pregateste pagina pentru tiparire

































 
 APOLOGETICĂ 

Biblia răspunde
IPS Ioan Ploscaru

achizitionare: 21.04.2004; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

1. SFÂNTA TRADIȚIE

Pentru a răspândi credința creștină, Isus Cristos a întemeiat un magisteriu viu: Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Sfânta Tradiție o formează adevărurile revelate de Isus Cristos și transmise prin viu grai (din gură în gură) de către Apostoli și urmașii acestora, numiți Sfinții Părinți. Aceste adevăruri nu se cuprind în Noul Testament. Neoprotestanții contestă că Sfânta Tradiție ar fi izvor de credință, alături de Sfânta Scriptură, motivând că Tradiția a fost scrisă mult mai târziu. Să încercăm să lămurim adevărul.

  • Vestirea Evangheliei a fost predicată mai întâi de Isus, apoi au predicat-o Ucenicii care au auzit-o de la El, înainte de a fi scrisă.

  • Este sigur că Isus nu a scris nimic, nici nu a poruncit Ucenicilor să scrie, ci le-a poruncit să predice învățătura Lui și să-și facă martori pe întreg pământul, spunând: "Și mergând, predicați zicând: s-a apropiat împărăția cerurilor. Pe bolnavi vindecați, leproșii îi curățiți, morții îi înviați..." (Matei 10,7); "Toată puterea mi-a fost dată în cer și pe pământ; drept aceea, mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, învățându-i pe dânșii să păzească toate câte vi le-am poruncit vouă; și iată, Eu cu voi sunt până la sfârșitul lumii" (Matei 28,18,19); "Mergeți în toată lumea, vestiți Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede și se va boteza, mântui-se-va, iar cel ce nu va crede, osândi-se-va!" (Marcu 16,15-16).

După ridicarea lui Isus la cer, Apostolii au început să predice, fără să scrie nimic. Evangheliile au fost scrise mult mai târziu, începând cu anul 45 după Cristos. Că Evanghelia a fost la început predicată putem constata din Faptele Apostolilor și din Scrisorile Noului Testament. Astfel, după înviere, Isus le vorbește Ucenicilor, zicând: "Ci veți primi peste voi puterea Duhului Sfânt și-mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului" (Fapte 1,8).

Sf. Apostol Pavel ne spune precis că Tradiția este egală cu Sfânta Scriptură: "Pentru aceea, fraților, stați și țineți învățăturile pe care le-ați învățat ori prin cuvânt (prin viu grai), ori prin scrisoarea noastră" (II Tesaloniceni 2,15). Învățăturile date prin viu grai trebuie ținute: "Și vă îndemn, fraților, să vă feriți de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o" (Romani 16,17). Învățătura despre care scrie Sf. Pavel romanilor, nu le-a dat-o el; acum le scrie prima dată, căci încă nu fusese la Roma (Rom. 1,10).

Corintenilor, Sf. Pavel le amintește de Evanghelia ce le-a vestit-o înainte de a le fi scris: "Fraților, vă fac cunoscută Evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care ați primit-o, în care ați rămas și prin care sunteți mântuiți, de o țineți cum v-am vestit-o" (I Corinteni 15,1-2). "Și vă laud, fraților, că în toate privințele vă aduceți aminte de mine și că țineți învățăturile întocmai cum vi le-am dat" (I Cor. 11,2); "V-am învățat înainte de toate așa cum am primit și eu..." (I Cor. 15,3).

Citim mai departe în Scrisorile Sf. Apostol Pavel: "Cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători față de o mântuire atât de mare care, după ce a fost vestită mai întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o!" (Evrei 2,3); "Cele ce ați învățat și ați primit și ați auzit și ați văzut la mine, acelea să le faceți și Dumnezeul păcii va fi cu voi" (Filipeni 4,9); "Precum am zis mai înainte și acum iarăși vă zic: de v-ar vesti cineva o altă Evanghelie, deosebită de cea care v-am propovăduit-o eu, anatemă să fie!" (Galateni 1,9); "Și m-am suit în urma unei descoperiri și le-am spus Evanghelia pe care o vestesc între neamuri, îndeosebi celor mai aleși..." (Gal. 2,2); "Fraților, vă rugăm și vă îndemnăm în Domnul Isus ca, precum ați învățat de la noi cum trebuie să umblați și să plăceți lui Dumnezeu, așa să sporiți tot mai mult" (I Tes. 4,1).

"Adevărat este cuvântul și de toată primirea vrednic. Căci pentru aceasta ne ostenim și suntem ocărâți, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al celor credincioși. Vestește acestea și le învață" (I Timotei 4,9); "Drept aceea, credința este din vestirea auzită, iar auzul din cuvântul lui Cristos" (Rom. 10,17).

Sfântul Pavel îl învață pe ucenicul său Timotei: "O, Timotei, păzește ce ți s-a încredințat (depositum custodi), evitând discursurile deșarte și profane și controversele unei științe care nu merită acest nume, pe care, unii, mărturisind-o, au rătăcit de la credință" (I Tim. 6,20-21); "Păstrează chipul (formam) cuvintelor sănătoase, cu credința și dragostea care este în Isus Cristos. Păzește bunul ce ți s-a dat (bonum depositum custodi) prin Duhul Sfânt care locuiește întru noi" (II Tim. 1,13-13); "Iar cele ce le-ai auzit de la mine, în fața multor mărturii, încredințează-le la oameni credincioși, care să fie în stare a învăța pe alții" (II Tim. 2,2); "Iar tu rămâi în cele ce le-ați învățat, de care ai siguranță, știind de la cine le-ai învățat" (II Tim. 3,14).

Apostolul Pavel insistă asupra depozitului credinței pe care l-a primit de la Isus Cristos. De aceea, amintește Corintenilor cum a instituit Cristos Sfânta Euharistie: "Căci am primit de la Domnul ce v-am și transmis" (I Cor. 11,23). Se constată, chiar din Scrisorile Sf. Pavel, că de la începutul creștinismului s-au aflat oameni care răspândeau învățături greșite. De aceea, Sf. Pavel îi avertizează: "Mă mir că vă mutați, așa de curând, de la cel ce v-a chemat prin darul lui Cristos, ca să treceți la altă Evanghelie, nu pentru că ar fi altă Evanghelie, dar sunt oameni care vă tulbură și care vreau să schimbe Evanghelia lui Cristos. Dar chiar dacă noi, sau un înger din cer, v-ar vesti altă Evanghelie decât cea pe care v-am vestit-o noi, să fie anatemă" (Gal. 1,6). Apostolul repetă: "v-ar vesti" și pe care "v-am vestit-o noi"; nu zice: am scris-o. Se referă, deci, la învățăturile verbale din trecut. "Și vă poruncim, fraților, în numele Domnului nostru Isus Cristos, să vă osebiți de fratele care umblă fără rânduială, și nu după învățătura ce ați primit-o de la noi" (II Tes. 3,6).

Sf. Apostol Ioan spune clar că Sfânta Scriptură nu cuprinde toată descoperirea dumnezeiască: "Și a făcut Isus și alte multe minuni înaintea Ucenicilor săi, care nu sunt cuprinse în cartea aceasta" (Ioan 20,30); "Sunt și altele multe făcute, pe care le-a făcut Isus, care de s-ar scrie una câte una, mi se pare că nici în toată lumea n-ar încăpea cărțile care ar trebui scrise" (Ioan 21,25). Iar în Epistole, Sf. Ioan repetă: "Multe având a vă scrie, n-am voit pe hârtie și cu cerneală, ci nădăjduiesc că voi veni la voi și voi grăi gură la gură, ca bucuria voastră să fie deplină" (II Ioan 1,12); "Ci am nădejde că fără zăbavă te voi vedea și vom grăi gură la gură" (III Ioan 1,14).

Deci, din textele de mai sus, oricine poate vedea că nu numai Scriptura este izvor de credință, ci Scriptura împreună cu Tradiția (sau învățătura orală). Din Vechiul Testament lipsesc mai multe cărți. Dacă credința s-ar cuprinde numai în Sfânta Scriptură, nu am avea descoperirea dumnezeiască întreagă. Iată unele din cărțile menționate în Vechiul Testament, care nu se cuprind în Canon (lista cărților Vechiului Testament):

  • Cartea războaielor lui Iahve: "De aceea se și zice în Cartea războaielor Domnului" (Numeri 21,14);

  • Cartea poeților: "De aceea zic poeții" (Num. 21,27);

  • Cartea Dreptului: "Aceasta nu este scrisă în Cartea Dreptului" (Iosua 10,13); "Aceasta nu este scrisă în Cartea Dreptului" (II Regi 1,18);

  • Cartea faptelor lui Solomon: "Celelalte fapte ale lui Solomon, tot ce a făcut el și înțelepciunea lui, nu sunt scrise, oare, în cartea faptelor lui Solomon ?" (I Regi 11,41);

  • "3000 de proverbe și a alcătuit o mie cinci cântări", citim despre Solomon în Cartea Regilor (I 4,32). Dar unde este cartea?

  • Scrisoarea lui Ilie către Ioram, despre care citim: "I-a venit o scrisoare de la prorocul Ilie, care zice..." (II Cronici 21,12).

Avem și în Noul Testament o scrisoare pierdută:

  • Scrisoarea către Laodiceni, căci citim la Coloseni: "După ce va fi citită această epistolă la voi, faceți așa ca să fie citită și în Biserica Laodicenilor; și voi, la rândul vostru, să citiți epistola care vă va veni din Laodicea" (Coloseni 4,16).

Prin urmare, dacă revelația s-ar cuprinde toată numai în Sfânta Scriptură, cum Sfânta Scriptură nu este întreagă, nici revelația n-ar fi întreagă. Învățătura Mântuitorului s-a păstrat și predicat, în comunitățile creștine, înainte de a se fi scris vreo carte din Noul Testament. Deci, Sfânta Tradiție este mai veche decât Sfânta Scriptură. Cei mai mulți dintre Apostoli n-au scris nimic. Dacă singură Scriptura ar fi revelația, atunci ei - deși vestitori ai cuvântului și martiri - nu ar fi împlinit porunca lui Cristos. Fără Sfânta Tradiție nici nu s-ar ști care sunt cărțile Sfintei Scripturi, care este autenticitatea și integritatea lor. Cum ar putea dovedi un neoprotestant, de pildă, că aceasta este Evanghelia după Marcu? În ea nu se spune că Marcu a scris-o, iar titlul este pus de traducător! Dacă cel întrebat are cunoștințe biblice, recurge la istoria Canonului Sfintei Scripturi, adică la mărturiile Tradiției, la Sfinții Părinți.

Prin urmare, chiar dacă din încăpățânare neagă Tradiția ca izvor de credință, e obligat să o accepte ca sursă istorică.

După ce au murit Apostolii, Biserica creștină a devenit depozitara tezaurului doctrinei creștine. Începând cu secolul II este numită Biserica Catolică sau Universală, cum o numește Sf. Ignațiu de Antiohia. Biserica va hotărî în luptele pentru credință, fiind păstrătoarea Sfintei Scripturi Apostolice și moștenitoarea tradiției creștine, cum spune Sf. Pavel: "De aceea, fraților, stați și țineți învățăturile pe care le-ați învățat, fie prin cuvânt, fie prin cartea voastră" (II Tes. 2,15).

Deci, atât Sfânta Scriptură, cât și Sfânta Tradiție sunt temelia credinței noastre. Noi nu ne bazăm pe o tradiție orală, oarecare, ci pe cărțile scrise de Sfinții Părinți ai Bisericii. Bisericile creștine țineau, la început, ca o cinste, să fie întemeiate de către un apostol, urmaș direct al lui Cristos. Celelalte comunități creștine se adresau lor cu respect, pentru a primi Tradiția adevărului.

Papias (Eusebiu, Istoria Bisericească 3,39) precum și Ireneu (Adversus Haereses 5,38) au primit de la Apostolul Filip și de la Apostolul Ioan toată învățătura lui Cristos. Hegesias (cum scrie Eusebiu în Istoria Bisericească 4,22) a întrebat un mare număr de Episcopi, din Ierusalim până la Roma, care este credința primită de la Isus? Astfel, se constată din răspunsuri acordul întregii creștinătăți asupra adevărului credinței. Sf. Ireneu, în sec. II după Cristos, în cartea Adversus Haereses (Împotriva Ereziilor 3,35), laudă întâietatea Bisericilor Apostolice și spune că mai ales Biserica din Roma, întemeiată de Ss. Petru și Pavel, este păstrătoarea sigură a Tradiției Apostolice. Cei dintâi Papi: Linus, Anaclet, Clemente, Evaristus, Alexander, Sixtus, Telesfor, Higinus, Pius, Anicet, Soster și Eleuterius, 12 Episcopi romani, formează un șir neîntrerupt de mărturisitori care - toți - și-au dat viața pentru credință.

Biserica din Smirna a primit de Episcop pe Sf. Policarp, pe care Ireneu, Episcop de Lyon (Franța), l-a cunoscut. Sf. Ireneu spune, în cartea sa, Adversus Haereses (III, 41, 1): "Atâtea mărturii sigure ne cruță să mai căutăm în altă parte adevărul credinței".

Dacă întrebăm pe neoprotestanți: "Numai de la Luther și Calvin (Sec. XVI) a fost întemeiată Biserica Creștină? În cele șaisprezece secole anterioare a fost absentă?" Ca să poată răspunde, ei zic că Biserica a fost invizibilă! Dar toți câți au fost drepți până atunci, au fost sectari? Martirii, care și-au dat viața pentru credința creștină, n-au urmat adevărata credință?!... Dacă numai Sfânta Scriptură ar fi izvor de credință, atunci ce înseamnă cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "Noi propovăduim pe Cristos cel răstignit, care, pentru iudei, este pricina de poticnire și, pentru neamuri, o nebunie!" (I Cor. 1,23). Sf. Pavel a propovăduit înainte de a scrie, cum, de altfel, au procedat toți Apostolii.

Sfânta Tradiție cuprinde scrierile urmașilor Apostolilor până pe la anul 600 după Cristos. Ei se numesc Sfinții Părinți și au fost recunoscuți prin zelul și activitatea lor în răspândirea credinței. Să amintim câțiva:

  • Sf. Policarp (Sec. I) a fost ucenicul Sf. Ioan Evanghelistul, Episcop de Smirna. Moare ars de viu pentru credință;

  • Sf. Ignațiu, prieten cu Sf. Policarp, Episcop de Antiohia, moare în 107 sfâșiat de fiarele sălbatice în arenele Romei;

  • Sf. Atanasiu (+ 373), Episcop de Alexandria, exilat de cinci ori;

  • Sf. Vasile cel Mare (+ 379), Episcop de Capadochia, este primul care organizează viața călugărească în Orient;

  • Sf. Ioan Gură de Aur (+ 407), Arhiepiscop de Constantinopol, exilat, moare pe malul Mării Negre, lăsând o imensă operă;

  • Sf. Ambrozie (+ 397), Episcop de Milano, organizează tânăra Biserică, recunoscută de împăratul Constantin cel Mare la anul 323.

Așa au mai fost: Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Ieronim, Sf. Augustin și Sf. Grigorie cel Mare, Papă, mort la anul 604. Lucrările acestor personalități care au condus Biserica la începuturile ei, se găsesc într-o colecție numită Patrologia greco-latină.

Exemple: Un agent de circulație a fixat un stâlp la o răspântie de drumuri, pe care a bătut în cuie o tablă cu inscripția "spre București". A venit, însă, un înșelător și a învârtit stâlpul cu 90 de grade, așa că, cine voia să călătorească la București, ajungea în altă parte. Altul l-a mai învârtit cu 90 de grade. Acum direcția era chiar inversă. Atunci supraveghetorul a bătut tabla pe doi stâlpi alăturați. De acum nu se mai putea învârti după plac.

Așa a făcut și Isus Cristos. A pus ca izvoare ale credinței doi stâlpi: Scriptura și Tradiția: "Din gura alor două mărturii să stea tot cuvântul" (Matei 18,16).

Între Statele Unite și Mexic există un deșert numit Llano el Staccado. În secolul trecut, acesta era foarte greu de parcurs. Totuși, dacă cineva cunoștea drumul, pe un cal bun și cu provizii de mâncare și apă, putea să-l treacă. Autoritățile au fixat stâlpi din loc în loc, cu marcaje. Însă hoții schimbau stâlpii și direcția marcajului. Astfel, călătorul se rătăcea și murea de foame și de sete. Atunci hoții veneau și-l jefuiau fără nici o împotrivire.

Isus Cristos a fixat stâlpii și marcajul cu direcția ce trebuie urmată în acest pustiu al vieții: Scriptura și Tradiția. Nu vă lăsați înșelați de cei care mută "stâlpii" în toate direcțiile pentru a face să vă rătăciți!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire