pregateste pagina pentru tiparire

































 
 APOLOGETICĂ 

Existența istorică a lui Isus Hristos
Ioan Miclea

achizitionare: 28.08.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Logica afirmației și negației existenței lui Isus Hristos

Punctul de plecare este: Ființa (ens) există; non-ființa, neantul, nimicul, nu există; ființa fiind o pozitivitate, este eo ipso afirmație; afirmația nici nu se poate face decât despre ceea ce există sau a existat, despre nimic nu se poate afirma nimic. Dar oare se poate nega ceva? Ce s-ar putea nega despre neant, despre ceea ce nu există și nici n-a existat, atunci când însuși nimicul este negația existenței? Se poate spune doar atât că neantul nu există - o dublă negație. Existența nu poate fi negată, fiind ea însăși afirmația.

Problema care se pune este următoarea: în ce condiții este totuși posibilă o negație? Dacă ființa sau lucrul negat n-au existat niciodată și nici n-a fost posibilă existența lor, negația ar fi de neconceput, imposibilă și absurdă. Cui i-ar trece prin minte să nege non-existența sau s-o afirme? Ceea ce ar fi la fel de absurd. Ca să fie posibilă negația în prealabil trebuie să existe sau să fi preexistat tot ceea ce se neagă. Dar ca negația să poată avea valoare nu numai logică, ci ontologică, se recere ca obiectul negației, ființa, să fi încetat să existe sau să fie absentă, fiindcă dacă afirmația logică nu pune în ființă realitatea afirmată, nici negația nu este în stare să anihileze existența. Ambele trebuie să fie "cum fundamento in re", cu temei în realitate.

Un pas mai înainte: Ființa, realitatea, poate să aibă o existență reală, ontologică, independentă de subiectul cunoscător, sau poate să aibă o existență pur logică, conceptuală, fără de temei în realitate, după cum sunt ființele fictive, eroii basmelor, care nu există în realitate, ci numai în închipuire. Însă de modul existențial al obiectului afirmației sau al negației atârnă, în consecință, și valoarea acestora, adică ele vor fi reale sau fictive.

Aici intervine dificultatea majoră pe care va trebui s-o privim în față: care este oare criteriul distinctiv al afirmației sau al negației logice, subiective? Cu alte cuvinte: de unde se poate ști că ceea ce se afirmă sau se neagă a existat sau că există în realitate? Problema credem că n-are decât o soluție: este reală ființa sau lucrul atunci când cunoașterea a plecat de la perceția sensibilă, chiar dacă imaginația a fost depășită de realitate, sau mai exact, când realitatea însăși a depășit închipuirea. Și mai precis: când obiectul afirmației sau al negației are temelie, urme neîndoielnice în realitatea istoriă, tangibilă, aducând mutații și transformări în lumea reală.

În concluzie: negația reală este imposibilă fără existența prealabilă a obiectului ei real; ea nu poate pleca de la neant, nici ca concept real, și, cu atât mai puțin, ca conținut real.

Aceste reflecții aplicate problemei existenței lui Isus Hristos ne oferă următoarea concluzie.

Dacă Isus Hristos n-ar fi existat în realitate, n-ar exista nici creștini și nici necreștini, unii să-L afirme, alții să-L nege. Oare necredincioșii de azi s-ar mai înverșuna să-i nege existența? Pentru ce să negi ceea ce nimeni niciodată n-a afirmat? Și totuși se neagă; dovadă evidentă că a existat, căci dacă n-ar fi existat, negația lor ar fi fără obiect. De ce să dovedești că neantul n-a existat și nu există? Poți vorbi despre un lucru care n-a existat, dar este o vorbă goală.

Din două una: Hristos ori n-a existat, ori a existat. Dacă a existat, necreștinii pot să-L nege, negația lor este fără temei, fiindcă nu-i pot distruge existența; dacă Hristos n-a existat, negația lor este nu numai de prisos, ridicolă, ci și absurdă, fiindcă negația neantului este un neant de negație. Ce lucru mare spui afirmând: "nimicul nu există". Orice negație adevărată presupune o afirmație, semnul minus al afirmației. Poți nega neantul? Nu, fiindcă însuși neantul este negație. Când neg că nu există, neg negația, deci afirm contrarul ei, existența.

"Neg existența lui Hristos", dar numai cu o condiție, dacă El a existat; dacă n-a existat, nu-L pot nega, fiindcă aș nega neantul existenței Sale, ceea ce înseamnă că-i afirm existența. În cazul în care Hristos a existat, zadarnic îi neg existența; în caz că n-a existat, cum cred necreștinii, negându-i-se inexistența, i se afirmă existența. Cel mai logic lucru ar fi tăcerea, dar ei nu tac fiindcă înșiși nu cred în inexistența lui Isus, care nu-i lasă în pace.

E adevărat că se poate vorbi și despre ceea ce nu există: Făt-Frumos n-a existat și totuși se vorbește despre el. Tot așa se poate vorbi și despre Isus Hristos, ca rod al imaginației...

Obiecția însă nu este întemeiată; căci dacă Hristos n-ar fi avut existență reală, ci numai imaginară, negația Sa n-ar fi decât imaginară, așa cum ar fi negația lui Făt-Frumos. Or, ateiștii și necredincioșii ar avea în acest caz față de Hristos o atitudine similară cu aceea pe care o au față de Făt-Frumos, și astfel n-ar folosi tunurile împotriva Lui și a acelora care cred în El. Or, reală fiind lupta lor, ura lor, reală trebuie să fie și persoana împotriva căreia se îndreaptă. Doar ei sunt obiectivi; să fie oare luptători împotriva neantului?

Dovada realității existenței lui Isus Hristos o formeză realitatea învățăturii, instituțiilor, reformelor, a milioanelor de ființe care, timp de două mii de ani mărturisesc credința în existența lui reală. Ce urme reale a lăsat în Istoria reală Făt-Frumos? Ce rol a avut el în orânduirea acestei lumi? Ființele fictive nu transformă realitatea; marxismul este real ca și Marx. Cui i-ar fi venit vreodată în minte să-L nege pe Hristos, dacă n-ar fi existat, când Făt-Frumos nu este negat, deși nu a existat.

Fiindcă cei mai mari adversari ai lui Isus sunt ateiștii marxiști, să vedem care este doctrina lor despre negația dialectică. Nu cumva aceasta ne îndreptățește concluzia noastră?

Engels în "Anti-Dühring" ne spune că momentele dialectice sunt trei: afirmația, negația și negația negației; teza, antiteza și sinteza lui Hegel. Dar "negația (contradicția) nu înseamnă suprimarea termenului negat, ci stimularea și îmbogățirea lui, reapariția lui pe un plan superior, cu determinările aduse de puterea negației" (Mircea Florian: Dialectica, București 1947, p.130). Exemplificarea lui Engels: bobul de orz care, căzând pe pământ bun, încolțește. Grăuntele e negat ca să crească planta, iar aceasta, când a produs semințele, se neagă pe sine și moare: negația negației (Ibid., p.131). Dar ceva și mai precis: "În dialectică a nega nu înseamnă a spune nu, a distruge un lucru și a-l declara inexistent. Negația trebuie făcută în așa fel încât să rămână posibilă negația negației" (Anti-Dühring", p. 145, op. cit. p.134).

Ce vrea să spună? Întâi este afirmația (teza), spre exemplu: "Hristos a existat"; apoi negația (antiteza): "Hristos n-a existat"; însă în dialectică "negația trebuie făcută în așa fel încât să rămână posibilă negația negației" (Anti-Dühring) și totuși: Hristos există, căci: În dialectică a nega nu înseamnă a spune nu, a distruge un lucru și a-l declara inexistent". Deci, conform dialecticii marxiste ateiste și anticreștine, propoziția: "Hristos n-a existat", înseamnă: sinteza - negația negației, care este o "supraafirmație": "Hristos nu numai că există, ci supraexistă". E logic? Chiar supralogic.

Dar noi nu avem nevoie de argumentație marxistă pentru a dovedi existența istorică a lui Isus Hristos; noi nu numai credem, ci știm că El nu numai că a existat, ci că există în Cer și pe pământ, în Sfânta Euharistie și în sufletele milioanelor de credincioși, de-a lungul timpului și al spațiului, cu deosebire în sfuletele sfinților, căci: "Christus heri et hodie"; "ipse est in saecula" (Ad. Haebr., XIII,8).

Pentru cei ce, având ochi vor să vadă, și minte ca să priceapă, există o dovadă care nu poate fi contestată cu nici un fel de sofisticărie: Biserica creștină - o prelungire a vieții, a gândirii, a faptelor, a orânduirii, lăsate de către Hristos. Fără de El, Biserica Lui este o enigmă a enigmelor, "une apparition sans appariteur". Din nimic nu se naște ceva. Misterele necredincioșilor, care declară că sunt împotriva misterelor, sunt atât de mari încât credincioșii care cred în mistere, nu le pot crede.

Blaj, 26 octombrie 1962
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire