pregateste pagina pentru tiparire

































 
 APOLOGETICĂ 

Existența istorică a lui Isus Hristos
Ioan Miclea

achizitionare: 28.08.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Ce ar fi dacă ar reveni Isus Hristos în lume?

"Dacă Isus ar reveni în lume,
oamenii L-ar răstigni din nou"

(Mgr. Gay)

Lumea fiind o creație a lui Dumnezeu, când a venit în lume "întru ale Sale a venit", spune Sfântul Ioan evanghelistul. Dar îndată adaugă: "ai Săi pe Dânsul nu L-au primit". Oare pentru ce? Care a fost cauza pentru care L-au respins? Răspunsul nu poate fi decât unul singur: între Creator și creatură, între gândurile și voința lui și gândurile, voința și tendințele, idealurile lumii, se săpase deja o prăpastie atât de adâncă încât comunicația dintre cele două maluri era cu neputință. Despărțirea, sfâșierea, separația lumii de Dumnezeu, se întâmplase curând după ce lumea ieșise din mâinile Făuritorului ei; și atunci când Dumnezeu trimise pe Fiul Său să redreseze, să readucă lumea în făgașul inițial, aceasta se găsea la polul opus, în opoziție flagrantă cu planul lui Dumnezeu. Omul era nefericit. Spinii, pălămidele, seceta, inundațiile, suferințele și durerile invadaseră pământul și sufletele oamenilor. Lumea uitase nostalgiile cerului, atracția adevărului, a binelui și a frumosului. Paradisul era deja pierdut, iar în locul lui lumea făcea eforturi disperate să-și zidească un paradis pământesc din care Dumnezeu să fie cu desăvârșire exclus.

Isus Hristos apare tocmai în acel moment istoric când nici măcar cei ce Îl mai reprezentau, în felul lor, pe Dumnezeu, nu prea credeau nici în apariția Lui în lume și nici în eficacitatea salvării acestei lumi. Și, cu atât mai puțin, cei ce nu credeau în Dumnezeu. Din acest motiv, atât iudeii cât și păgânii, chiar de la bun început, L-au socotit ca inoportun și răzvrătit împotriva "ordinii" stabilite. Gândul unora și al altora putea fi mai pregnant exprimat în felul următor:

- De ce a revenit în lume? Ce mai caută aici? De ce nu ne lasă în pace? El nu poate să fie Messia; doar Dumnezeu demult nu mai există; El nu poate fi decât un impostor ca mulți alții; un tulburător al ordinei, atât religioase cât și civile. El cu învățătura Sa despre egalitatea dintre sclavi și stăpâni, dintre bogați și săraci, dintre Evrei și Greci, dintre Cezar și Spartacus, răstoarnă lumea cu susul în jos. Moise, da, el a fost un proroc, Aron a fost preot adevărat, preoția a fost de Dumnezeu rânduită, însă acesta, cu Legea lui Nouă, ne amenință pe toți. Deci, să fie înlăturat, și cât mai curând!

Nimic n-a folosit: nici minunile, nici predicile, nici viața Sa fără prihană, nici chiar Învierea Sa din morți. Ordinea existentă, cu toate dezordinile ei morale și sociale trebuia să fie salvată. Sentința a fost dată: Mai bine să moară un singur om pentru "popor". Dar nu de popor le păsa, ci de scaunele, beneficiile, jupuirile și situațiile lor. Aceste interese meschine, ascunse sub masca intereselor poporului și ale lui Dumnezeu, au hotărât uciderea lui Isus Hristos. Așa cum se întâmplă și de atunci încoace, toate crimele se justifică cu interesele poporului și ale lui Dumnezeu.

Douăzeci de veacuri s-au scurs de atunci. Lumea a început, odată cu îndepărtarea în timp și în spațiu de momentul apariției lui Hristos, să se îndepărteze și de idealul predicat de către El și de apostolii Săi, așa încât putem spune că ne găsim la aceeași depărtare de Hristos la care se găsea lumea înainte de venirea Lui. Nu este oare exagerată afirmația? Doar există totuși o lume creștină, o lume care crede, mărturisește și trăiește după învățăturile Lui; în lume există milioane de credincioși de ai Săi.

E adevărat. Dar oare această lume "creștină" este ea în întregime și autentic reprezentantă a concepțiilor lui Hristos? Întrupează ea cel mai drag gând al lui Hristos? Este ea unită, universală, apostolică în credință; urmărește ea realizarea idealului creștin? Nu cumva este mai degrabă un scandal pentru necredincioși, un prilej de dispreț și de neîncredere pentru necreștini? Acești "creștini" sunt divizați, sfâșiați, răzvrătiți între ei, după naționalități, după rase, după clase, după interese politice, economice, sociale și, ceva mai tragic, chiar religioase. Toți îl au pe Hristos pe buze, dar acest Hristos, care le-a predicat iubirea făcând din ea semnul distinctiv al creștinului, nu reușește să-i convingă să se iubească; dimpotrivă, în numele aceluiași Hristos, se ceartă, se sfâșie, se constituie în comunități separate, afurisindu-se reciproc. Ceva și mai tragic, sunt doar câțiva ani de atunci, de când, români și creștini, cu ajutorul românilor fără Dumnezeu, au suprimat o Biserică românească și creștinească, iar pe frații lor întru românism și creștinism i-au închis și chinuit, în numele aceluiași Isus Hristos.

Istoria Bisericii este povestea tragică a luptei de distrugere nu numai dintre cei ce neagă pe Dumnezeu și cei ce-L afirmă, ci și dintre cei ce-L mărturisesc pe același Dumnezeu care s-a rugat pentru ucigașii Săi. Unde este astăzi Isus Hristos? Care dintre cele trei sute de religii și secte creștine Îl reprezintă cu adevărat? Soldații de pe Golgota I-au cruțat cămașa necusută, nu au sfâșiat-o; creștinii de azi însă n-au această delicatețe soldățească; ei au fărâmițat-o în așa măsură încât n-a mai rămas din ea decât petice, din care nu se mai poate recunoaște că ar fi aparținut lui Hristos. Unde este Biserica lui Hristos Una, Sfântă, Catolică și Apostolică? Fiecare dintre puzderiile de Biserici care se disprețuiesc, se batjocoresc și se urăsc, susține că numai ea este cea adevărată. Pot ele fi toate adevărate? Nu este nici una adevărată? S-a refugiat Biserica adevărată la păgâni și la atei, ca aspirație și tendință spre o Fericire pe care ei n-o cunosc?

În acest haos, în această dezorientare și zăpăceală, gândul care ne frământă este: "Oare ce ar fi dacă Isus Hristos ar reveni acum, adică în vremea noastră, în această lume, adică în spațiul locuit de ființe omenești"? Ce ar face El văzând, nu numai lumea acelora care-L neagă, ci și lumea acelora care se sfâșie, deși cred în El? Cum ar reacționa Mântuitorul, pe de o parte, și cum L-ar primi această lume, pe de altă parte?

Poate că unii dintre cititori se vor grăbi să spună că Isus Hristos, Dumnezeu fiind, n-a încetat niciodată să fie prezent în vâltoarea acestei lumi; că El este veșnic prezent cu Trupul, cu Sufletul, cu Omenirea și cu dumnezeirea Sa, vere realiter et substantialiter, în Sfânta Euharistie. Acest lucru, împreună cu copiii, îl știm și noi; noi ne gândim însă la un alt fel de prezență, anume la modul în care a apărut în lume, înainte cu două mii de ani. La renașterea Sa, la copilăria Sa, la viața Sa din Nazaret, ca muncitor, la viața Sa publică, la minunile și profețiile, patimile și moartea Sa. Ne gândim cu precădere la demascarea fățărniciei, a tiraniei, la perfidia arhiereilor și la lașitatea pilaților. Și asta, după două mii de ani de creștinism! Ce durere, ce tristețe i-ar cuprinde inima!

Ei bine, să ne lăsăm o clipă duși pe aripile închipuirii și să contemplăm această revenire a Domnului, în lumea veacului nostru, a acestui veac al mândriei, al răutății și al urii. Oare s-ar renaște exact în condițiile și împrejurările între care S-a născut? Credem că da. Ințelepciunea Sa infinită, nici astăzi n-ar găsi împrejurări mai vrednice de El decât acele pe care Le-a găsit întâia oară. Preasfânta Fecioară L-ar renaște, așa precum L-a născut în aceeași sărăcie a ieslei, cu același Sfânt Iosif alături. Mai mult, dată fiind sărăcia și mizeria maselor, opresiunea, nedreptatea, robia oamenilor pe care El i-a creat liberi, nu credem că și-ar schimba atitudinea față de ei; nu credem că de astă dată I-ar face plăcere să se nască nici la Casa Albă, nici la Kremlin, nici la Alcazar sau Buckhingham Palace, nici la Louvru. Locuitorii acestor palate, precum n-au avut nevoie de El cei din Sanhedrin sau din Palatul Pretoriului, nu au nici aceștia. Nu știm dacă de astă dată Isus S-ar renaște în Israel, fiindcă nici după două mii de ani Israelul nu dă semne, după toate suferințele prin care a trecut, că ar fi dispus să-L recunoască pe Mesia cel prorocit.

Însă în acest caz, adică dacă nu S-ar naște în Țara Făgăduinței, rolul de călău i-ar reveni altui popor? În această privință nu vedem nici o dificultate: astăzi există condiții de prigoană și de asasinate mult mai multe și mai rafinate decât adinioară. Atunci L-au ucis cei din neamul Său; astăzi suntem siguri că L-ar ucide cei ce-I poartă numele, adică creștinii de diferite neamuri.

Dar a sosit momentul să punem față în față pe Hristos revenit în această lume cu lumea actuală.

Știm cum era lumea de atunci: de o parte, îmbuibare, desfrâu, lenevie, plăceri, fără nici o îngrădire. Toată forța strivitoare a oricărei urme de libertate era în mâinile împăraților, procuratorilor, arhiereilor, fariseilor și ale diferitelor clanuri preoțești. De altă parte, mizeria până la iad, încătușarea, muncile, disprețul și așezarea omului în rândul animalelor de povară. Sclavul, femeia și copilul, formau proprietatea discreționară a stăpânilor.

Jos asuprire; sus ură, sfâșiere între partide, fracțiuni, fariseii erau învrăjbiți cu saduceii; cărturarii și membrii Sanhedrinului se opuneau arhiereilor, și toți împreună îi urau pe Romani, fiindcă peste toți apăsa greu pumnul roman. Răscoalele lor erau sufocate în sânge.

În linii mari, acesta era tabloul societății în mijlocul căreia apare Isus Hristos. Unii, cei mici și smeriți, asupriții, implorau zi și noapte Cerul, ca să plouă, însfârșit un Izbăvitor; alții, din contră, cei ce n-aveau nevoie de nimic, nu-L doreau; iar dacă totuși a venit, și-au dat toată silința să se scape cât mai curând de El.

Dar după douăzeci de veacuri? Este oare astăzi lumea care era atunci? S-a schimbat ceva în înfățișarea lumii? Este ea mai bună, mai dreaptă, mai înfrățită, mai umană, mai miloasă? Ce fel de lume ar avea în față Mântuitorul lumii dacă ar reveni?

Fără îndoială că lumea veacului nostru nu este identică cu lumea celui dintâi veac al erei creștine; s-a realizat un imens progres: omul de azi zboară cu o viteză supersonică spre alte planete, în alte constelații; omul de azi aude și vede ceea ce se întâmplă la mii și milioane de kilometri; omul nostru a "cucerit spațiul și timpul"; dintr-o clipită a făcut un secol și din secol o clipită; a făcut lumină unde era întuneric și întuneric unde era lumină; a scormonit cerul și stelele, oceanele și măruntaiele pământului; a făcut văi unde erau dealuri, și munți unde erau văi. Omul de azi este un titan, un gigant, care se declară stăpânul universului.

Dar, din punctul nostru de vedere, nu asta este important. Acest progres s-a realizat în afară de om; el a rămas în afară de preocupările majore ale omului; el este, dacă nu mai puțin fericit decât strămoșii lui, tot atât de nefericit ca și ei. Or, Isus Hristos a venit să salveze omul, să-l înalțe, să-l umanizeze și chiar să-l îndumnezeiască. El, dacă a revenit, vrea să-l privească în gândurile, voința, aspirațiile, suferințele și durerile lui. De aceea ne permitem să-i punem față în față: pe Isus Hristos - Dumnezeu și om -, cu omul de azi.

Cine va începe dialogul? Isus tace, îl privește până în adâncurile ființei sale; îl recunoaște și se înduioșează privindu-l. Îi vine să creadă că omul pe care-l are în față n-ar fi fost răscumpărat? Măsoară în gând distanța care-l desparte de omul pe care L-a visat atunci când S-a întrupat.

Dar omul, dându-și seama că se găsește în fața lui Dumnezeu, la care el a făcut de atâtea ori apel atunci când a fost copleșit de dureri, necazuri și de nedreptăți, îndată își începe tânguirea:

- Doamne, Isuse Hristoase, e mult de când te aștept să revii în această lume răsturnată cu capul în jos, în această lume nebună, în această junglă a sălbăticiei, în care nu-i chip să mai trăiești omenește. Tu bine știi, căci Tu toate le știi, că așa numitul progres cu care se mândrește omul de azi este un progres în rău, în asuprire, în nedreptate, în durere, în despuiere de tot ce este omenesc în om. Tu știi că cei mari și tari ne calcă în picioare, spunând că o fac spre fericirea noastră; noi nu putem gândi, nu ne putem ruga, nu putem dori, vorbi, vedea, decât ceea ce ne permit asupritorii noștri. Despre Tine, despre Tatăl Tău, despre Preasfânta Ta Mamă, Sfinții Tăi, ei susțin că n-ați existat niciodată, că credința este o amăgire, că bine este ceea ce le folosește lor. Că raiul nu există în cer și că ei o să-l aducă aici pe pământ. Dar, Doamne, Tu știi că, dacă ei și-au făcut un rai aici pe pământ, nouă ne-au deschis iadul. Nu mai putem; fă ceva pentru noi.

- Bine ai spus, dragul meu, Eu le știu pe toate. Am venit și a doua oară tot pentru același motiv ca și întâia oară: să instaurez adevărul în locul minciunii, dreptatea celor nedreptățiți, binele în locul răului, mila în locul asupririi; să poruncesc celor mari ca să vă socotească și pe voi egali cu ei, doar nici ei nu sunt mai mult decât oameni; cu un cuvânt; să întemeiez aici pe pământ o rânduială care să-l ajute pe om să fie mai om, adică chipul lui Dumnezeu.

Știu bine ce Mă așteaptă dar sunt și azi gata, ca și atunci, să urc Calvarul pentru voi și pentru mântuirea voastră.

Cunosc suferințele, chinurile, încercările la care sunt supuși cei ce cred în Mine; știu că lumea asta, care nu ma vrea să știe de Mine, se îndreaptă vertiginos spre prăpastie, spre un cataclism încă necunoscut, și dacă atunci am socotit că este necesară venirea Mea în lume, acum am socotit-o încă și mai necesară. Nu știu însă dacă lumea de azi va profita de venirea Mea mai mult decât a profitat lumea de atunci. Totuși, voi cei săraci, cei ce plângeți, cei ce sunteți prigoniți pentru Mine, copiii, cei curați cu inima, cei însetați de dreptate și de adevăr, veți dobândi tărie, Har, Pace în lumea aceasta, iar în cealaltă veți fi alături de Mine.

Iată pentru ce am venit din nou în lume să reîncep aventura, oricât de mult s-ar fi schimbat condițiile lumii actuale față de cele de acum două mii de ani.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire