pregateste pagina pentru tiparire

































 
 APOLOGETICĂ 

Urmele lui Dumnezeu
IPS Ioan Ploscaru

achizitionare: 28.03.2005; sursa: Editura Signata

INTRODUCERE

În viața misionarului sfânt, care a fost Damian de Veuster, se amintește o istorioară din Arhipelagul Hawai: "Când Dumnezeu a fost mai tânăr a făcut un om: omul alb și în bucuria Lui i-a dăruit tot ce a avut. Omul alb a ocupat țări, a adunat aur, a străbătut oceanele cumpărând perle, diamante, dar moare nefericit. Văzând Dumnezeu că omul alb nu și-a adus aminte de El, s-a decis să mai facă un om. L-a modelat și l-a pus în cuptor să se întărească. Însă Dumnezeu fiind de acum bătrân, a ațipit. Când s-a trezit a deschis cuptorul, dar era prea târziu, omul se înnegrise. Atunci Dumnezeu l-a întrebat: 'Dar ție, omule negru, ce să-ți dau, căci toate le-am dat omului alb? Ție nu-ți dau nimic, dar tu să fii fericit'."

Omul alb umblă după avere și nu se mai satură de bogății, însă este tot nefericit pentru că nu-L caută pe Dumnezeu... Există un sâmbure de adevăr în această poveste: pe om nu-I poate ferici nimic în această lume în afară de Dumnezeu. Ființa umană este însetată de adevăr, de bine și frumos... Caută neîncetat Binele Suprem, chiar dacă nu este conștientă de această căutare. Omul dorește izvorul apei vieții, chiar dacă nu-și dă seama că îi e sete... Dar unde-l va găsi? În sisteme filozofice? În știință? În diferite sisteme oculte? Astrologie, ghicitori, spiritism?...

Tânăr, omul aspiră la o viață liniștită de familie, cu sănătate, fericire, avere, dar... un accident, o boală, sau chiar moartea distruge totul, atât de repede. Omul matur, după ce și-a agonisit avere ar dori să se odihnească, să se bucure de bunurile adunate cu trudă, să aibă în jur o mulțime de nepoți, să fie pace în familie, dar... atât de repede sfârșesc toate. Boala, bătrânețea, necazurile scurtează bucuriile...

Unde este adevărata fericire, după care tânjește sufletul omenesc? De ce atâta suferință? Cine ar putea să ne răspundă? Cine deține aceste secrete, căci la fiecare pas ne înconjoară imprevizibilul, necunoscutul... Astfel se întreabă omul, mai cu seamă după ce rămâne singur... Familia s-a destrămat, boala nemiloasă, patul de spital atât de inospitalier... totul se prăbușește în jurul său... Treptat, în adâncul ființei sale, o anumită șoaptă și o anumită vinovăție îl atrage spre sacru. Obscur și nesigur, cugetând cu disperare, omul găsește acest Absolut, îl găsește pe Dumnezeu, care-l așteaptă de mulți ani...

ALFONS GRATRY (1805-1872) preot și filozof francez, în Amintirile sale, își descrie astfel convertirea din tinerețe: "Sunt tânăr, primul în clasă, poate voi fi primul printre toți elevii din Paris... voi ajunge avocatul cel mai celebru, voi câștiga avere... voi ajunge un scriitor celebru, voi fi primit la Academia franceză... voi fi mare ca Voltaire, Rousseau, Pascal... Poate sunt prea ambițios, dar cine știe, totul se poate. Mă voi căsători și voi fi fericit. Voi merge din fericire în fericire... Dar, nu am putut să nu mă gândesc că, la un moment dat, vor veni suferințele. Poate va muri tatăl meu, apoi mama... poate chiar soția mea și copiii... Un nor a trecut pe deasupra soarelui vieții mele. Mi se păru că se întunecă totul, simțeam că devin palid... mi-a fost imposibil să nu adaug, după toate acestea voi muri și eu. Era înspăimântător! Am rămas nemișcat, tremuram de groază..."

În acest moment Gratry își aminti de Dumnezeul anilor copilăriei, de frumusețea acelor ani... au fost clipele convertirii sale; și-a schimbat planurile și întorcându-se la Dumnezeu s-a făcut preot... Ideea de Dumnezeu este cea mai mare și cea mai necesară dintre toate ideile ce se pot naște în mintea omului.

RENAN primea pe PASTEUR la Academia franceză. Tot Parisul veni să-i audă. După vorbirea ușoară sceptică, a lui Renan, Pasteur începu grav: "Ce e dincolo? Degeaba răspunzi că dincolo sunt spații, timpuri, întinderi fără sfârșit. Nimeni nu poate înțelege aceste cuvinte. Cel ce proclamă existența infinitului, și nimeni nu se poate eschiva, acumulează în această afirmație mai mult supranatural decât există în miracolele tuturor religiilor. Pretutindeni vezi expresia inevitabilă a infinitului în lume. Prin el supranaturalul se găsește în adâncul tuturor lucrurilor. Ideea de Dumnezeu este o formă a infinitului... Atâta vreme cât misterul infinitului va apăsa asupra gândirii omenești, vor fi ridicate temple pentru cultul infinitului, fie că el se cheamă Brahma, Alah, Jehowa sau Cristos... și pe pardoseala acestor temple veți vedea totdeauna oameni îngenuncheați, adânciți în meditarea infinitului..."

Deși omul înclină să recunoască mai mult ceea ce vede, nu poate nega că sunt fenomene care se găsesc în lumea interioară a sufletului care nu se văd. Această lume nevăzută reclamă și afirmă că există o Ființă nevăzută, mai presus de toate, care nu poate fi cuprinsă și nici înțeleasă de mintea limitată a omului. Vedem în natură efectele universale ale Legii gravitației, care atrage corpurile spre sine, tot așa în lumea spirituală există un Centru de atracție care este Dumnezeu și de care este legat destinul omului.

TERTULIAN (155-220) apologet creștin, spunea: "Noi purtăm în sufletul nostru mărturia despre Dumnezeu; este cu neputință să nu fim siguri de existența Lui".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire