pregateste pagina pentru tiparire

































 
 BISERICA 

Creștinism
pr. Eugen Popa

achizitionare: 22.08.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Cuprinscapitolul anterior CONCLUZII

1. Din cele expuse se vede cum creștinismul s-a născut și a trăit în timp, dar nu din timp; în împrejurări istorice, dar nu din ele și prin ele. Rostul său primar este de a-l face pe om apt de fericirea deplină a veșniciei. În felul acesta, el este transcendent, peste timp și peste loc. Trăiește pe pământ dar nu pentru pământ.

Antichitatea păgână nu a cunoscut această distincție între spiritualul transcendent și temporalul în care se scurge viața efemeră a omului. Nici anticreștinii de azi nu recunosc această distincție, și de aici marea neînțelegere ce o au față de creștinism. Pentru ei religia e legată de ordinea pământească, socială, în așa fel încât ruina uneia aduce după sine ruina celeilalte. Legând creștinismul de timp, ei socotesc că el și-a îndeplinit rolul, și chiar dacă odinioară ar fi fost instrument de progres, astăzi nu este decât un obstacol. Identificând creștinismul cu o formă trecătoare de civilizație umană, în special cu cea medievală, se socotesc îndreptățiți să-l combată ca pe ceva vechi, nepotrivit cu timpurile de azi.

Pentru cei pentru care nu există decât materie și funcțiuni ale acesteia, după cum în trup nu poate exista un suflet, nici în societate nu poate exista o religie mai presus și independentă de ea. Pentru aceștia creștinismul nu ar avea alt rost decât să sprijine aspirațiile temporale ale oamenilor și de aceea, dacă nu face știință sau revoluție, nu este bun de nimic. Rolul spiritual și civilizator al creștinismului nu este înțeles.

Istoria creștinismului ne arată că aceste două forțe, temporală și spirituală, n-au fost întotdeauna în concordanță, ba chiar de atâtea ori au fost în opoziție. Acesta este un indiciu evident că spiritualul opus temporalului nu s-a născut din acesta. Ba chiar multe temporalul s-a amestecat în spiritual, n-a făcut decât să-i stânjenească acțiunea bienfăcătoare, iar când spiritualul s-a ocupat prea mult de temporal, s-a compromis.

Compromisurile creștinismului - scoase în evidență cu atâta emfază de către dușmanii lui, nu sunt decât rezultatul creștinilor care s-au îndepărtat de principiile rămase veșnic treze, apărate și predicate de Biserică. Dacă Biserica n-a reușit întotdeauna să aducă la principiile creștine pe păgâni și barbari, pe principi și pe burghezi, pe capitaliști și pe socialiști, este pentru că forțele contrare, fățișe sau ascunse, își aliau creștini slabi.

Creștinismul, chiar de la origini, nu s-a legat de nici o formă temporală. El nu-și datorează existența formelor de producție sau de orânduire socială, fiind transcendent acesteia, iar permanța sa nu este alterată de declinul diferitelor civilizații.

Biserica - proiecție în timp a creștinismului - n-a făcut altceva decât să iradieze în timp și spațiu același principiu transcendent al adevărului predicat de Cristos.

Chiar când aceste lumini ale creștinismului au fost umbrite de către unii oameni ai Bisericii, ele au rămas totuși nealterate în ele însele. Există obiecte în care petele nu pătrund și de aceea nici nu le fac să-și piardă valoarea. Astfel de pete întunecă doar strălucirea externă a obiectului. Biserica este un astfel de "obiect". Păcatele celor ce o reprezintă pe pământ sunt peste care-i întunecă strălucirea, dar nu o alterează, și nici nu au întunecat-o de tot. Când o latură a ei era pătată, alta în schimb radia mai multă strălucire. Schismele n-au fost decât rupturi din trunchiul care nu s-a uscat ci, dimpotrivă, s-a întărit; ereziile, abateri de la adevăr sau de la viața morală, au fost eclipse parțiale care au scos în evidență strălucirea curăției care se practica cu eroism; goana după îmbogățire a fost contrabalansată de ordinele călugărești care, cu exemplul lor de sărăcie și apostolat dezinteresat, au menținut echilibrul. Biserica a avut întotdeauna tezaurul spiritual ca supapă de revenire când excesele temporare o amenințau.

2. Astfel de amenințări au existat întotdeauna, deoarece diferitele forme de orânduire socială au căutat să-și acomodeze creștinismul propriilor interese. Așa se explică nașterea și difuzarea unor erezii și schisme, alimentate de unii reprezentanți ai creștinismului care s-au adaptat cerințelor lumești. Dar cele mai frumoase pagini din istoria lui sunt tocmai paginile de luptă pentru a se menține și a opera conform misiunii sale autentice. În această luptă unii au decăzut, dar alții au devenit eroi ai virtuților creștine și, prin ei - exemplare - model care n-au lipsit niciodată din Biserică - ideea creștină a biruit, menținându-se nealterată, mereu aceeași, pentru toți oamenii, din toate timpurile și din toate locurile.

Cel care, studiind istoria creștinismului, ține seamă nu numai de anumite fapte și nu analizează ansamblul evenimentelor, cel care prezintă numai umbrele temporalului din Biserică și omite să arate luminile creștinismului, nu face istorie științifică.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire