pregateste pagina pentru tiparire

































 
 APOLOGETICĂ 

Existența istorică a lui Isus Hristos
Ioan Miclea

achizitionare: 28.08.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Mărturii evreiești despre existența istorică a lui Isus Hristos

Primii și cei mai fanatici adversari ai lui Hristos au fost evreii, mai-marii politici și religioși ai neamului Său, cei ce dețineau puterea, averea și știința Scripturilor.

Nu ne extindem aici asupra rădăcinilor din care a încolțit ura lor față de Isus Hristos. Amintim doar că marile și secularele speranțe mesianice, în vremea când apare Hristos, datorită împrejurărilor politice în care se găseau evreii, subjugați de către romani, se transformaseră în speranțe de glorie pământească, sau cel puțin de eliberare de sub jugul străin. Chipul unui Mesia blând, smerit, slab, supus, iertător și iubitor, pașnic, nu era pe placul acestui popor sătul de umilință și împilare. Deci l-au repudiat, acoperindu-l de batjocoră și ură.

Al doilea motiv, și nu de mică importanță, a fost faptul că Hristos cel blând și smerit i-a demascat, i-a discreditat, i-a biciuit până la sânge, în fața norodului credincios, le-a răsturnat piedestalul pe care se cocoțaseră, odată cu mesele zarafilor din templu. Povățuitori orbi, care strecurau țânțarul și înghițeau cămila, morminte spoite, care una zic și alta fac, pun pe umerii celor mici sarcini pe care ei nu le mișcă nici cu degetul cel mic, își smolesc fețele, luând masca sfințeniei, în timp ce fărădelegile lor strigă la cer; mai grav, au trădat învățătura lui Dumnezeu și a lui Moise, punând în locul ei obiceiuri de ale lor... Și toate acestea Hristos nu le spunea în taină, între prieteni, ci pe ulițe, în piețele publice, în Ierusalim și chiar în biserica lor. Culmea: s-a numit pe Sine Mesia cel profețit, Fiul lui Dumnezeu, în sensul cel mai strict al cuvântului.

Evreii, după judecata lor, erau îndreptățiți să-L urască, și L-au urât până la moarte și dincolo de moarte, până în ziua de azi. Pentru ei, acest indezirabil nu putea fi Mesia, fiindcă Mesia nu putea să răstoarne "Legea lor", stăpânirea lor; autenticitatea lui Mesia cine ar fi fost abilitat s-o certifice afară de arhierei și de cărturarii poporului, singurii competenți în materie. Un Mesia fără certificat eliberat de către aceștia nu putea fi decât un impostor.

Dar toate acestea nu privesc decât tangențial problema noastră. Pe noi ne interesează un singur lucru: recunosc ori nu acești dușmani înverșunați existența reală a lui Hristos? Precizăm: ei nu recunosc că omul care s-a numit și a fost numit de către mulțime "Hristos" a fost într-adevăr Mesia sau Hristos. Pe noi însă nu ne interesează această recunoaștere, ci dacă a existat sau nu, în vremea aceea, un om oarecare care S-a numit Hristos, dacă S-a născut și a fost ucis în împrejurările cunoscute.

Or, nu există nici o îndoială că evreii recunosc cest lucru, până în ziua de azi.

De unde se știe? Din documentele evreiești, care fac pomenire despre Hristos (nu cele creștine) ca despre o persoană reală.

Nu ne putem aștepta, se înțelege, ca aceste documente să fie multe, când știm ce urgisit era Isus de către ei; și mai cu seamă nu ne putem aștepta să vorbească frumos, echilibrat, adică fără ură și fără dispreț despre acela pe care L-au ucis ca "făcător de rele".

A existat o interdicție cu privire la pomenirea numelui lui Hristos, mai cu seamă după învierea Sa. Apostolii sunt chemați în fața Soborului care deliberează astfel: "Ce vom face oamenilor acestora? Deoarece nu putem tăgădui. Și ca să nu se lățească mai mult în popor, să-i oprim cu amenințări, să nu grăiască mai mult de numele acesta nici un om". Și poruncind să nu mai grăiască și să nu mai învețe în numele lui Isus. Dar Petru și Ioan au zis: «Noi nu putem să nu grăim cele ce am văzut și auzit»" (Fapte, IV, 16-20).

Cu toate acestea, înșiși evreii încep să vorbească despre Isus, spre sfârșitul primului veac.

Mărturie, Cărțile Talmudului. Scriitorii evrei nu se pot reține să nu vorbească; ei dau noutăți, în felul lor, despre Isus. Mărturii pline de ură, amestecate cu legende scornite, inepții sacrilege.

Se zice că Isus s-ar fi numit Ben-Stada sau Ben-Pandera. S-a născut dintr-o căsătorie nelegitimă. Maica Sa a fost Miriam, sau Stada, care aranja părul femeilor, iar ca soț avea pe Paphos Ben Iuda, și ca amant pe Pandera. A fost de origine regală. N-a avut o purtare bună față de un dulgher. El, adică Fiul ei, S-a numit "Nazarineanul". A petrecut și în Egipt, unde a învățat arta magiei, pe lângă vrăjitori vestiți. Revenit în Palestina, El S-a înconjurat de câțiva ucenici și nu i-a fost greu să seducă mulțimile prin multe minuni. El își bătea joc de cuvintele înțelepților și-i îndemna la păcat pe mulți. Se numea Dumnezeu și pretindea să Se înalțe la cer într-o zi. A fost excomunicat și arestat. Procesul s-a ținut la Lydda. A fost condamnat ca seducător și apostat, apoi ucis cu pietre, într-o vineri, în ajunul Paștilor, apoi spânzurat și răstignit, la vârsta de 33 de ani. După spusele rabinilor, Pinkhas, tâlharul (Pontiu Pilat) ar fi executat el însuși sentința.

Țesătură de fabule odioase, despre care Renan însuși spune că este o legendă burlească și obscenă. Confundă pe Fecioara Maria cu Magdalena.

Doctorii evrei. După criticii competenți Meyer și Strack Billerbeck, scrierile rabinice cele mai vechi sunt și cele mai sobre în informații și cele mai rezervate în judecățile lor.

Mischna nu-l numește niciodată direct pe Isus, cele două pasaje (Iabamoth, IV, 13 și Sanhedrin, X, 2) unde ar putea fi vorba despre Isus, sunt interpretate îndoielnic. Tosephtha nu transmite despre Isus informații rău-voitoare, căci numirea de Ben-Pandera (Chullin, II, 22-24) nu are încă un caracter injurios, iar când e vorba de Ben-Stada (Schabb, XI, 15; Sauhed, X, 11) nimic nu dovedește că ar fi vorba despre Isus.

Talmudul Palestinian este mai puțin favorabil. Hristos este prezentat de obicei ca un abil personaj care se numește Dumnezeu, care a făcut de râs învățătura doctorilor lui Israil (Thaanith, 65 b; Sauh., 25 c). Însă în Talmudul Babilonic și în Midraschin-uri se găsesc despre Isus poveștile cele mai grosolane (Schaabalh, 104 b; Gittiri, 56 b, 57 a). Pe Minimi (creștinii de neam evreiesc) îi blestemă în rugăciunile zilnice. Legendele cele mai pline de ură iau naștere mai târziu, în evul mediu. Grosolăniile cele mai neînchipuite, rușinea durabilă a iudaismului anticreștin se cuprind în Toledoth Jeschu, poveștile cele mai dezgustătoare (S. Krauss, Das Leben Jesu nach Judischen |uellen, Berlin, 1902). Voltaire se inspiră din Toledoth Jescu.

Din punctul de vedere al problemei noastre este important faptul că aceste documente recunosc existența istorică a lui Hristos, deși, cunoscând ura de care erau cuprinși acești scriitori, le-ar fi fost mult mai ușor să spună că El n-a existat aievea. Pesemne, convingerea despre faptul existenței Sale era atât de puternică și atât de generală, încât acest lucru le era imposibil. Tot ce spun acești martori este brodat pe fondul istoric cunoscut și din alte izvoare. Hristos este Fiul lui Miriam "nelegiuit", că a avut de tată pe un dulgher; era de origine regală; a fost în Egipt, S-a numit "Nazarinean"; a fost în conflict cu cei mari și osândit la moarte de către Pilat "tâlharul".

Nu se găsește nici un document evreiesc care să pună la îndoială existența istorică a lui Hristos, deși dorința și ura lor și-ar fi atins mai ușor scopul negându-i ființa Sa reală. După învierea lui Isus, văzând că mulțimile primesc învățătura apostolilor despre învierea Sa, citați în fața Sanhedrinului, cărturarii nu neagă învierea Lui, deși ar fi trebuit s-o facă, dacă n-ar fi fost adevărată, ci îi opresc pe apostoli s-o predice. Deci dacă dușmanii recunosc un fapt nefavorabil lor, el trebuie să fie adevărat. Ce i-ar fi putut face să recunoască un lucru care nu le era deloc nici pe plac și nici folositor?
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire