pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Cateheze ale Papei Benedict
sursa: www.catholica.ro

Barnaba, Silvan și Apolo
Cateheza Papei Benedict al XVI-lea
miercuri, 31 ianuarie 2007

Dragi frați și surori,

Continuând călătoria noastră printre protagoniștii creștinismului de la început, dedicăm astăzi atenția noastră unora dintre colaboratorii sfântului Paul. Trebuie să recunoaștem că Apostolul este un exemplu elocvent de om deschis față de colaborare: în Biserică el nu vrea să facă totul de unul singur, dar se folosește de numeroși și diferiți colegi. Nu ne putem opri asupra tuturor acestor ajutoare prețioase, întrucât sunt mulți. Este suficient să amintim, printre alții, pe Epafras (cfr. Col 1,7; 4,12; Fm 23), Epafrodit (cfr. Fil 2,25; 4,18), Tihic (cfr. Fap 20,4; Ef 6,21; Col 4,7; 2Tim 4,12; Tit 3,12), Urban (cfr. Rom 16,9), Gaius și Aristarh (cfr. Fap 19,29; 20,4; 27,2; Col 4,10). Și femei precum Febe (cfr. Rom 16,1), Trifena și Trifosa (cfr. Rom 16,12), Perside, mama lui Rufus - despre care Paul spune: "Este și mama mea" (cfr. Rom 16,12-13) - și să nu uităm de soți precum Priscila și Aquila (cfr. Rom 16,3; 1Cor 16,19; 2Tim 4,19). Astăzi, în această mare echipă de colaboratori și colaboratoare ale sfântului Paul ne îndreptăm atenția asupra a trei dintre aceste persoane, care au desfășurat un rol cu totul semnificativ în evanghelizarea de la începuturi: Barnaba, Silvan și Apolo.

Barnaba înseamnă "fiul mângâierii" (Fap 4,36) și este supranumele unui iudeo-levit originar din Cipru. Stabilit la Ierusalim, el a fost unul dintre primii care au îmbrățișat credința creștină, după învierea Domnului. Cu mare generozitate a vândut un teren care îi aparținea oferind contravaloarea Apostolilor pentru nevoile Bisericii (cfr. Fap 4,37). El a fost acela care s-a făcut garant al convertirii lui Saul în fața comunității creștine de la Ierusalim, care încă nu credea în vechiul persecutor (cfr. Fap 9,27). Trimis la Antiohia Siriei, s-a dus să-l aducă pe Paul din Tars, de acolo de unde se retrăsese, și împreună cu el a umblat un an întreg, dedicându-se evanghelizării acelui important oraș, în a cărui Biserică Barnaba era cunoscut ca și profet și învățător (cfr. Fap 13,1). Astfel Barnaba, în momentul primelor convertiri ale păgânilor, a înțeles că aceea era ora lui Saul, care se retrăsese la Tars, orașul său. S-a dus acolo să-l caute. Prin urmare, în acel moment important, aproape că l-a restituit pe Paul Bisericii; i l-a dăruit, în acest sens, încă o dată pe Apostolul Neamurilor. De la Biserica antiohiană Barnaba a fost trimis în misiune împreună cu Paul, realizând ceea ce este cunoscut sub numele de prima călătorie misionară a Apostolului. În realitate, este vorba de o călătorie misionară a lui Barnaba, el fiind adevăratul responsabil, căruia Paul i s-a alăturat ca și colaborator, ajungând până în regiunile Ciprului și Anatoliei central-meridionale, în actuala Turcie, cu orașele Atalia, Perga, Antiohia Pisidiei, Iconiu, Listra și Derbe (cfr. Fap 13-14). Împreună cu Paul s-a îndreptat apoi spre așa-numitul Conciliu de la Ierusalim unde, după o analiză profundă, Apostolii și Bătrânii au hotărât să separe practica circumciziunii de identitatea creștină (cfr. Fap 15,1-35). Doar așa, la sfârșit, au făcut în mod oficial posibilă Biserica păgânilor, o Biserică fără circumciziune: suntem fii ai lui Abraham doar prin credința în Cristos.

Cei doi, Paul și Barnaba, au ajuns apoi la neînțelegere, la începutul celei de-a doua călătorii misionare, întrucât Barnaba era de părere să-l ia ca și însoțitor pe Ioan Marcu, în timp ce Paul nu voia, deoarece tânărul se despărțise de ei în călătoria precedentă (cfr. Fap 13,13; 15,36-40). Așadar și între sfinți apar neînțelegeri, tensiuni, controverse. Acest fapt mie mi se pare foarte consolant, întrucât vedem că sfinții nu sunt "căzuți din cer". Sunt oameni ca și noi, având probleme chiar mari. Sfințenia nu constă în a nu fi greșit sau păcătuit niciodată. Sfințenia crește în capacitatea de convertire, de căință, de disponibilitate de a începe din nou, și mai ales în capacitatea de împăcare și iertare. Și astfel Paul, care fusese mai degrabă aspru și dur în confruntările cu Marcu, până la urmă se află din nou cu el. În ultimele Scrisori ale sfântului Paul, către Filemon și în cea de-a doua către Timotei, tocmai Marcu apare ca și "colaboratorul meu". Nu este așadar faptul de a nu fi greșit niciodată, ci capacitatea de reconciliere și iertare aceea care ne face sfinți. Și toți putem învăța acest drum de sfințenie. În orice caz Barnaba, împreună cu Ioan Marcu, a plecat din nou spre Cipru (cfr. Fap 15,39) în jurul anului 49. Din acel moment urma sa se pierde. Tertulian îi atribuie Scrisoarea către Evrei, fapt ce nu pare lipsit de veridicitate întrucât, fiind din tribul lui Levi, Barnaba putea să aibă un interes pentru tema preoției. Și Scrisoarea către Evrei ne interpretează în mod extraordinar preoția lui Isus.

Un alt însoțitor al lui Paul a fost Sila, forma grecizată a unui nume ebraic (poate sheal, "a cere, a invoca", care este aceeași rădăcină a numelui "Saul"), de unde provine și forma latinizată Silvan. Numele Sila este atestat doar în cartea Faptele Apostolilor, în timp ce Silvan apare doar în Scrisorile pauline. El era un iudeu din Ierusalim, unul dintre primii care a devenit creștin, și în acea Biserică se bucura de mare stimă (cfr. Fap 15,22), fiind considerat profet (cfr. Fap 15,32). A fost însărcinat să aducă la cunoștință "fraților din Antiohia, Siria și Cilicia" (Fap 15,23) hotărârile luate la Conciliul din Ierusalim și să le explice. În mod evident era considerat capabil să înfăptuiască o astfel de mediere între Ierusalim și Antiohia, între iudeo-creștini și creștinii de origine păgână, și să slujească astfel la unitatea Bisericii în diversitatea riturilor și originilor. Când Paul s-a despărțit de Barnaba, l-a luat tocmai pe Sila ca și nou însoțitor în călătorie (cfr. Fap 15,40). Împreună cu Paul el a ajuns în Macedonia (cu orașele Filipi, Tesalonic și Berea), unde s-a oprit în timp ce Paul a continuat drumul spre Atena și apoi Corint. Sila l-a ajuns la Corint, unde a cooperat la predicarea Evangheliei; de fapt, în cea de-a doua Scrisoare trimisă de Paul acelei Biserici, se vorbește despre "Isus Cristos, pe care l-am predicat între voi, eu, Silvan și Timotei" (2Cor 1,19). Se explică astfel cum de apare el ca și co-expeditor, împreună cu Paul și Timotei, al celor două Scrisori către Tesaloniceni. Și acest aspect mi se pare important. Paul nu lucrează de unul singur, în mod individual, ci împreună cu acești colaboratori ca și "noi" ai Bisericii. Acest "eu" al lui Paul nu este un "eu" izolat, dar un "eu" în "noi" al Bisericii, în "noi" al credinței apostolice. Silvan este menționat și în Prima Scrisoare a lui Petru unde se citește: "V-am scris prin Silvan, fratele credincios" (5,12). Astfel vedem și comuniunea Apostolilor. Silvan îl slujește pe Paul, îl slujește și pe Petru, întrucât Biserica este una și anunțul misionar este unic.

Al treilea însoțitor al lui Paul, despre care vrem să amintim, se numește Apolo, probabil o abreviere a numelui Apoloniu sau Apolodor. Deși este vorba de un nume de uzanță păgână, el era un fervent evreu din Alexandria Egiptului. Luca în Faptele Apostolilor îl descrie drept "om cult, cunoscător al Scripturilor... plin de fervoare" (18,24-25). Intrarea lui Apolo pe scena primei evanghelizări are loc în orașul Efes: acolo s-a îndreptat pentru a predica și acolo a avut norocul să-i întâlnească pe soții creștini Priscila și Aquila (cfr. Fap 18,26), care l-au introdus într-o cunoaștere mai completă a "căii Domnului" (cfr. Fap 18,26). De la Efes a trecut în Ahaia ajungând în orașul Corint; aici a ajuns cu ajutorul unei scrisori a creștinilor din Efes, care le recomandau corintenilor să-i facă o primire bună (cfr. Fap 18,27). La Corint, după cum ne relatează Luca, "a fost foarte util celor care prin lucrarea harului deveniseră credincioși; îi combătea cu tărie pe iudei, demonstrând public prin Scripturi că Isus este Cristosul" (Fap 18,27-28), Mesia. Succesul său în acel oraș a avut însă un deznodământ dificil, întrucât au fost unii membri ai acelei Biserici care în numele său, fascinați de modul său de a vorbi, s-au opus altora (cfr 1Cor 1,12, 3,4-6; 4,6). Paul în Prima Scrisoare către Corinteni își exprimă prețuirea pentru lucrarea lui Apolo, dar le reproșează corintenilor faptul de a fi sfâșiat Trupul lui Cristos divizându-se în fracțiuni dușmane. El desprinde o importantă învățătură din toată această tensiune: atât eu cât și Apolo - spune el - nu suntem altceva decât diakonoi, adică simpli miniștri, prin care ați ajuns la credință (cfr 1Cor 3,5). Fiecare are o misiune aparte în ogorul Domnului: "Eu am plantat, Apolo a udat, dar este Dumnezeu cel care a făcut să crească... Suntem așadar colaboratori ai lui Dumnezeu, și voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu (1Cor 3,6-9). Reîntors la Efes, Apolo a rezistat invitației lui Paul de a se întoarce îndată la Corint, amânând călătoria pentru o dată ulterioară necunoscută nouă (cfr 1Cor 16,12). Nu avem alte date despre el, chiar dacă unii cercetători se gândesc la el ca și posibil autor al Scrisorii către Evrei, care conform lui Tertulian, ar fi fost scrisă de Barnaba.

Toți acești trei oameni strălucesc pe firmamentul mărturisitorilor Evangheliei printr-un aspect comun mai mult decât prin caracteristicile proprii fiecăruia. În comun, dincolo de originea iudaică, au dedicarea față de Isus Cristos și Evanghelie, împreună cu faptul de a fi fost toți trei colaboratori ai sfântului Paul. În această originară misiune evanghelizatoare ei au găsit sensul vieții lor, și tocmai astfel stau în fața noastră ca și modele luminoase de dăruire gratuită și generozitate. Și ne putem gândi din nou, la sfârșit, la această frază a sfântului Paul: atât Apolo, cât și eu suntem toți miniștri ai lui Isus, fiecare în felul său, întrucât Dumnezeu este cel care face să crească. Acest cuvânt este valabil și astăzi pentru toți, atât pentru Papa, cât și pentru Cardinali, Episcopi, preoți, laici. Toți suntem umili miniștri ai lui Isus. Slujim Evanghelia cât putem, conform darurilor noastre, și îl rugăm pe Dumnezeu ca să facă El să crească astăzi Evanghelia sa, Biserica sa.

Traducere pr. Paul Butnaru
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire