pregateste pagina pentru tiparire

































 
 APOLOGETICĂ 

Existența istorică a lui Isus Hristos
Ioan Miclea

achizitionare: 28.08.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Mărturia apostolilor și evangheliștilor despre existența istorică a lui Isus Hristos

După ce am ascultat atâtea mărturii, care de care mai serioase, ce susțineau că într-adevăr Mântuitorul a existat, ar fi de neînțeles să nu pomenim mărturiile socotite în toate timpurile cele mai clare, mai precise și mai sigure: mărturiile acelora care au trăit în nemijlocita-I apropiere, care L-au ascultat, care I-au văzut faptele minunate, sfârșitul Său tragic, și glorioasa Sa înviere.

Aceste mărturii sunt cuprinse în Noul Testament, ai cărui autori sunt înșiși martorii oculari - evangheliștii și apostolii.

Și fiindcă importanța acestor documente este cea mai mare, nu este de mirare că negatorii existenței lui Hristos s-au aruncat asupra lor cu cea mai mare înverșunare, încercând în fel și chip să le sfâșie, să le spulbere; fiecare rând, fiecare pasaj, fiecare idee, fiecare dată au fost trecute prin ciurul criticii, de sute și mii de ori.

Unii le-au negat autenticitatea, spunând că ele nu sunt ale autorilor al căror nume îl poartă; că n-au fost scrise în vremea în care au fost scrise, ci mult mai târziu, că unele pasaje sunt, ce-i drept, autentice, însă altele, și încă cele mai caracteristice, sunt interpolări, că valoare istorică au doar acele perioade care nu vorbesc despre minuni, fiindcă acestea sunt imposibile, iar celelalte nu au nici o valoare.

Alții le-au contestat spunând că pledează o cauză în care ei sunt interesați. S-a vorbit de sugestie, de hipnoză, de scamatorie și de exaltare și delir religios.

Tot răul cu putință s-a spus.

Apărătorii, dimpotrivă, s-au străduit să arate că toate aceste critici pornesc de la o idee preconcepută și nu țin seamă de faptele reale pe care le mutilează. Tristă celebritate și-au cîștigat în această luptă mai cu seamă școala raționalistă germană în frunte cu Welhausein, Schleiermacher, Wegescheider, David Strauss și alții.

Noi n-avem de gând să purtăm discuții inutile. Critica tuturor acestor critici a fost deja făcută de către savanți cu o competență îndeobște recunoscută. Nu pomenim decât câteva nume: Legrange, Vigaureux, Buysso, Grandmaison, Nestle, și, în zilele noastre, Jean Guitton în celebra sa carte Jésus.

Interesant și vrednic de remarcat este faptul că printre apărătorii adevărului istoric al existenței lui Hristos se află și dintre aceia care n-au credință în divinitatea lui Hristos, ci numai în faptul că a fost un om extraordinar. Așa a fost un Rousseau, un Rénan, un Parcker, un Jean Weiss etc.

Se înțelege că astăzi nu mai există manuscrisele originale ale Evangheliilor. Explicația este simplă. Ele au fost scrise pe suluri de papirus, care prin întrebuințarea lor atât de deasă s-au nimicit. Pergamentul nu era întrebuințat în veacul I; ceea ce avem sunt cópii, traduceri, tălmăciri, interpretări, toate făcute după manuscrisele originale.

Numărul volumelor care cuprind copiile Scripturilor Noului Testament este de 2300 și se repartizează astfel: Muntele Athos are 559, Italia 424, Anglia 309, Franța 224, Rusia 116, Germania 79, Austro-Ungaria avea 44, America 11. Cel mai vechi codice se află la Vatican, și este de pe la anul 350 d. Hr. Traducerile cele mai vechi sunt din veacul II-III; mai veche este cea siriacă Peschito și Sinaitică; iar cea din Italia este anterioară anului 150.

Există 29.000 de texte ale Noului Testament și 30.000 de variante. Dacă s-ar compara manuscrisele, versiunile și citatele răspândite în operele Sfinților Părinți din primele veacuri, critica ar putea număra peste 200.000.

Cărțile Noului Testament sunt cunoscute și citate de către scriitorii creștini din primele veacuri; ele au fost recunoscute ca autentice încă de pe timpul apostolilor. Catalogul scriitorilor și al operelor care citează evangheliile în primul veac este prea mare ca să-l reproducem.

Aceste cărți sunt în număr de 27: 4 Evanghelii - ale lui Matei, Marcu, Luca și Ioan; Faptele Apostolilor, scrise de Luca; 14 scrisori ale Sfântului Pavel; 7 scrisori catolice (2 Sf. Petru, 3 Sf. Ioan, 1 Sf. Iuda, 1 Sf. Iacob) și Apocalipsul Sfântului Ioan.

Sfântul Matei a fost ucenic al lui Hristos, Sfântul Marcu, ucenic al Sfântului Petru, cu care a călătorit și ale cărui cuvântări le consemnează; Sfântul Luca a fost ucenic al Sfântului Pavel; Sfântul Ioan, ucenicul preaiubit al lui Isus; Sfântul Pavel, mai înainte mare prigonitor, apostol al lui Isus, care i s-a "arătat în trup"; Sfântul Petru, Apostol, ca și Sfântul Iacob și Sfântul Iuda.

Nici unul dintre aceștia nu este străin de Hristos; ca atare, nimeni n-a putut să-L cunoască mai bine, mai îndeaproape decât ei. Ei povestesc nașterea Sa trupească, tăierea împrejur, fuga în Egipt, reîntoarcerea, viața retrasă din Nazaret, începutul vieții publice, apostolatul Său, minunile pe care le-a săvârșit, ura cărturarilor, conflictul cu ei și evenimentele sfârșitului Său, precum și arătările Sale reale, după înviere.

Povestea lor este simplă, nemeșteșugită, smerită, în loc să se înalțe pe Sine se arată într-o lumină nu tocmai favorabilă. Recunosc că sunt tari de cap și încăpățânați, că nu pricep că sunt stăpâniți de gânduri lumești, că sunt lași, că L-au trădat, că nu sunt vrednici să se numească apostoli.

Hristos nu este pentru ei o fantomă, nu era deci din poveste, nici o apariție inconsistentă. Ei pun mână pe El, mănâncă cu El, vorbesc cu El, îl ascultă vorbind, îl văd obosit, dormind; Maria Magdalena îi spală picioarele, iar El le spală tuturor.

Iar ca să nimicească orice fel de îndoială care s-ar fi putut strecura în sufletele lor, Hristos le dovedește că El nu este vis, nici fantomă. Prima oară când L-am văzut venind spre ei pe luciul mării și când unora li se părea că este "nălucă", atunci Petru îi spune: "Doamne, de ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine". Și Domnul i-a răspuns: "Vino!" Dar cuprinzându-l frica, a început să se scufunde. Însă Isus l-a prins de mână, și așa au urcat în corabie.

A doua oară, după înviere, intrând în casa unde erau adunați apostolii, și ușile fiind închise, aceștia s-au înspăimântat, crezând că e ceva "nălucă". Dar Isus le spune: "Pipăiți-Mă și vedeți că spiritul carne și oase nu are, precum Mă vedeți pe Mine având".

Ipoteza că apostolii ar fi trăit trei ani și jumătate în societatea unei fantome este atât de absurdă încât nimeni n-a susținut-o.

Cât privește Sfântul Pavel, mărturia lui este chiar savantă. Acest adversar al lui Hristos, devenit apostol, om cu multă carte, face o clară distincție între cele două feluri de apariții ale lui Hristos, cărora le-a fost el însuși martor: "apariții în spirit" și "apariții în trup"; spunând cu ce prilej și când a avut parte de unele și când de altele. El predică "venirea lui Hristos în trup"; el pune temelia întregului creștinism pe un fapt pe care-l socotește nezdruncinabil, cunoscut de toată lumea căreia i s-a adresat: "Dacă n-a înviat Hristos, zadarnică este credința voastră, și zadarnică este predicarea noastră".

Adversarii lui Hristos însă nu dezarmează; ca să-și întemeieze negația, sunt siliți să nege dovezile aduse pentru existența istorică a lui Hristos. Interesant însă este faptul că unele dintre cărțile Noului Testament cu toții le recunosc ca autentice; așa sunt Evangheliile Sfântului Marcu și a Sfântului Ioan, ca și Epistolele Sfântului Pavel: către Tesaloniceni, Galateni, Corinteni și Romani. Acestora din urmă nici un critic nu le-a contestat istoricitatea; ele au fost scrise între anii 50-58, adică la mai puțin de douăzeci de ani după învierea lui Hristos, înainte de publicarea Evangheliilor.

O inscripție descoperită la Delfi și publicată în 1905, fixează epoca întrevederii Sfântului Pavel cu proconsulul Galio și, totodată, un an mai târziu, 58 sau 57, data primelor sale epistole (F. Prat, Chronologie, în Dictionnaire de la Bible, 1918, col. 1288). Or, în aceste documente nu este vorba de existența ideală și cerească a lui Hristos, ci de cea istorică (I. Miclea, Apologetica religiei creștine, Blaj, 1946, p.113).

Dăm aici concluziile marelui critic protestant Harnack, competent în această problemă: "În cuprinsul lor esențial, ele (Evangheliile) aparțin perioadei primare a creștinismului, perioadei sale iudaice. Acestei scurte epoci pe care o putem privi ca o epocă paleontologică - între anii 30-70 - și pe solul Palestinei, mai precis la Ierusalim. Tot ce s-a dezvoltat după aceea era deja fixat." (A. Harnack, Lukas der Arz și Das Wesen des Christentums, conf. 2). Iar Rousseau: "Vom spune că istoria evanghelică este inventată după plac.

- Prietene, nu se inventează astfel și faptele lui Socrate, despre care nimeni nu se îndoiește, care nu sunt mai puțin dovedite decât cele ale lui Isus Hristos. În fond asta înseamnă să ocolești problema fără să o rezolvi: ar fi mult mai de neînchipuit ca patru oameni, de comun acord, să fi fabricat această carte, decât este că unul singur le-a furnizat subiectul. Niciodată autorii n-ar fi găsit nici acest ton, nici această morală; și Evanghelia are caractere de adevăr atât de mari, atât de frapante, atât de perfect inimitabile, încât inventatorul ar fi mult mai surprinzător decât eroul" (J.J. Rousseau, Emile, 1. IV).

Încă unul imparțial (necredincios): "Am străbătut în toate sensurile provinciile evanghelice; am vizitat Ierusalimul, Hebronul și Samaria; aproape nici o localitate importantă a istoriei lui Isus nu mi-a scăpat. Toată istoria asta...luă astfel un trup, o soliditate care m-a uimit. Acordul frapant al textelor și al locurilor, minunata armonie a idealului evanghelic cu peisajul care i-a servit drept cadru fură pentru mine ca o revelație. Avui în fața ochilor o a cincea Evanghelie, sfârtecată dar încă vizibilă, și de aici încolo, prin povestirile lui Matei și Marcu, în loc de o ființă abstractă... eu văd o admirabilă figură umană, trăind și mișcându-se" (Rénan, Vie de Jésus, LIII).

"Putem avea deci încredere fermă, științific întemeiată, că în textul actual imprimat al Evangheliilor noastre, în ciuda vicisitudinilor istoriei transmiterii lor, posedăm fidel, în substanță, textul pe care acum nouăsprezece veacuri și jumătate l-au încredințat evangheliștii lumii, pe sulurile pe papirus". (H.J.Cladder, Unsere Evangelien, I, 23).

Încă o concluzie imparțială, competentă: "Chiar dacă am descoperi astăzi o inscripție după care procuratorul Pontiu Pilat ar atesta în chip solemn că el a făcut să fie răstignit, în cutare zi, Isus din Nazaret care se străduia să fie crezut drept rege al evreilor, acest fapt n-ar augmenta puterea mărturiei cuprinse în Evanghelii, atât este de peremptorie această dovadă" (J. Weiss, Jesus von Nazareth, p.171).

Dar autorii Noului Testament nu se mulțumesc numai cu mărturia lor orală sau scrisă, așa cum fac toate celelalte mărturii istorice. Ei merg ceva mai departe și împing mărturia până la limita peste care nimeni nu poate să treacă; de aceea valoarea ei încă întrece orice altă mărturie. Fiindcă ei sunt absolut convinși despre adevărul pe care-l predică, și fiindcă acest adevăr este plăsmuitor de viață și de oameni noi, ei îl trăiesc, trăind sau încercând să trăiască însăși viața lui Hristos, imitând-o până și în cele mai tragice amănunte. Ei știu bine că adevărul are o soartă tragică într-o lume în care minciuna este la ea acasă, ca martori ai acestui adevăr. Ei din martori ai Adevărului devin martirii Adevărului, dându-și liber și conștient viața pentru triumful adevărului în lume.

Își poate cineva imagina ca cei doisprezece martori care au fost imediat trași în fața Sanhedrinului, pălmuiți, huiduiți, închiși, unii dintre ei uciși cu pietre - Sfântul Iacob și Sfinții Ștefan și Laurențiu, în piața Ierusalimului - apoi ceilalți, risipiți în toată lumea, zăvorâți în temnița din Roma, aruncați în circuri, sfâșiați de fiarele sălbatice, unși cu smoală și arși de vii, ei bine, își poate cineva închipui că aceștia acceptă această moarte fără să fie convinși despre faptul existenței lui Hristos? Nu se moare pentru o iluzie, pentru o nălucă nu mor atâția și în acest mod. Care dintre cei ce L-au trădat pe Hristos a demascat "minciuna" existenței lui Hristos? Nici unul, măcar unul să fi spus, să fi dovedit că Hristos n-a existat și deci moartea este o nebunie.

Nimeni n-a murit pentru confirmarea existenței lui Socrate, Platon, Aristotel, Alexandru, Cezar, Hanibal, Napoleon. Cât de puțin se știe despre viața lui Shakespeare, Wilde, Dostoievski, deși sunt aproape contemporanii noștri și, cu toate acestea, existența lor nu este pusă la îndoială. În aceste cazuri critica se mulțumește și cu presupuneri și cu închipuiri și cu mărturii dubioase. În cazul lui Hristos, comportarea ei este diferită: aici nu li se acordă încredere nici martorilor care nu numai că jură, ci chiar își dau viața pentru ceea ce afirmă.

Nu putem încheia seria acestor mărturii fără să ne oprim o clipă la încă una, foarte veche și autentică: monumentele, inscripțiile și picturile din catacombe.

În timpul marilor prigoane creștinii au început să-și sape adăposturi subterane; acolo se refugiau, acolo se rugau și acolo își îngropau frații martirizați. Lungimea acestor galerii depășește granițele Italiei, se întinde până în Africa. Arheologii, descoperindu-le, au început să le studieze, scoțând la iveală documente de piatră pentru începuturile creștinismului. S-au găsit inscripții cu numele, monograma și simbolul lui Hristos; s-au găsit picturi din care multe sunt din epoca Flavienilor (anii 89-96) și a lui Traian (98-117). Ei bine, toate acestea mărturisesc unanim credința într-un Hristos istoric, real, personal. Aci se poate vedea Isus în brațele Sfintei Fecioare Maria, Magii de la Răsărit, Nunta din Cana, Samarineanca, învierea lui Lazăr, Păstorul cel Bun, întreaga viață omenească a lui Hristos.

Dacă nici aceste monumente și dovezi ale existenței lui Hristos nu te conving, nimic nu te va convinge, nici dacă însuți L-ai vedea pe Hristos! Bine spunea Lagrange: "În materie religioasă nimic nu este clar pentru aceia care n-au nici o dorință să-L găsească pe Dumnezeu".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire