pregateste pagina pentru tiparire

































 
 ARTĂ - CULTURĂ 

Cruci de gratii - Biblice
IPS Ioan Ploscaru

achizitionare: 27.04.2003; sursa: Helicon

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior FUGA ÎN EGIPT

Irod în turbarea urii criminale,
mâniat că magii-au mers pe altă cale,
poruncește ca la Betleem,
de la sânul mamelor ce gem,
să ucidă nobili și sărmani
toți copiii până la doi ani,
spera că ostașii călăi
vor străpunge pe Isus cu ei.
Dar din sânge urcă-n crini și trandafiri
jertfa-ndoit sfântă: îngeri și martiri.

Când Domnul lui Iosif îi face-nștiințare
că Irod pândește Pruncul să-l omoare,
în durerea că vor fi tăiați
sutele de mici nevinovați,
cu iubire și nespusă teamă
ia Copilul și Preasfânta-i Mamă
și cu fierul morții-n piept înfipt
se așterne-n calea spre Egipt
legănând în brațe către noua țară
cea mai scumpă-n univers comoară.

Ocolind cu grije și cu-ndemânare
urmărirea de pe drumul mare,
ia cărări ascunse și mărunte
pe-ntunerec, prin pustiu, spre munte
și cerșește Tatălui Preabun
să-i brăzdeze calea spre surghiun,
prin prăpăstii cu urcușuri grele
cu lumini și pâlpâiri de stele.
Ca-n ocean, s-aruncă-n Pronia cerească
să-i vegheze și călăuzească!

Bâjbâind prin noapte și pustie
glasul Preacuratei e tărie.
Când se varsă răsăritu-n zori
sunt deja departe, către trecători.
Printre colți de piatră de pe munții goi
lung privește-adesea, drumul înapoi
dacă-n vale printre sicomori
nu se văd, cumva, urmăritori?
Ocrotit de-o stâncă sau de-un pom
apără pe Dumnezeu de om...

Dar cât prinde ochiul din vedere
e pustiu și piatră și tăcere.
Bufnițe doar, prin strâmtori adânci
speriate zboară după stânci,
grohotiș urnit de pașii săi
răscolind ecouri surde-n văi,
strânge noaptea-n inimă fiori
să n-atragă pe urmăritori.
Domnul celor prigoniți, săraci,
este scut și luntre și cârmaci.

Prin prăpăstii peste-nguste punți
îi urmează-asinu-n pași mărunți,
o boccea se clatină-n samar
și vreo cinci unelte de tâmplar.
La oblânc atârnă-n traistă pâine,
un ulcior de apă și-un pumn de măsline.
Unde drumu-i prea-ngust pentru doi
Preacurata vine dinapoi.
Iosif duce-n dreapta frâul și-un toiag
iar pe inimă Nemărginitul drag!

Prin prăpăstii calea se despică
leii-n laturi se feresc cu frică.
Dulcea ocrotire-a celor buni
Domnu-o răsplătește cu minuni.
Și tâlhari de drumuri, din caverne,
cad, în fața dragostei eterne,
în nisip cu fruntea-n umilință
ispășind păcatul prin căință.
Doar trufașa poftă de domnire
ar ucide suflet și dumnezeire.

Zile-ntregi, văd stânci de soare coapte,
ascunși peste ziuă, furișați prin noapte,
ocolindu-și țara cu dușmanii crunți
vin către câmpie coborând din munți.
Țara primitoare e la câțiva pași,
largă, verde-albastră, fără ucigași.
Doar când trec hotarul dintre două mări
Iosif simte-n suflet pacea altor zări:
Iar la piept surâde ca-n leagăn și scut
gingaș Cel prin care toate s-au făcut.

Noi izvoare-n unde cristaline
se deschid ca setea să-i aline,
pomii-și pleacă brațe-n roade grele
foamea să-și astâmpere din ele,
dau stejari coroana lor regească
creștetul divin să-l ocrotească,
păsări vin din cer, multicolore,
Creatoru-n cântec să-și adore,
Nilu-oprește limpezi unde calde
Preacurata Pruncul să și-l scalde.

Iosif unde vede că-i un gard surpat,
vre-un șopron, sau porți de reparat,
unde fac vreo casă, șură ori grânar,
își îmbie-ndată munca de tâmplar.
Prin tălmaci, arată și mai mai mult prin semn
că-i pribeag și-i meșter în lucrări de lemn,
că-i sosit acuma de prin țări străine
și muncește ieftin, pentru-ai săi pe pâine.
își întinde cortu-n poartă, unde-i zor,
iar asinul paște-n drum lângă răzor.

Pentru muncă află și sălaș de noapte
iar la Pruncul fraged câțiva stropi de lapte.
Unde este-o bârnă, scândură-ori buștean
află pâine, haină și mai rar, un ban.
De lângă hotare urmele să-i piară,
muncind urcă râul tot mai sus în țară.
Tatăl cel mai nobil și mai iubitor
l-a ales din veci Eternul Creator
să fie cu munca și cu brațul său
Providență pentru însuși Dumnezeu!

Când se vede singur, își oprește pasul,
află și-o căsuță, statorind popasul,
pacea mare-n suflet i se naște,
Nilul curge molcom, iar asinul paște.
Stelele-s aprinse, mări de foc pe zare,
munții fac conture negre-n depărtare,
liniștea respiră sub tăcerea serii
râu-și oglindește-n luciu palmierii,
iar pe cerul liber, diafan, de seară,
îngerii, pe aripi, urcă și coboară!

Preacurata-și strânge la obraz copilul
ce din anii fragezi a gustat exilul,
iar pe fața blândă, către cer întoarsă
se prelinge-n pace-o lacrimă neștearsă.
Când căsuța sfântă ușile-și închide,
luna-apune plină peste piramide
pe-un pustiu tăcut și mort și fără maluri,
mare seacă-ncremenită-n valuri
iar zefirul suflă peste dune
ca suspinul sfânt de rugăciune.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire