pregateste pagina pentru tiparire

































 
 APOLOGETICĂ 

Existența istorică a lui Isus Hristos
Ioan Miclea

achizitionare: 28.08.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Mărturia filosofilor păgâni

Un adept al stoicilor, sirianul Mara (73-160), într-o scrisoare către fiul său Serapion spunea: "Ce a folosit atenienilor că l-au osândit la moarte pe Socrate, samienilor că l-au ars pe Pytagora, evreilor să-l chinuiască pe regele lor înțelept. Pe drept, Dumnezeu i-a răzbunat pe acești trei înțelepți" (W. Cureton, Spicilogium Syriacum, Londra, 1875, p. 43-46). Era, spune Mara, "un rege înțelept care fu osândit la moarte de poporul evreiesc". Este o mărturie foarte veche.

Aici amintim, cu titlu informativ, corespondența purtată între Abgar, prinț de Edessa, și Isus Hristos. Unii critici o consideră apocrifă; însă alții, ca Welte, Rink, Schoefelder, îi apără autenticitatea. Eusebius a publicat un original siriac al acestei corespondențe.

Pe la anul 178, filosoful neopitagoric Celsus (un Voltaire al veacului II) publică împotriva creștinilor un pamflet virulent: Discurs veritabil. Erudiția și-a împrumutat-o de la evrei; cunoaște cărțile creștinilor. Portretul lui Hristos se aseamănă cu cel evreiesc. Și el repetă calomniile evreiești. Isus se naște din căsătorie nelegitimă; șade în Egipt, unde studiază arta magiei; minunile lui se datorează acestei arte. Pentru acest filosof, Isus este un personaj mediocru, care n-a fost în stare să atragă după sine decât câțiva oameni. Totuși, morala sa face excepție. Ceea ce îl deranjează mai cu seamă este dogma întrupării lui Isus.

Cam în aceeași vreme învață celebrul orator și sofist Lucian din Samosata (125-192). Nici acesta nu-și cruță sarcasmele față de Hristos și de creștini, ce-i sfătuiau pe greci să-și nege zeii și să adore un om condamnat la chinurile crucii. Face șase aluzii la Hristos. Se găsesc în lucrarea Moartea lui Peregrinus (cam în anul 170). "Primul lor legislator le-a arătat că ei sunt cu toții frați unii cu alții, cu condiția să se lepede de zeii grecilor și să adore pe sofistul lor răstignit și să trăiască după legile sale" (Cap. 13). "Ei cinstesc mereu pe acest magician, acest om care a fost pus pe cruce în Palestina pentru că a introdus aceste mistere noi în lume" (Cap. 11). Față de Hristos, el afișează dispreț (Origen Contra Celsum, C.I. no. 28,32,33).

Porphyrios, în marele său tratat împotriva creștinilor (anul 270), purcede din cu totul alt spirit. Filosoful neoplatonician păstrează în polemica sa un ton mai puțin agresiv, iar atitudinea sa față de Hristos este remarcabilă. Nu-L tratează ca magician sau impostor; el îi acuză numai pe apostoli și evangheliști. Figura Sa îi impune respect.

Hierocles, celebru funcționar imperial, adresează creștinilor în Prietenul adevărului (anul 303) o paralelă între viața lui Isus și aceea a lui Apollonius din Tyana. El raportează că Mântuitorul, după ce a fost alungat de evrei, a adunat 900 de oameni și S-a pus în fruntea lor ca să comită tâlhării".

Scriitorul păgân Lampridius spune despre împărații romani Hadrian și Alexandru Sever: "Alexandru a voit să facă templu lui Hristos și să-L numere printre zei". Iar despre Hadrian, "că a vrut să facă în toate orașele temple fără idoli... " (Aelius Lampridius, Historicae Augustae Scriptores rex, Biponti, 1787, vol. I. p. 278).

Calcidius, filosof platonician: "Este o istorie mai sfântă și mai memorabilă care spune că prin răsărirea unei stele nu s-a prevestit boala și moartea, ci pogorârea lui Dumnezeu, spre a petrece între oameni. Înțelepții caldeilor au căutat nașterea cea de curând a lui Dumnezeu, maiestate, în formă de copil, au adorat-o și i-au adus daruri" (în Coment. asupra lui Timaeon al lui Platon).

Phlegon (sec. II), după ce spune că Hristos a fost profet, fiindcă s-a împlinit profeția despre nimicirea Ierusalimului, eclipsa solară, cutremurul de pământ, la moartea Domnului, continuă astfel: "În anul al patrulea al Olimpiadei a 202-a a avut loc eclipsa solară" (anul al patrulea al Olimpiadei a 202-a este anul 18 al domniei lui Tiberiu, anul morții lui Isus. Origen, Contra Celsum, lib. II, edit. cit. p. 579, Hist. Olymp, lib.13).

Încheiem seria acestor mărturii cu un adversar "personal" al lui Hristos, care, deși tardiv, având în vedere ura pe care a nutrit-o față de numele lui Hristos și sârguința pe care a depus-o spre a-i șterge orice urmă, este de valoare (Mărt. din Jurn. V, IV): "Hristos n-a făcut nimic însemnat, spune împăratul Iulian Apostatul, în toată viața Sa, de nu se va socoti lucru însemnat acela că a tămăduit șchiopii și orbii și a scos draci în Bethaida și în Vitania" (S. Ciril din Alexandria, Contra Iulianium, lib. IV, Ed. Lutetiae, 1638, p.191).

Aceeași concluzie se desprinde și din mărturiile scriitorilor și filosofilor păgâni care se ocupă incidental de Hristos. Ei atestă existența reală, istorică a lui Hristos, prin faptele Sale, rolul de legiuitor și învățător și mai cu seamă sfârșitul Său rușinos. La nici unul dintre ei nu e vorba de o persoană legendară, mitologică, de basm. Atitudinea acestor scriitori se arată îndârjită, pasionantă, nu ca aceea față de eroii din poveste sau față de zeii din Olimp, în a căror existență ei nu credeau.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire