pregateste pagina pentru tiparire

































 
 APOLOGETICĂ 

Biblia răspunde
IPS Ioan Ploscaru

achizitionare: 21.04.2004; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

14. PREOȚIA LEGII NOI

Preoția Legii Vechi și toate rânduielile ceremoniale erau "umbra celor viitoare" (Col. 2,17). Mântuitorul îl dă de exemplu pe David, care a intrat în casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile punerii înainte, care nu era voie nici el să le mănânce, nici cei ce erau cu el, fără numai preoții (Matei 12,4.5). Sau îi spune leprosului: "Mergi de te arată preotului și du, pentru curățenia ta, ce a poruncit Moise pentru mărturia lor" (Marcu 1,44); "Mergând, arată-te preotului și, pentru curățirea ta, du jertfă precum a rânduit Moise, spre mărturie lor" (Luca 5,14).

Preoția aceasta a Vechii Legi doar închipuia adevărata preoție a Legii Noi. Ea nu putea ajuta la fericirea veșnică, ea doar trecea pe lângă omul căzut între tâlhari, ca preotul și levitul Legii vechi descriși de Isus în Parabola Samariteanului milostiv (Luca 10,30-36).

Preoția Legii Noi o preia însuși Mântuitorul: "Așa și Cristos; nu s-a preaslăvit pe sine însuși ca să se facă arhiereu, ci Cel care a grăit către El: Fiul meu ești Tu, Eu astăzi te-am născut..."; "și, desăvârșindu-se, S-a făcut tuturor pricină de mântuire veșnică. Iar de Dumnezeu a fost numit Arhiereu după rânduiala lui Melchisedec..." (Evrei 5,1-10); "Juratu-s-a Domnul și nu-i va părea rău: Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melchisedec" (Evrei 7,17).

Preoția Legii Noi a întemeiat-o chiar Mântuitorul. El a încredințat Apostolilor puterea de a guverna Biserica: "Ție îți voi da cheile împărăției cerurilor, oricâte vei lega pe pământ, vor fi legate și în ceruri, și oricâte vei dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în ceruri" (Matei 16,19; 18,18). Lor le dă Sfânta jertfă Liturgică, la Cina din urmă, zicând: "Aceasta să o faceți întru amintirea mea" (Luca 22,19).

Același lucru îl spune Sf. Pavel Corintenilor: "Paharul binecuvântării nu este, oare, împărtășirea cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem, nu este, oare, împărtășirea cu trupul lui Cristos?" (I Cor. 10,16).

Isus le dă Apostolilor misiunea pe care a avut-o El, astfel:

1) Ca învățător, trebuie să învețe poporul: "Drept aceea, mergând învățați toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, și al Fiului, și al Duhului Sfânt" (Matei 28,19); "Mergeți în toată lumea, vestiți Evanghelia..." (Marcu 16,15); "Să se predice, în numele Lui, pocăința și iertarea păcatelor" (Luca 24,47).

2) Ca preot jertfitor, aducând jertfa Sfintei Liturghii, care înlocuiește jertfa Legii celei Vechi. Această misiune le-a fost încredințată numai Apostolilor prin cuvintele spuse de Isus: "Faceți aceasta întru amintirea Mea" (Luca 22,19).

3) Preotul este conducător, având puterea de jurisdicție și de a conduce poporul spre fericirea eternă. Sf. Apostol Pavel scrie: "Așa să ne socotească oamenii pe noi, ca pe slujitori ai lui Cristos și ispravnici (=administratori) ai tainelor lui Dumnezeu" (I Cor. 4,1).

Apostolii au deprins această putere, cum este scris: "Până ce voi veni, păzește citirea și mângăierea și învățătura. Nu-ți uita de darul ce este în tine, care ți s-a dat prin prorocie și prin punerea mâinilor preoției" (I Tim. 4,13); "Pentru care pricină iară îți aduc aminte să ții aprins darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele" (II Tim. 1,6); "Pe care i-au pus înaintea Apostolilor și, rugându-se, și-au pus mâinile peste ei" (Fapte 6,6).

Urmașii Apostolilor se numesc Episcopi: "Pavel și Timotei, slugile lui Cristos Isus, tuturor sfinților în Cristos Isus, ce sunt în Filipi, împreună și Episcopilor și diaconilor..." (Filipeni 1,1). Sf. Pavel cheamă pe preoții din Efes: "Și din Milet trimițând la Efes, a chemat pe preoții Bisericii..." (Fapte 20,17); "Luați aminte de voi și de toată turma peste care Duhul Sfânt v-a pus Episcopi, ca să pașteți Biserica lui Dumnezeu pe care a câștigat-o cu scump sângele său" (Fapte 20,28).

Cuvântul preot vine de la presbiter (bătrân). Apostolii au hirotonit preoți după cum citim: "Și hirotonindu-le preoți în fiecare biserică... i-a încredințat pe ei Domnului în care crezuseră" (Fapte 14,23); "Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să așezi cele ce lipsesc și să așezi în orașe preoți, precum ți-am poruncit" (Tit 1,5). Așa poruncește Sf. Pavel lui Tit "adevăratul fiu" (Tit 1,4). Iar Sf. Petru scrie: "Pe preoții cei dintre voi, rugămu-i, ca unul ce sunt și eu preot și mărturie a patimilor lui Isus Cristos și părtaș al măririi ce va să se arate" (I Petru 5,1). Sf. Iacob spune: "De este cineva bolnav între voi, să cheme pe preoții bisericii și aceștia să se roage pentru el" (Iacob 5,14).

Preoții sunt slujitori ai Domnului, deosebiți de ceilalți credincioși. Isus se înconjoară de un număr de ucenici, pe care îi separă de ceilalți și îi numește Ucenici sau Apostoli: "Și s-a suit în munte și a chemat pe care a voit el. Și a făcut pe doisprezece ca să fie cu dânsul și să-i trimită pe ei să predice" (Matei 10,1-5; Marcu 3,13-19; Marcu 4,10; Luca 6,13-16). Tot pe ei îi învață Isus în slujba ce vor avea: "Și chemând pe cei doisprezece Ucenici ai săi, le-a dat putere peste duhurile necurate și să vindece toată boala și toată neputința" (Matei 10,1-42).

Numai pe Apostoli îi duce la Cina cea din urmă: "Unde vrei să-ți gătim să mănânci Paștile?" (Matei 26,17-29; Marcu 14,12-25; Luca 22,7-20). Deci Isus i-a separat pe Apostoli de ceilalți credincioși. Ei știu că ocupă un rang deosebit: "Pe acesta Dumnezeu l-a înviat a treia zi și l-a lăsat să se arate, nu la tot poporul, ci celor mai înainte rânduiți mărturii de la Dumnezeu, nouă care am mâncat și am băut împreună cu el, după ce a înviat din morți" (Fapte 10,40.41).

Apostolii aduc hotărâri pe care le impun poporului: "Plăcut-a Spiritului Sfânt și nouă, ca mai mult nici o greutate să nu punem pe voi, fără numai acestea de lipsă: să vă înfrânați de la cele jertfite idolilor, de sânge, de sugrumat și de desfrâu" (Fapte 15,28-29). Tot așa hotărăște și Sf. Pavel: "Și aceasta poruncindu-vă, nu vă laud, că vă adunați nu spre mai bine, ci spre mai rău" (I Cor. 11,17-34; I Tim. 1,1; II Tim. 1,1); "Drept aceea, în locul lui Cristos, vă rugăm ca și cum Dumnezeu v-ar ruga prin noi. Rugămu-vă, deci, în numele lui Cristos: împăcați-vă cu Dumnezeu!" (II Cor. 5,20).

Între credincioși, în Corpul Mistic al Mântuitorului, în locul întâi sunt Apostolii: "Așa a pus Dumnezeu în Biserică, mai întâi Apostoli..." (I Cor. 12,28; Efes. 4,11). Ei sunt puși de Duhul Sfânt: "Luați, dar, aminte de voi și de toată turma peste care Duhul Sfânt v-a pus Episcopi, ca să pașteți Biserica lui Dumnezeu, pe care a câștigat-o cu scump sângele Său" (Fapte 20,28). Apostolii și urmașii lor pun preoți în cetăți: "Pentru aceea te-am lăsat în Creta... să așezi preoți în cetăți, precum ți-am rânduit" (Tit 1,5; Fapte 15,22).

Obiecție: Sf. Pavel spune că toți sunt egali: "Nu este iudeu, nici grec... căci toți una sunteți în Cristos" (Gal. 3,28).

Răspuns: Aici este vorba de națiuni, de clase sociale, nu de ierarhie. Sf. Pavel nu se poate contrazice pe sine, după ce a spus: "Așa a pus Dumnezeu în Biserică, întâi Apostoli, a doua oară proroci, a treia oară dascăli" (I Cor. 12,28), iar în versetul următor se întreabă: "Oare toți sunt Apostoli?" (I Cor. 12,29). Deci există grade în ierarhia bisericească.

Întrebare: De ce scrie Sf. Petru în Epistola I, cap. 2,9: "Iar voi sunteți neam ales, preoție împărătească, rod sfânt, poporul dobândirii, ca să vestiți bunătățile celui ce v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină?"

Răspuns: Sf. Petru nu vorbește de o preoție propriu zisă, în înțeles strict, ci de o înălțime spirituală, de apostolatul laicilor. În Vechiul Testament, Dumnezeu a spus despre întregul popor al lui Israel că va fi "împărăție de preoți și un neam sfânt" (Ieșire 19,6); totuși, vedem că a întemeiat preoția lui Aron (Ieșire 28,29), deci nu toți erau preoți. Dovada că în Biserica Apostolilor nu toți aveau putere egală, este faptul că atunci când Samarinenii au fost botezați de diaconul Filip, el nu le-a putut da Duhul Sfânt (Mirul), ci au venit Petru și Ioan să-l dea (Fapte 8,14-17).

Cei care în Biserică se fac pe ei singuri preoți, vor avea răsplata lui Core, Datan și Aviron, primii care s-au împotrivit preoției (Num. 16,1-2; 16,41-49). În Vechiul Testament, cel care nu asculta de preot era pedepsit cu moartea trupească: "Iar cine se va purta așa de îndărătnic încât să nu asculte de preotul care stă la slujbă înaintea Domnului Dumnezeului tău, sau de judecătorul din zilele acelea, unul ca acela să moară" (Deuteronom 17,9-13).

În Noul Testament, cel neascultător va fi pedepsit cu moartea sufletească: "Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine mă ascultă și cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă; iar cel ce se leapădă de Mine, se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine!" (Luca 10,16); "Nimeni nu-și ia singur cinstea aceasta, ci cel ce este chemat de Dumnezeu, ca și Aron", zice Sf. Pavel (Evrei 5,4).

Obiecție: Să nu ascultăm de preot, pentru că acela care a trecut pe lângă omul căzut între tâlhari a fost preot (Luca 10,31); și cei ce l-au răstignit pe Isus au fost preoți, cel puțin unii (Luca 22,2); că preoții dau exemplu rău prin viața lor...

Răspuns: Prin parabola Samarineanului milostiv, Isus ne arată că nu Legea Veche îl ajută pe om, ci Legea Nouă. În Legea Nouă însuși Isus este preot: "Juratu-s-a Domnul și nu-i va părea rău; tu ești preot în veac după rânduiala lui Melchisedec"; adică rege și preot în aceeași persoană (Psalmi 110,4; 109,4); "Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec", zice Sf. Apostol Pavel în Epistola către Evrei (5,6) și cap. 8.

Adevărat că sunt și preoți răi, dar sunt și preoți foarte buni. Viața preotului poate fi rea, dar învățătura este a lui Cristos. Iisus știa că Iuda îl va vinde; totuși, îl va trimite cu ceilalți Apostoli să predice: "Mergând, propovăduiți zicând..." (Matei 10,7). Dacă preotul în viața lui particulară nu este un exemplu bun, pentru aceasta el va fi judecat mult mai aspru în ziua Judecății: "Oricui i s-a dat mult, mult se va cere de la el; și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere" (Luca 12,48). Iuda s-a osândit pentru păcatul său, dar cei ce l-au auzit predicând nu s-au osândit.

Sf. Ioan Vianney (1786-1859) referindu-se la meritele sau greșelile preoților zicea: "Vărsați un lichid printr-o pâlnie; ori este de aur, ori de tinichea, lichidul tot așa curge". Se poate ca, uneori, cei ce devin preoți să nu aibă chemare, căci zice Mântuitorul: "Nu voi m-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi" (Ioan 15,16). Cei care nu au chemare nu vor corespunde întocmai îndatoririlor de preot, dar aceștia sunt puțini. Istoria mântuirii este plină de patriarhi, profeți, apostoli și preoți care au lucrat în via Domnului, părăsindu-și familia și chiar țara.

Exemplu: Un tânăr nobil francez stând în fața părinților săi le destăinui hotărârea sa de a se face preot. Tatăl îl privi grav și-i zise: "Îți dai seama că tu ești ultimul vlăstar al familiei noastre și că neamul nostru se va stinge cu tine?! Tată - i-a răspuns tânărul - este cea mai mare cinste pentru neamul nostru dacă se încheie cu un preot!" Tânărul a devenit preot, Episcop, și apoi întemeietorul Oblaților Imaculatei Conceperi, congregație răspândită astăzi pe întreg pământul. Tânărul se numea Eugen de Mazenod.

Sf. Toma de Aquino explică misiunea preotului, zicând: "Preotul trebuie să țină legătura între Dumnezeu și popor ca un ambasador. Un ambasador cu atât este mai valoros, cu cât este mai iubit de suveranul pe lângă care este trimis și cu cât este mai distins și mai reprezentativ fiu al poporului său." Deci, preotul, cu cât va fi mai demn în îndeplinirea misiunii sale, cu atât va fi mai iubit de Dumnezeu către care este trimis și cu cât va fi mai identificat cu durerile și aspirațiile poporului pe care-l conduce spre mântuire. Cu cât acești doi termeni, Dumnezeu și poporul, vor fi mai contopiți în iubirea preotului, cu atât va fi mai rodnică misiunea sa. Este o mare greșală a disprețui preoția, taină întemeiată chiar de Mântuitorul, în ajunul Patimilor Sale.

Obiecție: Nu este permis să zici cuiva "Părinte", pentru că Isus interzice acest lucru (Matei 23,9).

Răspuns: Mântuitorul oprește titlul de trufie, cum este cel de Pater Patriae, nu însă înțelesul simplu și creștinesc pe care-l întrebuințăm noi (adică părinte, cu înțeles de tată sufletesc). Astfel, Sf. Pavel spune Corintenilor că sunt fiii lui și el este părintele lor sufletesc: "Nu ca să vă înfrunt pe voi scriu aceasta, ci ca pe niște fii iubiți ai mei vă învăț. Căci chiar de ați avea zece mii de dascăli, totuși nu aveți mai mulți părinți; căci în Isus Cristos, prin vestire, eu v-am născut pe voi" (I Cor. 4,14-15).

Tot Sf. Pavel îl numește pe Tit fiu, deci el îi era părinte: "Lui Tit, adevăratul fiu, din credința cea de obște" (Tit 1,4); "O, copiii mei, pentru care sufăr iarăși..."(Gal. 4,19). Cuvântul "Părinte" îl mai aflăm în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament: "Mica i-a zis: rămâi la mine și fii părinte aici la mine și preot..." (Judecători 16,10); "Taci, pune-ți mâna la gură, vino cu noi și ne fii părinte și preot..." (Judecători 18,19); "Iar Eliseu se uita și striga: Părinte, Părinte, carul lui Israel și caii lui..." (IV Regi 2,12 = II Împ.); "Și, văzându-i, regele lui Israel a zis către Eliseu: Să-i ucid, Părinte?" (IV Regi 6,21 = II Împ. 13,14).

De asemenea citim la Iov: "Celor nenorociți le eram tată" (Iov 29,16). Iar la Profetul Isaia: "El va fi tată pentru cei ce locuiesc în Ierusalim" (22, 21). Dacă ne-am lua după învățăturile celor ce greșesc, ar trebui ca nici învățătorilor să nu le zicem: "Domnule învățător" pentru că ne oprește Scriptura: "Voi să nu vă numiți Rabi. Că unul este învățătorul vostru, Cristos, iar voi toți sunteți frați" (Matei 23,8-10). Vedeți la ce rătăciri se poate ajunge dacă iei "litera care omoară, nu spiritul care dă viață"! (II Cor. 3,6).

Exemplu: Sf. Ioan Gură de Aur (340-407), în cartea sa "Despre Preoție" scrie că, prin iertarea păcatelor și prin Euharistie, preotul primește o putere cum Dumnezeu n-a încredințat-o nici unui înger, nici unui arhanghel. Nici unuia dintre îngeri nu i-a promis: "Orice vei lega pe pământ, va fi legat și în cer, și orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat și în cer" (Matei 18,18). Stăpânitorii lumii au putere de a lega numai trupul, pe care îl pot pune în lanțuri. Puterea de dezlegare a preotului atinge cele mai lăuntrice legături și urcă până peste ceruri.

Sf. Francisc de Assisi (1182-1226) spunea: "Eu, dacă aș întâlni în același timp un înger și un preot, l-aș saluta mai întâi pe preot, pentru puterea ce i-a dat-o Dumnezeu!" De altfel, a fost atât de pătruns de respectul pentru taina Preoției, că nu a voit să se facă niciodată preot. Să nu uităm că răspândirea credinței creștine în lume este opera preoților, după cuvintele Mântuitorului: "Mergeți în toată lumea și predicați Evanghelia..." (Matei 28,19; Marcu 16,15; Luca 24,47).

Când au apărut sectele, în urma reformei lui Luther, după anul 1519, creștinismul era deja cunoscut aproape în toată lumea veche. Cea mai mare parte a popoarelor datorează creștinarea muncii de apostolat a preoților celibi (necăsătoriți) ai Bisericii Catolice, care au părăsit totul (țară, cunoscuți, familie) și au plecat spre regiuni necunoscute pentru a duce lumina Evangheliei lui Cristos. De multe ori preotul misionar trebuia să-i apere pe băștinași de propriii săi frați, europenii.

Exemplu: Sf. Petru Claver (1580-1654), Apostolul sclavilor negri, luați din Africa și vânduți în America de Sud. Născut în Spania, devine, ca preot și călugăr iezuit, apărătorul negrilor, transportați în condiții îngrozitoare peste ocean. Timp de 40 de ani luptă împotriva cruzimii și a sălbăticiei cu care aventurierii europeni îi tratau pe negri. "Fildeșul negru" era transportat în cale, pe fundul corăbiilor, fără aer, fără lumină și fără hrană. Pr. Claver îi scotea la lumină pe muribunzi, îi îngrijea pe cei bolnavi, îi încuraja pe cei care erau vânduți negustorilor de sclavi.

Negustorii de sclavi au încercat de multe ori să-1 asasineze, l-au amenințat, l-au calomniat în tot felul. Dar misionarul nu s-a temut, nu s-a descurajat muncind pentru ușurarea vieții acestor nefericiți și dându-le mângâierea credinței creștine. El moare paralizat, părăsit aproape de toți, la 64 de ani.

Sf. Francisc Xaveriu (1506-1552) s-a născut în Spania. Preot și călugăr iezuit, la hotărârea Superiorului de a-l trimite în India, se supune imediat, fără a mai trece pe acasă să-și ia rămas bun de la părinți. Debarcă la 6 mai 1542 în regiunea Goa. El are, de asemenea, de luptat cu compatrioții săi care, mai mult aventurieri, nu îi tratau creștinește pe băștinași. Munca sa misionară durează 10 ani. El trece și în Japonia, are darul de a vorbi în mai multe limbi, fiind înțeles de toți ascultătorii. Face minuni. Moare pe o insulă, înainte de a debarca în China. După 250 de ani s-au mai găsit în Japonia creștini convertiți de Sf. Francisc Xaveriu. Dumnezeu l-a învrednicit ca trupul său să nu putrezească; se află, și astăzi, la bazilica din Goa (India) într-un sicriu de argint. Sf. Francisc Xaveriu a fost numit de Biserică Patronul Misiunilor.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire