pregateste pagina pentru tiparire

































 
 APOLOGETICĂ 

Urmele lui Dumnezeu
IPS Ioan Ploscaru

achizitionare: 28.03.2005; sursa: Editura Signata

DESPRE ATEISM

"Credința voastră să nu fie întemeiată pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu".

(1 Corinteni 2, 5)

Ateismul este negarea existenței lui Dumnezeu și a oricărei divinități, concepție ce se bazează pe această negare (Dicționarul limbii române, Editura Academiei Române, 1975).

Când Sfânta Scriptură se referă la atei, îi tratează de nebuni: "Zis-a nebunul în inima sa, nu este Dumnezeu" (Ps. 14, 1; 53, 2). Prin aceasta nu afirmă că cei ce neagă pe Dumnezeu sunt lipsiți de inteligență sau de rațiune, ci de înțelepciunea înțeleasă în sens religios. Doar chiar Mântuitorul spune că din punct de vedere al abilității materiale sunt mai dibaci: "fiii veacului acestuia sunt mai pricepuți față de semenii lor decât fiii luminii" (Io. 16, 9).

Ateismul a fost moda și boala sec. XIX, când europenii au început să guste din tehnică, știință și libertăți politice. Atunci au căzut în lăudăroșenie copilărească, când afirmau că omul poate totul, un triumf al emancipării. Omul nu mai are nevoie de nimic, nici de Dumnezeu.

Ceea ce a făcut pe Andrei Malraux să declare: "secolul al XXI-lea va fi sau religios, sau nu va fi deloc".

Ateismul este o negare, deci nu o constatare. Negarea lui Dumnezeu și a tot ce nu cade sub simțuri. După cum credința este o afirmare a existenței lui Dumnezeu și aderare fermă la tot ce ne-a descoperit El.

După diferitele lui aspecte s-au stabilit trei feluri de ateism: negativ, pozitiv (sau doctrinar) și practic. Să le luăm pe rând:

ATEISMUL NEGATIV este atunci când persoana respectivă nu a putut lua cunoștință de existența lui Dumnezeu. Acest fel de ateism nu implică nici un fel de vinovăție. În această categorie intră persoanele care nu au ajuns la vârsta priceperii (copiii mici sau bolnavii mintali). Au fost cazuri și de indivizi care au trăit izolat, neauzind niciodată de Dumnezeu, nici nu l-au putut deduce din opera Lui. Acest fel de ateism negativ este mai mult ipotetic. Totuși în ultimele decenii s-a scris de un copil sălbatic aflat în Africa, trăind printre gazele, târându-se pe coate și pe genunchi cu o mare repeziciune. S-a mai scris de altul trăind în India printre lupi. Un educator, cu multă răbdare, după timp îndelungat a reușit să deștepte în el o licărire de inteligență.

Deci ateu perfect este acela care nu are noțiunea de Dumnezeu!

ATEISMUL POZITIV (sau doctrinar). Acesta cunoaște existența lui Dumnezeu și învățătura Lui, dar din anumite motive îl neagă (pentru salar, poziție socială, trufie) cum au fost cazurile din regimul comunist.

Despre aceștia scria Plutarh în cartea sa Moralia: "Tot ateul, ziua se laudă și neagă, iar când rămâne singur și meditează noaptea, îl copleșesc îndoielile și este cuprins de remușcări". Așa sunt unele persoane care (din ordin sau de bunăvoie) țin conferințe despre inexistența lui Dumnezeu, chiar dacă acasă se roagă.

Atât ateismul, cât și credința, când sunt deprinse din silă nu au nici o valoare. Atei cunoscători și sinceri sunt foarte rari. Dacă sunt sinceri Dumnezeu nu le refuză grația întoarcerii.

Ernest Psichari (1883-1914) ofițer francez în Sahara. Mama sa era fiica lui Ernest Renan. Întreaga familie era agnostică și anticlericală. Crescut fără credință, Psichari ajunge ofițer în Mauritania. Este prieten cu Jacques Maritain, cu care corespondează. Sub influența singurătății, imensității și "plânsului deșertului" (susurul lovirii boabelor de nisip), precum și cerul înstelat atât de aproape, îl aduc într-un climat de meditație și rugăciune. Acolo îl găsește pe Dumnezeu. În cartea Călătoria centurionului își descrie convertirea lui. Moare ucis în primul război mondial la vârsta de 31 de ani.

Sinceritatea, chiar când este persecutoare ca a Sf. Pavel (Fapte 9) se termină de multe ori cu o revărsare a harului divin.

ATEISMUL PRACTIC cuprinde pe cei care nu neagă existența lui Dumnezeu, însă trăiesc ca și cum Dumnezeu nu ar exista. Aceștia nu au doctrină, ci spun simplu că ei nu simt nevoia de Dumnezeu, ca și cum religia ar fi o satisfacție, precum fumatul. Numărul acestora este cel mai mare. Despre aceștia spune Sf. Pavel: "Al căror Dumnezeu este pântecele" (Filip 3, 19).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire