim 6,10); "Unde este comoara voastră acolo va fi și inima voastră" (Mt 6,21)

* teoria care face din profit regula exclusivă și scopul ultim al activității economice

* orice practică ce reduce persoanele ca să nu fie altceva decât simple instrumente în vederea profitului: tot ceea ce subjugă pe om, conduce la idolatria banului și contribuie la răspândirea ateismului. "Nu puteți sluji lui Dumnezeu și mamonei" (Mt 6,24).

Ce daune poate să provoace banul?

Poate să provoace daune grave:

* în interiorul persoanei însăși, banul poate să devină:

- un mod care înrobește persoana și aceasta se întâmplă când devine scop și stăpân, în loc să fie mijloc și slujitor

- un instrument al voinței de putere care poate face duce la pierderea capului

- un mod pentru a da prevalență faptului de a avea, mai înainte și mai mult decât faptului de a fi al persoanei

- un criteriu decisiv, sau chiar exclusiv, pentru a determina propria valoare și valoarea celuilalt: un individ valorează atât cât are

- condicio sine qua non nu pentru realizarea persoanei ca persoană

- un motiv de continuă insatisfacție, nefericire, mai ales când în persoană prevalează logică adunării

- un motiv de multe constrângeri. Se pierde adevărata libertate când suntem obsedați de obținerea banului, de posesia lui, de păstrarea, apărarea și administrarea lui... așa încât devenim sclavii lui. În schimb, dacă este obținut și folosit în mod cinstit, banul poate să fie izvor de libertate: dă rapiditate și eficacitate, permite accesul la lucrurile mai bune pentru sine și pentru alții...

* în relația cu Dumnezeu, banul poate:

- să devină un absolut care ia locul adevăratului Dumnezeu: se trăiește un adevărat cult al banului

- să ducă la refuzarea lui Dumnezeu sau la trăirea ca și cu Dumnezeu nu ar exista.

* în raportul cu alții, banul poate:

- să mărească distanțele dintre bogați și săraci

- să ducă la comiterea de nedreptăți, furturi, fraude

- să devină un status symbol, care duce la obținerea unei recunoașteri și avantaje în societate

- să ducă la refuzarea celorlalți. Marea nenorocire a banului transformat în idol nu este faptul că desparte de ceilalți. Cu cât unul este mai bogat, cu atât riscă să nu-i mai vadă și să nu-i mai asculte pe ceilalți. Bunurile din această lume, care ar trebui să fie un semn de comunicare, de comuniune, devin astfel un obstacol, un zid între noi și ceilalți, zid format din prestigiu, din consumuri diferite, din posibilități mai bune...

- să fie motiv de dezbinări (chiar și în interiorul aceleiași familii) și de numeroase conflicte care tulbură ordinea socială, națională și internațională.

Ce anume interzice porunca a zecea: să nu poftești lucrurile altuia?

* "Porunca a zecea interzice aviditatea și dorința de a-și însuși fără măsură bunurile pământești; ea oprește cupiditatea dereglată, născută din patima nestăvilită după bogății și după puterea lor. Interzice și dorința de a săvârși o nedreptate prin care s-ar aduce o daună aproapelui în bunurile sale vremelnice.

* Când Legea ne spune: "Să nu poftești", ea ne spune în alte cuvinte să ne îndepărtăm de dorințele de tot ce nu e al nostru. Căci stă ascunsă în noi o sete după bunul aproapelui, nemărginită, fără sfârșit și niciodată sătulă, după cum e scris: "Avarul nu se va sătura niciodată de bani" (Qoh 5,9).

* Nu este o încălcare a acestei porunci dorința de a dobândi lucruri ce aparțin aproapelui, cu condiția să fie prin mijloace drepte. Cateheza tradițională indică realiști pe aceia care au cel mai mult de luptat împotriva poftelor lor păcătoase și care trebuie, deci, îndemnați cel mai mult să respecte acest precept: negustorii care doresc lipsa sau scumpetea mărfurilor, pe care îi supără când văd că nu sunt singuri ca să cumpere și să vândă, ceea ce le-ar permite să vândă mai scump și să cumpere mai ieftin; cei care doresc ca semenii lor să se afle în mizerie pentru ca ei să realizeze profit, fie vânzându-le, fie cumpărându-le; medicii care doresc să apară boli; oamenii legii care doresc să fie cât mai multe procese și litigii..." (CBC nr. 2536-2537).

Cum trebuie să se comporte creștinul față de ban?

Creștinul, în afară de faptul că trebuie să respecte ceea ce s-a spus până aici cu privire la obținerea cinstită, folosirea morală și atitudinea corectă care trebuie avută față de ban, trebui:

* să aibă conștiința că a da bani fără a se dărui pe sine însuși este o minciună. A împărți înseamnă a da propriul timp, propria putere, propriile competențe, darurile primite, în măsura propriilor mijloace

* a ține cont de ceea ce spune Isus cu privire la obolul (doi bănuți) dăruit la templu de acea văduvă din evanghelie: "Vă spun, cu adevărat această văduvă săracă a pus mai mult decât toți, pentru că toți aceștia au oferit lui Dumnezeu din surplusul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a oferit tot ce avea la viața ei" (Lc 21,3-4).

* să realizeze o iubire preferențială față de cei săraci.

De ce și cum trebuie iubiți săracii?

Catehismul Bisericii Catolice așa răspunde la această întrebare (nr. 2443-2449):

* "Dumnezeu îi binecuvântează pe cei care vin în ajutor săracilor și-i osândește pe cei cărora nu le pasă de ei: "Celui care îți cere, dă-i, și nu întoarce spatele celui care vrea să ia de la tine cu împrumut" (Mt 5,42). "În dar ați primit, în dar să dați" (Mt 10,8). Isus Cristos îi va recunoaște pe aleșii săi după ceea ce vor fi făcut pentru săraci.

* Iubirea față de cei săraci:

- se inspiră din evanghelia fericirilor, din sărăcia lui Isus și din atenția lui față de cei săraci

- este chiar unul din motivele îndatoririi de a munci, pentru a putea face binele ajutând pe cei lipsiți

- nu se extinde numai la sărăcia materială, ci și la numeroasele forme de sărăcie culturală și religioasă

- este incompatibilă cu iubirea dezordonată față de bogății sau cu folosirea lor egoistă:

- "Ei, voi bogaților! Plângeți văitându-vă din cauza nenorocirilor care vor veni peste voi. Bogăția voastră a putrezit și hainele voastre au fost roase de molii. Aurul vostru și argintul au ruginit, iar rugina lor va fi o mărturie împotriva voastră și va mistui trupurile voastre ca focul. Ați adunat comori pentru zilele de pe urmă!" (Iac 5,1-3)

* Faptele de milostenie sunt acțiunile caritabile prin care venim în ajutorul aproapelui în nevoile lui trupești și spirituale. A instrui, a sfătui, a mângâia, a încuraja sunt fapte de milostenie spirituală, ca și a ierta și a suporta cu răbdare. Faptele de milostenie trupească sunt mai ales a-i hrăni pe cei flămânzi, a-i adăposti pe cei fără locuință, a-i îmbrăca pe cei zdrențăroși, a-i vizita pe bolnavi și pe cei închiși, a-i îngropa pe cei morți. Printre aceste gesturi, pomana făcută celor săraci este una din principalele mărturii ale iubirii frățești: ea este și o faptă de dreptate plăcută lui Dumnezeu:

* "Cel care are două haine să împartă cu cel ce nu are, iar cine are de mâncare să facă la fel" (Lc 3,11). "De aceea, dați de pomană cele din interior și, iată, toate vor fi curate pentru voi" (Lc 11,41). "Dacă un frate sau o soră sunt lipsiți de îmbrăcăminte și de hrana de toate zilele și cineva dintre voi le-ar spune: Mergeți în pace, încălziți-vă și săturați-vă, dar nu le dați cele necesare pentru trup, ce folos?" (Iac 2,15-16).

* "Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut" (Mt 25,40). De aceea "când îi slujim pe săraci și pe bolnavi îl slujim pe Isus. Nu trebuie să încetăm vreodată să-l ajutăm pe aproapele nostru, pentru că în frații noștri îl slujim pe Isus" (sfânta Roza din Lima)".

Ce anume cere Isus Cristos când spune: "Fericiți cei săraci cu duhul" (Mt 5,3)?

* "Isus le cere ucenicilor săi să-l prefere față de tot și de toți și le propune să se lepede de tot ce au, de dragul lui și al evangheliei. Puțin înainte de pătimirea lui, le-a dat ca exemplu pe văduva săracă din Ierusalim care, din sărăcia ei, a dat tot ce avea pentru trai. Porunca dezlipirii de bogății este obligatorie pentru a intra în împărăția cerurilor.

* Toți creștinii trebuie să se străduiască să-și orienteze corect înclinările, ca nu cumva folosirea lucrurilor acestei lumi și alipirea de bogății împotriva spiritului sărăciei evanghelice să-i împiedice de la urmărirea iubirii desăvârșite.

* Fericirile revelează o ordine a fericirii și a harului, a frumuseții și a păcii. Isus proclamă bucuria celor săraci, a cărora este de pe acum împărăția. Cuvântul numește sărăcie în spirit umilința de bunăvoie a spiritului omenesc și renunțarea lui; și apostolul ne dă ca exemplu sărăcia lui Dumnezeu spunând: "bogat fiind, s-a făcut sărac pentru noi" (2Cor 8,9).

* Domnul îi mustră pe cei bogați pentru că își găsesc mângâierea în belșugul avuțiilor. Cel trufaș caută puterea pământească, iar cel sărac în spirit caută împărăția cerurilor. Abandonarea în grija Providenței Tatălui din ceruri eliberează de neliniștea pentru ziua de mâine. Încrederea în Dumnezeu dispune pentru fericirea celor săraci. Ei îl vor vedea pe Dumnezeu" (CBC, nr. 2544-2547).

Care este raportul dintre morală și economie?

* Între cele două există o distincție necesară: economia are legi proprii în producerea, distribuirea și consumarea bunurilor materiale și serviciilor.

* În același timp economia nu face abstracție de morală deoarece economia își are motivația sa de a fi în om, este în slujba întregii persoane și a tuturor persoanelor. Realizată după propriile metode, activitatea economică trebuie să fie exercitată în cadrul ordinii morale, respectând dreptatea socială, în așa fel încât să răspundă planului lui Dumnezeu cu privire la om.

* Biserica dă o judecată morală, în materie economică și socială, atunci când acest lucru este cerut de drepturile fundamentale ale persoanei sau de mântuirea sufletelor. Ea încearcă să insufle dispozițiile juste în raportul cu bunurile pământești și în relațiile socio-economice.

Care sunt îndatoririle economiei conform eticii creștine?

Ele sunt multiple și complementare:

* În privința persoanei, economia trebuie:

- să promoveze demnitatea persoanei umane și binele întregii omeniri

- să tuteleze libertatea persoanei în domeniul economic, ca valoare fundamentală și drept inalienabil

- să favorizeze armonizarea cu principiile morale între capacitatea creativă profesională fie a fiecăruia, fie a întreprinderii.

* În privința societății, economia are datoria:

- de a realiza propria creștere însă nu în dauna ființelor umane, a popoarelor întregi și grupurilor sociale, condamnate la lipsuri și la excludere

- de a favoriza o egală disponibilitate și distribuire a bunurilor și a serviciilor în transparență și în legalitate, dezvoltând și un comerț mai egal și solidar

- de a practica solidaritatea în cadrul familiilor și al societății și între state

- de a avea ca subiecți pe toți oamenii și toate popoarele, deoarece toți sunt responsabili de toți

- de a căuta creșterea progresivă a bogăției nu numai în mod cantitativ ci și calitativ, finalizând acest progres dezvoltării globale și solidare a omului și a societății. Căutarea legitimă a unui profit egal, criteriile eficienței economice trebuie să fie armonizate cu tutelarea demnității persoanei. Există datoria de a lua în considerare binele persoanelor și numai creșterea profiturilor. Oricum, acestea sunt necesare: permit realizarea de investiții care asigură venitul întreprinderilor și garantează locurile de muncă

- de a căuta să elimine inegalitățile și dezechilibrele, care provoacă situații foarte grave de sărăcie. La nivel internațional, inegalitatea resurselor și a mijloacelor economice este de așa natură încât provoacă o adevărată "prăpastie" între națiuni. Pe de o parte sunt cei care posedă și măresc mijloacele dezvoltării și, pe de altă parte, cei care acumulează datorii (cf. Ioan Paul al II-lea, Sollicitudo rei socialis, 14)

- de a favoriza o reglementare rațională a pieței și a inițiativelor economice, după o justă ierarhie a valorilor și în vederea binelui comun. Reglementarea sa numai prin legea pieței nu poate realiza dreptatea socială, deoarece există numeroase necesități umane care nu au acces la piață.

Ce anume stă la baza oricărei creșteri economice autentice a societății?

* La baza oricărei dezvoltări autentice și complete a societății umane se află creșterea simțului lui Dumnezeu și a conștiinței de sine.

* În acest caz dezvoltarea:

- înmulțește bunurile materiale și le pune în slujba persoanei și a libertății sale

- reduce mizeria și exploatarea economică

- face să crească respectarea identităților culturale și deschiderea spre transcendență.

Care este rolul statului față de economie, conform concepției creștine?

Responsabilitatea statului este mare și în același timp limitată și finalizată. "Activitatea economică, îndeosebi cea a economiei de piață, nu se poate desfășura într-un gol instituțional, juridic și politic. Dimpotrivă, ea presupune siguranță cu privire la garanțiile libertăților individuale și a proprietății, pe lângă o monedă stabilă și servicii publice eficiente. De aceea, principala îndatorire a statului, este aceea de a garanta această siguranță, în așa fel încât cel care muncește să se poată bucura de roadele muncii sale și deci să se simtă stimulat să o exercite cu eficiență și onestitate. [...] Îndatorirea statului este aceea de a supraveghea și conduce exercitarea drepturilor umane în sectorul economic; totuși, în acest domeniu prima responsabilitate nu este a statului, ci a fiecăruia individ și a diferitelor grupuri și asociații din care se compune societatea" (Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Centesimus annus, 48).

Cum pot unii să-i ajute pe ceilalți?

* "Națiunile bogate au o responsabilitate morală gravă față de cele care nu pot, prin ele însele, să-și asigure mijloacele de dezvoltare sau au fost sau au fost împiedicate de evenimente istorice tragice. Este o îndatorire de solidaritate și de caritate; este și o obligație de dreptate, dacă bunăstarea națiunilor bogate provine din resurse care nu au fost plătite în mod echitabil.

* Ajutorul direct constituie un răspuns adecvat unor nevoi imediate, extraordinare, provocate, de exemplu, de catastrofe naturale, de epidemii etc. Dar nu este suficient pentru a repara marile daune ce rezultă din situațiile de sărăcie extremă, nici pentru a satisface în mod durabil nevoile. Trebuie reformate instituțiile economice și financiare internaționale, pentru ca ele să promoveze mai bine relații echitabile cu țările mai puțin avansate. Trebuie susținut efortul țărilor sărace care lucrează la creșterea și la eliberarea proprie. Această doctrină se cere aplicată în mod cu totul deosebit în domeniul muncii agricole. Țăranii, mai ales în lumea a treia, formează masa preponderentă a săracilor" (CBC, nr. 2439-2440).

Mons. Raffaello Martinelli,
primatul bazilicii "Sfinții Ambrozie și Carol" din Roma

NB. Pentru a aprofunda tema se pot citi următoarele documente pontificale:

* Catehismul Bisericii Catolice (CBC), Partea a treia;

* Ioan paul al II-lea:

- Sollicitudo rei socialis

- Centesimus annus;

* Consiliul Pontifical al Dreptății și al Păcii, Compendiul Doctrinei Sociale a Bisericii, 2004.

Traducere de pe Zenit: pr. Mihai Patrașcu
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire