pregateste pagina pentru tiparire

































 
 APOLOGETICĂ 

O credință fără dubii

Cuprinscapitolul anterior CULTUL SFINȚILOR?

Cuvântul "a adora, a venera, a da cult" a suferit o schimbare de sens cu trecerea timpului. A venera, în sensul larg și străvechi, înseamnă a atribui o onoare, o valoare sau excelență cuiva, dacă este vorba de un înțelept, de un judecător sau de Dumnezeu. Timp de secole, termenul "a venera" însemna pur și simplu a arăta respect sau onoare. Astfel, un exemplu ni-l oferă, bunăoară, formula de adresare pentru magistrați (judecători) cu apelativul "Onorată Instanță", lucru care nu vrea să însemne că aceștia sunt tratați ca niște zei. Înseamnă doar că le acordă respectul corespunzător funcției pe care o au în aparatul juridic, și nu onoarea atribuită lui Dumnezeu. Cu excepția exemplului dat mai sus, sensul termenului "a adora, a venera" este limitat doar la indicarea formei supreme de venerație și respect cuvenite numai lui Dumnezeu.

În Scriptură "a adora" avea în general același sens. În primele secole de creștinism, teologii au început să facă diferență între diferitele tipuri de onoare, stabilind o distincție clară între ceea ce este și ceea ce nu este de atribuit lui Dumnezeu. Ca terminologie a teologiei creștine, termenul grec latria este utilizat când se face referire la onoarea datorată doar lui Dumnezeu și numai Lui, iar termenul dulia se referă la onoarea acordată oamenilor, și în special acelora care au trăit și au murit în prietenie cu Dumnezeu - cu alte cuvinte, sfinților. Sfânta Scriptură ne arată că această onoare este atribuită sfinților în mod individual (Matei 10,41b).

Un termen special a fost creat pentru a face referire la onoarea specială acordată Sfintei Fecioare Maria care l-a purtat pe Isus - Dumnezeu întrupat - în sânul ei. Acest termen, hyperdulia (hyper=dincolo de, deasupra) indică faptul că această onoare i se acordă în calitate de Mamă a lui Cristos, care este o onoare mai presus de dulia - cea care se acordă tuturor sfinților. Este o onoare mai mare în grad, dar totuși este de același tip, deoarece Maria este o creatură limitată a lui Dumnezeu. Onoarea care îi este acordată ei este diferită fundamental de latria - cea atribuită numai Creatorului infinit.

O altă încercare de a clarifica diferența dintre onoarea acordată lui Dumnezeu și cea dată oamenilor, s-a făcut prin utilizarea cuvintelor "a adora" și "adorare" pentru a descrie respectul total acordat lui Dumnezeu și termenii "a venera, venerare" și "onora" care se referă la respectul datorat oamenilor. Astfel, catolicii câteodată spun: "Îl adorăm pe Dumnezeu și îi onorăm pe sfinții săi".

 

Cinstirea sfinților

Să ne gândim la modul în care se acordă cinstirea. De obicei o acordăm oficialităților publice. În ceremonia căsătoriei se obișnuiește să se spună că soția va "iubi, va cinsti și va fi supusă" soțului ei. Și despre oricine, viu sau mort, care are un rang înalt, se spune că este vrednic de cinste, lucru adevărat de exemplu și pentru figuri istorice.

Aceste obiceiuri sunt în întregime biblice. Avem porunci explicite în numeroase locuri din Biblie spre a cinsti anumite persoane. Una dintre cele mai importante porunci este cea referitoare la cinstirea părinților: "Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție" (Ex 20,12). Dumnezeu a considerat această poruncă atât de importantă încât a repetat-o de mai multe ori în Biblie (de exemplu, Lev 19,3, Deut 5,16, Mt 15,4, Lc 18,20 și Ef 6,2-3). De asemenea, este important să se acorde cinste celor mai în vârstă: "Înaintea celui cărunt să te scoli, să cinstești fața bătrânului și să te temi de Domnul Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru" (Lev 19,32). O importanță deosebită se acordă cinstirii conducătorilor religioși: "Să faci lui Aaron, fratele tău, veșminte sfințite, spre cinste și podoabă" (Ex 28,2).

În Noul Testament se subliniază de asemenea importanța cinstirii altora. Apostolul Paul a poruncit: "Dați tuturor cele ce sunteți datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste" (Rom 13,7). El de asemenea a specificat aceasta ca un principiu ce îi privește pe cei ce sunt slujitori: "Slugilor, ascultați de stăpânii voștri cei după trup, cu frică și cutremur, întru curăția inimii voastre, ca și de Cristos" (Ef 6,5). "Cei ce se găsesc sub jugul robiei să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca să nu fie hulite numele și învățătura lui Dumnezeu" (1Tim 6,1). Poate că cea mai explicită poruncă de cinstire a altora se găsește în 1Petru: "Dați tuturor cinste, iubiți frăția, temeți-vă de Dumnezeu, cinstiți pe împărat" (1Pt 2,17).

În același timp, Noul Testament subliniază și importanța cinstirii figurilor religioase. Paul vorbea despre nevoia de a le acorda lor o cinstire specială în 1 Timotei: "Preoții, care își țin bine dregătoria, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul și cu învățătura" (1Tim 5,17). Cristos însuși a promis binecuvântări speciale acelora care vor cinsti figurile religioase: "Cine primește prooroc în nume de prooroc, plată plată de prooroc va lua, și cine primește pe un drept [sfânt] în nume de drept răsplata dreptului va lua." (Matei 10,41).

Deci, dacă nu este nimic greșit în a cinsti pe cei ce sunt încă în viață, care încă mai au posibilitatea să își ruineze viața prin păcat, în mod cert nu poate exista nici un argument împotriva cinstirii sfinților care și-au încheiat viața în sfințenie. Dacă oamenii pot fi cinstiți în general, atunci prietenii deosebiți ai lui Dumnezeu - sfinții - pot fi în mod sigur cinstiți.

 

Cinstirea statuilor?

Oamenii necunoscători afirmă uneori că credincioșii catolici acordă cult statuilor. Acest lucru nu este adevărat. În fond, o statuie nu este altceva decât un bloc de marmură sculptat sau un morman de ghips, și nimeni nu acordă cinstire bucății de marmură sau ghipsului.

Faptul că cineva îngenunchiază în fața unei statui pentru a se ruga nu înseamnă că persoana se roagă către statuie, așa cum cel ce îngenunchiază cu Biblia în mână pentru a se ruga nu însemnă că venerează Biblia. Statuile, picturile sau alte mijloace artistice au rolul de a ne aduce aminte persoana sau evenimentul înfățișat. Așa cum este mai ușor să îți amintești chipul mamei uitându-te la fotografia ei, este mai ușor să îți amintești viețile sfinților privind la reprezentări ale lor.

Folosirea statuilor și a icoanelor în scopuri liturgice (în opoziție față de idoli) are de asemenea un loc în Vechiul Testament. În Exod 25,18-20, Dumnezeu poruncește: "Apoi să faci doi heruvimi de aur; și să-i faci ca dintr-o bucată, ca și cum ar răsări din cele două capete ale capacului; să pui un heruvim la un capăt și un heruvim la celălalt capăt al capacului. Și heruvimii să-i faci ca și cum ar ieși din capac. Heruvimii aceștia să fie cu aripile întinse pe deasupra capacului, acoperind cu aripile lor capacul, iar fețele să și le aibă unul spre altul; spre capac să fie fețele heruvimilor".

În Numeri 21,8-9, Domnul i-a spus lui Moise: "Fă-ți un șarpe de aramă și-l pune pe un stâlp; și de va mușca șarpele pe vreun om, tot cel mușcat care se va uita la el va trăi". Moise a făcut un șarpe de aramă, și l-a pus într-o prăjină; și oricine era mușcat de un șarpe, și privea spre șarpele de aramă, trăia. Aceasta prezintă utilizarea actuală în ceremonie a unei statui (privește spre el) pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu (vindecare de mușcătura șarpelui). În Ioan 3,14, Isus ne spune că El însuși este reprezentarea șarpelui înălțat din bronz, deci era o reprezentare simbolică a lui Isus. Nu există nici o problemă cu această statuie - Dumnezeu a poruncit ca ea să fie ridicată - atâta timp cât oamenii nu încep să o adore. Dar atunci când ei încep să o adore, Ezechia - regele cel drept - o distruge (2Reg 18:4). Aceasta prezintă clar diferența dintre adevărata utilizare religioasă a statuilor și idolatrie.

Când a venit timpul să se construiască Templul din Ierusalim, Dumnezeu a inspirat planurile lui David de construcție a acestuia, care includeau și "modelul carului divin, al heruvimilor de aur, cu aripile întinse pentru acoperirea chivotului legământului Domnului. Toate acestea sunt în scrisoarea insuflată de la Domnul - a zis David - cum m-a luminat El pentru toate lucrările zidirii" (1Cronici 28,18-19).

Supus acestui plan inspirat de sus, Solomon a construit două statui gigantice, din aur, ale heruvimilor: "Apoi a făcut în Sfânta Sfintelor doi heruvimi săpați în lemn și i-a ferecat cu aur. Aripile heruvimilor aveau o lungime de douăzeci de coți: o aripă de cinci coți atingea peretele templului, iar cealaltă aripă de cinci coți atingea aripa celuilalt heruvim. Asemenea și aripa de cinci coți a celuilalt heruvim atingea peretele templului, iar cealaltă aripă de cinci coți atingea aripa heruvimului întâi. Aripile acestor heruvimi întinse erau de douăzeci de coți; heruvimii stăteau în picioare, cu fețele spre Sfânta. După aceea au făcut o perdea de torturi purpurii, stacojii și albastre și de vison, iar pe ea a închipuit heruvimi" (2Cronici 3,10-14).

(Pentru mai multe informații, vezi materialul "Se închină catolicii la statui?")

 

Imitarea este forma biblică de cinstire

Cea mai importantă formă de cinstire a sfinților, care este în legătură cu toate celelalte forme de cinstire, este imitarea lor în relația lor cu Dumnezeu. Paul a scris pe larg despre importanța imitării spirituale. El a afirmat: "Deci, vă rog, să-mi fiți mie următori, precum și eu lui Cristos. Pentru aceasta am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit și credincios în Domnul. El vă va aduce aminte căile mele cele în Hristos Isus, cum învăț eu pretutindeni în toată Biserica" (1Corinteni 4,16-17). Mai târziu el le-a spus acelorași oameni: "Fiți următori a mei precum și eu sunt al lui Cristos. Fraților, vă laud că în toate vă aduceți aminte de mine, și țineți predaniile cum vi le-am dat" (1Corinteni 11,1-2). În Epistola către Evrei de asemenea a subliniat importanța imitării adevăraților conducători spirituali. "Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă Cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința!" (Evrei 13,7).

Unul dintre cele mai importante pasaje despre imitare se găsește în Epistola către Evrei. Capitolul 11 al acestei cărți prezintă numeroase exemple de sfinți din Vechiul Testament pentru a-i imita. Se încheie cu faimosul îndemn: "De aceea și noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară și păcatul ce grabnic ne împresoară și să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte" (12,1), - cursa pe care sfinții au alergat-o deja înaintea noastră.

Sursa: Catholic.com, republicat cu acordul sursei
Traducerea în limba română: Cristina Paradovschi
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire