pregateste pagina pentru tiparire

































 
 APOLOGETICĂ 

Dincolo de moarte - Reîncarnare și înviere
Cardinal Godfried Danneels

achizitionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprins INTRODUCERE

Frați și surori,

Sărbători fericite! Paștele este însăși inima anului liturgic, centrul vital al credinței noastre. În dimineața de Paști, creștinii din Orient se salută cu strigătul de bucurie: "Cristos a înviat" "Adevărat a înviat!". Iar în Simbolul nostru de credință se spune: "A treia zi a înviat din morți". Dar nu este vorba doar despre un articol oarecare al Crezului. Nu. Dacă acesta ar dispărea, nu ar mai rămâne nici unul din celelalte unsprezece. Fără învierea lui Isus, credința noastră nu mai are conținut și propovăduirea noastră este falsă.

Și mai este ceva. Învierea nu îl privește numai pe Isus, ea ne privește în aceeași măsură și pe noi. Căci, dacă Isus s-a sculat ca "primul născut dintre cei morți", și noi toți, în puterea învierii sale, vom învia din morți. Învierea noastră este o consecință directă a învierii lui. Isus este primul înviat pentru că El este solidar cu toți oamenii.

Iată despre ce vreau să vă vorbesc în această scrisoare de Paști. Ce devenim după moarte? Ce înseamnă a învia? A învia cu trupul? Ce trebuie să se înțeleagă prin judecată, cer, iad, purgatoriu? În mod tradițional, această problematică este cea a "lucrurilor de pe urmă". Astăzi, predica Bisericii este adesea foarte discretă asupra acestui subiect; e momentul să se pună capăt acestei discreții. De altfel, aceste adevăruri de credință suferă destul de mult de pe urma unei bănuieli oarecum răspândite că ele ar fi, în bună parte, de domeniul imaginației. Planează aici umbra redutabilă a întrebării: "Ce mai trebuie să credem din toate acestea?"

 

Trei răspunsuri la o singură întrebare

La întrebarea cu privire la ce se petrece pe celălalt țărm al morții există trei răspunsuri. Primul este scurt: "Nimic!". Fie că se spune că moartea este capătul definitiv și că dincolo de ea nu mai rămâne nimic din persoana umană; fie că se spune că nu știm nimic despre aceasta, și că deci nu putem spune nimic. Necredința totală sau agnosticismul prudent au un lucru în comun: răspund printr-un vid.

Creștinii dau un răspuns mai consistent. Ei vorbesc de înviere. Moartea nu înseamnă sfârșitul ființei umane. Aceasta continuă să trăiască alături de Dumnezeu, care o introduce, pentru totdeauna și cu un trup glorificat, într-o viață nouă. Toate acestea, în virtutea morții și învierii lui Cristos, care nu a rămas în mormânt, ci a fost trezit la viață de puterea dumnezeiască. Învierea este, cu toate acestea, în mod esențial diferită de trezirile din morți ca acelea care sunt povestite în Evanghelii despre Lazăr, despre tânărul din Nain sau despre fiica lui Iair. Cel înviat are acum un trup nemuritor și trăiește în afara timpului nostru.

Până nu demult, această credință deținea practic monopolul în regiunile noastre. Oricine nu era în întregime ateu adera cu mai multă sau mai puțină convingere la această credință în viața veșnică. Acum nu mai este așa. Sunt statistici care arată că 20% dintre contemporanii noștri europeni au o credință diferită: cea în reîncarnare. Schițată sumar, această credință se exprimă astfel: după moarte, ființa umană revine la viața pământească, dar într-un alt corp, acest proces reînnoindu-se de un număr de ori imposibil de determinat. Este deci cu putință ca cineva să-și 'refacă viața'.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire