pregateste pagina pentru tiparire

































 
 APOLOGETICĂ 

Existența istorică a lui Isus Hristos
Ioan Miclea

achizitionare: 28.08.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Misterul inexistenței lui Hristos, sau pentru ce nu trebuie să existe Hristos

Nici un fapt din istorie nu este mai bine confirmat decât viața lui Hristos, nici una din marile figuri ale istoriei n-are mai multe, mai variate și mai concordante dovezi că a existat. Pentru mulți existența mai mult decât ipotetică a lui Homer este mai sigură decât aceea a lui Hristos. Cu toate acestea, Hristos n-are, nu poate să aibă existență istorică.

Pentru ce oare? Pentru ce numai Lui i se închid porțile istoriei, în timp ce ele sunt larg deschise tuturor fantomelor și nălucilor? Care poate să fie taina acestei comportări?

Noi avem pretenția să o fi descoperit, de aceea o împărtășim și cititorilor de bună-credință.

Negatorii lui Hristos își dau prea bine seama că în acest caz unic în istorie nu este vorba de un personaj, de o figură oarecare, fie aceasta oricât de extraordinară, colosală: aici este vorba de ceva mai mult decât de un simplu om. Ei cunosc bine limitele până la care se poate înălța un om, și peste care omul nu poate să treacă. Or, aici se bănuiește că e ceva suprauman, divin; însă această bănuială trebuie să fie retezată din rădăcină, fiindcă Dumnezeu nu există, iar dacă nu există, cum ar putea să fie admisă o persoană istorică, concretă, vie, în care să se fi întrupat dumnezeirea? Ar fi o eroare grosolană de logică. Prin urmare, Hristos nu există, nu pentru că El n-ar fi putut să existe ca om, ci pentru că n-ar fi putut să existe ca Dumnezeu și Om totodată.

Măcar de ar fi avut pretenția să fie numai Dumnezeu, treacă-meargă, n-am avea nimic cu El! Cu Dumnezeu deja suntem chit! El deja de mult nu mai trăiește, decât poate în închipuirile exaltate ale unor fanatici neștiințifici. Acolo, în Cerul Său inexistent, poate să facă ceea ce-I place. Norocul lui Hristos stă tocmai în faptul că nu S-a mulțumit să fie numai Dumnezeu.

Noi n-avem nimic cu oamenii mari; noi îi acceptăm pe toți, chiar și pe aceia a căror existență este îndoielnică. Deci dacă Hristos ar fi fost numai un om, fie el oricât de "colosal", cum îi place lui Rénan să-L numească, noi n-am avea nimic împotrivă; însă dacă El este nu numai om, ci și Dumnezeu, atunci lucrurile se complică. Nu e oare mai simplu, dacă vrem să ne descotorosim de Dumnezeu, să scăpăm și de Om? Căci dacă ne-am scăpat de Acest Om, dacă am reușit să-L alungăm din existența Sa istorică, am scăpat și de un Dumnezeu, care vine să ne tulbure socotelile.

Noi n-avem nimic cu Homer, nici cu Platon, nici cu Aristotel, deși și el a avut pretenții de moralist; îl acceptăm pe Epictet, pe Epicur, pe Antisthene, pe Kant, Spinoza, pe critici, pe Luther, Calvin, Henric al VIII-lea, chiar și pe Mohamed, toți reformatori. Dar pe Hristos în nici un caz. Pentru ce? Pentru că dacă-L acceptăm ca Om, El ne apare ca Dumnezeu, iar dacă El este într-adevăr Dumnezeu, atunci destinele acestei lumi nu mai atârnă de noi, ci de Dânsul. Istoria n-are menirea să se ocupe decât de oameni; Dumnezeu n-are istorie, și n-are ce căuta în Istorie.

Iată pentru ce aceia dintre critici care I-au recunoscut lui Hristos existența istorică, fără să-L recunoască ca Dumnezeu, sunt ridiculizați de către negatorii radicali, fiindcă s-au văzut mereu siliți să împingă limitele omenescului până la supraom, un cvasidumnezeu.

Nu neglijăm greutatea în care se zbat atât cei radicali cât și cei relativi. Știm că e foarte greu să admiți existența personală a lui Hristos și să-I negi dumnezeirea, fiindcă istoria, prin apariția Lui, a fost tulburată până în străfunduri, cu tot ce cuprinde: viață socială, civilizație, cultură, artă, morală, concepție de viață, filosofie. De la el încoace alta este fața lumii: or, o atare schimbare, răsturnare, nu putea să fie opera unui om, fie el și "colosal".

Dar dacă greutatea acestora este mare, ce vom spune despre cei care se împotrivesc chiar existenței sale istorice? E greu să susții cu dovezi că Hristos n-a fost Dumnezeu, însă este incomparabil mai greu - imposibil chiar - să susții că El nici măcar n-a existat: că n-a fost nimic. Orice figură istorică poate fi negată (unii spun despre Napoleon că n-a existat, ci ar fi o întrupare a lui Apollo, iar generalii săi, zodiacul) afară de una singură: aceea în care s-a întrupat Istoria de două mii de ani încoace.

Hristos n-a trecut pe pământ și prin Istorie cum trece luntrea pe apă; el a lăsat o Urmă și urma aceasta nu este a unui om, ci a unui Dumnezeu, fiindcă este o Urmă de Dumnezeu: CREȘTINISMUL; BISERICA.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire