pregateste pagina pentru tiparire

































 
 APOLOGETICĂ 

Biblia răspunde
IPS Ioan Ploscaru

achizitionare: 21.04.2004; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

24. VORBIREA IN LIMBI (GLOSOLALIA)

Darul limbilor este de a vorbi limbi străine fără să le fi învățat. Citim la Sf. Evanghelist Marcu: "Iar celor care vor crede, aceste semne vor urma: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi..." (16,17). La pogorârea Sfântului Duh (Rusalii) Apostolii au vorbit, iar cei prezenți au înțeles, fiecare în limba sa, vreo 14 limbi deosebite. Au vorbit în limbi după ce au primit pe Duhul Sfânt: "Și erau uimiți toți și se minunau zicând: iată, nu sunt aceștia toți Galileeni? Și cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut?" (Fapte 2,9-12).

Apostolii și ucenicii lui Isus, aproximativ 120 de persoane, au vorbit în limbi. Toți vorbeau aceeași limbă, adresându-se celor prezenți, și fiecare din cei de față înțelegea în limba sa. Probabil că Apostolii au primit darul de a vorbi fiecărui neam, fără să le învețe limba. Prin acest dar, vorbitorul se exprima într-o limbă, iar cei ce ascultau, fiecare auzea în limba sa. Acest dar al limbilor nu este ceva bolboroseală pe care nu o înțelege nimeni, ci o vorbire clară și pe înțeles: "Cum auzim noi, fiecare, limba noastră?" (Fapte 2,8).

Darul limbilor a devenit aproape ceva obișnuit în Biserica creștină, de la început: "Și, punându-și Pavel mâinile peste ei, Spiritul Sfânt a venit asupra lor și vorbeau în limbi și proroceau" (Fapte 19,6); "... unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi și altuia tălmăcirea limbilor" (I Cor. 12,10,28); "Dragostea nu scade niciodată. Cât despre prorociri, se vor desființa, darul limbilor va înceta..." (I Cor. 13,8; 14,5,22).

Glosolalia a dispărut când a putut fi înlocuită cu mijloace mai puțin extraordinare. Fenomenul care s-a produs la Rusalii este o situație inversă față de amestecarea limbilor la Turnul Babel. Atunci oamenii, vorbind aceeași limbă, nu s-au mai putut înțelege, iar acum, vorbind limbi diferite, fiecare înțelege în limba sa. Acest fenomen este un simbol al convertirii popoarelor la aceeași credință, cu toată diversitatea naționalităților și a limbilor.

Darul vorbirii în limbi s-a continuat în timpul vieții Apostolilor și în primele veacuri ale creștinismului. Sf. Pavel zice: "Cuvântul meu și propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte convingătoare ale înțelepciunii omenești, ci în dovada Duhului și a puterii lui Dumnezeu" (I Cor. 2,4). Tot Sf. Pavel zice: "Dacă nu cunosc înțelesul sunetului, voi fi un străin pentru cel ce vorbește; și cel ce vorbește va fi un străin pentru mine... dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod... Dar în biserică voiesc mai bine să spun cinci cuvinte pe înțeles, decât zece mii de cuvinte neînțelese..." (I Cor. 14,11-19).

Sf. Ireneu (130-208) atestă că și pe timpul său erau creștini care aveau darul limbilor (Cartea Adversus Haereses, V,VI). Eusebiu (265-340) încă arată că se mai aflau creștini pe timpul său care vorbeau în limbi, prin grația Spiritului Sfânt (Istoria Bisericii, vol. 7 t. XX, col. 448). Se pare că, uneori, această vorbire în limbi era un fel de extaz prin care lăudau pe Dumnezeu, după cum zice Sf. Pavel: "Cine vorbește în altă limbă, nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu, căci nimeni nu-l înțelege și, cu spiritul, El spune taine"; "Cel care grăiește în limbi, pe sine însuși se zidește, iar cel care prorocește, zidește Biserica..." (I Cor. 14,2-4). Se pare că, pe parcursul secolelor, acest dar al limbilor a decăzut, devenind un fel de bolboroseală. Nici nu mai era necesar darul limbilor, pentru că popoarele Europei se creștinaseră.

Totuși, unele secte l-au transformat într-un ritual de miracol și spectacol, să-i uimească pe cei ce iau parte la adunare. Câtă deosebire este între darul limbilor ce l-a avut Sf. Petru, și cel folosit astăzi! Când a vorbit Sf. Petru în ziua de Rusalii, s-au convertit circa 3000 de suflete (Fapte 2,41), căci toți înțelegeau perfect ce le spunea Sf. Petru, fiecare în limba lui, deși erau acolo vreo 14 seminții și toți erau uimiți și se minunau, zicând: "cum auzim noi fiecare în limba noastră, în care ne-am născut?" (Fapte 2,27-12). Astăzi, cine înțelege exclamațiile incoerente ce se emit la anumite adunări?

"Dacă prin limbi nu veți da cuvânt lesne de înțeles, cum se va cunoaște ce ați grăit? Veți fi niște oameni care vorbesc în vânt!" (Fapte 14,9). La așa-numitul dar al limbilor, de mai târziu, au fost date trei interpretări: a emite cu limba sunete încurcate și nearticulate, ca pruncii care încep să vorbească (Eichorn, Neander, Smidt etc); exclamări incoerente și cuvinte neînțelese, ceea ce face ca glosolalia să semene cu inspirația pitoniselor (vrăjitoare în transă, Meyer); sunete imperceptibile, cu voce joasă, care trebuiesc interpretate, adică traduse cu glas înalt de altcineva (Wieseler).

Desigur, acest fel de vorbire pare mai mult o diformare decât o perfecțiune, nefiind necesar un har deosebit. Bine zice Sf. Pavel: "În biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăț și pe alții, decât zece mii de cuvinte în limbi" (fără înțeles) (I Cor. 14,19). Cum se comunică și se molipsește râsul sau plânsul, așa se molipsește și vorbirea în limbi. S-au aflat persoane care, în delir sau transă hipnotică, au repetat texte lungi în altă limbă pe care treji nu o cunoșteau. Servitoarea unui rabin, bolnavă, delirând, repeta psalmii pe care i-a auzit citiți de rabin, în limba ebraică, pe care ea nu o cunoștea...

Ritualul Roman (euhologhion sau molitvelnic) la slujba "De exorcisandis obsessis a demonio" (exorcizarea celor posedați de diavol), printre semnele de îndrăcire pomenește și pe acela de a vorbi în limbi necunoscute sau de a înțelege pe cel care vorbește. La începutul creștinismului vorbirea în limbi a fost un har special dat de Dumnezeu pentru convertirea neamurilor.

Biserica a mai avut sfinți care au vorbit în limbi, astfel: Sf. Francisc Xaveriu (1506-1552), misionar în India, Ceylon, Moluce, Malaka și Japonia. În aceste regiuni se vorbeau sute de dialecte diferite, dar, când predica Sf. Francisc, fiecare îl înțelegea în limba lui proprie, ca pe Apostoli în ziua de Rusalii. Sf. Francisc a murit de friguri pe o insulă pustie, din vecinătatea Chinei, fiind însoțit numai de doi servitori.

Sf. Anton de Padova (1195-1231), mare predicator, era înțeles de mulțimea pelerinilor veniți din toată Europa, în timpul celor patru luni cât a stat la Roma, în anul 1230, vorbind în piețe și în marile biserici. Toți rămâneau uimiți cum îl înțeleg, deși el vorbea numai în limba italiană. Tot așa s-a întâmplat și în Franța, în mai multe orașe unde a predicat; toți călătorii îl înțelegeau, fiecare în limba lui. Sf. Vincențiu Ferier (1355-1419) de asemenea a avut darul limbilor.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire