pregateste pagina pentru tiparire

































 
 APOLOGETICĂ 

Urmele lui Dumnezeu
IPS Ioan Ploscaru

achizitionare: 28.03.2005; sursa: Editura Signata

ARGUMENTUL TELEOLOGIC

"Cerurile spun mărimea lui Dumnezeu și opera mâinilor Lui o vestește bolta cerului!"
(Ps. 18, 2)

Concluzii din ordine și finalitate

Fără îndoială, cel dintâi argument despre existența lui Dumnezeu se bazează pe principiul cauzalității. Orice efect trebuie să aibă o cauză proporțională. Al doilea argument și cel mai apropiat de om, de care se izbește la fiecare pas, este ordinea care domnește în Univers și scopul lucrurilor create - argument teleologic. (Teleologic - cuvânt grecesc telos=finalitate, logos=cuvânt, discurs).

Argumentul cauzalității și al ordinei este cartea cea mai mare din natură pe care a deschis-o Creatorul pentru fiecare suflet. Când mintea omului vede ordinea ce există în natură, de la particulele elementare la elementele chimice (ordinea în numărul crescând al electronilor de la hidrogen până la uraniu) ordinea de la cristale până la megagalaxii etc. își pune întrebarea: Cine a făcut această ordine? Evident, ea nu este opera hazardului sau a întâmplării. Știm că energia totală în cosmos rămâne aceeași, dar energia disponibilă scade continuu. Materia tinde spre haos, și ordinea tinde spre dezordine. De exemplu, să ducem un automobil într-o pădure sub un copac și să-l lăsăm acolo timp de zece ani, fără nici o îngrijire. Această mașină, cândva pusă la punct, după trecerea timpului și neîngrijită, va fi cu totul cuprinsă de rugină și distrugere.

Noi admirăm în Univers o ordine minunată. Logica ne silește să ne întrebăm cine a făcut-o? Dacă cineva vizitează un oraș după un cutremur și constată dezordinea produsă de sinistru: moloz, cărămizi împrăștiate, sârme încâlcite, pereți căzuți, alții gata să se prăbușească în orice clipă, realizează că este produsul întâmplării. Dar dacă revine după câteva săptămâni și vede că toate sunt aranjate: cărămizile stivuite, sârmele întinse, scândurile sortate, clădite, își dă seama că acolo a fost cineva care a făcut ordine, și încă o minte ageră, pentru că întâmplarea nu pune nimic la loc.

Mintea omului care a reușit să străbată spațiul cosmic, să supună forțele naturii, să mânuiască atomul, este cea mai mare putere de pe planetă. Însă când această minte constată că pe terra există invenții cu mult mai mari și superioare, realizate cu zeci și sute de milioane de ani înaintea inteligenței umane, trebuie să admită că Cel ce le-a realizat îi este superior.

Să luăm câteva exemple. Omul a făcut multe invenții, dar care au existat cu mult înainte în natură, astfel: Elicea pentru mișcarea elicopterelor și vapoarelor, dar teiul și arțarul le foloseau cu mult înainte, pentru răspândirea semințelor; Propulsia pentru a pune în mișcare avioanele, dar numeroase animale marine, ca amoeba, se mișcă prin propulsie; Balistica pentru mișcarea rachetelor spațiale, a proiectilelor etc., însă multe plante dezvoltă în fructe gaze, cu care își proiectează semințele la distanță, folosind balistica de sute de milioane de ani; Radarul pentru controlul spațiului aerian, dar păsările călătoare posedă un "radar" mult mai precis; Șenila pentru transportul utilajelor grele; omida folosește sistemul cu 250 de milioane de ani înainte de a fi apărut omul.

Exemplele ar putea fi nenumărate. Oare aceste plante și animale au inventat singure aceste aparate ingenioase? În acest caz ele ar fi mai inteligente decât omul! Chiar și naturaliștii atei cu greu pot să nu recunoască o cauză inteligentă când admiră "ingeniosul laborator ai frunzei"; "minunata uzină a celulei", sau "înțelepciunea naturii etc. Întreaga natură a fost creată cu o intenție și cu o mare ordine, deci a fost lucrarea unei minți superioare, în afară de materie.

Parmenide, filosof grec, care a trăit cu 450 de ani înainte de Cristos, în cartea sa Despre Natură susține că Dumnezeu este însăși Universul. După el mulți gânditori au căzut într-un sistem filozofic numit panteism, care exclude pe Dumnezeu ca persoană și existență. Panteismul admite o cauză primară, dar identificată cu natura. Materia și forța sunt eterne și confundate cu Dumnezeu. Or, Dumnezeu nu poate fi confundat cu natura și materia. Materia este fără viață, ea singură nu poate crea viață.

Dumnezeu este prezent și în cel mai mic atom, dar nu este atom, căci El este spirit, deci o existență superioară materiei. Sistemul panteist este mai greșit decât idolatria. Dacă vechii egipteni se închinau la un animal - la bou (Apis), la uliu (Horus), la pisică ori șacal, acestea erau cel puțin ființe vii, pe când natura, în sine, este moartă. Panteismul a fost un curent "la modă" în secolele XVII-XVIII, avându-i ca promotori pe B. Spinoza, Fr. Hegel, H. Spencer etc. Cauzalitatea și finalitatea sau ordinea emană din toată creația. Vom da exemple din viața plantelor și animalelor care uimesc prin ingeniozitate și înțelepciune.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire