pregateste pagina pentru tiparire

































 
 APOLOGETICĂ 

Dincolo de moarte - Reîncarnare și înviere
Cardinal Godfried Danneels

achizitionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior REÎNCARNAREA

La prima vedere ne-am putea gândi: cine mai poate, în epoca noastră tehnico-științifică, să recadă într-o credință atât de naivă?

Într-adevăr, pentru unii dintre contemporanii noștri, această credință constituie un progres. Înainte, ei nu credeau în nimic, acum au din nou convingerea că există ceva după moarte: o suită de reîncarnări.

 

"De acum cred în lumea de dincolo"

"Mult timp am fost materialist. Credeam în succes, în reușită, în bani, la urma urmelor. Și viața mă satisfăcea în acest cadru. Nu mă gândeam deloc la moarte. Când mi se întâmpla să mă gândesc la ea, o consideram un rău inevitabil, fără antidot cunoscut. Dacă oricum trebuie să trec prin ea, atunci să fie cât mai târziu posibil, desigur... Dar într-o zi discutam cu un coleg și am abordat subiecte metafizice. Știți ce vreau să spun: marile probleme ale vieții. Interlocutorul meu mi-a spus că el personal crede în reîncarnare, și mi-a vorbit despre ea. Din acea zi, am reflectat adesea la acea conversație. Și sunt din ce în ce mai convins că ideea de reîncarnare este clădită pe baze solide. Cum să ne imaginăm că viața noastră s-ar opri la mormânt? Da, de acum cred în viața de dincolo și astfel orizontul mi s-a lărgit. Am impresia că intru în ciclul grandios al vieții. Îmi interpretez partitura în marea simfonie a istoriei umane, istorie care a început cu mult timp înaintea mea și care va continua mult timp după mine."

Mă opresc aici cu transcrierea acestei scrisori a unui om de afaceri dăruit cu totul muncii sale, perfect riguros pe plan profesional. El a evoluat. Iar noii sale convingeri îi dă numele de 'credință'.

 

Farmecul Orientului

Cele descrise mai sus constituie doar forma curentă a credinței în reîncarnare, așa cum este ea pe cale de a se dezvolta în lumea noastră occidentală. Este o variantă destul de grosolană a credinței rafinate în reîncarnare cunoscute de secole în hinduism și budism, la greci și mai târziu în Secolul Luminilor.

La început, India nu cunoștea reîncarnarea. Doctrina nu avea să apară decât spre anul 750 î. C. La moartea omului, nu supraviețuiește decât ființa lui cea mai profundă - 'sinele'. Acesta e legat prin legea 'karmei', adică, în termeni simpli, prin legea răsplătirii după fapte. De aceea, defunctul este foarte adesea constrâns la o nouă viață pământească, pentru care 'sinele' său va locui într-un alt corp. Procesul se reînnoiește până când 'sinele' său cel mai bun reușește să se elibereze în întregime. Atâta timp cât faptele sale continuă să apese, el trebuie să o tot ia de la capăt. Așadar, aici reîncarnarea nu este tocmai o veste bună. Dimpotrivă: omul dorește să scape de ea printr-o înțelepciune din ce în ce mai mare. Până la urmă, el speră să se poată pierde într-o bună zi în marele suflet al universului. "Așa cum apele fluviului dispar în mare, pierzându-și numele și forma, la fel înțeleptul, eliberat de numele și de forma sa proprie, intră în sânul înțelepciunii divine care depășește totul."

Puțin mai târziu, în secolul al VI-lea, budismul va broda pe aceeași temă. Accentul se va deplasa spre o spiritualitate ascetică. De altfel, aici nu mai există 'sinele' sau 'eul'; totul devine evanescent și noi nu existăm decât printr-un flux continuu de gânduri, amintiri, senzații, acte de voință. Pe drept putem să ne întrebăm dacă mai este vorba de o veritabilă reîncarnare; de fapt, nu mai există un 'sine' continuu care să revină la existență. Oricum, budismul încearcă, prin asceză, să facă să amuțească toate dorințele pentru a se ridica la starea de 'nirvana'.

În rezumat, putem spune că aceste două concepții relativizează existența individuală în favoarea marii realități cosmice. Hindusul se îndreaptă spre unirea cu plenitudinea ființei, budistul spre 'nirvana'. Reîncarnarea este considerată de ambele mai degrabă un blestem, o sclavie de care omul trebuie să scape. Acest fel de a vedea se îndepărtează evident de cel răspândit în Apus.

Cu totul alta este, de exemplu, concepția lui G. Lessing (1729-1781). De altfel, el nu face referiri la Orient. Noua viață nu este o răsplată pentru cea care a precedat-o; ea este o șansă de perfecționare, o șansă de a ajunge la mai multă experiență și cunoaștere. Fiecare reîncarnare constituie un pas înainte spre o perfecțiune mai înaltă. Reîncarnarea nu mai este deci un blestem, o pedeapsă sau un destin. În același spirit au scris Helena Blavatsky și mai târziu Rudolf Steiner: diversele reîncarnări sunt o mișcare ascendentă în procesul de realizare a sinelui. De fiecare dată, ființa umană devine mai matură, mai bogată și mai perfectă, mai mult ea însăși.

Găsim aproape aceeași concepție în New Age. Într-adevăr, New Age este de părere că omul profită de mișcarea ascendentă a cosmosului, din care el este un element. "În timp ce în Orient, scrie Heinz Zahrnt, 'karma' seamănă cu un carusel din care am coborî bucuroși, în Occident ea este mai degrabă o scară în spirală pe care o urcăm cu veselie" (Gottes-wende, 1989).

De fapt, în Occident, reîncarnarea nu apare niciodată ca un blestem; este un eveniment plin de speranță, care de-dramatizează moartea și care consolează de multiplele frustrări ale acestei vieți. Ea se integrează deci perfect în schema credinței în progres și a realizării de sine.

După cum probabil s-a remarcat deja, reîncarnarea nu este un articol ce se vinde separat. Nu crezi în reîncarnare fără a te ralia totodată la un Weltanschauung foarte coerent. Acesta propune o altă concepție despre Dumnezeu, despre om, despre istorie, despre mântuire.

Nu poate fi negat faptul că 'religiile' orientale exercită o fascinație asupra Occidentului. Neîndoielnic, ceea ce explică în bună măsură succesul reîncarnării la noi sunt contactele cu Asia - cu India în special. Integritatea morală a unora dintre adepții săi orientali, viața lor exemplară, face mare impresie asupra tuturor celor care intră în contact cu ei prin intermediul cărților sau al călătoriilor. Pentru europeni este aproape de la sine înțeles că trebuie să se acorde credit Asiei în materie de înțelepciune de viață. Ai uneori impresia că faci parte dintr-o mare 'piață comună' a credințelor. Lumea ar fi o unică 'hală' cu autoservire, evident: fiecare își alege după plac. Chiar și unii creștini sunt convinși că doctrina reîncarnării poate fi o completare binevenită a credinței lor în înviere. Va trebui să revenim asupra acestui punct.

 

Există dovezi?

Ceea ce îl pasionează și totodată îl convinge pe omul modern sunt faptele. Iar partizanii reîncarnării afirmă: avem fapte stabilite științific ce dovedesc reîncarnarea. Care sunt deci aceste fapte?

Ian Stevenson, psihiatru american, publica în 1979 un dosar 'exhaustiv' pe tema fenomenelor care 'sugerează' reîncarnarea. El se exprimă extrem de prudent în privința valorii lor ca dovezi. S-ar putea vorbi mai degrabă despre fenomene ce pot orienta în acest sens, despre 'indicatoare'.

Astfel, se relevă adesea fenomenul care ni s-a întâmplat fiecăruia într-un moment sau altul: într-o anume situație, avem impresia stranie de a o fi întâlnit sau trăit deja. Și există cazuri deosebit de surprinzătoare ale fenomenului. De exemplu, un om este pe cale să citească o carte pe care nu o cunoaște și deodată recunoaște tot ce citește și îi poate povesti continuarea. Mai multe dintre aceste fenomene se explică prin para- sau metapsihologie; se întâlnesc chiar și în psihologia obișnuită. O percepție care se produce la un moment dat poate, de exemplu, să se fixeze imediat în memorie, dând impresia unui 'deja vu'. E lucru cunoscut. Psihiatria, în ceea ce o privește, cunoaște patologii ale memoriei. Sau e vorba de telepatie? Oricum ar fi, dacă este adevărat că fenomenele de tipul "am trăit deja aceasta" sunt științific verificate, nu s-a demonstrat totuși că singura sau adevărata lor explicație trebuie căutată în reîncarnare.

Uneori se face apel la cazul persoanelor (mai ales copii) care recunosc obiecte ce nu le aparțin. Astfel, pentru a-i urma lui Dalai-Lama, conducătorul spiritual al budiștilor, se caută un copil care să recunoască în mod spontan anumite obiecte ce i-au aparținut răposatului Dalai-Lama; copilul trece atunci drept reîncarnarea acestuia. În fapt, se întâmplă ca unii copii să aibă calități literare sau muzicale excepționale pe care nu și le-au putut însuși singuri, sau să vorbească limbi străine. Desigur, acestea sunt fenomene ciudate. Să fie oare vorba de transmitere de gânduri, de sensibilitate a unui medium, de telepatie? Și aici întrebarea e încă fără răspuns. În aceeași ordine de idei, se relevă accidente morfologice (cicatrici, malformații) caracteristice unor defuncți și care se regăsesc în copii. Ciudat! Dacă faptul ar fi stabilit științific, ar trebui probabil să se cerceteze în direcția somatizării, adică a unor imagini sau emoții provenind de la mamă și exprimate în însuși corpul copilului. Stigmatele sfinților nu sunt oare ceva analog? Toate aceste ipoteze (și altele) trebuie să fie verificate.

Se mai invocă și cazul persoanelor care afirmă că își amintesc un trecut care nu este al lor. Desigur, înșelătoria grosolană nu este niciodată exclusă. Dar chiar dacă nu e vorba de aceasta, pot fi avansate și alte ipoteze explicative decât reîncarnarea. Nu este, de exemplu, total exclus ca defuncții să îi poată influența pe cei vii.

Toate aceste 'indicatoare', consideră unii, formează o bază experimentală valabilă pentru doctrina reîncarnării: aceasta ar fi demonstrată de fapte.

Se pare că e vorba de o concluzie pripită. Câteva observații. În primul rând, toate aceste 'fapte' sunt oare stabilite științific? Apoi, este oare exclus a priori că para- și metapsihologia ar putea să mai înainteze mult în elucidarea acestor 'fapte'? În sfârșit, doctrina reîncarnării nu poate revendica statutul de explicație științifică. Reîncarnarea este o interpretare, nu o constatare. De altfel, dacă ea este un model de explicație, și alte modele sunt posibile în aceeași măsură. Nu există o concluzie evidentă în favoarea reîncarnării.

 

Reîncarnarea se potrivește foarte bine cu o viziune cosmică

În paralel cu aceste 'fapte constatate', se evocă deseori corespondența profundă între reîncarnare și o viziune globalizantă despre om și lume. Se spune că reîncarnarea se înscrie minunat în ritmul de viață al universului. Există, într-adevăr, în univers un ciclu grandios al vieții și al morții, al renașterii și al declinului. Moartea unei ființe înseamnă viața alteia. Universul este o suită de cauzalități înlănțuite, de structurări și destructurări mereu noi. De ce s-ar petrece altfel lucrurile cu ființa umană, când în mod evident ea nu este decât un element al universului?

Teoria nu e lipsită de ținută. Dar care este sensul vieții mele actuale în această perspectivă? Actele mele au sau nu o valoare unică și definitivă?

 

Dar Biblia?

Biblia nu ține cont de reîncarnare; ba chiar o ignoră în mod vădit. În momentul în care tradiția biblică începe să aprofundeze noțiunea de responsabilitate personală a individului (de exemplu la profetul Ezechiel), ea nu este deloc tentată de credința în reîncarnare. Dimpotrivă. La problema cum poate cineva să-și asume un trecut încărcat și să-și suporte povara greșelilor proprii, soluția nu este o nouă șansă cu ocazia unei noi vieți, ci darul gratuit al unei inimi noi și al unui spirit nou din partea lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu este cel care vine să-l mântuiască pe om; mântuirea nu este opera omului.

Argumentul așa-zis biblic în favoarea reîncarnării, la care se revine mereu, este cel al profetului Ilie, căruia i se așteaptă reîntoarcerea (cf. Malahia 3, 23; Siracid 48, 1-11). Și Evangheliile fac aluzie la această așteptare a întoarcerii lui Ilie. Astfel, în Matei, citim cum îl întreabă ucenicii pe Isus: "«De ce spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?» Iar El a răspuns: «Ilie într-adevăr va veni și va așeza la loc toate. Vă spun însă că Ilie a și venit, dar ei (cărturarii sau mai marii poporului) nu l-au recunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut». Atunci au înțeles ucenicii că le-a vorbit despre Ioan Botezătorul" (Matei 17,10-13).

Se poate să fi existat în vremea aceea grupuri care se gândeau mai mult sau mai puțin la o reîncarnare. Poate anturajul lui Irod, care se temea ca Ioan sau Ilie să nu fi revenit în persoana lui Isus. Comparația cu alte texte ale Noului Testament arată cu toate acestea că, în cazul revenirii lui Ilie în persoana lui Ioan, este vorba despre un concept 'funcțional': Ioan îndeplinește acum funcția profetică pe care Ilie și-o asumase în trecut. Reîncarnarea ar fi, de altfel, în contradicție cu credința evidentă în înviere, care este cea a Noului Testament. Nu vedem cum ar putea ele coexista în aceeași tradiție biblică.

Cât despre expresiile: 'a renaște de sus', 'renaștere', 'nouă naștere', care se găsesc la Ioan și Paul, este de la sine înțeles că ele au un sens cu totul diferit decât cel de reîncarnare: este vorba de o viață nouă inaugurată printr-o convertire spirituală, prin credința în Isus și printr-o supunere încrezătoare și radicală față de Dumnezeu. Toată această 'renaștere' se situează de altfel în timpul vieții pământești, nu după moarte.

 

De unde provine așadar atracția exercitată de reîncarnare?

Cum se face atunci că reîncarnarea a devenit atât de populară la noi?

Evident, s-a produs o fisură în cinismul înghețat al erei pozitiviste. Nu ne mai satisface să acceptăm în deplină liniște că totul se termină la cimitir sau când cenușa a fost împrăștiată. Vidul nu este un răspuns. "Nu se poate să nu mai rămână nimic dintr-o ființă omenească!"

Desigur, credința în înviere își aduce răspunsul: "Există ceva dincolo de moarte". Numai că, în ochii multora, credința în înviere îl așează pe răposat la o prea mare distanță de noi: într-o zi va învia. Dar acea 'zi' este atât de îndepărtată... Reîncarnarea, dimpotrivă, îl apropie pe răposat de noi: din nou, el aparține lumii noastre; este foarte aproape de noi. Și, din nou, putem face ceva pentru el.

 

"Când glasul păstorilor se face șovăielnic..."

Încă o remarcă pe care o auzim: "În biserică ni se vorbește atât de puțin de viața de după moarte și despre înviere. Ajungem să ne întrebăm dacă Biserica însăși mai e sigură de acest lucru. Unde se mai predică acum pe aceste teme? Și când se predică, se vorbește despre ele atât de complicat! Odinioară se spunea simplu: după moarte omul este judecat și merge în cer, în purgatoriu sau în iad, după faptele sale. Era cel puțin clar. Acum se spune că toate acestea sunt mult mai puțin clare, căci trebuie să se țină seama de 'genurile literare' în Evanghelie." E adevărat că Biserica este probabil prea tăcută în această privință. În orice caz, propagandiștii reîncarnării sunt foarte limpezi în răspunsurile lor.

 

Sete de dreptate?

Încă o reflecție: "În jurul nostru, lumea este plină de nenorociri, de nedreptăți. Aceste situații necesită totuși soluții. Prea mulți oameni nu cunosc aici pe pământ decât o existență diminuată, fără un strop de fericire; ei sunt lipsiți de orice respect, de orice iubire. Dacă nu există o altă viață în care toate acestea să fie compensate, nu se poate vorbi decât de o discriminare stridentă". Dacă un creștin se încumetă să răspundă că, de fapt, Dumnezeu remediază dezechilibrul în lumea de dincolo, i se poate replica: "O fi așa, dar nu este același lucru. Fericirea de aici de pe pământ este cea de care acești nefericiți n-au avut parte. Aici e suferința lor și tot aici trebuie să le vină și consolarea: într-o viață nouă, aici pe pământ". Deci, se impune reîncarnarea!

Trebuie spus că reîncarnarea oferă o explicație destul de satisfăcătoare și în problema răului, precum și a suferinței celui nevinovat. Nu e cu putință ca cineva să sufere fără să fie vinovat de vreo greșeală și ca această suferință să-i vină de la Dumnezeu. Să-i vină oare de la diavol? Posibil. Dar nu cumva această explicație este puțin prea facilă? N-ar fi mai plauzibil să credem că cel nevinovat suferă pentru fapte rele săvârșite în viețile sale anterioare? Acum de bună seamă că le ispășește și le repară.

 

Iadul?

Învățătura despre iad este, de asemenea, o strașnică piatră de poticnire. "Gândiți-vă, spunea un tânăr, să mergi în iad pentru un singur păcat de moarte... Cine își poate imagina așa ceva? De altfel, o pedeapsă veșnică este de neconceput. Dumnezeu este mai mare decât au dorit unii să-L considere: El este iubire. El nu poate pedepsi veșnic. Să admitem că cineva ar fi pasibil de iad. Dumnezeu nu-și va face oare și mai multe griji în privința lui? Îl va iubi mai mult decât pe alții tocmai pentru a-l feri să ajungă în iad."

 

"O singură viață este mult prea puțin!"

Încă o reflecție auzită adesea: "O singură viață este mult prea puțin!" Cei tineri sunt deosebit de sensibili la acest gen de reflecție: sunt prea multe lucruri de descoperit, prea multe valori de trăit, prea multă fericire de cunoscut pentru a realiza toate acestea de-a lungul unei singure vieți. Rudolf Steiner, care susține o formă mai rafinată a credinței în reîncarnare, face și el o remarcă de acest gen: "Ceea ce omul nu poate fi în timpul unei singure încarnări, poate să devină de-a lungul evoluției civilizației umane". Și ce să mai credem atunci despre oamenii primitivi care și-au sfârșit existența într-o stare de dezvoltare mai mult decât sumară? "Putem, oare, accepta că, pentru ei, totul s-a sfârșit după o singură viață, fără a fi avut posibilitatea să întrezărească, fie și de departe, comorile științei umane, ale progresului și ale culturii?" Nu merită și ei un timp de viață mai bun și mai îndelungat?

În ochii anumitor persoane, reîncarnarea este un mod de a alunga teama de moarte. "De vreme ce moartea nu este niciodată definitivă, n-are rost să te temi de ea". Cu toate acestea, pentru alții, lucrurile apar diferit: credința în reîncarnare le aduce o reală adâncire a sentimentului responsabilității. Cel care a dat lovituri și și-a făcut de cap într-o viață anterioară va trebui să repare totul el însuși, mai târziu. Nu există scăpare, nu există grațiere, nu există iertare. O astfel de perspectivă dezvoltă în mod normal simțul responsabilității.

Printre aceste reflecții diferite mai există, în sfârșit, încă una, vrednică de interes, care privește societatea și coexistența. Dincolo de orice bariere, reîncarnarea țese între oameni o întreagă rețea de relații de familie secrete. "Credința în reîncarnare, a spus actualul Dalai-Lama, ar trebui să trezească o dragoste universală, din moment ce, de-a lungul nenumăratelor lor vieți, inclusiv al vieții noastre, toate ființele vii sunt părinți, copii, frați și surori sau prieteni pe care i-am iubit". Cel care este conștient de această realitate este inaccesibil la violență, război, discriminări, rasism.

 

Întoarcerea religiozității

Mai există și farmecul anumitor simboluri care reprezintă viața: roata care se învârte, perlele înșirate într-un colier, rochia nouă pe care o îmbraci, izbucnirea primăverii, ciclul anotimpurilor, iată materialul imaginar care alimentează reflecția asupra vieții după moarte. "Seara, la culcare, vă dezbrăcați. Unul câte unul vă scoateți veșmintele. E simbolul morții... Reîncarnarea este demersul invers. Dimineața este întoarcerea omului pe pământ, nașterea copilului. Vă reîmbrăcați veșmintele, maioul, cămașa, vesta" (Jean Vernette, Reîncarnare-Înviere, 1989, pp. 72-73). E simplu.

În tot cazul, moda reîncarnării se situează în cadrul unei mișcări de întoarcere la religiozitate. Ea permite să se vorbească despre ceea ce se petrece dincolo de moarte într-un mod mai puțin rigid decât dogma creștină a învierii; ea de-dramatizează moartea: "veți avea și alte șanse". Cadrează cu convingerea generală că prezentul trebuie să fie explicat prin trecut și nu pornind de la un viitor ipotetic ca învierea.

În sfârșit, credința în reîncarnare este suplă. Crezi în ea, dar deseori fără a te angaja prea mult. La un foarte mare număr de adepți, credința în reîncarnare se situează undeva între credința dogmatică și simpla ipoteză: "Știe cineva vreodată ce e adevărat? În tot cazul, aceasta nu poate face rău".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire