pregateste pagina pentru tiparire

































 
 ARTĂ - CULTURĂ 

Cruci de gratii - Biblice
IPS Ioan Ploscaru

achizitionare: 27.04.2003; sursa: Helicon

Cuprinscapitolul anterior SFÂNTUL PETRU

Tot clocotul mării vestește furtuna,
nori negrii și repezi întunecă luna
ce-n rariști înguste țâșneste ca farul.
În larguri pe punte stă Simon-Pescarul.
Iar vântul ca ghiața, din larguri de mare
îi biciue fața cu lame de sare:

Când valul prin noapte din cremene mâncă
Isus îl privește de sus de pe stâncă:
în lupta cu valul ce-i dârză și dură,
cu secoli de noapte și veacuri de ură:
e munte-n credință, senin cum e cerul
abis de-umilință, mai tare ca fierul!

Talazul l-aruncă de ceruri aproape,
abisu-l înghite-ntre ziduri de ape;
când prins de vâltoare-n vârtejuri profunde,
când bate furtuna catargul de unde,
cu buzele strânse și cuta pe frunte,
cu pânzele-ntinse, e stâncă pe munte.

Cu barca-n picioare pe capătul prorii
pe-un munte de apă ce spintecă norii,
credința din sufletul său e mai tare
ca-ntreg uraganul genunii de mare,
cu brațul tenace și ochii la valuri,
cu suflet de pace cârmește spre maluri.

În zori când la pânze și mreje repară,
Isus, de pe munte, la dânsul coboară:
"-Tu, fiul lui Iona, lași mreje și vatră,
purta-vei pe lume numirea de 'Piatră',
te-așteaptă-omenirea cuvântul să-i sameni.
Îți dau Eu menirea de pescar de oameni!"

Petru lasă mreja din mână să-i scape,
corabia prinsă la maluri de ape,
cu fruntea și pieptul călite de soare
cu palmele roase de funii și sare
pe alte oceane-și-ndreaptă destinul
prin valuri dușmane-și urmează Stăpânul.

Cum dăltue-un sculptor profilul statuii,
cum nutrește-n slavă, rândunica puii,
și Domnu-i dă hrana și-l învață zborul,
să umble pe mare, să urce Taborul.
E-un prieten ce știe martiriul iubirii,
este-o mărturie a dumnezeirii.

Când Isus întreabă-n mica Cesaree:
Ce spune mulțimea de El? Cine-i? Ce e?
Apostolii-ndată răspund la-ntrebare:
"- Mulțimea te crede Profetul cel Mare!"
"- Dar voi, ca amicii mei ce știți mai bine,
dar voi ucenicii, ce credeți de mine?"

Dând glas Petru-i spune: "- Tu ești Creatorul
Dumnezeu Cuvântul, Răscumpărătorul!"
"- Fericit ești Simon căci ție nu firea
ți-a desvelit taina, ci dumnezeirea".
Pentru-această clară, mare mărturie,
pentru-ntâia oara și eu îți zic ție:

"- Simone-al lui Iona, tu credință adâncă,
ți-am pus nume "Piatră" pentru că ești stâncă:
Stânca uriașă ce-n raza aurorii
țâșnește din mare și-i fac nimbul norii,
ce-nfruntă trufia de iaduri rebele
va fi temelia Bisericii mele!

Ție-ți voi da-n mâna, pentru veșnicie,
cheile pe ceruri și pe-Mpărăție,
ca stâlp de Apostoli, magistru și rege,
ce legi vei da-n lume și-n cer vor fi lege.
De tine puhoaie sfărma-se-vor, crunte,
ca picuri de ploaie de piepturi de munte!"

Altă dată-i zise prevăzând prigoana:
"- Simone-al lui Iona, v-a cerut Satana
cu foc să vă cearnă măduva și viul,
cum se cerne-n arii și vântură grâul,
dar Eu pentru tine m-am rugat cu-ardoare
să nu se-mpuține credința ta mare.

Ca-ntr-o convertire, mai măreață-n grații
să salvezi pe stâncă și să-ți aperi frații,
mucenici prin lume, duși din țară-n țară -
mielușei de lapte sfâșiați de fiară,
pentru cei anume uciși pentru mine
temnițele-n lume vor fi prea puține.

Omorâți ca mieii pe ruguri și șanțuri
nu vor fi destule săbii, cruci și lanțuri,
veți fi pentru lume scandal și miracol
la ceruri o jertfă, iar lumii spectacol.
Fiara ucigașă e deja la pradă
deci să-ți vinzi cămașa și să-ți cumperi spadă!"

Smulgând două săbii, Petru-n mâini le strânse
cu lamele-n cruce, spre Domnul întinse,
cu părul în vânturi și pieptul ca fierul,
ca-n mari jurăminte cu foc privi cerul,
ca-n lupta-nvățată-n furtuni pe corăbii
zise:"- Doamne, iată gata două săbii!"

"- Atâta-ți ajunge, îi spuse Domnul tare
însemnând prin ele puteri viitoare.
De mine sfârșitul deja nu-i departe,
din voi mă va vinde careva spre moarte,
precum potârnichea-și pierde-n grâne urma,
cum bătut păstorul se-mprăștie turma,
și voi fiecare fugind vă veți duce,
iar eu, prin trădare, voi muri pe cruce!"
"- Doamne, zise Petru arzând de iubire,
eu mă duc cu tine-n chin și răstignire,
de-ar fugi cu toții-n crimă de trădare,
de te-ar bate-n cuie unul fiecare,
de Tine-n vecie nu mă mai desparte
nici mucenicie, nici chinuri, nici moarte!'

"- Simone, la noapte, sub faclele roșii
când întâia dată vor cânta cocoșii,
de trei ori, cu blestem și cu jurăminte
te vei lepăda tu, susținând fierbinte
că nu-mi știi de nume și că niciodată
n-ai văzut pe lume chipu-mi cum arată!"

..........................................................

Sunt la Marea Cină și marea plecare
iar Domnul îi spală pe rând pe picioare:
"- Doamne,-i zise Simon, Tu mie-n vecie
nu-mi vei face-această slujbă de robie!"
Ce-nsemnare are va ști mai pe urmă
Pescarul cel mare, Păstorul de turmă.

"Eu Stăpânul veșnic, v-am arătat vouă
în genunchi ca robul, rânduială nouă,
v-a sărutat talpa Dumnezeu Prea-naltul,
ca să vă supuneți unul către altul.
La voi cel mai mare, ca-n genunchi și rugă,
pentru fiecare va fi rob și slugă!

La neamuri, în lume, un rege domnește
la voi va fi umil rob care slujește!"
Iar Petru-nțelese. Cu inima-n rouă
primi Preoția și jertfa cea nouă.
Să știe, mai cere de la-Învățătorul
nu cumva-n nevrere el e vânzătorul?

"- Cel ce-acum la mine mâna-n blid întinde
este omul-diavol care mă va vinde!
N-ar fi fost pe lume, pe pământ să treacă,
dar ceace face, mai curând sa facă!"
Unii mai întreabă câte ceva-n șoapte,
Iuda iese-n grabă, e târziu și-i noapte.

Cu alți doi pe Simon îl ia după Cină
străjer agoniei să-I fie-n grădină.
De trei ori îl roagă, de trei ori le spune:
"- Priveghiați cu Mine, stați în rugăciune,
ca s-aveți putere-n momentu-ncercarii
e ceas de durere, e ora trădării!"

Părăsit de cer în sânge și-agonie,
caută pe Petru stâlp și temelie,
un braț de credință ce să nu se frângă,
un umăr de prieten pe care să plângă.
Dar, nemernicie pentru omenime,
în lumea pustie, n-a găsit pe nime.

De somn și-ntristare voința li-e frântă,
Simon-Petru doarme, și e ora sfântă:
"- Simone, dormi și tu, paznicul credinții!
E ceasul pierzării, mai tari sunt arginții.
Cel ce mă dă morții veghează, nu doarme,
este-n fața porții cu soldați și arme!"

Când un serv, pe Domnu-a pus mâinile-i crunte,
Petru scoate spada și-l lovește-n frunte:
"- E prea târziu Simon, pune-o-n cingătoare
Cel ce scoate spada, de sabie moare!"
Și-a-ntins El în față spre cei fărădelege
preasfintele-I brațe, cruciș să le lege.

.........................................................

Cu dor să-l ajute, sau cu gând să-l scape,
Urmărește Petru, cohorta de-aproape.
Cu-un soldat de vorbă, lângă foc în curte,
ascultă bătaia și ordine scurte...
Cum sta la lumină se miră oșteanul:
"- Tu-ai fost în grădină cu Nazarineanul!"

"- Eu nu cunosc omul!" Dar alta-ntr-aceea:
"- Și vorba l-arată că-i din Galileia!"
"- Eu nu știu ce spuneți!" "- N-ai tras tu în fugă
sabia din teacă și-ai rănit o slugă?"
Și blestem cuvântă, cerul să-l auză,
cocoșul lung cântă, suprema acuză!...

Un tremur de moarte tot trupu-i pătrunde,
când altul începe, și altul răspunde,
și toată Cetatea, pământu-i un vaer,
ieșit din adâncuri, vibrează prin aer,
și-n stele și-n viduri și-n noaptea cea oarbă,
din pietre, din ziduri, din frunză și iarbă.

E trist și nu-nceată și sufletu-i cerne
și-i lung ca durerea osândei eterne!
Ca stând la județul de veci se ridică,
din pleoape, pe barbă, mari lacrimi îi pică.
În suflet îi geme ca iadul trădarea,
strigând peste vreme pe veci lepădarea.

Domnul dus cu funii, legat, se oprește
prin lacrimi de sânge, trecând îl privește...
În Simon, mai strigă lepădarea crudă:
"Simone-al lui Iona, n-a fost destul Iuda?"
Când Domnu-și ia mersul sub faclele roșii,
în tot universul răsună cocoșii.

I-aude prin noapte,-n amezi, diminețe,
ar vrea să se-acuze pe munți și-n piețe
și chinuri încete pe os să-l usuce,
să-l sfâșie fiare, să moară pe cruce.
Nu scapă de sânge ca David strămoșul
în tainiță plânge, când cântă cocoșul.

Iar lacrima-i sapă mari brezde pe față,
căderea de-o clipă e plânsă-o viață.
Doar haru-Nvierii i-aduce căința
unind-o cu pacea și cu umilința.
Să afle-alinare, să-și stâmpere-amarul
se duce pe mare, iar Simon-Pescarul!

Când luna străluce-n pustiuri de ape
între două ceruri Domnu-i mai aproape,
unde rar s-aude-un clipocit de undă,
vre-un pește ce saltă și iar se scufundă,
aripi călătoare deșteaptă misterul,
vreo stea căzătoare brăzdează lung cerul.

Tăcerea din larguri în suflet șoptește
că mila divină-n etern ocrotește,
în liniștea apei, sub haruri ca rouă
Iubirea-l înalță-n întoarcerea nouă.
Și mrejele grele-a uitat să le tragă,
pierdut printre stele pescarul se roagă.

...........................................................

Venind într-o noapte cu frați peste mare
de la-o pescuire mai din-depărtare
Ioan îi arată,-ntinzând mâna dreaptă:
"- Pe țărmuri e Domnul, privește, ne-așteaptă."
Din lațul subțire, cum acvila scapă
răpit de iubire sări Petru-n apă...

La mal arde focul și ca el în pară
și inima-ntrânsul ardea ca de ceară...
Isus poruncește pescuirea mare
dar față de Petru nici o vorbă n-are,
prinzându-i uimirea pe toți în tăcere
privesc pescuirea și marea-Nviere.

"- Simone-l întreabă Domnul dintr-o dată
mă iubești tu sincer din inima toată?"
"- Numai Tu știi, Doamne, dragostea mea cum e!"
"- Paște mielușeii din întreaga lume!"
Și toți în mirare tac, ca-n clipe sfinte
e mare-abjurare cu mari legăminte!

"- Simone-l întreabă Domnul și mai tare,
Mă iubești mai mult tu, decât fiecare?"
"- Inimii Tu Doamne, îi cunoști adâncimea!"
"- Tu oile-mi paște, condu-mi preoțimea!"
Cum ziua-alburește pescărușii zboară,
"- Simone-i grăește Domnu-a treia oară:

"- Mă iubești mai mult tu, (dragostea-ți să-mi spună)
decât fiecare și toți împreună?"
Când Domnul privește peste focul roșu,
pe țărmuri departe, lung cântă cocoșu,
Petru fruntea-și pleacă, durerea-l pătrunde
și plânsul-l-îneacă și-abea mai răspunde:

"- Tu-mi cunoști iubirea, Cel ce tot cunoaște!"
"- Să-mi paști mielușeii și oile-mi paște!"
să nu le răpună lupii răpitorii,
păstorește-mi turma și condu-i pastorii:
Puterea supremă-n timp și veșnicie:
Cheile emblemă peste-Mpărăție!

V-a-mpraștiat moartea, ca uliul pe vrăbii,
unde-s Simon Petre cele două săbii?
Dar ți-a dat tărie călirea-n ispită:
Munte dintr-o piatră, stânca monolită!
Vezi cât de puține puteri și sărace
ai, însă prin Mine, toate le poți face.

Nu mai tragi de-acuma-n mreje cu povară
vietatea apei, mută și fugară,
ci-omenirea-ntreagă cu lumea păgână
din noapte și moarte spre culmi de lumină.
Vei fi mărturie, străini te vor duce
și urmându-mi Mie, vei muri pe cruce!"

...................................................

Petru părăsește, când s-aprins făclia
și Ierusalimul și Antiohia,
după sfântul ordin dat de Salvatorul
să desțelenească-n adâncimi ogorul
și să-mplânte tronul credinței creștine
chiar în Babilonul pe șapte coline.

Petru-și vede Roma, imens baptisteriu
ce scaldă cu sânge întregul imperiu:
De ani geme circul și fără-ncetare,
cântând mor creștinii aruncați la fiare.
Și lei lângă trupuri încep să se lingă,
păgânii prin grupuri de milă să plângă.

Pe stâlpi ard martirii smoliți cu rășină,
Eroii credinței dau Romei lumină.
Mai mulți mor prin mine-ori tăiați de secure,
temnițele-s pline, crucile-s pădure.
Când furii demente s-arată tirane
ies noi contingente din vechi subterane.

Unde-aduce jertfă și-unde zi și noapte
Bătrânul vestește pe Isus în șoapte,
iar nou-botezații cu lacrimi pe gene
cu focul în inimi, ies gata de-arene.
Dar pronia vie-n urbea idolatră
îl vrea temelie, pe el: Prima Piatră!

Pe crucea întoarsă, cu sutele-n urmă
când moare păstorul în frunte la turmă,
vede-n agonie cum crezul se-ntinde -
potop de incendii ce Roma cuprinde.
Acum e-abea-n fașă, la chinuri în trombe
văpăi uriașe ies din catacombe...

"- S-aprins Coliseul! (S-a terminat ura)
învăluie Tibrul și ia foc Suburra...
Intra și extra muros, văpaia străluce,
ard templele toate în formă de cruce.
Urcând pe coline s-aprinde Palatul
sunt flăcări senine... tot forul... Senatul!

În limbi uriașe atinge și cerul,
se varsă-n provincii, e-un foc tot imperiul.
Nu mai e putere să-i oprească mersul
din Roma de flăcări ia foc universul.
Zâmbind blând se stinge: "Nero a fost prorocul,
creștinii, prin sânge, au dat Romei focul!"


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire