pregateste pagina pentru tiparire

































 
 ARTĂ - CULTURĂ 

Cruci de gratii - Biblice
IPS Ioan Ploscaru

achizitionare: 27.04.2003; sursa: Helicon

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior CRUCEA SFÂNTULUI IOSIF

Din micul săracul oraș Nazaret
Iosif stă să plece la noapte-n secret.
Stau gata, cum duc tăietorii-n pădure,
legate-o țapină, un firez și-o secure.
Dar nu-i miezul nopții, cum vede pe cer.
Își reazămă fruntea grea de-atelier.
O lacrimă-și șterge cu mâneca groasă:
Maria se roagă, e singură-n casă,
acum înainte de-a trece de prag
își deapănă firul vieții pribeag:

Eu nici prunc părinții nu mi-am cunoscut
ci-am rămas în grija-ntâiului născut,
căruia, cum Legea și datina-i cere,
i-a rămas și bruma parte din avere.
Ca să-mi câștig pâinea, să n-o frâng din dar
mi-a dat meseria de meșter-tâmplar.
Când securea mare-abea-o mișcam din loc,
când copiii zburdă fericiți în joc,
greu cum mușcă barda din gorun buștean
îmi câștigam pâinea de sărman orfan.

Ca și Patriarhu-n timpii-ndepărtați,
eram și eu aprig prigonit de frați.
Când îmi răpeau haina și vedeau că tac
și iubesc pe Domnul și mă vreau sărac,
ori bătut, din ură, le dădeam dreptate,
m-acuzau de frică și de lașitate.
Iar când m-aflau noaptea-n rugă și-adorare,
pizma și sminteala nu-și găseau hotare;
casa părintească de plăpând copil,
mi-a fost cel mai vitreg și mai crud exil.

Ca să-i aflu pacea, urmele să-mi piară - ,
să mă creadă frații sfâșiat de-o fiară,
am făcut spre nord ocoluri depărtate
cu unelte grele sul legate-n spate.
Când aflam cămin mai ocrotit de soartă,
întrebam de lucru și băteam la poartă.
Liber ca zefirul ce colindă macii,
îmi împărțeam pâinea, haina cu săracii
și-adormeam sub stele și bolta senină
cu capul pe-o piatră sau pe-o rădăcină.

În genunchi la jertfă, la Ierusalim,
m-a găsit în templu bunului Ioachim,
ce da arderi multe căci primise o milă,
binecuvântându-l Domnul cu-o copilă.
Și-aplecând spre mine inima-nțelese
că-i sunt rudă bună, din David și Iesse.
Și-mi privi virtutea c-am dat jertfă-un miel
să-mi primească Domnul părăsirea-n El
și făgăduința să-i dau pe vecie
cu sufletul trupu-n crin de curăție.

Cel mai bun părinte, inimă duioasă
m-a-nfiat de-atunci la Nazaret în casă.
Ca sfânta-i copilă n-a mai fost minune
de virtuți, de haruri și de rugăciune.
La trei ani e dusă, prin vot și chemare
Domnului în templu, cea mai sfântă floare,
când văzând bătrânii că se sting și pier,
m-au jurat pe Domnul oștilor din cer
pentru inimioara cea fără prihană,
că voi purta grijă de mica orfană.

Am rămas în casă singur câțiva ani
ajutând săracii și-ngrijind orfani.
Iar copila-n templu, sub cerescul tron
înflorea ca roza albă din Saron.
Doar din Paști în Paști, ca frate și ca tată,
contemplam făptura ei imaculată,
cum n-a văzut cerul nici stele, nici soare
nici n-a fost ființă mai încântătoare,
mă-ntorceam acasă zguduit, în plângeri,
ca la-o arătare de puteri de îngeri.

La ultimul Paște, mi-a spus Zaharia
că marele preot îmi dă pe Maria,
că glasul din ceruri anume m-alege
ca frate logodnic să-i fiu după Lege.
Spunând de-ndoita virtute și vot,
făcute la templu cu arderi de tot,
în semn c-Adonai ne-a unit pe vecie
viața ca îngeri, și-o vrea-n curăție,
aflat-am toiagul în sfintele zori,
ca primul său preot, cu frunze și flori.

Cum crinul se pleacă la blânda-adiere,
Maria primește porunca-n tăcere.
Acasă cu dânsa-n acest legământ
pe Domnul din slavă-l aveam doar mai sfânt.
Și tot ce-mi da dânsa, bucate ori veșminte
le-aveam ca din ceruri primite și sfinte.
Când ridica ochii limpezi, din priviri,
se revărsau raiuri de milostiviri,
lângă dânsa-adesea-n rugi și adorații
s-aprindea tot cerul cu potop de grații.

Decând ști-din haruri, vestea minunată,
că Elisabeta-i binecuvântată,
poartă-n piept o taină care nu mi-o spune
i-o citesc în voce,-n ochi și-n rugăciune:
o răpesc minuni de har interior
încât simt poruncă să mă-nchin s-ador.
Îi topește firea-acest străin mister,
simt în jur de strajă îngerii din cer,
dar cum mielușeaua moare-n junghiere,
ar muri păstrându-și taina de tăcere.

Plecarea la munte i-a fost cam grăbită,
suferint-a silă, fost-a amăgită?
Zadarnic la taină încerc să ajung...
Și timpul șederii mi-a părut cam lung.
Venind nu s-ascuns că-i binecuvântată,
din ochi jură cerul că-i nevinovată.
Dacă-i fac aluzii la această stare,
când ridică ochii, plâng și-i cer iertare,
inima i-e rouă, senină și pace...
o vorbă de-ar spune... dar arde și tace.

Am aflat departe lucrări de lemnar,
acasă viu numai în taină și rar.
Surprinsu-m-a-n lacrimi, iubirea ei sfântă
mă vede sub cruce cu inima frântă
și-n sufletu-mi săbii ce mușcă tăind,
că-mi uit și merindea, muncind des flămând.
Le-am strâns toate-acasă c-am jurat la cer
să-i fac traiul sigur și-n urmă să pier.
Cum frații crezut-au când nu mă aflară,
o las să mă creadă răpus de vre-o fiară.

Plec la miezul nopții, când cocoșii cântă,
căci inima-mi rabdă, dar nu ști-să mintă.
Cum Legea e aspră, odată vădită,
aflând-o mulțimea c-a fost amăgită,
în sânge-ar târî-o din atriul vetrii
și-n stradă ar ucide-o bătând-o cu pietrii,
iar eu știind sigur că-i nevinovată
mi-aș pierde și mintea ca frate și tată
și n-ar fi pe lume așa-adânc mormânt
să-mi uite durerea de chipul ei sfânt.

Voi bate iar drumuri, cum mic prunc, dulgher,
dormeam pe secure cu fața la cer,
iar bolta-albastră-mi va fi singur cort
și iar pentru lume de două ori mort.
De mine nici urmă nu las și nici semne,
să mor în pădure tăietor de lemne,
sfârșind sub vre-un cedru-abătut în Liban...
Cum Domnul mi-e tată de fraged orfan
să nu lase altul în om să mă-nșel
că-l am iar pe lume doar singur pe El.

.........................................................

Pleoapa se lipește de-oboseală frântă,
este miezul nopții și cocoșii cântă...
Cel mai mare înger fulgerând de rază
apărând grăiește într-un somn extază:
"- Iosife al lui David, nu sta-n ezitare
să iei pe Maria, cea mai albă floare
care poartă-n sânu-i Eternul Cuvânt
conceput într-însa de la Duhul Sfânt:
E Dumnezeu Fiul, Răscumpărător,
Tu ești primul martor, tată crescător!"...

Când deschide ochii, e ziuă deplină
în suflet e pace și sfântă lumină...
ca tremur de lacrimi e-n piept bucuria,
din prag îi zâmbește, ca din cer, Maria!...


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire