pregateste pagina pentru tiparire

































 
 APOLOGETICĂ 

O credință fără dubii

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior SE ÎNCHINĂ CATOLICII LA STATUI?

"Catolicii se închină la statui!" Oamenii încă mai fac această afirmație ridicolă, care e o prejudecată. De vreme ce există statui în bisericile catolice, spune mai departe acuzația, catolicii nesocotesc porunca Domnului: "Să nu-ți faci chip cioplit și nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, și din câte sunt pe pământ, jos, și din câte sunt în apele de sub pământ!" (Exod 20,4-5); "O, Doamne, poporul acesta a săvârșit păcat mare, făcându-și dumnezeu de aur." (Exod 32,31)

Este corect să îi avertizăm pe oameni în legătură cu păcatul idolatriei, atunci când îl comit. Însă a-i numi pe catolici idolatori pentru că au imagini ale lui Cristos și ale sfinților, se bazează pe o eronată înțelegere sau pe ignorare a ceea ce Biblia spune despre scopul și folosirea(atât bună cât și rea) a statuilor.

Scriitoarea anti-catolică Loraine Boettner, în cartea sa "Romano-Catolicismul", face remarca lipsită de conținut: "Dumnezeu a interzis folosirea imaginilor în rugăciune" (281). Și totuși, dacă oamenii ar sta să "cerceteze Scripturile" (cf. Ioan 5,39), ar găsi că adevărul este chiar opusul afirmației anterioare. Dumnezeu a interzis închinarea la statui, nu și folosirea în scop religios a statuilor. Din contră, El a poruncit chiar folosirea lor în contexte religioase!

 

Dumnezeu a spus să le facem

Cei care se opun folosirii religioase a statuilor uită numeroasele pasaje în care Domnul poruncește facerea statuilor. Un exemplu: "Apoi să faci doi heruvimi de aur; și să-i faci ca dintr-o bucată, ca și cum ar răsări din cele două capete ale capacului. Să pui un heruvim la un capăt și un heruvim la celălalt capăt al capacului. Și heruvimii să-i faci ca și cum ar ieși din capac. Heruvimii aceștia să fie cu aripile întinse pe deasupra capacului, acoperind cu aripile lor capacul, iar fețele să și le aibă unul spre altul; spre capac să fie fețele heruvimilor." (Exod 25,18-20)

David i-a dat lui Solomon planul "altarului pentru jertfelnicul tămâierii, turnat din aur, cu însemnarea greutății. I-a dat modelul carului divin, al heruvimilor de aur, cu aripile întinse pentru acoperirea chivotului legământului Domnului. Toate acestea sunt în scrisoarea insuflată de la Domnul" (1 Cronici 28,18-19). Planul lui David pentru templu, despre care autorii biblici ne spun ca s-a întocmit "după scrierile din porunca lui Dumnezeu, cu privire la tot", include statui reprezentând îngeri. În mod similar Ezechiel 41:17-20 descrie imagini sculptate văzute în viziunea pe care a avut-o despre templul

 

Utilizarea în scop religios a imaginilor

În timpul unei epidemii sub forma de șerpi trimisă pentru a-i pedepsi pe israeliți în timpul exodului, Dumnezeu i-a spus lui Moise: "'Fă-ți un șarpe de aramă și-l pune pe un stâlp; și de va mușca șarpele pe vreun om, tot cel mușcat care se va uita la el va trăi'. Și a făcut Moise un șarpe de aramă și l-a pus pe un stâlp; și când un șarpe mușca vreun om, acesta privea la șarpele cel de aramă și trăia." (Numeri 21,8-9) Persoana trebuia să privească statuia șarpelui pentru a fi vindecată, ceea ce arată că statuile puteau fi utilizate în ritualuri, nu doar ca decorații religioase.

Catolicii folosesc statuile, picturile, ca și alte obiecte artistice pentru a apela la persoana reprezentată. Așa cum o fotografie a mamei ne ajută să ne-o amintim, tot așa ne ajută să apelam la exemplul sfinților când privim o reprezentare picturală a lor. Catolicii folosesc statuile și ca instrumente de învățare. În vremurile mai vechi ale Bisericii acestea erau folosite pentru instruirea celor fără carte. Mulți protestanți au picturi reprezentând pe Isus și alte picturi biblice pe care le folosesc la școlile de duminică pentru a-i învăța pe copii. De asemenea catolicii folosesc statuile pentru a comemora anumite persoane sau evenimente, așa cum și bisericile protestante au scene tridimensionale ale nativității la Craciun.

Daca cineva i-ar judeca pe protestanți cu aceeași măsură, atunci concluzia ar fi că, deoarece folosesc aceste imagini "încrustate", practică "idolatria" de care ei îi acuza pe catolici. Însă nu este vorba de idolatrie în aceste situații. Dumnezeu interzice închinarea la imaginile considerate ca divinitatea în sine, dar nu interzice crearea de imagini. Daca ar fi asa, atunci filmele religioase, fotografiile, picturile, și toate asemenea ar fi interzise. Așa cum ne arată episodul șarpelui de bronz, Dumnezeu nu interzice folosirea în ritualuri religioase a reprezentărilor.

Doar atunci când cineva începe să adore o statuie ca fiind Dumnezeu însuși, atunci Dumnezeu se supără. Ca urmare, când oamenii au început cu adevărat să se roage la șarpele de bronz ca șarpe-zeu (pe care ei l-au numit "Nehuștan"), dreptul rege Iezechia a pus să fie distrus (2 Regi 18,4).

 

Despre închinarea în fața statuilor

Uneori anti-catolicii citeaza Deuterenomul 5,9, in care Dumnezeu spune cu privire la idoli:" Să, nu te închini lor, nici să le slujești." Din moment ce unii catolici se închină sau îngenunchiază în fața statuilor lui Isus și ale sfinților, anti-catolicii confundă legitima venerare a unei imagini sfinte cu păcatul idolatriei.

Chiar dacă acceptam că plecăciunea poate fi folosită ca poziție de rugăciune, nu orice închinare este rugăciune. În Japonia oamenii arată respect înclinând corpul în semn de salut (echivalentul strângerii mâinii în cultura vestică). În mod similar o persoană poate îngenunchia în fața unui rege fără a se ruga lui ca unui dumnezeu. În același fel un catolic care se închină în fața unei statui în timp ce se roagă nu înseamnă că venerează statuia, sau că se roagă ei, așa cum și un protestant care îngenunchiaza cu o Biblie în mâini când se roagă, nu înseamnă că se închină Bibliei, sau că se roagă ei.

 

Ignorarea voita a celei de-a doua porunci?

O altă acuză adusă uneori de protestanți este aceea că Biserica Catolica "ascunde" porunca a doua. Aceasta este din cauză că adeseori Catehismul catolic enumeră ca prima poruncă: "Să nu ai alți dumnezei afară de Mine!" (Exod 20,3), iar a doua: "Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert" (Exod 20,7). De aici se isca reproșul adus catolicilor că ar fi eliminat interdicția idolatriei pentru a justifica folosirea în scop religios a statuilor. Însă acest lucru este fals. Catolicii grupează pur și simplu în altă ordine poruncile decât protestanții.

În Exod 20,2-17, unde se dau cele Zece Porunci, există practic 14 propoziții imperative. Ca să ajungem la cele Zece Porunci, unele propoziții trebuie grupate, și există mai multe căi de a face astfel. Din moment ce în lumea antică politeismul și idolatria erau unite - idolatria fiind expresia exterioară a politeismului - istorica numerotare evreiască a celor Zece Porunci a grupat întotdeauna impreuna " Să nu ai alți dumnezei afară de Mine!" (Exod 20,3) și "Să nu-ți faci chip cioplit"(Exod 20,4). Numerotarea istorică folosită de catolici o urmează pe cea evreiască la acest punct, ca și numerotarea luterană. Martin Luther recunoștea că restricția împotriva politeismului și idolatriei sunt două componente ale unei singure porunci.

Pentru a ușura memorarea celor Zece Porunci, evreii și crestinii prescurtează poruncile în așa fel ca să poată fi ținute minte folosind un număr de zece puncte. De exemplu evreii, catolicii și protestanții exprimă porunca cu privire la Sabat în felul urmator:"Respectați sabatul ca zi sfântă", deși, de fapt, textul poruncii are patru versete (Exod 20,8-11).

Restricția cu privire la politeism/idolatrie s-a prescurtat atât de către evrei, cât și de către catolici și luterani în porunca "Să nu ai alți dumnezei afara de Mine". Aceasta nu înseamnă o încercare de a "ascunde" interdicția idolatriei (evreii și luteranii nici măcar nu folosesc statui de sfinți sau îngeri). Scopul este numai de a ușura învățarea celor Zece Porunci.

Biserica Catolica nu afirmă ca fiind dogmatică numerotarea celor Zece Porunci. Totuși în Catehismul Bisericii Catolice se spune: "Împărțirea si numerotarea Poruncilor a variat în decursul istoriei. Acest catehism respectă împărțirea poruncilor stabilită de Sfântul Augustin, și devenită tradițională în Biserica Catolica. Este aceeași ca a confesiunilor luterane. Părinții greci au făcut o împărțire ușor diferită, care se regăsește în Bisericile Ortodoxe și în comunitățile reformate."(CBC 2066)

 

Cum arată Dumnezeu?

Unii anti-catolici fac apel la Deuteronom 4,15-18 când atacă problema statuilor religioase. " Țineți dar bine minte că în ziua aceea, când Domnul v-a grăit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-ați văzut nici un chip. Să nu greșiți dar și să nu vă faceți chipuri cioplite, sau închipuiri ale vreunui idol, care să înfățișeze bărbat sau femeie, sau închipuirea vreunui dobitoc de pe pământ, sau închipuirea vreunei păsări ce zboară sub cer, sau închipuirea vreunei jivine, ce se târăște pe pământ, sau închipuirea vreunui pește din apă, de sub pământ."

Am arătat deja că Dumnezeu nu interzice facerea statuilor, ori a imaginilor diferitelor creaturi în scopuri religioase (cf. 1Regi 6,29-32; 8,6-66; 2Cronici 3,7-14). Dar cum interpretăm statuile sau imaginile care îl reprezintă pe Dumnezeu? Mulți protestanți ar spune că nu e bine, deoarece în Deuteronom 4 se spune că israeliții nu l-au văzut pe Dumnezeu în nici o formă atunci când a făcut Legământul cu ei, ca urmare nu ar trebui să se facă nici reprezentări simbolice ale lui Dumnezeu. Întrebarea este: Deuternomul 4 interzice acest fel de reprezentări?

 

Raspunsul e Nu

În istoria sa veche, poporului lui Israel îi era interzis să facă orice reprezentare a lui Dumnezeu deoarece nu s-a revelat în nici o forma vizibilă. Dat fiind că erau înconjurați de culturi păgâne, israeliții s-au simțit tentați să îl venereze pe Dumnezeu în forma unui animal, sau a unui obiect din natură (ca de exemplu boul sau soarele).

Însa mai târziu, Dumnezeu însuși s-a arătat în forme vizibile, așa cum se spune în Daniel 7,9: "Am privit până când au fost așezate scaune, și S-a așezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roțile lui, foc arzător." Protestanții fac reprezentări ale Tatălui Ceresc în această formă când ilustrează profețiile Vechiului Testament.

Sfântul Spirit însuși s-a revelat sub cel puțin în două forme vizibile - aceea a unui porumbel, la botezul lui Isus (Matei 3,16; Marcu 1,10; Luca 3,22; Ioan 1,32), și ca limbi de foc, în ziua de Rusalii (Fapte 2,1-4). Protestanții folosesc aceste imagini când desenează sau pictează aceste episoade biblice, și când își pun simboluri ale Spiritului Sfânt la rever, sau embleme ale porumbelului pe mașini.

Însă există un lucru și mai important: prin întruparea lui Cristos, Fiul său, Dumnezeu a arătat omenirii o icoană a Lui însuși. Sfântul Paul spunea: "El este imaginea (in greacă: ikon) Dumnezeului invizibil, primul născut al oricărei creații." Cristos este tangibil, este imaginea divină a nevăzutului și infinitului Dumnezeu.

Citim că Magii, "intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, și căzând la pământ, s-au închinat Lui; și deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă." (Matei 2,11). Chiar dacă Dumnezeu nu și-a arătat fața pe muntele Horeb, El și-a arătat-o în casa din Betleem.

Concluzia ar fi că, atunci când Dumnezeu a făcut Noul Legământ cu noi, el însuși s-a arătat într-o formă vizibilă prin Isus Cristos. Din acest motiv putem face reprezentari ale lui Dumnezeu în persoana lui Cristos. Chiar și protestanții folosesc tot felul de imagini religioase: reprezentări ale lui Isus și ale altor personaje biblice apar într-o mulțime de biblii, cărți cu poze, tricouri, bijuterii, abțibilduri pe mașini, felicitări, cd-uri, scene ale nativității. Cristos este simbolic reprezentat până și prin emblema peștelui (Icthus).

Bunul simț ne spune că, de vreme ce Dumnezeu însuși ni s-a revelat în diverse imagini, în mod special prin întruparea lui Isus Cristos, nu greșim folosind reprezentări ale acestor imagini în scopul aprofundării cunoașterii și iubirii noastre față de Dumnezeu. Iată de ce Dumnezeu însuși s-a revelat în aceste forme vizibile, și iată de ce statuile și icoanele îl reprezintă.

 

Idolatria este condamnată de Biserică

Încă de pe vremea apostolilor, Biserica a condamnat în mod consecvent păcatul idolatriei. Vechii Părinți ai Bisericii avertizau asupra acestui păcat, iar Conciliile Ecumenice s-au confruntat și ele cu această problemă. Al doilea Conciliu de la Niceea (787), în care s-a discutat în mod deschis problema folosirii religioase a imaginilor și icoanelor, spune: "Cel ce ne-a mântuit pe noi de întunericul idolatriei, Cristos Dumnezeul nostru, când și-a luat mireasă Biserica... a promis că o va apăra, și i-a asigurat pe discipoli zicand: 'Eu sunt cu voi până la sfârșitul zilelor'... Unii nu au apreciat cum se cuvine această ofertă neprețuită; fiind orbiți, derutați de dușmanii trădători, ei au abandonat dreapta linie a motivației... și nu au mai fost capabili să discearnă sacrul de profan, afirmând că icoanele Domnului Nostru și ale sfinților nu sunt diferite de imaginile din lemn ale idolilor satanici."

Catehismul Conciliului de la Trent (1566) afirma că idolatria se întemeiază pe "închinarea la idoli și imagini considerate a fi Dummezeu însuși, și pe credința că acestea conțin divinitatea, ceea ce ne-ar îndreptăți să le venerăm și să ne rugăm lor, sau să ne încredem în ele" (374). Mai recent, Catehismul Bisericii Catolice afirmă: "Idolatria este o pervertire a simțului înnăscut al omului. Idolatrul este cel care 'își raportează noțiunea indestructibilă de Dumnezeu la orice mai degrabă decât Dumnezeu".

Biserica recunoaște în mod absolut și condamnă păcatul idolatriei. Ceea ce anti-catolicii nu reușesc să recunoască este distincția între a crede că o piatră sau gipsul este Dumnezeu, și a crea statui în onoarea Lui, din dorința de a avea o reprezentare vizuală a lui Cristos sau a Sfinților din cer. Crearea și folosirea statuilor religioase este o practică profund biblică. Oricine spune altfel, nu cunoaște Biblia.

Sursa: Catholic.com, republicat cu acordul sursei
Traducerea în limba română: Liliana Rus
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire