pregateste pagina pentru tiparire

































 
 APOLOGETICĂ 

Religia
pr. Eugen Popa

achizitionare: 10.03.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Cuprinscapitolul anterior REZUMAT

Religia este raportul omului cu Dumnezeu a cărui existență o sesizează în mod natural, la început pre-reflexiv apoi o justifică în mod rațional, și cu care caută o legătură.

Cei ce neagă existența lui Dumnezeu neagă și religiei un conținut real. Aceasta pentru că ideea pe care unii și-o fac despre Dumnezeu este falsă sau pentru că religia e legată de organizații social-politice ce trebuie combătute. Religia împiedică lupta de clasă, iar cei ce urmăresc realizarea unei societăți fără de clase văd în ea o piedică. De aceea, ateismul de azi combate religia, discreditând ideea de Dumnezeu și, discreditând religia, o pune pe același plan cu magia, cu animismul, cu totemismul, cu superstiția. Dar mai ales marxism-leninismul combate religia pe trei planuri: istoric, științific și filosofic.

Din punct de vedere istoric caută să se arate că religia e legată de organizațiile sociale, care s-a născut din animism, totemism, etc., politeismul fiind izvorul monoteismului.

Totuși, studiul religiilor primitive, ca și al celor superioare, dovedește căutarea unei Ființe supreme din partea omului, căci în însăși firea sa omul este religios. De aceea, chiar cei ce se numesc atei, sub acest imbold al religiozității dirijează aspirațiile naturii spre ceva transcendent și le leagă de lucruri, de forțe care depășesc omul, dar cărora le servesc cu religiozitate. Ființa spirituală, omul, e stăpânit în mod irezistibil de nevoia religioasă, care se manifestă în religii false, adevărate sau "surogate".

 

ADDENDA

1. Că viața spirituală nu depinde întotdeauna de viața materială și de organizarea socială, o dovedesc și alte forme de cultură, de exemplu arta. Arta rupestră, din epoca străveche a vânătorilor și păstorilor, ne face să admirăm până la uimire figurile animaliere, care ating uneori mărimea naturală, "vigoarea tușei, perfecțiunea atitudinilor și siguranța trăsăturilor, tot atâtea mărturii ale unei rare ascuțimi a simțurilor și ale unei îndemânări magistrale... Cum spiritualitatea nu reflectă fidel nivelul economiei, nimic nu ne oprește să presupunem că peșterile împodobite... prefigurează cele mai vechi sanctuare rupestre din epoca istorică", scrie Luc Benoist, Arta rupestră, în Istoria ilustrată a picturii, București, Editura Meridiane, 1973, p. 1. Vezi și nota 4 din Addenda.

2. "Nici o orânduire politică nu va elimina niciodată durerea din viața omului și, în lipsă de altceva, e suficientă aceasta ca să mențină vie neliniștea în inima omului. Chiar dacă va lipsi altă durere, certitudinea morții e suficientă. Nici o bunătate nu va putea scuti totalitatea oamenilor de confruntarea dintre propriile aspirații și fragilitatea existenței. Ar fi împotriva a tot ceea ce ne învață psihologia că euforia bunăstării este de lungă durată. Ce să mai dorești când nevoile materiale vor fi satisfăcute? Probabil că atunci problema religioasă se va prezenta oamenilor cu mai multă putere decât în epocile precedente. Într-o lume eliberată de frica mizeriei, este cel puțin verosimil că actuala scară de valori, bazată pe datele producției și ale consumului, să-și piardă vraja" (I. Silone, Uscita di sicurezza, Firenze, Ed. Valecchi, 1965, p. 237-238).

3. După un an de la biruința comunismului în Cambodgia, utilizând informațiile oficiale radiodifuzate, Jean Ponget, în ziarul "Le Figaro" din 31 mai 1976, p. 2, scrie că dacă orice religie e interzisă din punct de vedere politic, Anghar (Comitetul Central al Partidului) a fost divinizat și toți termenii vocabularului sacru au fost utilizați pentru a desemna atributele Angharului: "atotputernic", "generos", "infailibil", "dătător a tot binele", în "care trebuie să creadă", "să-l iubească", "să-i mulțumească", întrucât "sub conducerea inteligentă, foarte lucidă și foarte justă a Angharului revoluționar, orezul e frumos", etc. Pentru popor, Anghar este Providența și securitatea socială. "Omul nou trebuie să renunțe, nu numai la posesia oricărui lucru, dar chiar la afecțiuni, la părinți și prieteni, la gânduri și opinii personale, la libertate, totul fiind dăruit Angharului, proprietar de bunuri, de idei, de sentimente. Ascultarea revoluționară este totală". "Cambodgia democratică este o teocrație-militară, asemănătoare unei comunități religioase închise."

4. Vizitarea peșterilor străvechi din Font-du-Gaume sau din Cambaralles emoționează, deoarece ele vădesc "opere ale oamenilor primitivi, pe care le socotim acum ca artistice... Încă din aceste epoci omul s-a definit printr-o atitudine specifică față de natură, față de sine și față de marile întrebări... iar îngropându-și morții a dovedit o depășire a relității concrete și o viețuire într-o lume transcedentală... Încă din Zorii existenței sale, omul a trăit pe două planuri: biologic și spiritual", afirmă Ion Biberi în interviul publicat de Gr. Traian Pop în revista "Tribuna" din 2 septembrie 1976, p. 10.

5. Mai nou se recunoaște că, concepției marxist-leniniste despre religie i s-au dat interpretări "înguste și eronate" (Psihologia religiei, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976, p. 7) și se încearcă să se scoată în evidență elementul biologic psihologic individual, interior, ca izvor al religiei, nu singur, ci sub influența societății, observându-se că "deși rădăcinile sociale ale religiei au fost zdruncinate (în condițiile societății socialiste - n.n.), totuși, în viața unor oameni pot apare asemenea situații care creează posibilitatea apropierii lor de religie, formează și întăresc în spiritul omului religios credința" (ibid. p. 35). Aceasta, fără îndoială, pentru că "stratificarea primilor ani de viață - deși inconștientă, intuitivă... - reprezintă în realitate fundamentul pe care se clădește religiozitatea credinciosului" (Ibid. p. 147). Totuși se menține teza fundamentală marxistă: "religia trebuie considerată ca un produs social" (p. 27).

6. Ca fenomen social, religia este o realitate istorică ce-și are temeiurile sociale și psihologice dincolo de abilitatea tactică a unor oameni interesați în menținerea ei sau absența acestei amabilități, ca și deopotrivă, dincolo de inteligența strategică a celor nereligioși, ateilor" (Petru Berar, Religia în lumea contemporană, București, Editura Politică, 1976, p. 14).

7. Gnosticismul este un complex de erori care amestecă sistemele filosofico-religioase cu învățătura creștină, din care însă respingeau creația, susținând că lumea emană din Dumnezeu. Credința este înlocuită cu gnoza, știință complexă și secretă, a căror membri susțin că numai ei sunt capabili cu adevărat a cunoaște și a adânci știința. Actele divine emană de la Dumnezeu și se personifică (eoni), unii fiind masculini, iar alții feminini. Unul dintre eoni, demiurgul, a făcut lumea materială și pe om. Dar ea este rea. Cristos este un eon care s-a făcut om în momentul botezului în Iordan. La sfârșitul lumii, materia va fi reînnoită. Gnosticismul ajunge la apogeu în secolele II-III, dar dispare încetul cu încetul în secolul al IV-lea. Această doctrină a fost prezentată în diferite forme de către Alexandrini, Sirieni, Perși, prin operele multora dintre ei (Bazilide, Valentin, Marcion, Mani, Sabelio etc.). Împotriva acestora, mulți Sfinți Părinți au arătat adevărata învățătură despre Dumnezeu, despre Isus, redactându-se cu acea ocazie Simbolul Apostolilor.

8. Meditația Transcedentală "presupune că prin concentrare și repetarea mentală a unor sunete sacre, care reprezintă nume de divinități în sanscrită, individul poate să intre în rezonanță cu niște energii superioare și poate să obțină forțe paranormale" (Irina Hadevici, în rev. "22", din 24-30 iulie 1992, p. 11). Repetând mental silaba sacră (de exemplu Aum sau Om), numită mantra (cuvânt fără sens pentru cel care trebuie să-l repete), poți evolua pe plan fizic și psihic, spre o relaxare, liniște și bună dispoziție. Ședințele de meditație transcedentală se țineau și în diferite centre din București până când, în 1982, toți cei care au fost descoperiți au fost sancționați, fiind acuzați de a fi sectanți, mistici și de adeziune jurată la un guvern mondial al păcii și înțelegerii universale.

De fapt, meditația creștină nu trebuie amestecată fără discernământ cu zen, cu yoga sau cu meditația transcedentală. Amestecul acestora nu este "fără riscuri", subliniază Congregația pentru Doctrina Credinței. Cardinalul Ratzinger, prefectul acestei Congregații, amintește că meditația creștină constă într-un dialog personal, intim și profund între Dumnezeu și om. Darul Spiritului Sfânt face ca omul să fie capabil să-L primească pe Dumnezeu, să-I mulțumească, să-L adore, atât în secretul inimii cât și în adunarea credincioșilor.

9. Paco Rabanne a scris în 1964 o carte ("Trajectoire") în care descrie viețile lui anterioare. La vârsta de 7 ani își părăsește corpul, călătorind în spațiu și în timp, văzând peisaje necunoscute. La 14 ani învață să rotească mesele cu ajutorul unui medium. La 16 ani, bătăile mesei îi suflă subiectul la bacalaureat. Îți amintește existența sa cu 75000 ani în urmă. A venit de pe planeta Altoir și a întemeiat Atlantida. Apoi ia trupul unui preot egiptean. După aceea, el a asasinat pe Tutankamon; devine inchizitor în Spania împreună cu Torquemada. Sub regele Ludovic al XV-lea își pierde familia... Astfel va ajunge încetul cu încetul la al "șaptelea plan vibratoriu".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire