pregateste pagina pentru tiparire

































 
 ARTĂ - CULTURĂ 

Cruci de gratii - Biblice
IPS Ioan Ploscaru

achizitionare: 27.04.2003; sursa: Helicon

capitolul urmatorCuprins AVRAM

Corturile-s cerc lângă Eufrat,
s-odihnesc păstorii de cu seară,
firmamentul, un adevărat
candelabru peste primăvară
varsă-o pace sfântă. Focul mai fumegă,
câmpia mireasma-și resfiră...
greierii cântă... turmele rumegă,
prin noapte s-aud cum respiră...

Luna obosită-și pleacă arcul
pe ape și-n luciu apune,
singur Patriarhul
e pierdut, sub cer, în rugăciune.

Când din orientul adormit
munții scot luceferii pe coame,
Domnu-l strigă din nemărginit:

"- Avrame... Avrame..."
"- Lasă casă și părinți și frați
și strămoșii de odinioară
căci cu câmpii, în pășuni bogați,
Eu îți dăruesc o altă țară.

Și urmași în crezul sfântului Mister
îți voi dărui-ntru binecuvântare
ca mulțimea stelelor din cer,
ca nisipul de pe țărm de mare!"...

... Avram se ridică la glasul iubit,
mergând prin pustiu ani de zile
în urma de turme, spre locul dorit
și-n pas legănat de cămile.

În țara cea nouă fac holdele val,
pășunea se-ntrece cu lanul
albastrul din mare-i cu cerul rival -
e aur în roade Cananul.

Avram nu mai știe de mari bogății,
pe regi îi întrece-n putere,
dar cortul e-n doliu că n-are copii,
stăpâni rămân servii pe-avere.

Chiar Domnul la Mambre, sub vechiul stejar,
prin îngeri, îi face-o solie:
că un fiu îi va pune durerii hotar.
și i-o va-ntoarce-n bucurie.

Isac se născuse la timpul vestit,
fericire pentru sfântul tată!
Și n-a fost pe lume un fiu mai iubit,
inima-i creștea cu el deodată.

De la un fir de iarbă la astrul din cer
îl învăța zilnic în credință,
și-n al Mântuirii negrăit Mister
lumina plăpânda lui ființă.

"- Prin tine copile, către viitor,
al Răscumpărării falnic drum e,
vor primi prin tine un Mântuitor
toate semințiile din lume!

Dumnezeul viu și-adevărat,
m-a chemat din ceruri, într-o vară,
în urmași m-a binecuvântat
și mi-a dăruit această țară.

Tu ești fericirea sufletului meu,
în cuvinte cine-o poate spune?
căci mi-te-a dat însuși Dumnezeu,
fiu la bătrânețe, prin minune!"

................................................

Norii cad în valuri pe pământ,
toamna pustiește peste țară,
când din cer răsună alt cuvânt:
"-Avrame, Avrame, - cheamă Domnul iară.

Adu-mi jertfă vie pe fiul din har,
ce-i inima inimii tale,
ardere de tot pe un altar,
într-un loc ce-o să ți-l spun pe cale!

... Avram mai cerșește la ceruri uitat
cu inima-n chin sfâșiată,
dar cerul e rece și neînduplecat,
ca de piatră arsă-ntunecată.

Bătrânu-și ia-n grabă copilul în zori,
iubirea pupilelor sale,
și focul și lemne și mulți servitori
ca să-l însoțească-n lunga cale.

Și Domnu-i arată un munte cumplit
pe care s-așeze altarul,
ca semn că un alt Fiu va fi aici jertfit,
iar muntele-i tocmai Calvarul.

Bătrânul ia vasul cu foc și-un cuțit,
iar fiul său lemnele duce,
cum iarăși odată, spre-a fi răstignit,
purta-va un alt fiu o cruce.

Obrazu-și lipește de brațul său stâng
să-și mângâie tatăl iubitul,
iar caldele lacrimi încet se preling
pe mâna ce poartă cuțitul.

Pe culme altarul îndată e pus
și pruncu-i scăpat de povară
iar soarele-i mare și roșu-n apus:
începutul jertfelor de seară.

Copilul privește și-ncepe-a grăi,
în nevinovata lui uimire:
"-Tată, altarul și focu-s aici,
unde-i însă mielul de jertfire?"

Pentru ce-ai plecat din țara ta la drum
prin pustiuri de la Râu la Mare?
Cum vor mai primi oare de-acum
toate neamurile binecuvântare?

Și Regele-Preot, prin pâine și vin
ce-nsemnare avu făcându-ți darul?
Ți-e sufletul, tată, o mare de chin
ce nu-și mai cunoaște hotarul.

De ce ți-a dat veste Stăpânul Cel Sfânt
de nașterea mea prin trei îngeri?
Tu taci și ții ochii-abătuți la pământ
și-obrajii ți-s râuri de plângeri!

Și soarele, tată, mijește-a sfințit
iar mielul de jertfă lipsește!
Tu plângi și, pe palmă, privești la cuțit,
iar buza tărie-ți cerșește!"

"- Lasă fiule, că însuși El,
Cel Preasfânt s-a îndurat să-mi ceară,
cel mai scump și fără pată miel
cea mai mare ardere de seară!"

Să nu-și mai lungească-agonia-nzadar,
își aruncă fiu-într-opintire,
cu spatele frânte căzut pe altar,
cu pieptul deschis-răstignire...

Și stânga i-o pune pe ochi scutitor
să nu-și vadă moartea iubitul,
iar dreapta o smulge, ca fulgerător
în piept să-i împlânte cuțitul.

Dar, brațul e strâns ca-ntr-un clește de fier
cu prăseaua-ngrozitoarei lame,
iar Domnul din patru răspântii de cer
îl strigă: "-Avrame, Avrame..."

"Să n-atingi copilul, ca sufletul tău,
căci ți-am pus credința-n probe grele,
și mă jur Eu, însuși Dumnezeu,
pe slava sfințeniei mele;

Cum n-ai stat tu-o clipă a pregeta
să-mi jertfești nespusa ta iubire,
veci de veci te-oi binecuvânta
și prin tine-ntreaga omenire!

Nu-s atâtea stele-n Univers
și nisipul n-are atâtea fire
câți urmași în crezul tău neșters
îți voi dărui-n milostivire.

Mielul ce-l zărești în mărăcini
Mi-l vei arde după junghiere,
iar copilu-n anii tăi senini
fi-ți-va bătrâneții mângâiere."

..............................................

Sus pe culme cerul a-nnoptat...
fumegă doar ultimul tăciune...
Plin de-un har de pace-nlăcrimat
se ridică-Avram din rugăciune...

Arde-n stele-ntregul orient...
cuprinzându-și fiul sfântul tată,
stă tăcut, privind la firmament
la Făgăduința așteptată.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire