pregateste pagina pentru tiparire

































 
 APOLOGETICĂ 

Biblia răspunde
IPS Ioan Ploscaru

achizitionare: 21.04.2004; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

10. CULTUL ICOANELOR

Obiecție: Unii creștini sectari zic că nu este permis să ne închinăm la icoane, căci cinstirea icoanelor este idolatrie. Iar idolatria este oprită de Dumnezeu. Citim în Sf. Scriptură: "Nu-ți vei face chip cioplit, nici un chip din cele ce sunt sus în cer, ori din cele ce sunt jos pe pământ, sau din cele ce sunt în ape, dedesubtul pământului" (Ieșire 20,4); "Să nu greșiți, dar și să nu vă faceți chipuri cioplite, sau închipuiri ale vreunui idol..." (Deut. 4,16-19).

Răspuns: Icoanele sunt chipuri care ne aduc aminte de persoana pe care o reprezintă: Isus, Maica Sfântă, îngeri, sfinți etc. Deci, când ne închinăm la icoane, nu ne închinăm la materialul din care este făcută icoana, ci la persoana pe care o reprezintă. Este adevărat că în Vechiul Testament a fost interzisă închinarea la chipuri cioplite. Tot Vechiul Testament ne spune și pentru ce: ca să nu cadă evreii în idolatrie, ca popoarele din jur, și cum se închinau egiptenii (Deut. 4,19).

Evreii erau înconjurați de popoare păgâne care se închinau la idoli. Ei înșiși erau foarte înclinați să facă la fel, cum s-a și întâmplat cu vițelul de aur (Ieșire 32,8). Tot așa citim la Regi: "Și sfătuindu-se regele, a făcut doi viței de aur și a zis poporului: Nu trebuie să vă mai duceți la Ierusalim; iată, Israele, Dumnezeii tăi care te-au scos din pământul Egiptului" (I Regi 12,28).

Când primejdia idolatriei era evitată, chiar și în Vechiul Testament erau icoane. Pe chivotul Legii erau sculptați heruvimi: "Vei face doi heruvimi de aur, îi vei face din aur bătut, la cele două margini ale acoperișului... Vei face heruvimii dintr-o singură bucată" (Ieșire 25,18).

Tot așa Solomon face heruvimi în templul din Ierusalim: "În locul cel sfânt el a făcut doi heruvimi din lemn de măslin sălbatic, având zece coți înălțime. Solomon a pus heruvimii în mijlocul casei dinlăuntru. Aripile lor erau deschise. Aripa primului atingea unul din pereți, iar aripa celui de al doilea heruvim atingea pe celălalt" (I Regi 6,23-28). În Noul Testament nu scrie nimic, nici pentru, nici împotriva icoanelor.

Istoria și tradiția ne arată că, la începutul creștinismului, s-au folosit icoane. Dacă cineva nu admite tradiția ca izvor al credinței, istoria nu o poate refuza ca sursă de adevăr. Martore ne sunt catacombele. Acestea sunt cimitire subterane, foste mine de unde s-a scos piatră pentru zidirea orașului Roma. Aici, primii creștini se adunau pentru rugăciune și tot aici își înmormântau martirii.

Istoricul De Rosi, în cartea sa Roma subterană, arată că acestea erau galerii lungi și întortocheate, unde creștinii se ascundeau de păgâni pentru a sluji Sfintele Taine. În timpul persecuțiilor, catacombele deveniră un adevărat oraș subteran. După eliberarea Bisericii de către Constantin cel Mare, catacombele au fost uitate și nu s-au descoperit decât în secolul trecut.

În aceste catacombe creștinii au sculptat sau pictat șase feluri de icoane:

a) Icoane care reprezentau persoane sau simboluri ale credinței; de exemplu: ancora închipuia speranța; mielul, imaginea lui Cristos (Ioan 1,29); porumbelul închipuia pe Sfântul Duh; peștele îl reprezenta tot pe Cristos. În grecește cuvântul pește este format din inițialele numelui lui Cristos (Hristos): ICHTHYS =Jesus CHristus THeou Uior (sau Yor) Soter (Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu Răscumpărătorul). De aceea, în vechime, imaginea peștelui simboliza numele lui Cristos.

b) În catacombe mai sunt icoane care reprezintă parabolele Mântuitorului și figurile cu care el însuși s-a asemănat: Vița (Ioan 15,1-6); Păstorul cel bun (Ioan 10,11) etc;

c) Pe pereți sunt pictate icoane biblice din Vechiul Testament: Noe în corabie, Tinerii din Babilon în groapa leilor, Moise etc;

d) Sunt icoane ale Mântuitorului, ale Preacuratei și ale Sfinților;

e) Scene din viețile sfinților;

f) Subiecte liturgice: Botezul, Cina cea de Taină etc. Unele din aceste icoane sunt chiar din timpul Apostolilor, altele din timpul persecuțiilor ulterioare.

Exemple: În Constantinopol, două generații de împărați au fost iconoclaști (împotriva icoanelor), între anii 740-643. Dar călugării și poporul au rezistat, în frunte cu Sf. Ioan Damaschinul și Sf. Teodor Studitul.

Constantin Copronimus a fost unul dintre cei mai cruzi împărați iconoclaști. Într-o zi a venit înaintea lui un călugăr cu numele Ștefan, care i-a arătat o monedă cu chipul împăratului: - Al cui este chipul de pe această monedă, a întrebat monahul. - Sunt eu, a răspuns împăratul. Atunci monahul a aruncat moneda jos și a început să o calce în picioare. Împăratul a poruncit să fie arestat și condamnat pentru Lesmajestate (insultă adusă împăratului). Omul lui Dumnezeu a răspuns: "Eu sunt condamnat la moarte pentru că am călcat în picioare chipul unui stăpânitor pământesc, dar ce pedeapsă se cuvine aceluia care arde chipul Stăpânului ceresc?"

Leon III Isaurul, primul împărat iconoclast, și-a pus în cap că mahomedanii de aceea nu se convertesc la creștinism pentru că creștinii venerează icoanele. Sf. Ioan Damaschinul era guvernator în Damasc (aflat, în vremea aceea, sub arabi). El a scris o carte pentru apărarea cultului icoanelor pe care a trimis-o autorităților religioase și civile din imperiul Bizantin. Leon Isaurul, aflând, a hotărât să se răzbune. A pus să se falsifice, prin imitare, scrisul Sf. Ioan. Imitația era o scrisoare către împăratul din Constantinopol, prin care îl chema să vină cu armata să elibereze Damascul de musulmani. Scrisoarea falsă a fost trimisă Califului din Damasc. Acesta, comparând scrisul fals cu cel autentic, a crezut că-i scrisă chiar de Sf. Ioan și a poruncit să i se taie mâna dreaptă. După ce au tăiat-o și au expus-o până seara, Sf. Ioan a luat-o și s-a rugat Preacuratei în acest mod: "Mama lui Dumnezeu și a mea, apărând icoana ta, mi-am pierdut mâna dreaptă. Vindec-o prin mijlocirea ta cea atotputernică". Apoi s-a culcat. Când s-a trezit, era vindecat (brațul era lipit la loc). A rămas numai o cicatrice roșie circulară, care a dăinuit până la moarte. Califul, văzând minunea, i-a recunoscut nevinovăția și a voit să-i dea postul înapoi, dar Sf. Ioan a refuzat și s-a retras în pustie.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire