pregateste pagina pentru tiparire

































 
 APOLOGETICĂ 

Existența istorică a lui Isus Hristos
Ioan Miclea

achizitionare: 28.08.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Ascultarea martorilor apărării

A) Adversari:

a) Talmudiștii: Știm sigur că a existat un anumit om care a fost "spânzurat în ziua Legii", cu numele Ben Pandera, numit și Jeshu Hannozerit (Isus din Nazaret). Cărțile noastre fac dovada acestui fapt: Mischna, în Jebomoth IV, 13; Sanhedrin, X,2; Chulin, II, 22, 24; Schaab., XI, 15; Thanit, 65 b și Seber Toledot Jeschu; însă acesta a făcut minunile prin magie și n-a fost Moschiah (Mesia) pe care noi îl așteptăm.

Președintele: Nu ne interesează ceea ce credeți sau ați crezut despre El, ci faptul existenței Sale. Or, faptul că, cu toată înverșunarea pe care o nutriți față de El, Îl recunoașteți, deși ar fi fost mai ușor să-L negați, pentru noi este cu atât mai important.

b) Ereticii gnostici: Recunoaștem existența lui Hristos ca întrupare a celui mai înalt Eon, menit să-i smulgă pe oameni de sub pedeapsa zeului ceresc.

c) Filosofii păgâni: Serapion, Abgar, Celsus, Lucian, Porphyrius, Hierocles, Lampridius, Calcidius, Phlegon. Hristos a existat. A fost un făcător de minuni prin arta magiei pe care a învățat-o în Egipt. A fost o persoană mediocră; n-a putut să atragă după Sine decât o mână de marinari. Morala lui însă este înaltă, iar cei ce vor să știe părerea noastră întreagă despre El, să caute operele noastre.

Președintele: Ne este suficientă mărturia care ați făcut-o despre existența Sa ca om.

Am putea să invocăm, ca mărturie, scrierile apocrife - foarte vechi -, unele contemporane evenimentelor, fie pseudoepigrafe, fie anonime, cum și fragmentele de lucrări găsite din vremea din urmă, scrise pe papyrus. Papyrusul Oxyrhye și cel de la Behnesa, am mai putea scoate mărturii și din "agrafe" și din "Logia" însă ne-am extinde prea tare.

Mai bine să trecem la mărturiile celor mai mari scriitori contemporani cu evenimentele, cunoscuți de toată lumea, mărturiile cărora, cu excepția unuia dintre ei, n-au fost puse la îndoială de nimeni. Din cauza că n-am luat nici o atitudine față de Hristos, nici pro și nici contra, i-am numit:

B. Indiferenți: Primul pe care dorim să-l ascultăm este Josephus Flavius (37-100).

Întrucât ești de origine evreu, ai trăit în Ierusalim, ai fost fiu de preot, ce știi despre Hristos?

Josephus Flavius: "A existat în vremea aceea Isus, un bărbat înțelept, dacă mi-e iertat să-l numesc bărbat, pentru că era făcător de lucruri minunate... acesta a fost Hristos. Pilat L-a osândit la răstignire. Cei ce L-au iubit, nu L-au părăsit până în ziua de azi..." (De antique XVIII, 3, 464).

Pliniu cel Tânăr (ț112): "Creștinii au obiceiul de a se întruni în anumite zile, înainte de răsăritul soarelui, ca să cânte între ei, alternativ, un imn lui Hristos, ca unui Dumnezeu". Credința aceasta este o superstiție... (Epis., X, 96).

Cornelius Tacitus: Menționează pe "creștini", al căror autor, Chrestus, a fost dat spre chinuire de către procuratorul Pontiu Pilat, în timpul domniei lui Tiberiu (Ann., XV, 44).

Caius Suetonius Tranquillus (117-138): "Creștinii au fost dați spre chinuire, un neam de oameni dați la o superstiție nouă și răufăcătoare" (De Vita Neronis, cap. XVII). Iar în "Vita Claudi" 25: "Judeas impulsante Chresto assiduae tumultantes, Roma expulsit". Claudiu alungă din Roma pe Evrei care, la ațâțarea lui Chrestus, nu încetau să se agite.

Președintele: Am auzit și aceste mărturii, cărora nu știu ce vină li s-ar putea aduce, afară de aceea că nu se ocupă anume și mai amănunțit cu viața și activitatea lui Hristos. Mărturia lor este oarecum tangențială, întâmplătoare, menită să explice fapte pe care ei le descriu. Însă cei ce își vor aminti "grăuntele de muștar" din care purcede creștinismul, puțina considerație și chiar disprețul cu care era privit Hristos nu numai de către păgâni, ci chiar și de către Evrei. Ce importanță istorică putea să aibă condamnarea la moarte a unui evreu răzvrătit undeva la limitele extreme ale Imperiului Roman pentru istoricii care nu se ocupau decât cu criminalii care în loc să fie osândiți, ei osândeau pe cei nevinovați?

Așa stând lucrurile nu e de mirare că n-au scris mai mult și mai amănunțit și mai clar despre Hristos, ci e de mirare că au scris și atâta. Pentru noi e destul că socotesc pe Hristos ca persoană reală și nu ca legendă sau mit, cum le place unora să-L numească.

În calitatea pe care o deținem trebuie să fim călăuziți de spiritul imparțialității, iar imparțialitatea pretinde să-i ascultăm nu numai pe cei ce sunt împotriva lui Hristos, pe negatorii existenței Sale, pe cei ce îi sunt dușmani declarați, fie actuali, fie din trecut, ci și pe cei ce-i sunt prieteni. Ergo, audiatur et altera pars!

Mai înainte mi-ar place să atrag atenția auditoriului asupra faptului că această serie finală de martori este nu numai cea mai bine informată, ci în același timp cea mai veche, cea mai apropiată de izvor. Toți ceilalți, dușmanii și neutrii, sunt mai târzii, iar unii dintre ei, cum s-a văzut, s-au născut numai în zilele noastre.

De aceea vă rugăm să le dați toată atenția.

C. Mărturia prietenilor lui Hristos:

A. Scriitorii creștini. S. Clemente Romanul (95): "Mărturisesc că Isus Hristos a existat cu adevărat".

Autorul lui "Didache" (80-130): "Hristos - Mântuitorul este o persoană istorică".

Epistola lui Barnaba (100-130): "Hristos nu este o persoană fictivă, ci reală - sicut scriptum est.

Sfântul Policarp din Smirna (108-117): "Eu sunt ucenicul sfântului apostol și evanghelist Ioan și sunt convins că Hristos S-a născut în Bethleem, a învățat și a făcut minuni, așa după cum spune Scriptura."

Sfântul Ignațiu din Antiohia (107-117), în cele șapte scrieri ale sale: "Mărturisesc că Hristos n-a fost numai Dumnezeu adevărat, ci și om adevărat".

Hermas (130-150) în Păstorul: "Declar solemn că Isus Hristos nu este o poveste, ci o splendidă realitate".

Papias din Hyeropolis (125-140), în Exegeza discursurilor Domnului: "Nu poate să existe nici o îndoială cu privire la viața pământească a Domnului Hristos".

Sfântul Justin Filosoful (150-160), în Memoriile Apostolilor: "Pentru Hristos am părăsit toate; viața Lui și faptele Lui mi-au fost pilde și lumina vieții mele; și așa precum înaintașii mei și-au dat viața pentru faptul existenței Sale, tot astfel m-am învrednicit și eu s-o fac".

Totian (175) în Dietesaron (concordanta Scripturii în limba siriacă): "Tot ce se spune despre Hristos sunt fapte și nu legende".

Sfântul Ireneu (177-189): "Noi nu știm nimic despre mituri, ficțiuni și legende, acestea sunt scorniri păgânești, noi ne-am dat viața pentru realitatea credinței noastre. Cei ce apără miturile și legendele n-aduc nici o dovadă".

Aristide, Atenagora, Teofil din Alexandria, Hegesipp, Ciprian, |uadratus, Meliton, Apollinaire, Miltiade și Tertullian (190-220): Printre noi niciodată nu s-a pus în discuție și nu s-a pus la îndoială existența istorică a lui Hristos; noi am vorbit către împărați și către judecători despre Hristos și aceștia nu ne-au replicat niciodată că ceea ce spunem ar fi basme, că Hristos ar fi fost o scorneală a oamenilor Săi, deși, dacă ei înșiși n-ar fi fost convinși că într-adevăr Hristos a existat ca om, ușor le-ar fi fost să ne spună că visăm. Ceea ce ne miră este că după aproape două mii de ani de la Hristos se găsesc oameni să susțină că El n-ar fi existat. De unde au scos ei această "poveste". Noi credem că aceia trebuie să știe mai bine despre un lucru sau o întâmplare, care au fost mai aproape de ea. Cuvântul nostru, până acum nu l-a pus nimeni la îndoială, am avut toate motivele să nu spunem adevărul, însă, cu toate acestea, oricât ne-a costat, chiar și viața, le-am spus întreg și limpede.

Președintele: "Noi n-avem nimic de adăugat la cele spuse. Mirarea acestor martori o socotim întemeiată.

E. Cu aceasta trecem la momentul cel mai impresionant al acestui Proces istoric, anume la ascultarea acelora care au fost Apostolii și Ucenicii lui Hristos, și totodată sunt și autorii acelor cărți pe care se bazează în primul rând istoricitatea lui Isus Hristos.

Prin fața dumneavoastră vor trece pe rând mărturiile pe care Biserica lui Hristos, de două mii de ani, le consideră ca autentice și sfinte.

Cel dintâi este însuși Simon al lui Iona, pescar din Galileea, numit Petru, sau Piatră, căpetenia apostolilor.

Sfântul Petru: "Convingerea mea despre existența reală a lui Hristos este rezultatul unui întreg proces sufletesc ale cărui momente ar fi greu să le pot spune. La început L-am considerat ca simplu om, după cum suntem cu toții; apoi, văzând faptele Sale extraordinare, am început să mă îndoiesc că El ar fi om adevărat - uneori mi se părea numai ca o nălucire - de pildă când L-am zărit umblând pe mare ca pe uscat; însă când mi-a spus să merg la Dânsul pe apă, și, mai cu seamă când M-a apucat de mână ca să nu mă scufund, m-am convins că El este adevărat. Altă dată, când după ce ne-am trudit o noapte întreagă și nu prinsesem nimic, mi-a spus să aruncăm mrejele și am prins atăția pești de erau cât pe aici să ni se rupă mrejele, i-am căzut la picioare și m-am închinat Lui. Apoi, când a liniștit furtuna pe mare. Deci, convingerea mea nu s-a format spontan, ci este rezultatul unei experiențe directe de vreme îndelungată.

Știți bine că eu am fost cam greu de cap; că am fost mustrat adeseori pentru nepricepere. Și, cu toate acestea, nu știu pentru ce eu am fost învrednicit cu cea mai mare cinste și încredere din partea Domnului. Nu cunoașteam desigur planurile pe care le avea cu mine din clipa când mi-a schimbat numele. Da, eu am fost acela care lângă Cesareea lui Filip am făcut mărturisirea categorică despre Dumnezeirea lui Isus. Când, fiind întrebați: "Cine zice lumea că este Fiul Omului?"; cu toții am tăcut chitic, fiindcă nu ne prea dădeam seama bine. Ceva știam: că trebuie să fie unul din marii proroci.

Adevărul este că nici eu nu știam. Însă nu-mi prea dau bine seama cum, în clipa aceea, parcă cineva mi-a șoptit la ureche răspunsul: "Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu". Isus, care știa de unde îmi vine știința, atunci văzând că însuși Tatăl ceresc ține cu mine, îmi este cumva complice, mi-a făgăduit puterea mai mare în Biserica Sa, fapt care, cum știți, s-a întâmplat, după învierea Sa, prin cuvintele Sale nemuritoare: "Paște mielușeii Mei, paște oile Mele".

Vă declar aici că toate șovăielile mele, lepădările mele s-au sfârșit în clipa când m-am convins că El, care fusese chinuit și răstignit, pus în mormânt, a înviat cu adevărat: L-am văzut cu ochii mei, am mâncat cu El împreună, L-am atins cu mâinile mele, I-am ascultat învățătura. Credința în cele spuse am împărtășit-o ucenicului meu Marcu, care a scris Evanghelia a doua, am cuprins-o în parte în cele două Scrisori ale mele și am pecetluit-o cu răstignirea cu capul în jos în circul din Roma, la anul 67 în 29 iunie.

Sfântul apostol Iacob: "Robul lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos" (Epist. Sf. Iacob, cap. I, v.1.), iată cine sunt. După risipirea fraților mei printre neamuri am condus Biserica lui Hristos din Ierusalim. Am fost numit "Iacob cel mic". Iacob cel mare era frate cu Ioan, ambii fii ai lui Zevedei. Isus Hristos cu adevărat om a fost și Dumnezeu a fost, eu atâta știu și mărturisesc, pentru această mărturie viața mi-am dat-o și dacă aș mai putea s-o fac, aș mai face-o bucuros, pentru toți aceia care nu vor să creadă.

Sfântul apostol și evanghelist Ioan : "Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit la Cuvântul vieții. Ce am văzut și am auzit, vă spunem, ca și voi să aveți împărtășire cu noi, și împărtășirea noastră să fie cu Tatăl și cu Fiul Lui, Isus Hristos" (I. Ep., cap. I, v. 1-3). Mărturia mea se cuprinde în Evanghelie, în cele trei Epistole și în Apocalips. Am fost martorul tuturor momentelor celor mari din viața lui Hristos, împreună cu Petru și cu Iacob, fratele meu; sunt feciorul lui Zevedei, pescarul, și al Salomiei. L-am văzut pe Hristos și în strălucirea gloriei Sale veșnice pe Tabor, și spânzurat pe cruce, între tâlhari; I-am auzit și cuvintele gurii Sale, și cele mai tainice palpitații ale inimii Sale, fiindcă m-am învrednicit să-mi reazim capul pe pieptul Său la Cina cea de taiană.

Să știți iubiții mei că "Cuvântul trup s-a făcut și a sălășluit între noi... În ale sale a venit, și ai săi pe dânsul nu l-au primit. Toate printr-însul s-au făcut" (I Ioan, cap.II, v. 18).

Cel ce nu va crede, osândi-se-va!

Sfântul apostol și evanghelist Matei: "La începutul Evangheliei pe care am scris-o, arăt descendența trupească a lui Hristos, fiul lui David, fiul lui Avram... Iacob a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care s-a născut Isus, ce se zice Hristos" (Matei, I, sq). Am povestit nașterea Sa, fuga în Egipt, tăierea împrejur, copilăria în Nazaretul Galileei și până la răstignirea Lui pe cruce. Toate acestea s-au întâmplat cu un om din carne și oase și nu cu o nălucă lipsită de trup".

Sfântul apostol Iuda: "Iuda, sluga lui Hristos și fratele lui Iacob (Iuda I,1). Tineți seama, iubiților, că au intrat niște oameni fără frica lui Dumnezeu, care schimbă darul lui Dumnezeu în spurcăciune și tăgăduiesc pe singurul stăpân și Domn al nostru, Isus Hristos" (ibid. 4). "Isus Hristos om și Dumnezeu a fost!"

Sfântul apostol Toma: "Îndoiala mea cu privire la realitatea învierii lui Hristos a rămas celebră în istorie. Toți cei ce se îndoiesc, sau chiar neagă pe Hristos, s-au pus sub patronajul meu: scepticii, necredincioșii, criticii și hipercriticii. Eu sunt "Toma necredinciosul". Puțini însă vor să mă înțeleagă. Eu crezusem că Hristos este Dumnezeu; însă când am văzut cele ce s-au întâmplat cu El pe Golgota, coarda credinței mele a plesnit. Cum era cu putință să cred că un Dumnezeu se poate lăsa să fie ucis? Cu înmormântarea Lui s-a sfârșit și credința mea.

Când am auzit pe colegii mei spunând că L-au văzut înviat, am zâmbit ironic, spunându-le: "Asta s-o credeți voi! Pe mine nu mă mai puteți amăgi. Ați visat, ați văzut nălucă, aveți halucinații... Eu nu mă mai încred în vederea ochilor, care pot să vadă și ce nu există. Eu vreau să simt cu degetele și cu mâna, atunci voi admite că El este real".

Am văzut, am pipăit, am confruntat rănile Lui, am experimentat pe viu...! Și m-am convins: "Tu ești Hristos Domnul și Dumnezeul meu".

Observ că "ucenicii" mei de azi nu sunt dispuși să mă urmeze numai în îndoială și în necredință, ci pentru dânșii mărturia mea materialistă, sensibilă, cuvântul meu nu mai are nici un credit. Nu știu în ce condiții ar fi dispuși să creadă. Cred că nici în cazul când însuși Domnul Hristos le-ar dovedi realitatea existenței Sale. De aceea îi repudiez, sfătuidu-i să-și găsească alt patron, de pildă pe A. France sau pe Voltaire.

Sfântul evanghelist Marcu: Sunt ucenicul lui Petru. În Evanghelia pe care am scris-o, m-am străduit să cuprind cât mai exact cele ce am auzit și am văzut de la el. Iar dânsul a aprobat tot ceea ce am scris. Scriind mai cu seamă pentru creștinii proveniți dintre păgâni, m-am străduit să le arăt că Isus Hristos este Dumnezeu, dovedindu-le cu minunile făcute de El și nu prin profețiile mesianice, pe care aceștia nu le cunoșteau.

Cu privire la existența reală, omenească a lui Isus, eu mărturisesc că nu pot fi puse la îndoială cele întâmplate cu Hristos, nu pot fi atribuite unei năluci.

Sfântul evanghelist Luca: "Sunt ucenic și lucrător al lui Pavel. De profesiune medic. Mărturia mea se cuprinde atât în Evanghelie, cât și în Faptele Apostolilor. Am scris așa "precum ne-au dat cei ce din început înșiși au fost văzători și slujitori ai cuvântului: deplin cunoscând și eu toate acestea din început, voit-am pe rând a ți-le scrie preabune Teofile, ca să cunoști adeverința cuvintelor, care le-ai învățat" (Luca I, 1-4). Am determinat timpul nașterii lui Hristos, în zilele lui August Cezarul și a procuratorului Siriei, |uirinus; tăierea împrejur, viața publică, învățătura, minunile, pildele, ura fariseilor și a cărturarilor și sfârșitul tragic al lui Isus, apoi învierea și înălțarea Sa la cer.

N-am avut nici o îndoială, cum nimeni n-a putut să aibă, că toate cele spuse sunt adevărate. Noi n-am fi putut susține un lucru neadevărat în fața unei lumi care cunoștea lucrurile care s-au întâmplat".

Sfântul apostol Andrei: "Sunt fratele lui Simon Petru. Într-o zi, auzind pe Ioan Botezătorul spunând: "Iată mielul lui Dumnezeu", eu și cu un prieten ne-am luat după Isus. Iar El ne-a întrebat: "Ce căutați"? L-am întrebat: "Unde locuiești" ? "Veniți și vedeți!" Am mers și am văzut și am rămas cu el. Apoi am chemat și pe Simon, fratele meu, spunându-i: "Aflat-am pe Mesia ce se tâlcuiește Hristos" (Ioan, I, 36-43).

Am fost cel dintâi apostol al lui Hristos, în ordinea chemării. Se spune că Hristos n-are existență reală, înseamnă că noi, cei doisprezece și cei șaptezeci am visat și ziua și noaptea în decurs de trei ani și jumătate, și că ne-am dat și viața fără să ne fi deșteptat din somn.

Filip, Natanael, Simon Cananitul și Iuda Iscariotul, apostoli, ai lui Isus: "Cu toții făceau mărturie că Hristos om și Dumnezeu a fost. Eu, Iuda, recunosc că L-am vândut sărutându-I fața în Grădină Măslinilor. Dacă n-aș fi fost convins că este o persoană reală, nu m-aș fi spânzurat, spre nenorocirea mea.

Sfântul apostol Pavel: "Eu sunt zidar, născut în Tarsul Ciliciei, crescut la picioarele lui Gamaliel, învățat cu de-amănuntul legea părintească. Eu am prigonit calea aceasta până la moarte, legând și dând în temniță pe bărbați și pe femei" (Fapte, XXII, 1-4). Prigonitor ca nimeni altul. M-am întors la Hristos pe drumul Damascului, unde mi s-a arătat Hristos și a vorbit cu mine. M-am convins că El este viu și L-am vestit în toată lumea, trecând prin necazuri, chinuri, lipsuri, foame, sete, osteneli nenumărate. Esența celor predicate de mine una este: Hristos născut în trup adevărat. "Au nu am văzut pe Isus Hristos Domnul nostru?" (I Cor., IX,1). "Pentru că în Dânsul locuiește toată plinirea dumnezeirii trupește" (Colos., II, 10). "Căci Hristos Isus, care deși era în chipul lui Dumnezeu, nu a socotit că e răpire a fi asemenea lui Dumnezeu: că S-a nimicit pe Sine, luând chipul robului, asemenea cu oamenii făcându-Se și cu chipul aflându-Se ca omul. Smerindu-Se până la moarte și încă până la moartea Crucii" (Filip., II, 5-8).

Cu privire la problema care vă preocupă în clipa de față, sunt în măsură, mai bine decât oricine, să răspund precum urmează:

Hristos n-a existat cu adevărat, ci a fost numai o nălucă, o născocire a minții, n-a avut decât o realitate subiectivă în conștiința noastră, a celor ce L-am iubit?

Respingem această ipoteză cu toată tăria. Eu știu să fac deosebire între ceea ce este subiectiv și obiectiv; eu am fost poate singurul care m-am învrednicit de amândouă chipurile în care L-am văzut pe Hristos, însă nu le-am confundat niciodată.

Așa de pildă, după ce mi-am redobândit vederea, în Damasc, botezându-mă "când m-am întors în Ierusalim și mă rugam în biserică, m-am răpit cu mintea și L-am auzit zicându-mi: "Grăbește și ieși curând din Ierusalim... " (Fapte XXII, 17,18). Aceasta a fost o arătare în conștiința internă, sau subiectivă.

Însă Hristos mi S-a arătat și în mod fizic, real: "S-a arătat lui Chefa (Petru) apoi celor unsprezece. După aceea s-a arătat la mai mulți decât cinci sute de frați deodată, din care mulți trăiesc până acum, iar unii au adormit. După aceea S-a arătat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor: iar mai pe urmă de tot, ca unuia născut fără vreme, mi S-a arătat și mie" (I Cor., XV, 4-8). Prin urmare să nu se confunde ceea ce este distinct.

Eu sunt atât de convins despre realitatea istorică a lui Hristos și a învierii Sale din morți, încât cutez să susțin că, "de n-a înviat Hristos, zadarnică este vestirea noastră și zadarnică este credința noastră, și ne aflăm și noi mărturii mincinoase" (Ibid. 14-15). Cum aș fi îndrăznit să mărturisesc învierea în fața celor care puteau să cerceteze faptul. Acest lucru nu-l cunoșteam numai eu, ci și aceia care încă mai erau în viață pe când scriam eu acestea.

Mărturia mi-am pecetluit-o cu sângele meu în Roma, la anul 67.

Sfântul evanghelist Ioan: Să-mi fie permis să adaug în chip de concluzie. În vremea noastră se ridicaseră mulți "proroci mincinoși". Lumea nu-i putea deosebi dacă spun sau nu adevărul, așa precum este și astăzi. Iar eu le-am spus după ce îi vor putea cunoaște pe cei care au spiritul lui Dumnezeu și pe cei care sunt de la Satana: "Tot spiritul, care mărturisește pe Hristos că a venit ÎN TRUP, este de la Dumnezeu. Și tot spiritul care nu mărturisește pe Iisus Hristos (că S-a întrupat) de la Dumnezeu nu este; și este acela al lui Antichrist" (Ioan IV, 2-4). Deci, născocirile despre inexistența istorică a lui Hristos nu pot să fie decât ANTICHRIST.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire